„Pe oameni, ca pe frați iubind,
Smerire El i-a învățat
Și, legea lui Moisei curmând,
El legea dragostei le-a dat;
Nu rabdă nici o răutate,
Iertare propovăduiește
Și pentru răi cu bunătate
El tuturora răsplătește.
Puterea Lui, din cer venită,
Nu-i pe pământ obicinuită.
Le dă El orbilor vedere,
Iar celor slăbănogi tărie...
Mărturisire El nu cere,
Căci cugetele toate știe;
Nimic de Dânsul nu s-ascunde:
Privirea Lui cercetătoare
Adâncul inimii pătrunde,
Și tot rămâne iertătoare.
El, vindecând necaz și jale,
A fost atotizbăvitor,
Și prin măria milei Sale,
N-a fost nicicând osânditor.
Fiind de Dumnezeu ales,
El Iordanul a trecut
Și fapte sfinte a făcut,
Ca un proroc, din cer trimis...
Acuma luminos, blajin,
El a sosit în astă parte,
Și ucenicii de departe
În urma Lui cu toții vin”.