RELIGIA CA FACTOR SOCIAL.

Religia este baza vieţii sociale, deoarece: a. Ea este principiul constitutiv al familiei şi al statului. Căsătoria a fost şi este la toate popoarele un act religios însoţit de ceremonii simbolice, care sunt o imitaţie a vieţii zeilor sau sunt rânduite de ei. întreţinerea focului casnic şi cultul strămoşilor şi al spiritelor protectoare este una din îndatoririle de frunte şi scopul cel mai înalt al familiei primitive. Capul familiei este şi şeful ei religios, singurul îndreptăţit de a aduce sacrificii în numele familiei.

Asocierea mai multor familii cu aceleaşi divinităţi a dat naştere clanului şi tribului, iar din asocierea mai multor triburi cu aceleaşi divinităţi a rezultat statul. Fiecare stat îşi are deci zeii lui protectori, a căror adorare este o datorie cetăţenească pentru fiecare individ. Războiul dintre două state sau două neamuri este războiul dintre zeii lor.

b. Religia dă legilor putere. Fără ideea de Dumnezeu, ca cel mai înalt legiuitor şi judecător, de la care îşi deţin puterea autorităţile omeneşti, legile nu ar avea nici-o putere. Miturile unora din popoarele vechi, socoteau anumite divinităţi – de exemplu: egiptenii pe Osirisşilsis, asiro-babilonienii pe Ea, etc. – ca autori ai celor mai vechi legi ale lor, iar unii legiuitori susţineau că au primit de-a dreptul de la zei legile date de ei. Astfel la evrei, Moise a primit Tablele Legii din mâna lui Iehova pe muntele Sinai; la indieni, Manii a primit legea sa de la Brahma, iar la romani regele Numa Pompiliuse pretindea inspirat de zeiţa Egeria în alcătuirea legii sale.

Ce reprezenta mai târziu pentru societatea romană ideea de divinitate ne-o spune Cicero:

Nu ştiu dacă, cu subminarea fricii de Dumnezeu, nu va dispărea dintre oameni şi fidelitatea şi ordinea socială; iar o maximă latină zice: Quid leges sine meribus? şi, într-adevăr, moravuri sănătoase nu pot fi fără religie. înşişi suveranii moderni, ereditari ori aleşi, se intitulează: Suverani prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţiunii.

c. Religia asigură bunăstarea şi propăşirea popoarelor.

Siguranţa vieţii şi a proprietăţii individuale, respectarea jurământului, supunerea la legi, îndeplinirea conştiincioasă a funcţiunilor publice etc, sunt condiţii indispensabile progresului social. Religia vine în sprijinul progresului şi asigură prosperitatea generală, proclamând viaţa şi proprietatea individuală ca bunuri sfinte, iar respectarea jurământului, supunerea la legi şi îndeplinirea conştiincioasă a funcţiunilor publice, drept rânduiri dumnezeieşti, a căror nesocotire este pedepsită şi în această viaţă şi în cea viitoare.

d. Religia dă naştere şi avânt culturii. Literatura, artele şi ştiinţele au luat naştere şi s-au dezvoltat din religie şi sub ocrotirea ei.

e. Religia apropie pe oameni unii de alţii şi cimentează solidaritatea socială, întreţinând în ei totdeauna vie conştiinţa, că toţi sunt creaţii sau emanaţii ale aceleiaşi divinităţi. Aceasta o realizează în cea mai mare măsură Creştinismul, care numeşte pe Dumnezeu Tată, iar pe oameni fiii lui şi deci egali între ei şi fraţi.

O societate fără religie este, astfel, cu neputinţă să existe, cum a zis, demult, Plutarh: Priviţi pe faţa pământului. Veţi găsi oraşe fără înlărituri, fără legi, fără cârmuitori. Veţi întâlni oameni fără locuinţe stabile, care nu cunosc întrebuinţarea monedelor şi nu au idee de arte, dar nu veţi găsi nici o societate omenească fără credinţa într-o divinitate, fără jertfe şi fără rugăciuni.

Proba contrară a dorit să o demonstreze Robert Owen (f 1858), care a întemeiat în America un oraş cu totul ateu, numit Liberia. în scurtă vreme, însă, oraşul a pierit, deoarece, cetăţenii lui nu s-au înţeles între ei şi s-au împrăştiat, neputând trăi fără religie.