I. Poziţia Angliei
I. „Trebuie să ne reamintim mereu că suntem vecini, iar nu parte a continentului”. Aceste cuvinte ale lui Bolingbroke definesc poziţia originală a Angliei. Ea e atât de apropiată de continent încât, de pe plaja Calais, se zăresc albele faleze de la Dover, ispită pentru invadatori. Timp de mii de ani a fost chiar unită cu Europa şi vreme îndelungată Tamisa s-a vărsat în Rin. Animalele care au repopulat Anglia după perioada glaciară şi primii vânători care le-au urmărit au venit din Europa pe uscat. Dar oricât de puţin adânc şi de îngust ar fi braţul de mare ce desparte astăzi insula engleză de Belgia şi Franţa, el a fost de ajuns pentru a asigura ţării pe care o proteguieşte un destin aparte.
II. „Insulară, dar nu izolată”. Europa este prea aproape de englezi pentru ca insularitatea ideilor şi a moravurilor lor să rămână neinfluenţată. S-ar putea spune chiar că insularitatea este mai curând un fapt uman decât un fenomen natural. La începutul istoriei sale, Anglia a fost invadată, la fel ca alte teritorii şi s-a apărat foarte prost. Trăia atunci din agricultură şi din creşterea vitelor. Locuitorii ei erau mai curând păstori şi fermieri decât negustori sau marinari. Abia mult mai târziu, după ce-şi vor fi construit flote puternice şi se vor simţi la adăpost, îndărătul unei centuri de mări bine apărate, englezii vor cunoaşte binefacerile reale ale insularităţii, care, scăpându-l de teama invaziilor şi eliberându-l pentru câteva secole de imperativele militare, determinante în politica altor naţiuni, le va permite să încerce, fără riscuri, forme noi de guvernământ.
III. O întâmplare fericită a vrut ca partea cea mai accesibilă a Angliei să fie câmpia din sud-est, care priveşte spre Europa. Dacă solul insulei ar fi fost înclinat în partea opusă, dacă piraţii celţi şi scandinavi n-ar fi descoperit, de la primele lor incursiuni, decât munţi inaccesibili, probabil că puţini dintre ei ar fi încercat o invazie şi istoria ţării ar fi fost cu totul alta. Dar mareele duceau vasele până în fundul estuarelor bine adăpostite; mici dealuri calcaroase acoperite de iarbă îngăduiau explorarea insulei evitându-se pădurile şi mlaştinile; în sfârşit, clima era mai blândă decât în alte regiuni situate la aceeaşi latitudine, deoarece Anglia se găseşte într-un golf de căldură hibernală creat de ceţurile umede şi călduţe ale oceanului. Astfel, toate însuşirile acestei coaste erau făcute ca să încurajeze pe cuceritor, care a fost în acelaşi timp şi ctitor.
IV. Această Anglie accesibilă este situată exact în faţa frontierei care desparte limbile romanice de cele germanice (astăzi flamanda de franceză). Era destinată, aşadar, să primească tot atât de bine pe mesagerii culturii romane şi latine ca şi pe mesagerii culturii teutone. Astfel că o altă trăsătură particulară a ei o va constitui, de-a lungul istoriei, combinarea elementelor celor două culturi pentru a-şi făuri propriul său geniu. Prin aceasta Anglia este profund deosebită de Franţa sau de Italia, unde, în pofida anumitor contribuţii germanice, fondul latin a fost totdeauna biruitor, precum şi de Germania, pentru care cultura latină n-a fost niciodată decât un ornament, respins adesea cu oroare. De trei ori va lua contact Anglia cu lumea latină – prin cucerirea romană, prin creştinism şi prin normanzi – şi influenţa pe care aceasta o va avea asupră-l va fi profundă.
V. Pare paradoxal, dar adevărul este că poziţia Angliei pe glob s-a schimbat între secolele al XV-lea şi al XVII-lea. Pentru popoarele din antichitate şi cele din evul mediu, aceste regiuni atât de des învăluite în ceaţă constituie marginea extremă a lumii. Este îndepărtata Thule, magică şi aproape inumană, aflată nu departe de infern. Dincolo de stâncile pe care le bat valurile mari ale oceanului încep la nord gheţurile eterne, la vest marea fără de sfârşit. Cei mai cutezători se aventurează până acolo pentru că găsesc aur, perle, iar mai târziu lână, dar cum ar putea să-şi închipuie cineva viitorul prodigios al acestor insule? Orice activitate omenească lua atunci drept ţintă, în mod direct sau indirect, bazinul Mediteranei. Va trebui să vină bariera Islamului, descoperirea Americii şi mai ales puritanilor pentru a deplasa căile comerciale şi pentru a face din insulele britanice – în faţa unei lumi noi – baza navală cea mai înaintată a Europei.
VI. În sfârşit, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, insularitatea, după ce-l permisese Angliei să-şi acorde, la adăpostul flotei sale, mai multă libertate internă decât puteau avea popoarele de pe continent, îi va permite, graţie aceleiaşi flote, să cucerească un imperiu mondial. Stăpânirea mărilor, soluţie a problemei apărării naţionale pe care i-o impunea Angliei poziţia sa geografică, explică în parte istoria imperială a acestei naţiuni. Inventarea aeroplanului reprezintă pentru ea evenimentul istoric cel mai însemnat şi cel mai periculos al timpurilor noastre.
