II. Primele semne umane

I. Prima pagină din istoria Angliei nu este, aşa cum s-a scris adesea, o pagină albă, ci mai curând o pagină acoperită de semne care aparţin mai multor alfabete, a căror cheie noi n-o posedăm. Unele regiuni ale ţării şi, în deosebi, dunele cretoase şi ondulate din Wiltshire sunt presărate de monumente construite în timpuri preistorice.

Aproape de satul Avebury se pot vedea urmele gigantice ale unei adevărate catedrale megalitice. Peste cinci sute de pietre în picioare formau inele la care duceau imense alei. Un meterez mărginit de un şanţ interior acoperit de iarbă înconjura un vast spaţiu circular. De pe meterez se mai zăreşte şi astăzi, la o distanţă de câteva sute de metri, o colină artificială care domină câmpia şi care a cerut, desigur, unui popor primitiv tot atâta trudă, credinţă şi curaj cât le-au cerut egiptenilor monumentele de la Gisch. Pe toate deluşoarele din împrejurimi se ridică gorgane de iarbă, având forme neregulate, unele ovale, altele rotunde.

— Morminte ale căpeteniilor în care s-au găsit, înlăuntrul unor încăperi de piatră, schelete, obiecte de olărie şi bijuterii. Câmpul acesta de eroi, liniile simple şi maiestuoase ale gorganelor care se reliefează pe cer, profilul îndrăzneţ şi limpede al meterezului, inelele şi aleile, totul evocă existenţa încă de pe acele vremuri a unei înalte civilizaţii.

II. Monumentele de la Avebury, templul de la Stonehenge, gorganele de pe Colina Giganţilor par a dovedi existenţa, încă din al doilea mileniu înaintea erei noastre, a „unei populaţii numeroase obişnuite să se unească în vederea unei acţiuni comune sub conducerea unei autorităţi acceptate”. Poteci de iarbă urmau crestele şi serveau drept drumuri primilor locuitori ai ţării. Multe dintre ele îşi mai păstrează importanţa şi automobilul englezului modern înaintează, întocmai ca însoţitorul turmelor în secolul al XVIII-lea, pe aceste drumuri ridicate care domină văile astăzi fertile, dar care odinioară erau inaccesibile călătorului din cauza pădurilor şi a mlaştinilor. Astfel, încă din acea perioadă învăluită în mister fu-seseră determinate anumite trăsături permanente ale geografiei umane. Multe din locurile sacre ale popoarelor primitive aveau să rămână pentru urmaşii lor pământuri fermecate. Şi încă de pe atunci natura sugera lo-curile de aşezare ale viitoarelor oraşe. Canterbury era punctul cel mai apropiat de coastă de unde a fost posibil, ţinând seamă de flux şi reflux, să se ajungă în timp util în cutare sau cutare port; Winchester ocupa aceeaşi poziţie în vest; Londra păstrează puţine urme ale unei vieţi preistorice, dar avea să se impună curând pentru că era, în fundul celui mai sigur estuar, un adăpost comod, la gura unui râu şi locul cel mai apropiat de mare unde era posibil să se arunce un pod peste Tamisa.

III. De unde veneau aceste familii care, după dispariţia omului paleolitic şi la sfârşitul perioadei glaciare, au populat Anglia, aducând cu ele boul, capra şi porcul? Scheletele arată că au existat două rase, una cu craniul alungit, alta cu craniul lat. Odinioară se învăţa că aceste cranii alungite se găsesc în gorganele ovale, iar craniile late în gorganele rotunde. Era comod, dar inexact. Din păcate s-au găsit cranii alungite în gorganele rotunde şi îţi trebuie multă amabilitate intelectuală spre a sesiza printre monumentele megalitice din Anglia două civilizaţii distincte. Se dă în general denumirea de iberi acestei populaţii primitive şi se crede că a venit din Spania. Spaniolă sau nu, era cu siguranţă de origine mediteraneană. Călătorul care se întoarce din Malta şi se duce la Stonehenge este izbit de trăsăturile comune pe care le oferă monumentele megalitice din locuri atât de depărtate unul de altul. Fără îndoială că în timpuri preistorice a existat în Mediterana, pe ţărmurile oceanului şi până în Insulele Britanice, o civilizaţie destul de omogenă, aşa cum a fost mai târziu în Europa – în evul mediu – creştinătatea. Această civilizaţie a fost adusă în Anglia de imigranţii rămaşi în contact cu continentul graţie negustorilor care veneau după metale în Britania şi aduceau în schimb produsele Levantului şi chihlimbarul din Baltica. Puţin câte puţin, locuitorii insulelor, ca şi cei de pe continent, au deprins noi îndeletniciri: agricultura, arta de a construi corăbii lungi şi aceea de a topi bronzul. Este interesant să-ţi imaginezi încetineala acestor progrese pe care oamenii le-au înfăptuit în decurs de secole. Pelicula subţire a perioadei istorice se reazemă pe adâncile straturi ale preistoriei şi nenumăratele generaţii care n-au lăsat alte urme tangibile sau vizibile decât pietrele cioplite şi ridicate în picioare, drumuri şi fântâni, au lăsat moştenire omului o seamă de cuvinte, de instituţii şi de procedee fără de care continuarea aventurii ar fi fost de neconceput.