„Încotro să fug de negrul gând?

Încotro să fug de pedepsire?

Îmi fierbe mintea mea arzând

Și sufletul de pătimire.

În pacea nopții luminoase,

În nemișcarea Lui tăcută

Hristos în chinuri sângeroase

'Mi trimite-a Lui mustrare mută”...

Iar primprejur o noapte blândă

Primăvăratică, cu ceață,

S-a liniștit cetatea sfântă

În frumusețea ei măreață.

Lumina lunii gânditoare

Se varsă lin, tremurătoare...

Și doarme muntele Sion

Și râul argintiu Chedron.