Capitolul LIV.

Întoarsă în camera ei, Scarlett se simţi iar în siguranţă; se trânti pe pat, fără să se gândească la rochia ei de moar, la turnură şi la trandafiri. Un timp rămase nemişcată, amintindu-şi cum primise musafirii stând între Melanie şi Ashley. Ce îngrozitor fusese! Mai degrabă i-ar înfrunta pe soldaţii lui Sherman încă o dată, decât să repete ceea ce făcuse în astă-seară. După o vreme se sculă din pat şi începu să umble agitată prin odaie, scoţându-şi hainele şi aruncându-le pe jos.

După efortul făcut, începea reacţia nervilor, şi Scarlett fu apucată de un tremur. Spelcile de cap îi alunecau din mână şi cădeau jos; când încercă să-şi perie părul cum făcea în fiecare seară, se lovi la tâmplă cu dosul periei. De vreo zece ori se apropie de uşă în vârful picioarelor ca să audă zgomotele care veneau de jos; holul era însă tăcut şi întunecat ca un mormânt.

Când recepţia se sfârşise, Rhett o trimisese singură acasă cu trăsura. Scarlett răsuflase uşurată de această amânare. Rhett nu se întorsese încă. Da, slavă Domnului că nu era acolo! În astă-seară, ruşinea, spaima şi tremurul ei ar fi împiedicat-o să-l privească în faţă. Dar unde putea să fie? Probabil că la fiinţa aceea. Era prima oară când Scarlett se simţi bucuroasă că există femei ca Belle Watling. Ce noroc că Rhett s-a dus în altă parte ca să-şi verse toată furia. Evident, e rău că se bucura că bărbatul ei se ducea la o prostituată, dar ce să facă! Aproape că s-ar fi bucurat să-l ştie mort pe Rhett, numai să nu-l vadă în noaptea asta.

Mâine. ei, mâine va fi altceva. Mâine va găsi o scuză, va găsi cu ce să-l atace ea pe el, va reuşi într-un fel să-i găsească vreo vină lui Rhett. Mâine amintirea acestei nopţi înspăimântătoare nu o va mai face să tremure. Mâine nu va mai fi obsedată de amintirea chipului lui Ashley, nu se va mai gândi că i-a distrus mândria şi că l-a făcut de râsul lumii, când el avea atât de puţin să-şi reproşeze. Oare Ashley, Ashley al ei atât de drag şi de cinstit, o va urî fiindcă l-a făcut de râs? Fireşte că o va urî acum – acum când pe amândoi îi scăpase Melanie prin felul cum îşi înălţase umerii ei înguşti, prin tonul afectuos şi plin de încredere al glasului ei atunci când străbătuse podeaua lucioasă ca sticla ca să vină s-o ia pe Scarlett de braţ şi să înfrunte mulţimea curioasă, răutăcioasă, şi, în ascuns, ostilă. Ce bine reuşise Melanie să înăbuşe scandalul! N-o părăsise o clipă pe Scarlett în tot cursul acelei seri îngrozitoare! Lumea fusese cam rece, uimită, dar politicoasă.

O, ce ruşine! Să trebuiască să se ascundă după fusta Melaniei ca să se ferească de cei ce o urau, de cei ce ar fi rupt-o bucuros în bucăţi cu bârfelile lor! Să trebuiască să se adăpostească în dosul încrederii oarbe a Melaniei, tocmai a Melaniei!

Scarlett se înfioră la acest gând. Dacă voia să doarmă, trebuia să bea ceva, ba chiar ceva mai mult. Îşi trecu rochia de casă peste cămaşa de noapte şi ieşi repede în holul întunecos; tocurile papucilor ei răsunau tare în întuneric. Coborâse jumătate de scară, când, privind spre sufragerie, văzu o dungă subţire de lumină sub uşă. O clipă, inima i se opri. Fusese oare lumină în sufragerie când se întorsese acasă şi, fiind prea tulburată, nu observase? Sau Rhett era acasă? Intrase poate prin uşa bucătăriei fără să facă zgomot. Dacă Rhett era acasă, atunci se va întoarce mai bine în camera ei în vârful picioarelor şi se va lipsi de coniac, deşi simţea mare nevoie să bea ceva. Aşa, n-are să-l vadă pe Rhett. Cel puţin, în odaia ei se va simţi în siguranţă, fiindcă va putea încuia uşa.

Se aplecă să-şi scoată papucii ca să poată fugi înapoi fără să facă zgomot, când uşa sufrageriei se deschise brusc şi, în lumina palidă a unei luminări, apăru silueta lui Rhett. Părea foarte mare, mult mai mare ca de obicei. Nu i se distingea faţa, şi masa întunecată şi înfricoşătoare a trupului său oscila puţin.

— Te rog să-mi ţii de urât, doamnă Butler, zise el cu un glas puţin cleios.

Era beat şi nu se ascundea. Până acum, oricât de mult ar fi băut, ştiuse să se domine. Scarlett se opri, neştiind ce să facă. Nu zise nimic, dar Rhett ridică braţul cu un gest poruncitor.

— Vino-ncoace, fir-ai să fii! zise el brutal.

"Trebuie să fie foarte beat", se gândi Scarlett tremurând. De obicei, cu cât bea mai mult, cu atât era mai politicos. Devenea mai ironic, vorbele lui erau mai muşcătoare, dar atitudinea îi rămânea întotdeauna corectă. prea corectă.

"Nu trebuie să-i arăt că mi-e frică de el", se gândi ea şi, strângându-şi rochia la gât, coborî scările cu capul sus, cu tocurile lovind zgomotos treptele.

Rhett se dădu la o parte ca s-o lase să treacă şi se înclină cu o ironie care o făcu să se înfioare. Văzu că era fără haină, iar cravata îi atârna sub gulerul desfăcut. Cămaşa deschisă lăsa să se vadă părul negru şi des care îi acoperea pieptul. Părul îi era răvăşit şi ochii injectaţi şi parcă micşoraţi. Pe masă ardea o lumânare, ca o mică flăcăruie ce proiecta umbre uriaşe în odaia cu tavan înalt, făcând bufetele şi servantele masive să pară nişte monştri culcaţi. Văzu o tavă de argint cu o carafă destupată, înconjurată de pahare.

— Şezi jos, zise Rhett scurt, după ce intrase în odaie în urma ei.

Acum, un alt soi de spaimă începu să pună stăpânire pe Scarlett, faţă de care teama de a-l înfrunta părea neînsemnată. Rhett arăta, vorbea şi se purta cu ea ca un străin. Niciodată nu se purtase atât de mojic. Niciodată, nici în momentele lor de mare intimitate, nu-şi părăsise atitudinea nepăsătoare. Chiar la supărare era politicos şi ironic, şi băutura nu făcea decât să întărească aceste calităţi. La început, lucrul acesta o enervase şi încercase să combată indiferenţa lui, dar apoi se obişnuise şi această atitudine începuse să-i pară foarte comodă. Ani de zile crezuse că nimic nu avea importanţă pentru Rhett, fiindcă socotea viaţa o glumă, şi tot aşa o socotea şi pe ea. Acum însă, privindu-l peste masă, îşi zise cu inima strânsă de frică că, în sfârşit, exista ceva care avea importanţă pentru el, şi chiar foarte multă.

— Nu văd de ce n-ai bea un pahar înainte de culcare, chiar dacă am fost destul de prost-crescut să vin acasă, zise el. Să te servesc?

— Nu voiam să beau, zise Scarlett demnă. Am auzit zgomot şi.

— N-ai auzit nimic. N-ai fi coborât dacă ai fi ştiut că sunt acasă. Te-am auzit umblând pe sus. Ai mare nevoie să bei ceva. Nu te jena.

— Eu nu.

Rhett apucă sticla şi umplu un pahar, cu mâna nesigură.

— Ia-l, zise el întinzându-i lui Scarâett paharul. Tremuri toată. O, nu-ţi mai da aere. Ştiu că bei pe ascuns şi ştiu şi cât bei. De câtăva vreme voiam să-ţi spun să nu mai umbli cu atâtea vicleşuguri, şi să bei pe faţă, dacă vrei. Crezi că-mi pasă dacă bei?

Scarlett luă paharul ud şi îl înjură pe Rhett în gând. Îi cunoştea gândurile, deşi era singurul bărbat de pe lume căruia ar fi vrut să-i ascundă adevăratele ei gânduri.

— Bea, îţi spun.

Ridică paharul şi-l goli dintr-o dată, cu o singură mişcare a braţului, fără să şi-l îndoaie, aşa cum făcea Gerald când bea whisky. Nu-şi dădu seama că un asemenea gest, în afară de faptul că nu era elegant, dovedea o lungă deprindere. Rhett îl observă şi colţurile gurii se lăsară în jos.

— Şezi! Să stăm de vorbă în familie despre eleganta recepţie la care am asistat.

— Eşti beat, zise Scarlett pe un ton îngheţat. Mă duc să mă culc.

— Sunt foarte beat şi vreau să mă îmbăt şi mai tare. Tu însă n-ai să te duci să te culci. nu încă. Stai jos.

Glasul lui mai păstră o urmă de calm şi de răceală, dar sub cuvintele lui, Scarlett simţea că violenţa e gata să izbucnească şi că o va lovi ca un bici.

Nu ştia ce să facă. Deodată Rhett veni lângă ea şi îi apucă braţul într-o strânsoare care o duru. O îmbrânci puţin şi ea se aşeză cu un mic ţipăt de durere. Acum îi era frică. Niciodată nu-i fusese atât de frică. Când se aplecă spre ea, văzu că faţa lui era roşie şi întunecată şi ochii nu-şi pierduseră luciul înspăimântător. În fundul lor era ceva necunoscut, ceva neînţeles, ceva mai tare ca furia, mai tare ca durerea, care-i făcea să scânteieze ca doi cărbuni aprinşi. Se uită lung la ea, atât de lung încât trebui să-şi lase ochii în jos. Atunci Rhett se trânti într-un scaun în faţa ei şi-şi turnă încă un pahar. Scarlett se folosi de acest răgaz ca să-şi pregătească apărarea. Nu putea însă spune nimic, înainte de-a auzi ce va spune el, fiindcă nu ştia ce fel de acuzaţie îi va aduce.

Rhett îşi sorbea coniacul încet, privind-o pe deasupra paharului, şi Scarlett încercă să-şi potolească tremurul. Un timp faţa lui nu-şi schimbă expresia; în sfârşit, începu să râdă, cu privirea tot aţintită asupra ei. Din nou Scarlett începu să tremure.

— Ce amuzantă comedie a fost în seara asta, nu-i aşa?

Ea nu zise nimic. Încercă să nu mai tremure, încordându-se toată, până la degetele de la picioare.

— O comedie plăcută din care nu lipsea nici un personaj. Tot satul se adunase să arunce cu pietre în femeia vinovată, soţul batjocorit îşi apăra soţia aşa cum se cuvine să facă un gentleman, iar soţia batjocorită, plină de bunătate creştinească, acoperea toate cu mantaua reputaţiei ei nepătate. Cât despre amant.

— Te rog.

— Nici un te rog. Astă-seară nu mă poţi opri. E prea nostim. Cât despre amant, avea aerul unui dobitoc şi ar fi vrut să i se deschidă pământul sub picioare şi să-l înghită. Cum îţi place, scumpa mea, să vezi cum femeia pe care o urăşti te susţine şi-ţi acoperă păcatele? Stai jos!

Scarlett se aşeză din nou.

— Îmi închipui că asta nu te-a făcut s-o iubeşti mai mult. Te întrebi dacă ştie ce s-a petrecut între tine şi Ashley. te întrebi de ce-a făcut-o, dacă ştie. dacă n-a făcut-o cumva ca să scape ea cu faţa curată. Şi crezi că e o proastă că a procedat astfel, chiar dacă te-a scăpat pe tine, dar.

— Nu vreau să ascult.

— Ba da, o să asculţi. Şi-am să-ţi mai spun ceva care să-ţi deschidă puţin ochii. Doamna Melly e o proastă, dar nu cum îţi închipui tu. E evident că cineva i-a spus, dar ea nu crede. Chiar dacă ar vedea, tot n-ar crede. E prea cinstită ca să creadă că o fiinţă pe care o iubeşte poate fi necinstită. Nu ştiu ce minciună i-o fi spus Ashley Wilkes. dar e sigur că minciuna, oricât ar fi fost de cusută cu aţă albă, a prins fiincă ea îl iubeşte pe Ashley şi te iubeşte şi pe tine. Nu înţeleg de ce te iubeşte, dar aşa e. Ăsta să fie unul din chinurile tale.

— Dacă n-ai fi atât de beat şi de mojic, ţi-aş explica totul, zise Scarlett regăsind puţin din demnitatea ei. Dar acuma.

— Explicaţiile tale nu mă interesează. Cunosc adevărul mai bine ca tine. Şi nu te mai scula din scaunul acela, că. Şi ce mi se pare mai amuzant din toată comedia e că ai făcut pe virtuoasa şi m-ai gonit din patul tău, dar tot timpul ai nutrit în suflet o dorinţă vinovată pentru Ashley. "Ai nutrit în suflet o dorinţă vinovată". Ce frază frumoasă, nu-i aşa? Sunt multe fraze frumoase în Cartea aceea, nu-i aşa?

"Care carte? Care carte?" Mintea ei se zăpăcise, şi simţea că înnebuneşte; privea disperată împrejurul ei şi nu vedea decât luciul argintăriei în întunericul neliniştitor din colţurile camerei.

— Şi am fost respins fiindcă patima mea grosolană era prea nesuferită delicateţei tale. fiindcă nu mai voiai copii. Cât a suferit atunci sufletul meu! Cât m-a durut! Dar mi-am căutat alte consolări, lăsându-te singură cu delicateţea ta. Iar tu ţi-ai îndreptat între timp ardoarea asupra domnului Wilkes care se plictisea de mult. Dar, fir-ar să fie, ce are omul ăla? Nu poate fi credincios sufleteşte soţiei lui şi nici să-i fie necredincios trupeşte. De ce nu se hotărăşte? N-ai refuza să faci copii cu el, nu-i aşa. şi i-ai trece drept ai mei?

Scarlett se sculă brusc cu un ţipăt şi Rhett îşi părăsi scaunul şi începu să râdă cu râsul acela încet care-i îngheţa sângele în vine. Cu mâinile lui mari, brune, o sili să se aşeze la loc şi se aplecă peste ea.

— Uită-te la mâinile mele, draga mea, zise el, deschizându-le şi închizându-le în faţa ei. Cu ele te-aş putea sfărâma în bucăţi fără cel mai mic efort, şi aş face-o dacă aşa ţi l-aş putea scoate pe Ashley din minte. Dar ar fi degeaba. Aşa că am să ţi-l scot din minte altfel. Uite-aşa. Am să-mi pun mâinile de o parte şi de alta a capului tău şi am să-ţi zdrobesc ţeasta ca pe o nucă – şi am să ţi-l alung din cap.

Îi pusese mâinile pe cap şi degetele i le simţea cum o apăsau tare pe părul despletit. O sili să-şi întoarcă faţa spre el şi atunci văzu un necunoscut, un străin cu glasul răguşit de alcool. Scarlett avusese întotdeauna curaj fizic şi acum, în faţa primejdiei, îşi reveni. Sângele ei începu să fiarbă, să năvălească în vine. Se înţepeni şi îşi micşoră ochii.

— Beţivule, dobitocule, zise ea. Ia-ţi mâinile de pe mine!

Spre mirarea ei, Rhett o ascultă. Se aşeză pe marginea mesei şi-şi turnă încă un pahar.

— Întotdeauna ţi-am admirat curajul, draga mea. Cu atât mai mult ţi-l admir acum când eşti încolţită.

Scarlett îşi strânse mai mult rochia de casă. O, dacă ar putea ajunge înapoi în odaia ei, să încuie uşa şi să fie singură! Totuşi, trebuie să-i ţină piept şi să-l domolească pe acest Rhett pe care nu-l mai văzuse până acum. Se sculă încet, deşi genunchii îi tremurau, îşi strânse mai mult rochia peste şolduri şi îşi ridică şuviţele de păr care-i cădeau peste faţă.

— Nu sunt încolţită, zise ea tăios. Pe mine n-ai să ajungi să mă încolţeşti sau să mă sperii, Rhett Butler. Nu eşti decât o brută şi un beţiv. Ai umblat atâta pe la femei stricate, încât nu vezi peste tot decât rău. Pe Ashley şi pe mine nu ne poţi înţelege. Prea mult ai trăit în mocirlă şi altceva nu cunoşti. Eşti gelos de un lucru pe care nu-l înţelegi. Noapte bună!

Se întoarse cât putu mai liniştită şi o porni spre uşă, dar un hohot de râs o făcu să se oprească. Se răsuci şi-l văzu pe Rhett care se apropia de ea clătinându-se. Doamne, dacă n-ar mai râde în felul acesta îngrozitor! Ce era de râs oare în toate astea? Când el se apropie, ea se retrase sprs uşă şi se lovi de perete. Rhett o apucă cu mâinile de umeri şi o ţintui la perete.

— Încetează cu râsul.

— Râd fiindcă mi-e milă de tine.

— Ţi-e milă. de mine? Mai degrabă să-ţi fie milă de tine însuţi.

— Da, serios, mi-e milă de tine, scumpa mea, scumpa mea mică şi proastă. Te doare, nu-i aşa? Nu-ţi place nici râsul, nici mila mea, aşa-i?

Încetă să mai râdă şi se lăsă cu atâta greutate pe umerii ei, încât o duru. Expresia feţei i se schimbă şi se aplecă spre dânsa. Duhoarea de whisky a respiraţiei lui o făcu să întoarcă capul.

— Eu, gelos? zise el. Şi de ce nu, mă rog? O, da, sunt gelos pe Ashley Wilkes. Şi de ce nu? Nu încerca să-mi explici. Ştiu că, fiziceşte, mi-ai fost credincioasă. Asta ai vrut să-mi spui, mi se pare? O ştiu de ani de zile. De unde? O, îl cunosc pe Ashley Wilkes şi pe cei ca el. Ştiu că e cinstit şi că e un gentleman. Ceea ce n-aş putea spune despre tine – şi nici despre mine, la urma-urmei. Noi nu suntem gentlemeni şi n-avem onoare, nu-i aşa? De aceea ne merge bine în afaceri.

— Lasă-mă să plec. Nu mai vreau să stau aici să-ţi ascult insultele.

— Nu te insult. Îţi laud doar virtutea fizică. Dar să ştii că pe mine nu m-ai păcălit. Prea crezi că bărbaţi sunt proşti. Niciodată nu e bine să subestimezi forţa sau inteligenţa adversarului. Eu nu sunt un dobitoc. Crezi că nu ştiam că în timp ce erai în braţele mele, te gândeai la Ashley şi-ţi închipuiai că e lângă tine?

Scarlett rămase cu gura căscată. Pe faţa ei se citeau clar teama şi uimirea.

— Frumos lucru, de altfel. De fapt, parcă ar fi fost vorba de stafii. Trei inşi într-un pat, când nu trebuiau să fie decât doi.

Rhett o scutură puţin de umeri, sughiţă şi zâmbi.

— O, da, mi-ai fost credincioasă, fiindcă Ashley nu te-a vrut. Eu nu i-aş fi refuzat trupul tău. Ştiu cât de puţin înseamnă un trup. un trup de femeie. Dar nu vreau să-i dau inima şi mintea ta, mintea ta dură, fără scrupule, şi încăpăţânată ca de catâr. El nu-ţi doreşte sufletul, şi eu n-am nevoie de trupul tău. Pot să-mi cumpăr femei câte vreau. Dar cât aş vrea să-ţi stăpânesc inima şi sufletul! Ştiu că n-am să le am niciodată, aşa cum n-ai să ai nici tu sufletul lui Ashley. Iată de ce mi-e milă de tine.

Cu toată teama şi uimirea ei, Scarlett se simţi jignită de cuvintele batjocoritoare ale lui Rhett.

— Ţi-e milă de mine?

— Da, mi-e milă fiindcă eşti atât de copilă, Scarlett. Eşti ca un copil care plânge fiindcă vrea să i se dea luna. Ce-ar face un copil cu luna, chiar dacă ar căpăta-o? Şi ce-ai face tu cu Ashley? Da, mi-e milă de tine, mi-e milă când te văd că îţi arunci fericirea cu amândouă mâinile, şi fugi după un lucru care nu te-ar face fericită. Mi-e milă de tine fiindcă eşti proastă şi nu înţelegi că nu poate exista fericire decât în unirea dintre două fiinţe asemănătoare. Dacă aş muri, şi dacă ar muri şi doamna Melly, şi în sfârşit scumpul şi nepreţuitul tău iubit ar fi al tău, crezi că ai fi fericită? Nu, deloc. Niciodată n-ai reuşi să-l cunoşti, niciodată n-ai şti la ce se gândeşte, nu l-ai înţelege cum nu înţelegi muzica, poezia şi cărţile şi nimic în afară de bani. Pe când noi doi, scumpă soţie a sufletului meu, noi am fi putut fi atât de fericiţi, dacă ţi-ai fi dat cât de puţină osteneală, fiindcă semănăm atât de mult. Amândoi suntem nişte ticăloşi, Scarlett, şi nici un lucru nu e imposibil pentru noi atunci când ţinem cu tot dinadinsul să-l căpătăm. Am fi putut fi fericiţi fiindcă te iubeam, Scarlett, îţi cunoşteam sufletul până în cele mai ascunse profunzimi, aşa cum Ashley nu l-ar fi putut cunoaşte niciodată. Şi te-ar dispreţui dacă te-ar cunoaşte. Dar nu, tu trebuie să-ţi petreci viaţa suspinând după un om pe care nu-l poţi înţelege. Iar eu, draga mea, am să continui să suspin după târfe. Şi cred că ne vom înţelege mai bine ca alte perechi.

Îi dădu brusc drumul şi se îndreptă înapoi spre sticlă cu paşi nesiguri. O clipă, Scarlett rămase ca ţintuită locului. În capul ei gândurile se învârteau atât de iute, încât nu putea opri niciunul ca să-l cerceteze. Rhett spusese că o iubea. Vorbea serios sau era beat? Sau era numai una din glumele lui îngrozitoare? Şi Ashley. luna. să plângă ca să capete luna. Fugi repede în holul întunecos, ca şi cum ar fi fost fugărită de demoni. O, dacă ar putea ajunge în odaia ei! Era să-şi scrântească piciorul şi unul dintre papuci îi alunecă din picior. Când se opri ca să-l arunce, Rhett, fugind cu iuţeala unui indian, o ajunse în întuneric. Răsuflarea lui îi ardea faţa. Îi desfăcu rochia de casă şi o luă în braţe brutal, cu mâinile pe pielea ei goală.

— M-ai alungat şi m-ai făcut de râs în faţa întregului oraş, fugind după el. Astă-seară însă n-or să fie decât doi inşi în patul meu.

O ridică în braţe şi începu să urce scările. Cu capul strivit de umărul lui, Scarlett îi auzea bătăile puternice ale inimii. Rhett o strângea prea tare şi Scarlett începu să plângă înăbuşit. Suia scările pe întuneric şi ea era înnebunită de spaimă. Un necunoscut o ţinea în braţe, un nebun. Se simţea pierdută într-o întunecime mai deasă ca moartea. Moartea o luase şi o ducea, o strângea în braţe şi o făcea să sufere. Ţipă aproape înăbuşită şi el se opri brusc pe palier. Apoi, desfăcându-şi strânsoarea, se aplecă peste Scarlett şi o sărută cu atâta patimă, cu atâta uitare, încât pentru ea totul dispăru deodată, şi nu mai rămase nimic în afară de întunericul care o învăluia din ce în ce mai mult şi de buzele lui. Rhett tremura ca şi cum l-ar fi scuturat un vânt puternic. Buzele lui părăsiră gura lui Scarlett şi începură să rătăcească pe pielea ei dulce, acolo unde rochia i se desfăcuse. Murmura lucruri pe care ea nu le înţelegea. Buzele lui trezeau în ea senzaţii pe care nu le simţise niciodată. Ea era întunericul, şi Rhett era tot întunericul, şi nu existau decât întunericul şi buzele lui pe trupul ei. Încercă să spună ceva, dar buzele lui îi acoperiră din nou gura. Deodată o străbătu un fior sălbatic, cum nu mai cunoscuse niciodată. Bucurie, teamă, nebunie? Se lăsa în voia braţelor prea puternice pentru ea. Se lăsă pradă gurii lui lacome, se lăsă târâtă de un destin prea năvalnic. Era prima dată în viaţa ei când întâlnea un lucru mai tare ca ea, cineva cu care nu se putea juca, cineva care o domina şi o îmblânzea. Îi încolăci gâtul cu braţele. Buzele ei tresăriră sub ale lui. Îşi urmară înainte drumul prin întuneric, în întunericul dulce care îi ridica într-un vârtej şi îi ducea cu sine.

A doua zi dimineaţă, când Scarlett se trezi, Rhett nu mai era lângă ea, şi de n-ar fi găsit lângă ea perna răvăşită, ar fi putut crede că toate întâmplările nopţii trecute fuseseră doar un vis nebunesc. Se înroşi amintindu-şi ce se petrecuse şi, trăgând aşternutul până sus, sub bărbie, rămase culcată în lumina soarelui, căutând să pună puţină ordine în impresiile ei încurcate.

Două lucruri erau clare. Trăise ani de zile cu Rhett, dormise în acelaşi pat cu el, mâncase cu el, se certase cu el, îi făcuse un copil. şi totuşi nu-l cunoştea. Omul care suise scările în întuneric ducând-o în braţe, omul acesta era un străin despre a cărui existenţă nici nu visase. Şi acum, deşi încerca să-l urască, deşi încerca să fie indignată, nu reuşea. O umilise, o lovise, o brutalizase în tot cursul acestei nopţi de nebunie, dar ea se simţea fericită.

O, ar trebui să-i fie ruşine, ar trebui să alunge amintirea acelor clipe când întunericul părea că vrea s-o înghită! O doamnă, o femeie bine-crescută n-ar mai putea să ridice capul după o astfel de noapte. Dar amintirea acelor clipe de nebunie, de extaz şi de totală dăruire era mai tare ca ruşinea. Pentru prima dată în viaţă se simţise vibrând, străbătută de o patimă tot atât de primitivă ca şi groaza din noaptea aceea când fugise din Atlanta, tot atât de ameţitoare ca valul de ură care o făcuse să-l ucidă pe yankeu.

Rhett o iubea! I-o spusese. Ce straniu şi ce tulburător, şi cât de greu de crezut să fie iubită de acest necunoscut cu care până acum avusese legături atât de reci. Nu ştia încă ce impresie îi face acesată revelaţie, dar îi veni în minte o idee care o făcu să izbucnească în râs. O iubea şi, în sfârşit, îl avea în mână. Uitase aproape ce mult dorise să-l prindă în capcană, să-l facă s-o iubească pentru ca să-l poată juca aşa cum voia ea. Acum, reuşita planului ei îi dădea o mare mulţumire. O noapte o avusese la cheremul lui, dar acum ea îi cunoştea slăbiciunea. De acum înainte ştia cum să-l ia. O usturase multă vreme ironia lui batjocoritoare, dar acum îl va face să sară prin toate cercurile pe care i le va întinde. O să-l dreseze bine.

Când se gândi că-l va revedea pe Rhett la lumina zilei, Scarlett simţi o jenă, care nu era însă neplăcută.

"Sunt emoţionată ca o tânără căsătorită", se gândi ea, "şi încă din cauza lui Rhett!" Lucrul acesta i se păru atât de charaghios, că începu să râdă prosteşte.

Rhett însă nu apăru la prânz, şi nici la cină. Noaptea trecu, o noapte lungă în timpul căreia Scarlett rămase trează până-n zori, pândindu-l. Rhett însă nu se întoarse. Când trecu şi a doua zi fără vreo veste din partea lui, Scarlett se simţi dezamăgită şi apoi îngrijorată. Se duse la bancă, însă Rhett nu era acolo. Se duse la prăvălie şi fu severă cu toată lumea fiindcă de câte ori se deschidea uşa ca să intre un client, tresărea sperând că e Rhett. Se duse la depozitul de cherestea şi-l teroriză pe Hugh atâta, încât acesta se ascunse după o grămadă de lemne. Rhett, însă, nu o căutase nici acolo.

Nu se putea umili să întrebe pe prieteni dacă nu-l văzuseră. Nu putea nici să se adreseze servitorilor, deşi avea impresia că ei ştiau ceva. Negrii ştiu întotdeauna totul. În acele două zile, Mammy fu neobişnuit de liniştită. Se uita la Scarlett cu coada ochiului, dar nu spunea nimic. Când trecu şi a doua noapte, Scarlett se hotărî să se adreseze poliţiei. Poate că i se întâmplase un accident şi acum zăcea în nesimţire în vreun şanţ. Poate că. o, ce gând îngrozitor! poate că murise.

A doua zi, după ce-şi luase micul dejun şi-şi punea pălăria, la ea în odaie, auzi paşi repezi pe scară. Se aşeză pe pat cu picioarele tăiate de emoţie, şi atund Rhett intră.

Era ras şi tuns proaspăt, dichisit şi se vedea că nu era beat, dar ochii îi erau injectaţi şi obrajii buhăiţi de beţie. Făcu un gest cu mâna şi-i zise:

— Bună dimineaţa.

Oare cum putea spune un om: "Bună dimineaţa", după ce a lipsit două zile, fără să dea vreo lămurire? Cum putea părea atât de indiferent, după noaptea pe care o petrecuseră împreună? Ar fi fost cu neputinţă dacă. şi o idee îngrozitoare se ivi în mintea lui Scarlett. dacă nu e cumva obişnuit cu astfel de nopţi? O clipă, nu putu spune nimic, şi uită vorbele frumoase cu care plănuise să-l întâmpine. Nici măcar nu se apropie s-o sărute din vârful buzelor, aşa cum făcea de obicei. Se uita la ea surâzând, în mână cu o ţigară aprinsă.

— Unde. unde ai fost?

— Nu cumva vrei să zici că nu ştii! Credeam că până acum a aflat tot oraşul. Poate că ştie toată lumea, în afară de tine. Cunoşti doar vechea zicătoare: "Ce ştie satul nu ştie nevasta."

— Ce vrei să spui?

— Credeam că după descinderea făcută alaltăieri seară de poliţie la Belle.

— La Belle. la femeia aceea. Ai fost la.?

— Fireşte. Unde să mă duc? Sper că n-ai fost îngijorată pentru soarta mea?

— Ai plecat de la mine la. oh!

— Haide, haide, Scarlett! Nu mai fă pe soţia înşelată. De mult trebuia să fi aflat tu despre Belle.

— Te-ai dus la ea de la mine. după. după.

— O, aceea! şi făcu un gest neglijent. Uneori nu prea ştiu să mă port. Îţi cer scuze pentru felul cum m-am purtat la ultima noastră întrevedere. Eram beat, cum ai văzut bine, şi farmecele tale m-au scos din minţi.

Deodată Scarlett simţi că vrea să plângă, să se trântească în pat şi să hohotească disperată. Rhett nu se schimbase, nimic nu se schimbase. Fusese o proastă, o tâmpită, o idioată închipuindu-şi că o iubeşte. Nu fusese decât una din glumele lui scârboase de beţiv. O luase şi-şi satisfăcuse pofta cu ea la beţie, aşa cum ar fi făcut cu oricare din pensionarele lui Belle. Acum se întorsese – ironic, distant, gata s-o jignească. Îşi înghiţi lacrimile şi se stăpâni. Pentru nimic în lume nu trebuie să afle ce crezuse ea. Ce-ar mai râde dacă ar şti! N-o să afle niciodată. Se uită drept în ochii lui şi surprinse aceeaşi veche privire care o intrigase, acea expresie de pândă ca şi cum ar spera. dar ce putea să spere? Să se facă de râs, să înceapă să plângă şi să-i dea prilejul s-o batjocorească? Nu, asta n-o va face!

Sprâncenele ei oblice se încruntară. Îşi reluă expresia de răceală.

— Fireşte că bănuiam ce fel de legături aveai cu fiinţa aceea.

— Bănuiai doar? De ce nu m-ai întrebat, ca să-ţi satisfac curiozitatea? Ţi-aş fi spus. Am trăit cu ea din ziua în care tu şi Ashley Wilkes aţi hotărât că nu trebuie să dormim în acelaşi pat.

— Şi ai tupeul să te lauzi cu asta în faţa mea, în faţa soţiei tale?

— O, scuteşte-mă de indignarea ta. Puţin ţi-a păsat ce-am făcut, atâta timp cât am plătit notele. Şi ştiai bine că, în ultimul timp, n-am fost un sfânt. Cât despre faptul că eşti soţia mea. ai fost foarte puţin de la naşterea lui Bonnie, nu-i aşa? Scarlett, ai fost un plasament prost. Belle e un plasament mai bun.

— Plasament? Vrei să spui că i-ai dat.?

— Da, am finanţat-o, ăsta e termenul exact, mi se pare. Belle e o femeie deşteaptă. Voiam s-o văd reuşind în viaţă şi îi trebuiau doar bani ca să-şi deschidă o casă proprie. Ar trebui să ştii ce minuni poate face o femeie când are bani. Tu, de pildă.

— Mă compari pe mine.

— Păi, sunteţi amândouă femei de afaceri perseverente, şi amândouă aţi reuşit. Fireşte, Belle face mai mult ca tine, fiindcă are un suflet bun şi milos.

— Ieşi afară!

El se îndreptă spre uşă fără să se grăbească, cu o sprânceană puţin ridicată. Cum o putea jigni aşa, se gândi Scarlett cu furie şi cu durere. Îl vedea cum se străduia să o rănească şi să o umilească. Se cutremură când îşi aminti cu cât dor aşteptase întoarcerea lui, în timp ce el era beat şi se certa cu poliţia într-o casă de prostituţie.

— Ieşi din odaia mea şi să nu mai calci aici. Ţi-am mai spus o dată că nu eşti destul de fin ca să înţelegi. De acum înainte am să mă încui.

— Nu te mai osteni degeaba.

— Am să mă încui. După felul cum te-ai purtat alaltăieri noapte. beat. scârbos.

— Dă-i înainte, drăguţă! Dar se pare că nu chiar aşa de scârbos!

— Ieşi afară!

— Nu te supăra. Plec. Şi îţi făgăduiesc că n-am să te mai deranjez. Acum totul s-a sfârşit. Şi m-am gândit să-ţi spun că dacă n-o să mai poţi îndura purtările mele infame, îţi permit să divorţezi. Dă-mi-o pe Bonnie şi n-am să mă opun.

— Nu ţin să-mi fac familia de râs divorţând.

— Ai face-o repede de râs, dacă s-ar întâmpla să moară doamna Melly, nu? Mă apucă ameţeala când mă gândesc ce repede ai divorţa de mine.

— N-ai de gând să pleci?

— Ba da, plec. Tocmai asta venisem să-ţi spun. Plec la Charleston şi la New Orleans şi. în sfârşit. o călătorie mai lungă. Plec astăzi.

— Aşa?

— Şi o iau şi pe Bonnie. Spune-i toantei de Prissy să-şi pregătească catrafusele. O iau cu mine.

— Îţi interzic să-mi iei copilul.

— E şi copilul meu, doamnă Butler. Nu cumva te deranjează dacă o duc la Charleston, la bunica ei?

— La bunica ei? Haida de! Crezi că o să-ţi permit să iei fetiţa de aici, când ştiu că o să te îmbeţi în fiecare seară şi o s-o duci la case ca a lui Belle.

Rhett îşi aruncă violent ţigara pe covor şi mirosul acru de lână arsă umplu odaia. Într-o clipă se apropie de Scarlett cu faţa palidă de furie.

— Dac-ai fi bărbat, ţi-aş suci gâtul pentru vorbele astea. Fiindcă nu se poate, tot ce-ţi cer e să-ţi ţii blestemata aia de gură. Crezi că nu o iubesc pe Bonnie, că aş duce-o într-o casă unde. pe fiica mea! Doamne, ce proastă eşti! Şi dacă e să vorbim de dragostea ta maternă, să-ţi spun eu. O pisică e mai bună mamă ca tine! Ce-ai făcut tu pentru copii? Wade şi Ella tremură de frica ta şi, dacă n-ar avea-o pe Melanie Wilkes, n-ar fi ştiut ce înseamnă duioşia. Dar Bonnie, Bonnie a mea? Crezi că nu o pot îngriji mai bine ca tine? Crezi că am să-ţi dau voie să o terorizezi, să-i distrugi personalitatea aşa cum ai făcut cu Wade şi Ella? Află că nu! Să spui să-i pregătească lucrurile şi să fie gata într-un ceas, ori de nu, te anunţ că ce s-a petrecut alaltăieri seară va fi un fleac pe lângă ce se va petrece acum. Întotdeauna am crezut că o bătaie bună cu biciul ţi-ar face bine.

Se întoarse şi ieşi afară din cameră, înainte ca Scarlett să-i poată răspunde ceva. Îl auzi traversând holul spre camera de joc a copiilor şi deschizând uşa, fu primit de glasuri vesele şi subţiri de copii, şi Scarlett recunoscu vocea ascuţită a lui Bonnie dominând-o pe a Ellei.

— Tăticule, unde ai fost?

— Am fost să vânez iepuri ca să fac o blană pentru mica mea Bonnie. Ia sărută tu pe cine iubeşti mai mult, Bonnie. şi tu Ella.