Capitolul LVIII.

După boală, Scarlett observă la Rhett o schimbare de care nu ştia dacă trebuie să se bucure sau nu. Rhett nu mai bea, era liniştit şi părea îngândurat. Lua cina acasă mai des. Era mai binevoitor cu serviorii şi mai drăgăstos cu Wade şi Ella. Niciodată nu pomenea de trecut şi îndemna parcă, pe tăcute, pe Scarlett să facă la fel. Nici Scarlett nu spunea nimic, fiindcă era mai comod aşa, şi viaţa se scurgea în aparenţă fără frecături. Rhett nu părăsise niciodată atitudinea aproape respectuoasă pe care o adoptase în timpul convalescenţei ei, şi nu-i mai arunca săgeţi ascuţite. Scarlett îşi dădea seama că, dacă altădată Rhett o hărţuia cu observaţii răutăcioase care o scoteau din fire şi o făceau să-i răspundă, era tocmai pentru că îi purta interes. Acum ajunsese să se întrebe dacă mai însemna ceva pentru el. Era politicos, dar rece şi distant şi lui Scarlett îi lipseau ciorovăielile şi schimburile de cuvinte usturătoare de altădată.

Rhett era foarte drăguţ cu ea, dar aşa cum eşti cu o străină; şi aşa cum pândea altădată toate mişcările ei, le pândea acum pe ale lui Bonnie. S-ar fi zis că tot şuvoiul vertiginos al vieţii lui fusese abătut spre un canal îngust. Scarlett se gândea câteodată că alta i-ar fi fost poate viaţa, dacă Rhett ar fi avut pentru ea cel puţin jumătate din duioşia cu care o învăluia pe Bonnie. Câteodată îi era destul de greu să se silească să surâdă când auzea spunându-se: "Cum îşi adoră căpitanul Butler fetiţa!" Dacă n-ar fi surâs, oamenilor li s-ar fi părut ciudat, şi Scarlett s-ar fi lăsat mai bine tăiată în bucăţi decât să mărturisească cuiva sau chiar ei înseşi că era geloasă pe o fetiţă, şi anume pe fetiţa ei cea mai iubită. Lui Scarlett îi plăcuse totdeauna să ocupe locul întâi în inima celor din jurul ei, şi era limpede acum că Rhett şi Bonnie vor fi totdeauna pe locul întâi unul pentru altul.

Rhett lipsea deseori seara de acasă, dar când se întorcea, nu era beat. Când pleca, Scarlett îl auzea adesea fluierând încetişor pe când trecea prin faţa uşii ei. Câteodată se întorcea seara cu prieteni, cu care stătea de vorbă până târziu, cu o sticlă de coniac înainte. Oamenii aceştia nu semănau deloc cu cei cu care avusese de-a face în primul an al căsătoriei lor. Nu mai invita nici carpetbagger-i bogaţi, nici scallawag-i, nici republicani. Scariett se furişa în vârful picioarelor până la capul scării şi acolo, aplecată peste balustradă, asculta şi recunoştea plină de mirare glasul lui René Picard, al lui Hugh Elsing, al fraţilor Simmons sau al lui Andy Bonnell. În orice caz, de la întâlnirile acestea nu lipseau niciodată bunicul Merriwether şi unchiul Henry. Ba, într-o seară, Scarlett auzi înmărmurită chiar glasul doctorului Meade. Şi când te gândeşti că odată toţi oamenii aceştia credeau că spânzurătoarea ar fi fost o pedeapsă prea blândă pentru Rhett!

În mintea ei, acest mic grup era legat pentru vecie de moartea lui Frank, iar felul cum Rhett şedea treaz până noaptea târziu îi amintea de zilele dinainte de expediţia Ku Klux Klan-ului în cursul căreia murise Frank. Îşi aducea aminte cu groază că Rhett spusese odată că ar fi în stare chiar să intre în blestematul lor de Klan, numai ca să ajungă om cumsecade, deşi nădăjduia că Dumnezeu nu-i va da o pedeapsă atât de grea. Dacă şi Rhett, urmând exemplul lui Frank.

Într-o noapte când se întoarse acasă mai târziu ca de obicei, Scarlett nu se mai putu stăpâni. Cum auzi scârţâind cheia în broasca uşii, îşi puse o rochie de casă pe ea şi, ieşind în holul de sus, luminat de o lampă cu gaz, îl aşteptă în capul scării. Rhett părea gânditor, dar când îşi văzu soţia, se arătă mai ales mirat.

— Rhett, trebuie să ştiu. Trebuie să ştiu dacă tu. dacă Klan-ul. dacă de-asta vii noaptea aşa de târziu? Faci parte din.

La lumina pâlpâindă a lămpii, Rhett o privi cu un aer indiferent şi surâse.

— Ai rămas în urmă. Nu mai există nici un Klan la Atlanta şi nici în toată Georgia. Ţi-au împuiat capul prietenii tăi carpetbagger-i şi scallawag-i cu poveşti despre Klan.

— Nu mai există Klan-ul? Nu cumva mă minţi ca să mă linişteşti?

— Când am mai încercat eu să te liniştesc, scumpa mea? Nu, Klan-ul nu mai există. Am găsit că făcea mai mult rău decât bine, pentru că îi zgândărea pe yankei şi dădea apă la moara calomniilor excelenţei sale domnului guvernator Bullock. Bullock ştie foarte bine că n-o să mai poată rămâne la putere decât atâta timp cât o să poată convinge guvernul federal şi jurnalele yankee că Georgia e un focar de revoltă şi că în fiecare tufiş e tupilat un membru al Klan-ului. Luptă cu disperare să păstreze puterea şi a acuzat Klan-ul de crime inexistente. A povestit că au fost spânzuraţi republicani fideli şi linşaţi negri sub pretext că ar fi violat femei. Dar bietul om loveşte cu sabia în apă, şi o ştie. Îţi mulţumesc pentru grija ce mi-o porţi, dar activitatea Klan-ului a încetat la puţină vreme după ce am devenit din scallawag un umil democrat.

Aproape tot ce-i spuse despre guvernatorul Bullock îi intră pe o ureche şi îi ieşi pe cealaltă, căci Scarlett nu se gândea decât la uşurarea pe care i-o dădea dispariţia Klan-ului. Rhett n-o să fie ucis ca Frank. Nu va pierde magazinul, nu va pierde banii lui Rhett. Cu toate acestea, un cuvânt spus de el îi rămăsese înfipt în minte. Spusese "noi", şi prin asta se confundase cu cei pe care îi numise "vechea gardă".

— Rhett, întrebă deodată Scarlett, ai fost amestecat în dizolvarea Klan-ului?

Rhett se uită lung la Scarlett şi în ochi i se aprinse o flacără ironică.

— Da, scumpa mea, Ashley Wilkes şi cu mine suntem principalii autori ai acestei măsuri.

— Ashley. şi cu tine?

— E banal, dar e adevărat: legi tovărăşii ciudate când faci politică. Nici Ashley, nici eu nu ne topim de dragoste unul pentru altul. dar Ashley n-a fost niciodată un partizan al Klan-ului, pentru că nu poate suferi violenţa. Iar eu n-am fost partizan al Klan-ului pentru că nu pot suferi nebunia furioasă. Era cel mai bun mijloc să avem yankeii pe capul nostru până la Judecata de Apoi. Noi doi, Ashley şi cu mine, i-am pisat pe cei mai înfocaţi şi le-am dovedit că e mai bine să pândeşti, să aştepţi şi să munceşti, decât să te plimbi în cămaşă de noapte cu cruci de foc.

— Nu vei putea totuşi să pretinzi că oamenii Klan-ului au adoptat părerea ta, atunci când tu nu eşti decât.

— Un speculant, un scallawag, o unealtă a yankeilor? Uiţi, doamnă Butler, că acum sunt un democrat de prima calitate, devotat până la ultima suflare iubitului nostru stat, pe care vreau să-l smulg din mâna celor care-l asupresc. Sfatul meu era bun, şi de aceea a fost urmat. Sfatul meu e bun şi în alte chestii politice. Astăzi avem în parlament o majoritate democrată, nu-i aşa? În curând, scumpa mea, vom trimite la răcoare pe câţiva dintre excelenţii noştri amici republicani. Sunt puţin cam prea lacomi şi cam prea hrăpăreţ.

— Tu să-i trimiţi la răcoare? Dar sunt prietenii tăi! Nu te-au luat ei asociat în afacerea aceea cu căile ferate de pe urma căreia ai câştigat mii de dolari?

Rhett îşi regăsi deodată vechiul lui surâs batjocoritor.

— Desigur că nu le vreau răul. Dar acum sunt de partea cealaltă a baricadei şi, dacă pot să fac să fie trimişi acolo unde e locul lor, nu voi ezita. Şi, pe urmă, gândeşte-te ce bun mijloc de a căpăta iar stima lumii! Cunosc destul de bine dedesubturile afacerilor lor, ca să pot face mari servicii când vor începe cercetările. şi, aşa cum se poate vedea după întorsătura pe care o iau evenimentele, nu mai e mult până atunci. Au să-l ancheteze şi pe guvernator şi, dacă vor putea, îl vor închide şi pe el. Ai face bine să spui bunilor tăi amici, Gelert-ilor şi Hundon-ilor, să fie gata s-o şteargă în orice clipă – dacă agaţă pe guvernator, îi agaţă şi pe ei.

De prea multă vreme văzuse Scarlett cum, sprijiniţi de armata yankee, republicanii făceau ce voiau, ca să poată crede vorbele lui Rhett, spuse parcă în glumă. Guvernatorul se întărise prea mult în postul său pentru ca orice corp legiuitor să fie în stare să se atingă de el, şi cu atât mai puţin să-l trimită la închisoare.

— Doamne, cum îţi merge gura, Rhett, observă ea.

— Chiar dacă nu va fi băgat la închisoare, în orice caz Bullock nu va mai fi reales. Data viitoare vom avea un guvern democrat. Ne trebuie o schimbare.

— Bănuiesc că ai şi tu vreo legătură cu asta, nu-i aşa? întrebă Scarlett pe un ton batjocoritor.

— Da, drăguţă. Chiar de pe acum mă ocup de alegeri. De aceea mă întorc aşa de târziu seara. Muncesc mai greu decât în timpul goanei după aur, când dădeam cu târnăcopul. Încerc să pregătesc bine alegerile. Şi. ştiu că asta o să te supere, doamnă Butler, nu-mi precupeţesc ajutorul material. Îţi aduci aminte ce mi-ai spus într-o zi, în magazinul lui Frank. câţi ani au trecut de atunci! că era necinstit din partea mea să păstrez aurul Confederaţiei? Iată-mă în sfârşit de acord cu tine, şi astăzi aurul Confederaţiei circulă şi serveşte ca să-i aducă înapoi la putere pe confederaţi.

— Arunci banii pe fereastră!

— Cum, asta-i părerea ta despre partidul democrat? zise Rhett cu privirea batjocoritoare, dar apoi ochii îi recăpătară o expresie indiferentă. În orice caz, fie că democraţii ies învingători, fie că sunt învişi în alegeri, mie nu-mi pasă. Ceea ce vreau e ca toată lumea să ştie că m-am zbătut şi am cheltuit bani pentru alegeri. O să-şi aducă aminte de asta mai târziu, şi în viitor Bonnie va trage foloasele.

— Ascultându-te vorbind aşa frumos, m-am temut să nu-ţi fi schimbat năravul, dar văd că nici faţă de democraţi nu eşti mai sincer decât faţă de alţii.

— Nu, nu mi-am schimbat năravul. Mi-am schimbat numai părul. Chiar dacă ai putea să scoţi petele de pe blana unui leopard, el tot leopard rămâne.

Bonnie, trezită de zgomotul discuţiei, strigă cu un glas adormit, dar poruncitor: 'Tăticule!", şi Rhett o dădu la o parte pe Scarlett ca să poată trece.

— Aşteaptă o clipă, Rhett. Mai am ceva să-ţi spun. N-ar trebui s-o mai iei pe Bonnie după-amiezile la întruniri politice. Nu se face. Locul unei fetiţe nu-i acolo! E caraghios! Niciodată n-aş fi crezut asta despre tine, dacă nu mi-ar fi spus unchiul Henry. Credea că ştiu, şi.

Rhett se întoarse brusc spre Scarlett cu o privire aspră.

— Cum poţi reproşa unui tată faptul că-şi ţine fetiţa pe genunchi când discută cu prietenii lui? N-are decât să ţi se pară caraghios dacă ai poftă, dar nu-i caraghios deloc. Ani de-a rândul oamenii or să-şi aducă aminte că Bonnie era aşezată pe genunchii mei în vremea când îi ajutam pe democraţi să alunge pe republicani din statul acesta. Ani de-a rândul oamenii or să-şi aducă aminte.

Faţa i se lumină, şi o licărire, maliţioasă îi străluci în ochi.

— Ştiai că de câte ori o întreabă cineva pe cine iubeşte mai mult, Bonnie răspunde: "Pe tăticu şi pe demăcaţi". Şi ştii pe cine nu poate suferi? Bineînţeles că pe scallawag-i. Mulţumesc lui Dumnezeu că oamenii îşi vor aduce aminte de asta.

— Şi probabil că nu uiţi să-i spui că eu sunt o scallawag! exclamă furioasă Scarlett.

— Tăticule! strigă Bonnie cu glasul indignat, şi Rhett traversă râzând holul, ca să se ducă spre fiica lui.

În anul acela, în luna octombrie, Bullock demisionă şi fugi din Georgia. Hoţiile, risipa şi corupţia căpătaseră asemenea proporţii sub administraţia lui, încât întreaga construcţie se prăbuşi de la sine. Indignarea publică ajunsese atât de mare, încât până şi partidul lui se scindă în două. Democraţii aveau acum majoritatea, ceea ce însemna pentru Bullock că nu va mai trece mult până ce va începe o anchetă asupra activităţii lui. Fiindu-i frică să nu fie pus sub acuzare, nu mai aşteptă, ci îşi făcu pregătirile şi o şterse pe ascuns, după ce potrivise aşa ca demisia lui să nu fie făcută publică, înainte ca el să fi ajuns în Nord, în siguranţă.

Când fu anunţată, la o săptămână după plecarea lui grăbită, Atlanta fu cuprinsă de o bucurie nebună. Oamenii năvăliră în stradă. Bărbaţii râdeau şi îşi strângeau mâinile felicitându-se, femeile se sărutau şi plângeau. Toată lumea dădu petreceri în cinstea evenimentului, şi pompierii avură de lucru stingând focurile de bucurie aprinse pe străzi de băieţaşi entuziaşti.

Vremurile grele se apropiau de sfârşit. Epoca "reconstrucţiei" era pe sfârşite. Bineînţeles că cel care ţinea locul guvernatorului era tot un republican, dar în decembrie urmau să aibă loc alegerile şi nimeni nu se îndoia de rezultatul lor. Şi, la ziua hotărâtă, cu toate sforţările disperate ale republicanilor, Georgia avu iarăşi un guvernator democrat.

Veselia şi emoţia cuprinseră oraşul ca atunci când Bullock o ştersese, dar erau de altă calitate. Veselia era mai potolită, emoţia mai adâncă. Oamenii erau cuprinşi de un sentiment de recunoştinţă şi bisericile erau neîncăpătoare când preoţii făceau slujbe de mulţumire lui Dumnezeu pentru că statul fusese mântuit. Mândria se amesteca şi ea cu bucuria şi entuziasmul. Erau mândri că fiii Georgiei puseseră din nou stăpânire pe stat în ciuda încercărilor guvernului din Washington, în ciuda armatei, a carpetbagger-ilor, a scallawag-ilor şi a republicanilor localnici.

De şapte ori votase Congresul legi draconice contra statului, menţinându-l în stadiul de provincie cucerită. De trei ori fusese aplicată legea marţială. Negrii se umflaseră în pene la şedinţele corpurilor legiuitoare, străini lacomi ocupaseră cele mai înalte funcţii profitând cât mai mult de pe urma lor, tot felul de indivizi se îmbogăţiseră furând din bunul statului. Georgia fusese cu mâinile legate. Fusese torturată, martirizată, târâtă în noroi. Dar acum, în ciuda tuturor suferinţelor, era din nou stăpână pe soarta ei, şi aceasta datorită strădaniilor făcute de georgienii înşişi.

Brusca prăbuşire a republicanilor nu aduse în toate casele bucurie. În rândurile scallawag-ilor, ale carpetbag-ger-ilor şi ale republicanilor domnea consternarea. Toţi Gelert-ii, Hundon-ii şi alţii ca ei, preveniţi de plecarea lui Bullock, înainte ca demisia să fi fost cunoscută oficial, dispăruseră peste noapte, căzând definitiv în uitarea din care ieşiseră doar pentru o clipă. Ceilalţi carpetbagger-i şi scallawag-i rămaşi în Atlanta erau îngrijoraţi şi încercau să-şi facă unul altuia curaj, deşi le era teamă ca ancheta anunţată de corpurile legiuitoare să nu pună într-o lumină neplăcută afacerile pe care le făcuseră. Acum nu mai erau obraznici. Erau buimăciţi, dezorientaţi, înfricoşaţi. Doamnele care veneau s-o vadă pe Scarlett repetau întruna:

— Dar cine ar fi crezut că lucrurile or să se întoarcă aşa? Îl credeam pe guvernator atât de puternic. Credeam că are o situaţie atât de sigură. Credeam.

Cu toate că Rhett o prevenise, Scarlett era şi ea dezorientată de schimbarea situaţiei. Nu că i-ar fi părut rău de plecarea lui Bullock ori de revenirea democraţilor la putere. Deşi nimeni n-ar fi crezut-o, simţea o bucurie amară la gândul că ţara ei scuturase stăpânirea yankeilor. Îi era încă prea vie amintirea chinurilor din primele zile ale reconstrucţiei, a temerilor că-i va vedea pe soldaţi şi pe carpetbagger-i confiscându-i banii şi plantaţia. Îşi amintea de neputinţa ei şi de groaza care o cuprindea când se gândea cât e de neputincioasă. Îşi amintea cât îi ura pe yankei pentru că impuseseră Sudului sistemul acesta odios, îi urâse tot timpul. Dar încercând să facă faţă împrejurărilor nefericite, luptând pentru siguranţa zilei de mâine, trecuse fără să-şi dea seama de partea cuceritorilor. Oricât nu-i putea suferi, intrase în legături cu ei, se despărţise de vechii ei prieteni şi de vechiul ei mod de viaţă. Şi acum domnia învingătorilor se isprăvise. Jucase ca la cărţi, mizase pe regimul lui Bullock, pe care-l crezuse durabil, şi pierduse.

Plimbându-şi privirile în jurul ei acuma, de Crăciunul anului 1871, cel mai vesel Crăciun pe care-l cunoscuse statul de zece ani încoace, o cuprindea un fel de frică. Nu putea să nu vadă că Rhett, altădată omul cel mai urât din Atlanta, era acum unul din cei mai iubiţi, pentru că se lepădase de ereziile republicane şi îşi închinase Georgiei timpul, banii, munca şi inteligenţa, ajutând-o să se ridice din nou. Când se plimba călare pe străzi, surâzător, atingând cu mâna borul pălăriei, cu Bonnie cocoţată ca o bocceluţă albastră pe şa în faţa lui, fiecare îi întorcea surâsul, vorbea de el cu entuziasm şi se uita cu drag la fetiţă. Pe când ea, Scarlett.