Așa vorbește lumea multă

La masa de mâncări umplută.

Aceste vorbe le ascultă

O tânără-n păcat căzută.

Purtarea necuviincioasă,

Ciudata ei îmbrăcăminte

Despre viața păcătoasă

Spun tuturor fără cuvinte.

Ea în adâncul desfrânării

Pe toți îi trage ca-ntr-o apă;

De cursele destrăbălării

Nici tânăr, nici bătrân nu scapă.

Nu-i știe inima mustrare,

Precum nu știe nici rușine,

Și frumusețea de vânzare

O ia pe aur orișicine...

Ascultă ce vorbesc mesenii,

Ea tresărind de fudulie.

Și iată-n vârful petrecănii

Vorbește cu obrăznicie

Către-a mesenilor mulțime:

„Nu m-am temut încă de nime

Și nu știu ce-i stăpânitorul;

Vreți? Vie-vă Învățătorul

Aicea într-această vreme —

Eu nici de Dânsul nu m-oi teme!”