Capitolul LV

— Draga mea, nu e nevoie să-mi explici şi nu vreau să te mai ascult, zise Melanie cu hotărâre, punându-şi încet mâna pe buzele chinuite ale lui Scarlett şi făcând-o să tacă. Ar fi o jignire faţă de tine însăţi, faţă de Ashley şi faţă de mine dacă ai crede că între noi e nevoie de explicaţii. Dar bine, noi trei am fost ca. nişte soldaţi. Ne-am bătut împotriva lumii cot la cot atâţia ani, încât mi-e ruşine de tine dacă-ţi închipui că între noi ar putea avea loc bârfelile celor ce n-au nici o treabă. Îţi închipui că aş crede că tu şi Ashley al meu. Ce idee! Nu înţelegi că eu te cunosc mai bine ca oricine? Crezi că am uitat toate câte le-ai făcut pentru Ashley, pentru Beau şi pentru mine, atâtea lucruri minunate, dezinteresate? Mi-ai salvat viaţa şi ne-ai ajutat să nu murim de foame! Crezi că am uitat cum mergeai printre brazde după calul yankeului, aproape în picioarele goale şi cu mâinile pline de băşici. numai pentru ca Beau şi cu mine să avem ce mânca. şi acum să cred lucruri atât de îngrozitoare despre tine? Nu vreau să aud un cuvânt din partea ta, Scarlett O'Hara. Nici un cuvânt.

— Dar., bolborosi Scarlett şi apoi tăcu.

Rhett plecase de un ceas, luând pe Bonnie şi pe Prissy, şi acum în sufletul lui Scarlett disperarea se adăugase ruşinii şi supărării. În plus, se simţea vinovată faţă de Ashley, şi atitudinea generoasă a Melaniei o chinuia nespus de mult. Dacă Melanie ar fi crezut pe India şi pe Archie, dacă ar fi evitat-o în seara recepţiei sau măcar ar fi primit-o rece, atunci şi-ar fi putut ţine capul sus şi ar fi luptat cu toate armele de care dispunea. Acum însă, văzând-o pe Melanie că încearcă să-i salveze reputaţia, că stă lângă ea ca o sabie strălucitoare, plină de încredere şi gata să lupte pentru ea, i se părea că singurul lucru cinstit de făcut era să mărturisească. Da, să povestească totul, începând cu ziua aceea îndepărtată când soarele lumina veranda de la Tara.

Conştiinţa ei, deşi de mult adormită, conştiinţa ei de catolică, se trezise şi o îndemna să vorbească. "Mărturiseş-te-ţi greşelile şi ispăşeşte-le cu sufletul plin de umilinţă şi căinţă", îi spusese Ellen de o sută de ori şi, în criza aceasta, educaţia religioasă primită de la Ellen revenea şi o stăpânea. Va mărturisi. da, va mărturisi totul, toate privirile, toate cuvintele, puţinele mângâieri, şi Dumnezeu îi va alina suferinţa şi îi va reda liniştea. Iar, drept ispăşire, va vedea o transformare cumplită pe faţa Melaniei, când groaza şi repulsia vor lua locul dragostei şi al încrederii! "E o pedeapsă prea crudă", se gândi ea cu durere. Să trebuiască să trăiască toată viaţa amintindu-şi de faţa Melaniei, ştiind că Melanie cunoaşte toată josnicia, toată meschinăria, toată mişelia şi ipocrizia sufletului ei.

Odinioară se îmbăta la gândul că i-ar spune totul Melaniei şi ar vedea cum se spulberă iluziile cumnatei sale un gest pentru care făcea să rişte. Dar acum, toate se schimbaseră dintr-o dată şi nu era un lucru pe care să-l dorească mai puţin. De ce? Habar n-avea. În mintea ei se învălmăşeau prea multe idei contradictorii şi nu ştia cum să le pună în ordine. Ştia doar că voia cu orice preţ să păstreze stima Melaniei, aşa cum odinioară voia ca mama ei s-o creadă modestă, curată şi bună. Ştia doar că nu-i păsa ce crede lumea, sau Ashley, sau Rhett despre ea; Melanie însă nu trebuie să-şi schimbe părerea.

Se temea să spună Melaniei adevărul, dar ascultând de unul din puţinele ei instincte cinstite, un instinct care nu-i permitea să se prezinte sub o lumină falsă în faţa femeii care se luptase pentru ea, se dusese la Melanie chiar în dimineaţa asta, imediat după plecarea lui Rhett şi a lui Bonnie.

Totuşi, îndată ce pronunţase tremurând primele cuvinte: "Melly, trebuie să-ţi explic ce s-a întâmplat în ziua aceea.", Melanie o oprise cu un gest poruncitor. Scarlett, ruşinată, se uitase în ochii negri ai Melaniei, plini de dragoste şi de mânie şi, cu inima strânsă, înţelesese că nu va avea niciodată parte de liniştea şi pacea sufletească ce urmează după o mărturisire. Prin cuvintele ei Melanie îi interzisese pentru totdeauna să facă acest gest. Emoţionată cum nu fusese decât rareori de când nu mai era copil, Scarlett îşi dădea seama că a-şi descărca sufletul ei chinuit ar fi fost un gest de un egoism îngrozitor. Ea ar scăpa de o povară, dar ar trece-o unei fiinţe cu suflet curat şi credincios. Melanie îi luase apărarea. Era deci o datorie faţă de ea, pe care n-o putea plăti decât prin tăcere. Ar fi foarte crud din partea ei să vorbească. Ar distruge viaţa Melaniei aducându-i la cunoştinţă că bărbatul ei îi era necredincios şi că prietena ei cea mai iubită era părtaşă în această trădare.

"Nu-i pot spune", se gândi ea disperată. "Niciodată, chiar dacă conştiinţa mea m-ar distruge." Îşi aminti deodată ce-i spusese Rhett în noaptea aceea când fusese beat: "Ea nu poate concepe că cei pe care îi iubeşte sunt necinstiţi. ăsta să fie unul din chinurile tale".

Da, până la moarte o va chinui lucrul acesta. Va trebui să-şi ascundă durerea, să simtă cum îi roade sufletul şi să nu spună nimic. La fiecare privire afectuoasă, la fiecare gest al Melaniei, va trebui să se stăpânească să nu strige: "Nu fi atât de bună! Nu mă apăra! Nu merit!" "Dacă n-ar fi atât de proastă, atât de drăguţă, de încrezătoare şi de naivă, nu mi-ar fi aşa de greu", îşi zise Scarlett nenorocită. "Multe poveri am dus eu în viaţa mea, dar aceasta are să fie cea mai grea, cea mai apăsătoare pe care am dus-o vreodată pe umeri".

Melanie şedea în faţa ei pe un scăunel scund şi-şi proptise picioarele pe un divan înalt, încât genunchii îi ieşeau în afară ca la copii – o poziţie în care n-ar fi stat niciodată dacă n-ar fi fost atât de furioasă încât să uite de buna-cuviinţă.

Lucra la o broderie şi îşi mişca acul cu atâta furie, încât părea un duelist ce-şi mişcă spada.

Dacă Scarlett ar fi fost în locul ei, ar fi bătut din picior şi ar fi ţipat, cum făcea Gerald în vremurile lui bune când îl lua pe Dumnezeu martor de mişelia şi ticăloşenia neamului omenesc şi rostea ameninţări de răzbunare ce-ţi îngheţau sângele. Numai scânteierea acului şi sprâncenele uşor încruntate arătau că Melanie fierbea. Vocea îi era calmă şi îşi alegea cuvintele cu mai multă grijă ca de obicei. Dar vorbele pe care le rostea aveau un sunet straniu în gura ei, căci rareori i se întâmpla să-şi expună o părere personală şi să scape vreun cuvânt răutăcios. Scarlett îşi dădu seama că accesele de furie ale Wilkes-ilor şi ale Hamilton-ilor erau aproape tot atât de violente ca şi ale celor din familia O'Hara, dacă nu mai violente.

— A început să mă plictisească să tot aud lumea bârfindu-te, draga mea, zise Melanie. De data asta însă au întrecut măsura şi am de gând să pun lucrurile la punct. Toate s-au întâmplat fiindcă lumea te invidiază pentru inteligenţa ta şi pentru faptul că ai reuşit. Ai făcut lucruri pe care o mulţime de bărbaţi n-ar fi reuşit să le facă. Nu te supăra, draga mea, că-ţi spun asta. Nu vreau să spun că ţi-ai pierdut calităţile tale de femeie, aşa cum spune lumea; nu e adevărat. Lumea nu te înţelege. Ce vrei, lumea nu permite ca o femeie să fie deşteaptă. În orice caz, succesul şi inteligenţa ta nu dă lumii dreptul să spună că tu şi Ashley. ei, drăcia dracului!

În gura unui bărbat, această exclamaţie nevinovată ar fi sunat ca o înjurătură. Alarmată de această izbucnire de mânie neobişnuită la Melanie, Scarlett se uită la ea fix.

— Cât despre minciunile murdare pe care le-au inventat Archie şi India şi doamna Elsing! Cum de-au îndrăznit? Fireşte, doamna Elsing n-a venit la recepţie. N-a avut curajul. Înţelege, draga mea, că întotdeauna te-a urât, fiindcă ai avut mai mult succes ca Fanny. Şi-apoi, avea necaz pe tine fiindcă l-ai dat afară pe Hugh de la conducerea gaterului. Aveai însă dreptate, fiindcă e un prost, un leneş şi un nepriceput'. (Iat-o deci pe Melanie renegându-şi prietenul din copilărie şi fostul ei adorator!) Cât despre Archie, eu sunt de vină. N-ar fi trebuit să-l primesc în casa mea pe bătrânul bandit. Toată lumea mi-a spus-o, dar n-am vrut să ascult. Nu te putea suferi din cauza deţinuţilor, draga mea, dar ce drept are el să te critice? Un ucigaş, şi încă ucigaşul unei femei! Şi după câte am făcut pentru el, are îndrăzneala să vină şi să-mi spună. ştii că nu mi-ar fi părut rău dacă Ashley l-ar fi împuşcat. I-am spus să-şi ia catrafusele şi a plecat cu coada între picioare. A plecat din Atlanta. Cât despre India, e o scârbă! Draga mea, am observat de prima dată când v-am văzut împreună că era geloasă pe tine şi că te ura fiindcă erai mult mai drăguţă ca ea şi aveai mai multe succese. Şi avea necaz pe tine mai ales din cauza lui Stuart Tarleton. S-a gândit atâta la Stuart Tarleton încât. vezi, mi-e greu să spun un lucru ca ăsta despre sora lui Ashley, dar cred că s-a cam scrântit din cauza asta. Altfel nu ştiu cum să înţeleg fapta ei. I-am spus să nu mai calce în casa mea şi am adăugat că dacă va îndrăzni să mai insinueze ceva. am s-o fac mincinoasă în faţa lumii!

Melanie se opri, şi deodată faţa ei îşi pierdu expresia de mânie şi nu mai arăta decât durere. Avea spiritul de clan caracteristic georgienilor şi numai gândul unei certe în familie îi zdrobea inima. O clipă, şovăi înainte de-a continua, dar Scarlett îi era cea mai dragă, Scarlett ocupa primul loc în inima ei.

— Întotdeauna a fost geloasă pe tine pentru că te iubesc mai mult, recunoscu Melanie cinstit. N-are să mai calce în casa asta şi eu n-am să mai pun piciorul în casele celor ce o primesc. Ashley e de aceeaşi părere cu mine, dar i se rupe inima când o vede pe sora lui spunând astfel de lucruri.

Auzind numele lui Ashley, Scarlett nu se mai putu stăpâni şi izbucni în lacrimi. Oare când va înceta ea să-l chinuiască pe Ashley? Dorinţa ei fusese să-l vadă fericit şi mulţumit, dar de fiecare dată trebuia să-i facă rău. Îi distrusese viaţa, îl jignise în mândria şi în demnitatea lui, îi năruise liniştea sufletească, liniştea aceea întemeiată pe sentimentul onoarei. Acum îl înstrăinase şi de sora lui pe care o iubea aşa de mult. Ca să salveze reputaţia ei, a lui Scarlett, şi fericirea soţiei sale, trebuise s-o sacrifice pe India, s-o lase să apară mincinoasă, o fată bătrână invidioasă, pe jumătate nebună. tocmai pe India ale cărei bănuieli şi acuzaţii erau perfect întemeiate. De câte ori Ashley se va uita în ochii Indiei, va vedea lucind în ei adevărul, va citi reproşul şi dispreţul rece pe care Wilkes-ii ştiu să-l arate.

Scarlett, care ştia că Ashley ţinea mai mult la onoare decât la viaţă, îşi închipuia prin ce chinuri trecea. Ca şi ea, se vedea silit să se ascundă după Melanie. Scarlett îşi dădea seama de necesitatea acestui lucru, ştia că ea era de vină pentru situaţia falsă în care se găsea Ashley, şi totuşi. totuşi. Ca orice femeie, l-ar fi respectat mai mult dacă l-ar fi omorât pe Archie şi apoi ar fi recunoscut totul în faţa Melaniei şi a lumii întregi. Ştia bine că nu era frumos din partea ei să gândească astfel, era însă prea nenorocită acum ca să mai ţină seama de detalii, îşi amintea de unele cuvinte usturătoare ale lui Rhett şi se întreba dacă într-adevăr Ashley se purtase aşa cum trebuie să se poarte un bărbat în toată încurcătura asta. Şi, pentru prima dată, aureola strălucitoare cu care îl înconjurase din ziua când se îndrăgostise de el, începu să pălească puţin. Ruşinea şi sentimentul de vinovate pe care le simţea se răsfrângeau asupra lui Ashley. Se strădui să alunge gândul acesta, dar nu reuşi decât să plângă mai tare.

— Te rog, te rog, nu plânge! zise Melanie, lăsând lucrul din mână şi, trântindu-se pe sofa lângă Scarlett, îi puse capul pe umărul ei. N-ar fi trebuit să-ţi vorbesc aşa şi să te fac să suferi. Înţeleg ce simţi. Niciodată n-o să mai vorbim de asta. Nici noi două, nici cu nimeni altcineva. Să ne închipuim că nu s-a întâmplat. Dar, adăugă ea cu o furie stăpânită, am să le arăt eu Indiei şi doamnei Elsing. Să nu creadă că pot să-şi permită să împrăştie minciuni despre soţul şi cumnata mea. Şi am să fac aşa, încât nu vor mai îndrăzni să ridice capul. Toţi cei ce le vor crede şi toţi cei ce le vor primi vor fi duşmanii mei.

Scarlett, cu durere în suflet, îşi aţinti privirile asupra viitorului şi înţelese că va fi pricina unei certe care va împărţi în două tabere tot oraşul, şi va dura multe generaţii.

Melanie se ţinu de cuvânt. Niciodată nu mai pomeni de această chestiune, nici lui Scarlett, nici lui Ashley, şi nu îngădui nimănui să mai discute ceva. Păstra o expresie de indiferenţă rece, care repede se putea transforma într-o politeţe de gheaţă, de câte ori cineva îndrăznea să amintească de acest subiect. În cursul săptămânilor care urmară după recepţie, pe când Rhett dispăruse în mod misterios, iar oraşul întreg vorbea şi se agita, ea nu primi pe niciunul din detractorii lui Scarlett, fie că erau vechi prieteni ai ei, fie că-i erau rude. Nu zise nimic, dar trecu la fapte.

Nu o slăbi pe Scarlett o clipă. O sili să meargă, ca de obicei, în fiecare dimineaţă la depozitul de cherestea şi la prăvălie, întovărăşind-o. Deşi Scarlett nu ţinea să se expună privirilor curioase ale concetăţenilor săi, stăruia să iasă la plimbare în trăsură şi mergea cu dânsa. O lua cu ea când se ducea să facă vizite şi o introduse în saloane în care Scarlett nu călcase de mai bine de doi ani, cu o expresie dârză care voia să însemne: "Cine mă iubeşte trebuie să iubească şi pe cei pe care-i iubesc".

La aceste vizite ele veneau devreme şi rămâneau până pleca ultimul musafir, lipsindu-le astfel pe cucoane de plăcerea de a bârfi şi a face presupuneri, ceea ce le scotea din sărite pe acestea. Vizitele erau un adevărat chin pentru Scarlett, dar nu îndrăznea s-o refuze pe Melanie. Şi-i era extrem de neplăcut să se aşeze printre cucoane care se întrebau în gând dacă într-adevăr fusese surprinsă în flagrant delict de adulter. Şi era sigură că femeile acestea nu i-ar fi vorbit dacă n-ar fi iubit-o pe Melanie şi nu s-ar fi temut să-i piardă prietenia. Scarlett însă ştia că, odată primită de aceste femei, niciodată nu se vor mai putea preface că nu o cunosc.

Caracteristic pentru puţina stimă de care se bucura Scarlett era faptul că, apărând-o sau criticând-o, lumea ignora cu totul probitatea ei. Părerea generală era: "Nimic nu mă miră din partea ei". Scarlett îşi făcuse prea multe duşmănii ca să mai aibă acum apărători. Vorbele şi faptele ei jigniseră prea mulţi oameni pentru ca lumea să mai ţină seama de consecinţele pe care le-ar putea avea acest scandal pentru ea. Nimeni însă nu voia să facă rău fie Indiei, fie Melaniei, şi furtuna se dezlănţuia mai mult în jurul lor, decât al lui Scarlett, având la bază o singură întrebare: "Oare India minţise?"

Cei ce ţineau partea Melaniei scoteau în evidenţă cu multă satisfacţie faptul că aceasta nu o părăsea o clipă pe Scarlett. O femeie cu principii înalte ca Melanie ar putea oare să susţină cauza unei femei vinovate, mai ales când aceasta greşise cu propriul ei bărbat? Nu era cu putinţă! India era numai o fată bătrână ţicnită, care o ura pe Scarlett şi spunea minciuni pe socoteala ei şi convinsese pe Archie şi pe doamna Elsing s-o creadă.

Dar, întrebau partizanii Indiei, dacă Scarlett nu e vinovată, unde e domnul Butler? De ce nu e lângă soţia lui, ocrotind-o şi sprijinind-o? Era imposibil de răspuns la această întrebare şi, pe măsură ce săptămânile treceau, zvonul că Scarlett e însărcinată se întindea. Cei ce o susţineau pe India dădeau din cap mulţumiţi. Se zicea că nu putea fi copilul lui Rhett Butler. Se ştia de prea multă vreme că Rhett şi Scarlett nu mai trăiau împreună şi tot oraşul era scandalizat de faptul că aveau camere separate.

Gurile rele nu mai tăceau şi oraşul se împărţise în tabere, iar clanul atât de unit al Hamilton-ilor, al Wilkes-ilor, al Burr-ilor, al Whitman-ilor şi al Winfield-ilor se dezbinase. Fiecare membru ai familiei se vedea silit să ia atitudine. Teren neutru nu exista. De altfel, Melanie, cu demnitate rece, şi India, cu amărăciune răutăcioasă, aveau grijă de asta. Dar oricare ar fi fost tabăra din care făceau parte rudele, toţi o priveau cu resentiment pe Scarlett, fiindcă ea fusese pricina rupturii în familie. Şi niciunul nu credea că merita să se certe din pricina ei. Şi oricare ar fi fost părerea lor, toţi deplângeau faptul că India îşi luase răspunderea de a spăla public rufele murdare ale familiei şi de a-l amesteca pe Ashley într-o chestiune atât de dezonorantă. Acum însă, când India vorbise, mulţi se grăbiră să-i ia apărarea împotriva lui Scarlett, tot aşa cum alţii, care o iubeau pe Melanie, erau de partea ei şi a lui Scarlett.

Jumătate din Atlanta era, sau pretindea a fi, rudă cu Melanie şi cu India. Legăturile de rudenie dintre veri, veri de-al doilea, veri prin alianţă şi aşa mai departe erau atât de încurcate, încât numai un georgian de baştină putea să le descurce Toţi aveau însă spiritul de clan foarte dezvoltat, în momente grele erau uniţi şi, oricare ar fi fost părerea fiecăruia în privinţa celorlalţi membri ai tribului, se prezentau în faţa duşmanului într-un front pe care nimeni nu-l putea sparge. În afară de războiul de guerilă purtat de mătuşa Pitty împotriva unchiului Henry, ale cărui episoade fuseseră ani de zile un motiv de glumă în familie, niciodată nu existase vreo breşă în acest front. Erau oameni bine-crescuţi, liniştiţi şi rezervaţi şi nici măcar nu li se întâmpla să se ia la harţă prieteneşte, aşa cum făceau membrii celor mai multe dintre familiile din Atlanta.

Acum însă erau împărţiţi, şi oraşul văzu cum veri de-al cincilea şi de-al şaselea se înfruntau în cel mai impresionant scandal care se pomenise vreodată în Atlanta. Lucrul acesta puse la grea încercare tactul şi răbdarea celeilalte jumătăţi a oraşului, care nu era rudă cu ei, cearta dintre Melanie şi India tulburând toate cercurile din Atlanta. Amicii Thaliei, Cercul de lucru pentru văduvele şi orfanii Confederaţiei, Asociaţia pentru înfrumuseţarea mormintelor glorioşilor noştri morţi, Asociaţia muzicală de sâmbătă, Societatea reuniunilor dansante, Biblioteca tinerilor – toate aceste organizaţii suferiră de pe urma disensiunii create. Tot aşa şi cele patru biserici, împreună cu diferite societăţi de ajutor şi misionari. Trebuia manevrat cu multă grijă ca să eviţi într-un comitet membri ai unor fracţiuni opuse.

În zilele de primire, doamnele din Atlanta erau foarte nervoase de la patru la şase după-amiaza, fiindcă se temeau ca Melanie şi Scarlett să nu vină în vizită în acelaşi timp cu India şi cu partizanii ei credincioşi.

Din toată familia, biata mătuşa Pitty suferea cel mai mult. Pitty, care nu dorea altceva decât să trăiască liniştită, înconjurată de dragostea rudelor ei, ar fi vrut să împace şi capra şi varza. Dar nici capra, nici varza nu-i dădeau voie să o facă.

India stătea în casa mătuşii Pitty şi, dacă Pitty ar fi ţinut cu Melanie, aşa cum voia, India ar fi părăsit-o. Şi-atunci, ce s-ar fi făcut biata Pitty? Nu putea trăi singură. Ar fi trebuit să ia o străină să stea cu ea, sau să-şi închidă casa şi să se ducă să stea la Scarlett. Mătuşa Pitty simţea însă vag că lucrul acesta nu i-ar fi făcut plăcere domnului Butler. Ori ar fi trebuit să se ducă la Melanie şi să doarmă în cămăruţa în care şedea Beau.

Pitty nu ţinea prea mult la India, care o intimida cu felul ei de a fi, scrobit, uscat şi cu părerile ei categorice. Dar, mulţumită ei, Pitty putea să continuie a trăi confortabil şi, cum era în general mai sensibilă la argumentele de acest fel decât la cele de ordin moral, India rămase.

Însă prezenţa ei în casă atrase o furtună asupra capului lui Pitty, fiindcă şi Scarlett şi Melanie traseră concluzia că ea ţine cu India. Scarlett refuză categoric să mai contribuie la întreţinerea mătuşii Pitty, atâta timp cât India va locui în casa ei. Ashley trimitea bani în fiecare săptămână surorii lui şi de fiecare dată India trimitea banii înapoi, spre marea spaimă şi marele regret al bătrânei domnişoare. Fără intervenţia unchiului Henry, situaţia financiară a casei de cărămidă roşie ar fi fost într-o stare deplorabilă, deşi Pitty se simţea umilită să primească bani de la fratele ei.

Melanie era fiinţa pe care Pitty o iubea cel mai mult pe lume, în afară de ea însăşi, şi acum Melanie se purta cu ea rece şi politicoasă ca şi cum ar fi fost o străină. Deşi locuia, ca să zicem aşa, chiar în spatele casei mătuşii Pitty, niciodată nu deschidea portiţa din dos, cum făcea înainte de zece ori pe zi. Pitty venea la ea şi îi mărturisea plângând cât ţine la dânsa şi cât îi e de devotată, dar Melanie refuza întotdeauna să stea de vorbă cu ea şi să-i întoarcă vizitele.

Pitty ştia foarte bine tot ce-i datora lui Scarlett – aproape însăşi existenţa. În zilele negre care urmaseră după război, când Pitty avusese de ales între perspectiva de a sta cu fratele ei Henry şi aceea de a muri de foame, Scarlett îi ţinuse casa, o hrănise, o îmbrăcase şi îi dăduse posibilitatea să-şi păstreze rangul în societatea Atlantei. Iar când Scarlett se măritase şi se mutase la casa ei, fusese extrem de generoasă cu ea; ca şi căpitanul Butler, omul acela fascinant şi seducător. Adeseori, după ce venea cu Scarlett s-o vadă, Pitty găsea pe consolă un portmoneu nou-nouţ plin cu bilete de bancă, sau batiste de dantelă înnodate la colţuri, cu monede de aur, pe care o mână îndemânatică ştiuse să le ascundă în cutie ei de lucru. Rhett se jura întotdeauna că habar nu are de ele şi o acuza pe Pitty, într-un mod foarte puţin elegant, că are un adorator misterios, spunând că trebuie să fie bătrânul şi mustăciosul Merriwether.

Da, Pitty era legată prin dragoste de Melanie şi prin recunoştinţă de Scarlett – dar Indiei ce-i datora? Nimic, decât că prezenţa ei o scutea de nevoia de a renunţa la obiceiurile ei comode şi de a lua hotărâri. Toate lucrurile acestea erau foarte supărătoare, şi Pitty, care toată viaţa ei nu luase nici o singură hotărâre, lăsă lucrurile să meargă aşa şi, ca urmare, petrecu ore întregi vărsând lacrimi pe care nimeni nu i le putea şterge.

La sfârşit, unii credeau din toată inima în nevinovăţia lui Scarlett, nu din cauza virtuţii ei, ci pentru că Melanie era convinsă de nevinovăţia ei. Unii aveau oarecari rezerve în sinea lor, dar se arătau totuşi foarte politicoşi cu Scarlett, fiindcă o iubeau pe Melanie şi voiau să-i păstreze afecţiunea. Partizanii Indiei o salutau cu răceală şi unii chiar se făceau că n-o cunosc. Aceştia mai cu seamă o jenau şi o înfuriau pe Scarlett, care îşi dădea seama că, fără apărarea Melaniei şi fără atitudinea ei hotărâtă, tot oraşul ar fi fost împotriva ei şi n-ar mai fi fost primită în societate.