Poete, să nu cauți la dragostea mulțimii,

Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut,

Vei auzi județul și râsetul prostimii,

Dar să rămâi ca stânca posomorât, tăcut.

Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum

Te du, unde te cheamă al minții tale zbor,

Desăvârșește-ți roada gândurilor de dor

Și n-aștepta răsplată a trudei nicidecum.

Ea este-n tine. Tu-ți ești înaltul tău județ

Ce aspru-ți hotărăște al muncii tale preț.

Ești mulțumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci

Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar

Și clatine-ți temeiul sfințitului altar

Și pângărească-ți vatra înaltei tale munci.