Notes

[11] Perioadă de timp în care, prin diverse manifestări de cult, se aduceau mulţumiri zeilor pentru un eveniment favorabil.

[12] Despre ecoul poeziilor sale în Britania, Marţial vorbeşte în Epigrame, cartea XI. 3; frumoasa britani este Claudia Rufina, despre care spune că, deşi născută din britanii tatuaţi, sufletul ei este latin, iar graţia şi frumuseţea sa o fac asemeni femeilor romane sau celor din Attica.

[13] Termenul „burghez”, precum şi alţii de aceeaşi factură sunt întrebuinţaţi de autor într-o accepţiune modernizantă. Maurois nu e de altfel singurul tentat să vadă „capitalism” în relaţiile de marfă-bani din societatea antică. Prin „burghez” trebuie să înţelegem pe cetăţeanul roman îmbogăţit din speculaţii diverse: comerţ, camătă, chirii, arenzi etc, fără a fi însă nici „burghez”, nici „capitalist” în sensul modern al cuvântului.

[14] Zeu oriental, al cărui cult s-a răspândit în Imperiul roman mai ales în primele secole ale erei noastre. Cultul său e semnalat şi în Dacia romană.

[15] Oraş din sudul Franţei (în limba latină – Arelatum) unde s-au ţinut mai multe concilii ale bisericii occidentale. Primul, în anul 314, a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare.

[16] Un nou exemplu de modernizare nepotrivită. Exploatarea provinciilor romane s-a bazat pe sistemul sclavagist. Chiar rolul şi metodele de exploatare a provinciilor care revin elementelor sociale menţionate în nota 13 servesc consolidării acestui mod de producţie.

[17] E vorba de Cohors I Aelia Dacorum, înfiinţată de împăratul Hadrian (117-l38 e.n.) şi atestată de pe la anul 146 e.n. fără întrerupere cu garnizoana în Britania.

[18] Autorul foloseşte aci termenul în mod ambiguu. El se gândeşte în primul rând la rolul de colonist pe care-l au soldaţii eliberaţi (veteranii), rămaşi definitiv în provinciile unde făcuseră serviciul militar. Prin colon, în sens restrâns, se înţelege un producător agricol, posesor de pământ şi legat de pământ (din secolul al IV-lea e.n.), obligat faţă de marele proprietar la o redevenţă în produse. Un precursor, deci, al şerbului medieval, ceea ce, în genere, nu e cazul pentru ostaşul roman eliberat din serviciu, care era om liber şi mic proprietar.

[19] Acest împărat proclamat de legiunile din Britania este acelaşi Magnus Maximus de care autorul vorbeşte ceva mai departe, în paragraful IV

[20] Latifundie sclavagistă romană.

[21] Vino, cel aşteptat!

[22] Călugăr şi învăţat cronicar anglo-saxon (672 sau 673-735).

[23] Erezie religioasă răspândită cu începere de prin secolul al V-lea al cărui nume provine de la iniţiatorul ei, Pelagius (circa 370-440), personaj a cărui biografie este destul de puţin cunoscută; s-a afirmat, printre altele, că a fost originar din Islanda, însă nu avem certitudinea acestui fapt.

[24] Remarcăm argumentarea de bun-simţ a autorului, ajungând la aceeaşi concluzie la care a ajuns şi istoriografia noastră în problema similară a pretinsei „exterminări totale” a dacilor.

[25] Pagină de rară fineţe, în care, folosind cu măiestrie textele cronicăreşti privitoare la anglo-saxoni, autorul stabileşte o paralelă subtilă între caracterul acestora şi al englezilor de azi, voind să sugereze unele elemente de moştenire ancestrală în caracterele naţionale ale ultimilor.

* Fireşte că această schiţă este schematică. Invadatorii erau foarte deosebiţi unii de alţii. În mai multe regiuni nici nu au existat câmpuri colective, dar cele ce urmează dau o oarecare idee de modul cel mai simplu în care se desfăşurau lucrurile – n.a [26] Ina sau Ini – rege în Wessex (688-726). Legile sale, alcătuite între 690 şi 693, sunt printre cele mai vechi monumente juridice anglo-saxone.

[27] Sau, mai exact, Völund, personaj din legendele mitologice germane, consemnate în „Edda”. Există chiar două personaje cu acest nume, unul – arcaş neîntrecut – parc a fi contribuit la formarea legendei despre Wilhelm Tell, pe când al doilea este echivalent cu zeul greco-roman Hephaistos, sau Vulcan.

[28] Grad în ierarhia monahală, un fel de vicar al abatelui (stareţului).

[29] Joc de cuvinte provenit din limba latină, între numele Petrus şi cuvântul petra – piatră, stâncă. În limba franceză jocul de cuvinte e şi mai reuşit, numele de persoană şi cel comun având o formă identică (Pierre, pierre).

[30] Partea occidentală a teritoriului locuit de franci (în nordul Franţei de astăzi).

[31] Prezentare idealizată, unilaterală, a acestui proces. „Războinicul” îl apără pe cultivatorul liber, dar în acelaşi timp şi-l subordonează, nu arareori prin forţă.

[32] Descendenţă mai mult simbolică. Actuala dinastie engleză a ocupat tronul în 1714 [33] Denumire sub care erau cunoscute în evul mediu următoarele discipline: gramatica, retorica, dialectica (logica formală), aritmetica, geometria, astronomia şi teoria muzicii.

[34] Teritoriul „legii daneze”, cedat de regii anglo-saxoni danezilor.

[35] Referire la celebra „Baladă a doamnelor de odinioară” a poetului francez François Villon (sec. XV), având refrenul: „Mais ou sont les neiges d'antan?” („Dar unde sunt zăpezile de-odinioară?”) [36] Estanglia – unul din cele şapte regate anglo-saxone.

[37] Wilhelm Cuceritorul, ducele Normandiei – rege al Angliei între 1066 şi 1087.

[38] Sau mai corect Herluin – călugăr, fondator al mănăstirii Bec-Hellouin pe la anul 1034.

[39] Şef al personalului casei regale şi administrator al bunurilor acestuia, pe timpul dinastiei merovingiene din regatul franc. Majordomii au ajuns la un rol politic foarte însemnat, aşa încât în anul 751 unul din ei, Pipin cel Scurt, a detronat dinastia merovingiană şi a ocupat el însuşi tronul regal, întemeind dinastia carolingiană. Exemplul cu care autorul continuă nu e bun, deoarece capeţienii, urcaţi pe tronul Franţei în anul 987, n-au fost majordomi ai regilor precedenţi, din dinastia carolingiană.

[40] Partea cea mai veche a Londrei, numită până astăzi City [41] Robert I, supranumit Magnificul – duce al Normandiei între 1027 (sau 1028) şi 1035.

[42] Balduin V – comite de Flandra între 1036 şi 1067.

[43] Eduard Confesorul a murit la începutul lui ianuarie 1066. Mobilizarea forţelor lui Wilhelm şi construirea considerabilei sale flote au durat deci opt luni, ceea ce, în condiţiile epocii, nu este un ritm prea lent, mai curând o performanţă de rapiditate.

[44] Cronicar însemnat (1096-l150). A scris în limba latină o mare cronică a Angliei, în două părţi, de la invazia anglo-saxonă (449) până la 1143.

[45] Conducător al unei răscoale antinormande în comitatul Lincoln prin anii 1070-l071. Numele „The Wake”, care ar putea însemna „Neadormitul”, i s-a atribuit ulterior, când persoana sa a intrat în legendele populare saxone.

[46] Afirmaţie ce nu se poate susţine în mod absolut. Dacă e adevărat că limba consemnată în scris – apanaj, în evul mediu, al claselor conducătoare – are tendinţa de a-şi fixa (relativ) formele, e tot atât de adevărat că nu o dată tocmai masele populare s-au dovedit mai „conservatoare”, în sensul bun, al păstrării tenace a tradiţiilor limbii autentice, pe când clasele conducătoare s-au supus unor influenţe alogene, uneori până la înstrăinare.

[47] Prieur – prior (vezi nota 28); chapelle – capelă: messe – liturghie; charité – milostenie; grâces – iertare; tour – turn; prison – închisoare; justice – justiţie.

[48] Şi această afirmaţie a autorului e relativă. Există şi numeroase acţiuni umane ale căror consecinţe sunt previzibile, chiar dacă nu cu rigoare matematică. E adevărat însă că cel ce săvârşeşte o acţiune nu poate el însuşi prevedea toate consecinţele acesteia.

[49] După cum reiese întrucâtva şi din text, expresia designează un fel de adunări generale ale marilor nobili (având şi rosturi judiciare), prezidate în persoană de rege, purtând însemnele demnităţii sale.

[50] Persoane care, conform dreptului feudal, au misiunea de a judeca pe supuşi.

[51] Manor – denumirea domeniului feudal în Anglia.

[52] Distincţie pe care dreptul feudal o face între „justiţia majoră” (Haute justice) – cauzele criminale şi „justiţia minoră” (Basse justice) – delicte şi contravenţii.

[53] Prin baroni se înţelegeau în Anglia marii feudali. Pe continent termenul desemna un grad inferior în ierarhia nobiliară.

[54] Unitate aparentă, care n-a putut niciodată estompa contradicţiile de clasă dintre nobilime şi masele populare, ţărăneşti şi orăşeneşti.

* Alţi autori spun şaptesprezece mii. – n.a [55] Drept al suzeranului de a beneficia de bunurile unui vasal minor, cu condiţia de a-l întreţine până la majorat.

[56] Exemplele autorului nu sunt corecte. Ele nu se referă la amenzi băneşti, percepute ca penalizare pentru un delict, ci reprezintă sume plătite spre a beneficia de o excepţie de la lege.

[57] În original figurează „serment de feodalité” – jurământ de feudalitate [în loc de fidelité – fidelitate], ceea ce ne pare a fi o eroare de tipar, scăpată, inexplicabil, în toate ediţiile originale.

[58] Prin „fermă” autorul înţelege rezerva seniorială, sau pământul alodial, pe care nobilul îl lucra în regie proprie, folosind munca obligatorie şi gratuită a şerbilor şi păstrând în întregime produsele realizate.

[59] Cottarii, bordarii – denumiri ale unor categorii de ţărani aflate deja pe anumite trepte de aservire feudală.

[60] Hundred – în vechea engleză însemna district, unitate teritorială cuprinzând, în principiu, o sută de familii.

[61] „Cartea judecăţii din urmă” – denumire dată acestui cadastru parcial, după mai bine de o sută de ani de la efectuarea lui. Traducerea termenului Domesday nu e absolut sigură, deşi este admisă în general. S-ar putea ca numele să provină de la un vechi cuvânt anglo-saxon, domes, care însemna legi.

[62] Seneşal, bailiv (sau bail) – termeni cu mai multe sensuri, unul din ele fiind acela de administrator al unui domeniu nobiliar pe care titularul nu locuia permanent. În sudul Franţei aceştia se chemau seneşali, iar în nord bailivi.

[63] Termenul exact este droit de main morte – drept de mână moartă. Taxă succesorală pe care trebuia s-o plătească şerbul. Numele ei ciudat pare a proveni din faptul că urmaşii trebuiau să prezinte seniorului mâna decedatului, pentru a-l dovedi moartea şi a putea reclama succesiunea bunurilor, achitând taxa respectivă.

[64] Autorul comite o eroare. Preotul parohiei nu avea acest drept, ci numai nobilul. Dacă printre veniturile unei abaţii sunt consemnate animale, luate ca „drept de mână moartă”, acestea se luau nu în calitatea de clerici ai membrilor abaţiei, ci datorită faptului că o abaţie avea ea însăşi proprietăţi funciare, pe care locuiau şi lucrau şerbi, supuşi faţă de proprietarul lor – mănăstirea – la toate obligaţiile prevăzute de dreptul feudal.

[65] Proprietatea freeholderilor nu era deplină şi fără rezerve, ci supusă şi ea unor obligaţii, dar mult mai reduse decât ale copyholderilor.

[66] Enormele suprafeţe de păduri intrate în posesia regilor normanzi n-au rezultat însă din plantaţii, ci din trecerea forţată în proprietatea lor a pădurilor existente.

[67] Facem însă observaţia că întinsele păduri pe care şi le-a atribuit Wilhelm Cuceritorul reprezentau şi o resursă economică, încât nu se poate considera că pasiunea pentru vânătoare ar fi fost unicul mobil al acestor confiscări masive de păduri.

[68] William – episcop de Londra între 1051 şi 1075.

[69] Argumentarea autorului nu e convingătoare, iar parţial e inexactă. Neconcordanţa dintre sabat şi odihna duminicală n-a putut constitui un motiv serios pentru împiedicarea evreilor de a se ocupa cu munca câmpului. Motivele mai plauzibile sunt: normele rigide ale comunităţilor săteşti, care admiteau cu mare greutate stabilirea în sat a unui nou venit, deprinderea (forţată de circumstanţe) a evreilor emigraţi la nord de Mediterana cu ocupaţii urbane şi, într-o bună măsură, intoleranţa religioasă creştină. Cât despre afirmaţia că evreii nu puteau ţine prăvălie, ea este inexactă, chiar dacă restricţii au existat.

[70] Filozof scolastic (circa 1120-l180). O revenire asupra lui în cap. IX, 2, paragraful I şi III.

[71] Unul din cei mai celebri reprezentanţi ai filozofiei scolastice (1033-l109).

[72] Tablă de şah. Denumirea Vistieriei şi, ulterior, a Ministerului de Finanţe.

[73] Pipe Roll înseamnă, probabil, „Registrul Fluierului”, nume care i s-ar fi dat din cauza asemănării rulourilor de pergament răsucite cu un soi de fluier din acel timp, numit Pipe.

Documente inestimabile pentru istoria economico-socială engleză, aceste Pipe Rolls s-au păstrat, sporadic, începând cu anul 1130-l131, iar de la 1055-l056 s-au păstrat continuu până la 1834 (!), când o reformă în organizarea eşichierului le-a înlocuit cu alte mijloace de evidenţă financiară.

[74] Menţionăm că şi Henric I a avut un supranume: Beauclerc – cărturarul.

[75] „Comună” – oraş care obţinuse autonomie administrativă [76] Ale ordinului călugăresc numit astfel după mănăstirea de la Câteaux din Franţa (pe atunci în Burgundia), unde acesta a luat fiinţă la începutul secolului al XII-lea.

[77] Theobald – arhiepiscop între 1139 şi 1161.

[78] Aflate sub controlul direct al suveranului.

[79] Ţinut din Normandia, pe valea Senei, între Rouen şi Paris [80] În limba franceză clerc de notaire şi clerc [81] În ierarhia bisericii catolice există tagma majoră (ordines majores), cuprinzând gradele de subdiacon, diacon şi preot şi tagma minoră (ordines minores), cuprinzând grade inferioare celui de subdiacon, mai puţin cunoscute (ostiarius, exorcista, lector acolythus).

[82] Ordin militar-călugăresc întemeiat la Ierusalim în 1119.

[83] Riehard Fitz Neal e considerat ca un expert financiar al vremii, iar lucrarea sa e un tratat despre organizarea vistieriei [84] E probabil că autorul numeşte astfel pe cronicarul Gerald de Cambria sau Gerald Englezul (circa 1147-l203) [85] Aici zace în mormânt roza lumii, nu Rosamunda.

[86] Celebru trubadur, originar din provincia franceză Périgord (1140-l215).

[87] Posibil Geoffrey Plantagenetul, arhiepiscop de York intre 1191 şi 1212. Un arhiepiscop cu numele Gifford Walter nu se întâlneşte decât între 1266 şi 1279, tot la York.

[88] Formă latinizată a numelui Salah ed-Din, celebru sultan al Egiptului şi Siriei (117l-l193).

[89] Ordin militar-călugăresc înfiinţat, după tradiţiile sale pe la 1070; constituit în mod sigur în regatul cruciat al Ierusalimului, pe la 1113-l118.

[90] Este vorba de Ferrand, fiul regelui Portugaliei – devenit comite de Flandra prin căsătoria cu Jeanne, moştenitoarea comitatului – şi de Otto al IV-lea de Brunswick, împărat romano-german (1198-l215).

[91] 91Habeas Corpus Act – lege pentru garantarea inviolabilităţii persoanei, votată de parlamentul britanic la 1679.

[92] Explicaţie incompletă şi inexactă. E adevărat că nu avem o teorie asupra valorii mărfurilor, a preţului lor şi a forţei de muncă în feudalism la fel de riguroasă şi de exhaustivă ca aceea dezvoltată de Marx pentru capitalism. Dar e cert că nu numărul redus sau absenţa intermediarilor determina fenomenul semnalat de autor, ci în primul rând valoarea scăzută a forţei de muncă, efect al condiţiilor economico-sociale din feudalism; aceasta determina, la rândul ei, o valoare redusă a multor mărfuri, de pildă a articolelor de consum, ceea ce se reflecta asupra nivelului salariilor şi el foarte scăzut în raport cu noţiunile noastre actuale.

[93] Curtea de oţel; se pare că numele provine din faptul că pânzeturile importate din Germania erau marcate cu o pecete de oţel.

[94] Etapă (în limba franceză).

[95] Argumentul nu e viabil. Chiar în „lipsa unei biserici organizate”, marile centre politice şi culturale ale lumii antice au dispus de fonduri şi de alte posibilităţi care le-ar fi permis organizarea unor comunităţi universitare cu mult mai multă largheţe decât era capabilă biserica medievală în epoca fondării universităţilor. Forma de comunitate universitară a decurs din condiţiile social-politice ale societăţii feudale, în cadrul căreia asocierea indivizilor, în scopuri economice (bresle, ghilde, hanse), politice (comuna orăşenească) sau de altă natură, era o modalitate de obţinere a unui privilegiu sau drept colectiv, îngăduind desfăşurarea unei activităţi sau exercitarea unei prerogative.

[96] Decan – funcţie ecleziastică, mai-marele peste colegiul canonicilor (capitlul) de pe lângă o biserică episcopală (catedrală).

[97] Edmund Rich (1190-l240) – arhiepiscop de Canterbury (din 1233), adversar al regelui Henric III; canonizat în 1249.

[98] Aici, în sensul de venituri ale unei funcţii ecleziastice.

[99] Sectă religioasă foarte răspândită în evul mediu, îmbrăcând diverse nuanţe, din Imperiul bizantin până în sudul Franţei, unde i s-a dat acest nume după unul din centrele ei, oraşul Albi. E cunoscută sub numele mai general de secta catharilor (cei puri). Susţinea principiul dualităţii ontologice a binelui şi răului, iar în ordinea socială combătea feudalizarea bisericii şi manifesta anumite tendinţe egalitare.

[100] Sectă religioasă al cărei întemeietor pare să fi fost Pierre Valdo, sau Valdès (1140-l217), răspândită pe ambele versante ale Alpilor de apus. Persecutată ca eretică, atât pentru ideile sale egalitare, cât mai ales pentru că susţinea dreptul fiecărui om de a cunoaşte şi interpreta evanghelia, contestând astfel necesitatea existenţei unei tagme a clerului [101] Mai-marele peste mănăstirile unui ordin călugăresc dintr-o provincie ecleziastică. Provincialul se alegea pe o durată de 3-6 ani.

[102] Clerul obişnuit, care nu făcea parte din ordine monahale.

[103] Zugrăviţi cu multă ironie de scriitorul François Rabelais (circa 1495-l553).

[104] La 21 iulie 1242.

[105] Tatăl lui Simon de Montfort, purtând acelaşi nume, fusese conducătorul unei brutale „cruciade” împotriva albigenzilor (vezi nota 99) şi şi-a pierdut viaţa în 1218, în timpul asedierii unui oraş din sudul Franţei.

[106] Aluzie la constituţia anului VIII, prin care s-a instituit în Franţa regimul consular al lui Napoleon Bonaparte (la 25 decembrie 1799). Autorul ei a fost abatele Sieyès (1748-l836), cunoscut om politic din vremea revoluţiei franceze şi a imperiului napoleonean.

[107] Eduard I a plecat în cruciadă în 1268, când era prinţ moştenitor. A ajuns în 1271 în Palestina şi, după unele succese, a încheiat în 1272 un armistiţiu pe „zece ani, zece luni, zece săptămâni, zece zile şi zece ore” (!) cu sultanul Egiptului, Baibars (1260-l277).

[108] Cuvântul vilan (în limba latină villanus) însemna în Franţa ţăran liber, iar în Anglia – şerb.

[109] Numele complet şi corect este Jean Trevisa de Comwall (1326-l412), cleric şi învăţat din anturajul influentei familii nobiliare Berkeley.

[110] Este vorba de Masa Rotundă (La Table Ronde) – un fel de confrerie a cavalerilor care ţineau tovărăşie semilegendarului rege Arthur (secolul al VI-lea).

[111] La începutul secolului al XIV-lea, papalitatea a căzut sub influenţa monarhiei franceze, fapt care s-a evidenţiat prin alegerea repetată de cardinali francezi în scaunul pontifical şi prin strămutarea acestuia la Avignon, în sudul Franţei. Precizăm că primul papă francez al perioadei. Clement V, ales în 1305 şi-a stabilit reşedinţa la Avignon în martie 1309, iar ultimul papă de la Avignon, Grigore XI, a părăsit oraşul în septembrie 1376, reluându-şi reşedinţa la Roma în ianuarie 1377.

[112] Expresia s-ar traduce, literal, prin „ceea ce este la mijloc”, adică „ceea ce reprezintă diferenţa…”

* Afirmaţia autorului trebuie amendată, în sensul că în Anglia nu s-au format „stări” sociale vrăjmaşe, aşa cum au fost în Franţa clerul, nobilimea şi starea a treia, în ajunul revoluţiei din 1789. Dar „clase” sociale vrăjmaşe – antagoniste – au existat şi în Anglia.

[113] Şi totuşi adevărul este că nobilimea franceză a fost o clasă mult mai „închisă” decât cea engleză. Sistemul înnobilării prin cumpărare de moşii sau de funcţii s-a dezvoltat în Franţa numai cam de prin secolele XVI-XVII. Dar şi atunci bariera înnobilării nu era „uşor de trecut” decât pentru persoanele foarte avute, iar din partea nobilimii de sânge a persistat un resentiment şi chiar o anume discriminare împotriva acestor nobili de origine recentă.

* * Prima baronie conferind un asemenea drept a fost creată în 1387 (Powicke). – n.a.

[114] Pale – hotare, limite.

[115] Aluzie la un episod din Vechiul testament – visul lui Iacob – în Cartea genezei. 28.

[116] Jean Froissart (n. pe la 1333-l337, m. după 1400) – celebru cronicar francez care a descris lumea feudală occidentală din secolul al XIV-lea. A făcut mai multe călătorii de durată în Anglia.

[117] Aici zace Eduard întâiul, sfărâmătorul scoţienilor. Păstrează-ţi legământul.

[118] Scrisoarea patentă se trimitea destinatarului în formă deschisă, deoarece cuprindea o comunicare de interes public, sau, în orice caz, fără caracter confidenţial. Comunicările cu caracter personal şi secret se trimiteau, dimpotrivă, sub formă de scrisori închise (litterae clausae).

[119] Omagiu direct, sau principal (în limba franceză hommage lige) – actul de omagiu care comporta totalitatea obligaţiilor vasalice şi, pe deasupra, prioritare faţă de alte obligaţii similare, către un eventual alt suzeran.

[120] Însuşi autorul, punând termenul „imperialist” între ghilimele, previne asupra sensului foarte general şi nu tocmai propriu în care îl întrebuinţează. De „imperialism” în sensul riguros – social-lstoric – al cuvântului se poate vorbi numai de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

[121] Eduard al III-lea a somat oraşul Calais să-l trimită cheile prin câţiva cetăţeni, îmbrăcaţi în haină de penitent şi cu ştreangul la gât, spre a fi spânzuraţi, ca pedeapsă pentru rezistenţa opusă. În caz contrar, ameninţa să radă oraşul de pe faţa pământului. Spre uimirea regelui, cinci orăşeni i s-au înfăţişat, gata să-şi sacrifice viaţa pentru salvarea cetăţenilor. Mişcat, Eduard al III-lea a cruţat atât oraşul cât şi pe cei cinci.

[122] Unchieşul (cumătrul) Iacob – poreclă generică a ţăranului francez în evul mediu.

[123] John Gower (circa 1330-l408) – poet englez [124] E mai corect să considerăm că flagelul ciumei a avut o pondere în accelerarea procesului de disoluţie a vechilor forme ale relaţiilor dintre nobili şi ţărani, proces care în Anglia s-ar fi produs oricum şi în orice caz mai repede decât pe continent, datorită mai multor factori specifici – economico-sociali şi geografici. Aceştia au fost determinanţi, pe când ciuma a fost un factor secundar şi incidental. Dovadă faptul că ciuma a făcut ravagii şi în alte părţi ale Europei, dar relaţiile feudale bazate pe renta în muncă sau produse au persistat acolo mai mult decât în Anglia.

[125] Mică nobilime rurală.

[126] Compania Etapei era o companie privilegiată de negustori, având monopolul negoţului prin portul dotat cu dreptul de depozit al mărfurilor care intrau în Anglia.

[127] E discutabil dacă o afirmaţie aşa de categorică se poate raporta la politica externă engleză de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Faptul e admis, de obicei, cam din epoca dinastiei Tudor (secolul al XVI-lea).

[128] Episcop care nu-şi avea reşedinţa acolo unde era numit. Purta numai titlul, avea drept la venituri episcopale, dar se întâmpla să nu meargă niciodată să-şi vadă enoriaşii.

[129] De fapt, marea răscoală ţărănească n-a izbucnit în primul an al domniei lui Richard al II-lea, ci numai în al patrulea.

[130] Sciziune în sânul bisericii catolice între 1378 şi 1415, în care timp s-au ales simultan doi papi, unul la Roma, altul la Avignon, fiecare recunoscut de câte o parte din ţările catolice.

[131] Nici în Franţa, nici în Anglia sentimentul naţional nu s-a născut exclusiv „în contact cu un popor străin” şi nu numai în timpul războiului de o sută de ani, chiar dacă evenimentele acestuia au avut un rol în dezvoltarea sa. Sentimentul naţional s-a născut şi dezvoltat treptat, în procesul formării pieţei interne unitare şi a statului central.

[132] De la expresia engleză god damn (la naiba!), des folosită de soldaţii englezi.

[133] Autorul pune într-o lumină nejustă această puternică răscoală a ţăranilor, la care s-au alăturat şi elemente din mica nobilime.

[134] Nici politica lui Eduard al IV-lea de York nu este exact apreciată. În realitate, cochetăriile acestuia cu familiile negustorilor din Londra semnifică încurajarea de către acest suveran a intereselor burgheziei comerciale şi a manufacturilor, politică pe care o vor dezvolta consecvent regii din dinastia Tudor.

[135] E vorba de cursul lirei sterline din anul 1937.

[136] Paston a fost o familie de ţărani îmbogăţiţi, din comitatul Norfolk, deveniţi cu timpul jurişti şi mici moşieri. De pe urma lor a rămas o corespondenţă privată extrem de bogată şi interesantă cuprinzând perioada 1422-l509. John Paston a fost a treia generaţie a familiei. Soţia sa a fost Margareta Paston (Cf. cap. XI, ş IV).

[137] Franklin – de la cuvântul francus (liber) din latina medievală.

[138] Guildhall (Palatul guildelor) – clădirea primăriei Londrei. Se numeşte astfel deoarece de pe timpul lui Eduard al III-lea reprezentanţii celor 79 de corporaţii meşteşugăreşti şi negustoreşti din Londra făceau parte din consiliul municipal şi aveau dreptul de a alege pe primar (lord-mayor).

[139] Celebru om politic şi scriitor (1394-l476), cunoscut mai ales prin lucrările De laudibus legum Angliae şi De dominio regali et politico, ambele compuse în jurul anului 1470, în care pledează pentru superioritatea legilor engleze, decurgând din rolul parlamentului, faţă de cele franceze.

[140] Corp de miliţie, care în evul mediu asigura ordinea şi urmărea pe răufăcători. Membrii săi beneficiau de scutiri de impozite şi, de aceea, erau numiţi „liberi”.

[141] Mic nobil rural [142] Rege al Franţei între 1830 şi 1848.

145 În acest caz contextul sugerează inferioritatea poziţiei sociale a „arendaşilor” faţă de copy holders, ceea ce arată că autorul a avut în vedere nu pe ţăranii relativ înstăriţi care arendau pământ în plus faţă de nevoile lor stricte, ci pe aşa-numiţii lease holders, ţărani săraci care-şi pierduseră lotul ereditar, primind în schimb un altul, de obicei mai mic şi de mai slabă calitate, cu obligaţii mai grele şi pe termen scurt. 147 William Blackstone (1723-l780) – unul dintre cei mai celebri jurişti englezi din toate timpurile, primul titular al unei catedre de drept englez la Universitatea din Oxford.

148 De la tonneau – butoi (în limba franceză).

149 Un attomey al regelui era, în Anglia, un funcţionar superior însărcinat să intenteze şi să pledeze procese în numele şi în interesul coroanei.

150 Pungaş (în limba engleză).

151 Aproximativ 1,8 ha.

152 Regiune (nu comitat) în nord-estul Angliei.

153 Girolamo Savonarola (1452-l498) – călugăr dominican care a avut un important rol politic la Florenţa între 1494 şi 1498, iniţiind o brutală reacţie împotriva spiritului laic şi liber al artei Renaşterii; Marsilio Ficino (1433-l499) – celebru umanist, admirator al filozofiei lui Platon, conducător al aşa-numitei „Academii platonice” de la Florenţa.

154 John Duns Scot (circa 1266-l308) – filozof englez scolastic, reprezentant de seamă al nominalismului, curent care, în cadrul scolasticii, s-a remarcat prin unele elemente de gândire materialistă.

155 Vulgata – numele sub care e cunoscută o traducere latină a Bibliei, efectuată, se pare, în jurul anului 400 e.n. Ea a devenit textul oficial al Bibliei pentru biserica romană.

156 Catedrala londoneză, a cărei clădire, nimicită de marele incendiu din 1666, a fost reconstruită la începutul secolului al XVIII-lea de arhitectul Christopher Wren, la dimensiunile grandioase care au făcut-o celebră.

157 Charles-Bernard Renouvier (1815-l903) – filozof idealist francez.

158 Herbert George Wells (1866-l946) – scriitor englez, cunoscut mai ales ca autor de romane de anticipaţie cu accente de critică socială.

159 William Stubbs (1825-l901) – episcop de Oxford şi erudit istoric 160 Albert Frederick Pollard (1869-l948) – istoric englez 161 Una din cărţile Vechiului testament 162 Aşa a fost supranumit locul întâlnirii celor doi regi (7-l5 iunie 1520), situat în nordul Franţei, la sud-est de portul Calais.

163 Master of the Rolls – şeful arhivei oficiale de stat, iar Lord Privy Seal – lordul păstrător al sigiliului privat al regelui 164 Poem alegoric în două părţi, una dintre cele mai răspândite şi mai gustate opere literare în evul mediu. Prima parte a fost scrisă de Guillaume de Lorris, pe la 1230, iar a doua de Jean de Meung (circa 1250-l296), cam cincizeci de ani mai târziu.

165 Hugh Latimer (1485-l555) – episcop promotor al reformei anglicane 166 William Tyndale (circa 1477-l536) – unul din primii reformatori englezi; în 1526 a tipărit Noul testament în traducere engleză 167 În original landes communales, prin care autorul pare a fi tradus literal termenul englez common lands. Numite şi waste lands (pământuri sterpe), acestea însemnau părţile necultivate din hotarul satului: tufărişuri, crânguri, lunci, mlaştini (cu vegetaţia de pe lângă ele – păpurişuri etc.) şi turbării 168 Cuvinte pe care le-a rostit regele Franţei Henric al IV-lea, protestant, căruia Parisul, pentru a-l deschide porţile, i-a pus condiţia să treacă la catolicism (în 1594).

169 Simon Renard – originar din Ţările de Jos, era de fapt ambasador al Imperiului romano-german, care, sub Carol Quintul (1519-l556), a fost într-o uniune personală cu Spania.

170 În original lettres de cachet – act prin care, în Franţa absolutistă, o persoană putea fi întemniţată fără judecată, pe baza unei simple dispoziţii semnate de rege.

171 Probabil greşeală în original, în loc de Henric al VII-lea. Cf. cărţii a IV-a, cap. I, ş I, Henric al VIII-lea nu s-a prea remarcat prin spirit de economie 172 Thomas Babington Macaulay (1800-l859) – istoric englez liberal 173 Să fie de ruşine cel ce se gândeşte la rele – deviză a Ordinului jaretierei, cea mai înaltă decoraţie britanică, instituită de regele Eduard al III-lea în 1350.

174 Tradiţiile, nu tocmai sigure, despre viaţa lui Shakespeare pretind că acesta ar fi braconat, în tinereţe, pe terenurile de vânătoare ale lui Sir Thomas Lucy şi că, persecutat de acesta, ar fi fost obligat să fugă din oraşul natal, Stratford-on-Avon, îmbrăţişând cariera de actor ambulant. Un maliţios joc de cuvinte în actul I, scena I, din „Nevestele vesele din Windsor”, brodat pe confuzia interlocutorilor între luce (ştiucă) şi louse (păduche), pare să indice că într-adevăr, dintr-un motiv sau altul, Shakespeare a fost în conflict cu acest nobil.

175 Masacrarea hughenoţilor (calviniştilor) francezi la Paris, la 24 august 1572 (Sf. Bartolomeu, în calendarul catolic).

176 Lucrul nu e sigur şi nici argumentul invocat nu e peremptoriu, fiindcă asemenea formulare de testament puteau fi folosite de oricine. Sigur este că în 1592 John Shakespeare figurează pe o listă de persoane „care nu merg lunar la biserică, potrivit legilor maiestăţii sale” şi că de la acest amănunt a plecat supoziţia că ar fi fost catolic sau puritan. Dar trebuie avut în vedere şi faptul că în aceeaşi listă e indicat şi motivul „de teamă să nu fie arestat pentru datorii”. S-a obiectat însă că acest motiv ar fi fost trecut din bunăvoinţa cuiva, pentru a nu-l expune pe bătrânul John consecinţelor mult mai grave pe care le-ar fi avut constatarea lipsei sale nemotivate de la slujba religioasă.

177 Nave mari, înguste şi înalte, utilizate până pe la sfârşitul secolului al XVI-lea (în limba arabă Karrîka).

178 Navă mare, înarmată, adaptată special pentru transportul de încărcături preţioase din America în Spania

* Unii autori dau o cifră diferită, dar pe noi ne interesează numai de ce ordin e suma respectivă. – n. a 180 Faptul s-a petrecut în 1586, în faţa portului Cartagena din America de Sud (azi în Columbia). Sfântul Gheorghe este patronul Angliei.

181 Figură biblică, regină idolatră şi tirană (Cartea regilor, I, 16, 18-l9, 21 şi II, 9).

182 David Beaton (sau Beatoun, sau Bethune) – cardinal şi arhiepiscop primat de Saint-Andrews, a fost ucis în 1546 183 Moşieri (în Scoţia).

184 Întâiul sunet de trâmbiţă împotriva monstruoasei guvernări a femeilor.

185 Debora, profetă biblică, datorită inspiraţiei căreia evreii ar fi repurtat o victorie asupra canaaniţilor (Cartea judecătorilor. 4-5).

186 Şarpele adăpostit la sân 187 Altă grafie a numelui Burghley 188 Dans vechi, destul de viu, la modă în secolele XVIXVII 189 John Lyly (1554-l606) – poet şi scriitor de factură aristocratică 190 Philip Sydney (1554-l586), Thomas Wyatt (1503-l542), Edmund Spenser (1552-l599) şi Christopher Marlowe (1564- 1593) – poeţi renascentişti englezi. Ultimul l-a inspirat pe Shakespeare în unele lucrări („Neguţătorul din Veneţia”), făcându-se chiar speculaţii asupra unei posibile identităţi între el şi Shakespeare. Fiul lui Thomas Wyatt pe care-l chema la fel, a condus în 1554 răscoala eşuată împotriva căsătoriei Mariei Tudor cu Filip, viitorul rege al Spaniei. Cf. cartea a IV-a, cap. VII, ş III.

191 Henry Smith, supranumit „Silver-tongued” („Limbă de argint”) – autor şi predicator puritan (1550-l591).

192 Tezaurul zeiţei Pallas (adică al înţelepciunii), de Francis Meres 193 Aluzie, probabil, la cupletul „Iarna”, de la sfârşitul comediei Love's Labour's Lost (Chinurile zadarnice ale dragostei) în care se vorbeşte de „laptele care îngheaţă în găleată” şi de „nasul roşu şi jupuit al Marianei”. Dacă la acest pasaj din piesele lui Shakespeare s-a gândit autorul, el nu e dintre cele mai semnificative pentru „viaţa aspră a maselor”.

194 Maximilien de Béthune, duce de Sully (1560-l641) – remarcabil om de stat francez, ministru al regelui Henric al IV-lea, după moartea căruia (1610) s-a retras din viaţa politică 195 Sir Thomas Smith (1514-l577) – învăţat şi om politic englez. Opera din care se citează, De republica Anglorum, a apărut postum, în 1583-l584.