Capitolul XLVIII.

Şi Scarlett se distra cum nu se mai distrase din primăvara dinaintea războiului. New Orleans-ul era un oraş atât de ciudat şi de captivant, şi Scarlett profita de toate plăcerile ce i se ofereau, cu frenezia unuia care a fost eliberat după ce fusese condamnat la închisoare pe viaţă. Carpetbagger-ii jefuiau oraşul, multe familii cumsecade erau alungate din casele lor şi nu ştiau dacă vor avea ce mânca a doua zi, şi un negru fusese ales locţiitor de guvernator. Dar oraşul, aşa cum i-l arăta Rhett, era locul cel mai vesel pe care-l cunoscuse ea vreodată. Oamenii cu care făcea cunoştinţă, lipsiţi de griji, păreau să aibă buzunarele pline cu bani. Rhett îi prezentă o mulţime de femei frumoase, elegante, care aveau mâinile albe, fără urme de munci grele, femei care râdeau de orice şi nu vorbeau niciodată de lucruri grave şi plictisitoare sau de timpurile grele. Dar ce seducători erau bărbaţii pe care îi întâlnea! Ce deosebiţi de bărbaţii din Atlanta – şi cum se luau la întrecere ca să danseze cu ea, să-i facă cele mai extravagante complimente, ca unei fetişcane!

Ca şi Rhett, bărbaţii aceştia aveau în ei ceva dur şi îndrăzneţ. Păreau să stea mereu la pândă, ca oamenii care au trăit prea mult printre primejdii ca să mai poată fi vreodată nepăsători. Păreau că n-au nici trecut, nici viitor, şi de câte ori Scarlett, ca să întreţină conversaţia, îi întreba cu ce se ocupaseră înainte de a veni la New Orleans, schimbau vorba, discret şi politicos. Era un lucru straniu, fiindcă la Atlanta fiecare nou venit, care era om cumsecade, se grăbea să-şi prezinte "scrisorile de acreditare", povestind cu mândrie despre căminul şi familia lui şi parcurgând toată reţeaua încurcată a rudeniilor care se întindea în tot Sudul.

Oamenii aceştia erau tăcuţi şi vorbeau cu prudenţă. Uneori, când Rhett rămânea singur cu ei, şi Scarlett era în camera vecină, auzea râsete şi prindea frânturi de conversaţie pe care nu le înţelegea, cuvinte disparate şi nume de locuri îndepărtate – Cuba şi Nassau pe vremea blocadei, goana după aur, dezvoltarea afacerilor, trafic de arme, contrabandă, Nicaragua, William Walker şi cum murise acesta la Truxillo, la zid. Într-o zi, intrarea bruscă a lui Scarlett curmă o conversaţie relativă la membrii bandei lui Quantrill, şi atunci auzi ea numele lui Frank şi Jessie James. Toţi însă aveau maniere frumoase, şi haine admirabil croite, şi era neîndoielnic că toţi o admirau mult pe Scarlett, aşa că puţin îi păsa dacă le plăcea să trăiască numai pentru prezent. Pentru ea, ei erau prietenii lui Rhett, aveau case mari şi trăsuri elegante, o luau la plimbare cu bărbatul ei, îi invitau la masă şi dădeau recepţii în cinstea lor. Lui Scarlett oamenii aceştia îi plăceau foarte mult – iar pe Rhett lucrul îl amuza.

— Eram sigur că or să-ţi placă, zise el râzând.

— Şi de ce nu? întrebă ea, ca de obicei bănuitoare de câte ori îl vedea râzând.

— Fiindcă sunt cu toţii de calitate proastă, declasaţi şi ticăloşi. Nu sunt decât aventurieri, ori fac parte din aristocraţia carpetbagger-ilor. Şi-au câştigat averile făcând speculă cu alimente, aşa cum a făcut şi scumpul tău soţ, sau încheind contracte dubioase cu statul, sau traficând în diferite feluri suspecte pe care e mai bine să nu le cercetăm.

— Nu te cred. Vrei numai să mă necăjeşti. Sunt oameni cumsecade.

— Oamenii cumsecade din oraş mor de foame, zise Rhett, şi stau în magherniţe, dar îşi păstrează demnitatea. Şi mă îndoiesc că aş fi primit în magherniţele acelea. Vezi, draga mea, în timpul războiului am făcut aici câteva afaceri suspecte, şi oamenii au memorie foarte bună! Ştii, Scarlett, eşti pentru mine un motiv de permanentă încântare, cum reuşeşti să placi oameni pe care n-ar trebui să-i bagi în seamă şi să faci lucruri pe care n-ar trebui să le faci niciodată.

— Dar sunt prietenii tăi!

— Da, dar mie îmi plac ticăloşii! Mi-am petrecut primii ani ai tinereţii jucând cărţi pe un vapor care făcea curse pe Mississippi şi-i înţeleg pe oamenii aceştia. Dar nu sunt orb. Ştiu ce le poate pielea. Pe când tu – şi începu să râdă din nou – n-ai instinctul oamenilor, nu ştii să-i deosebeşti pe cei buni de cei răi. Uneori îmi vine să cred că singurele adevărate doamne pe care le-ai cunoscut au fost mama ta şi doamna Melly, dar mi-e teamă că niciuna n-a putut avea vreo influenţă asupra ta.

— Melly! Dar e proastă şi nu ştie să se îmbrace, şi n-are pic de personalitate.

— Cruţă-mi o scenă de gelozie, doamnă. Frumuseţea nu face dintr-o femeie o doamnă, şi hainele nici atâta.

— Crezi? Aşteaptă puţin, Rhett Butler, şi am să-ţi arăt. Acum, când am. când avem bani, am de gând să fiu cea mai mare doamnă pe care ai văzut-o vreodată!

— Am să te urmăresc cu interes, zise el.

Ceea ce o pasiona mai mult decât oamenii cu care făcea cunoştinţă erau rochiile pe care i le cumpăra Rhett, alegând el singur culoarea, materialul şi modelul. Acum nu se mai purtau crinolinele, şi moda cea nouă era încântătoare, cu fusta trasă toată spre spate şi încreţită pe o turnură împodobită cu flori, cu funde şi cu valuri de dantelă. Se gândea la crinolinele pudice din timpul războiului şi se simţea puţin jenată de fustele acestea care, fără îndoială, scoteau în relief linia pântecului. Şi ce pălărioare drăguţe se purtau, care nu erau de fapt deloc pălării, doar nişte tichii mici şi turtite puse pe ochi şi încărcate cu flori, fructe, pene jucăuşe şi panglici ce fluturau în bătaia vântului. (Numai dacă Rhett n-ar fi făcut prostia să arunce în foc buclele false pe care le cumpărase pentru a mări cocul, ca al indienelor, care se vedea de sub pălăriuţă!) Şi ce lenjerie delicată, lucrată la mânăstire! Ce frumoasă era! Cămăşuţe de zi şi cămăşi de noapte, jupoane de olandă fină garnisite cu broderii delicate şi cu cerculeţe minuscule. Şi pantofii de satin pe care îi cumpărase Rhett! Aveau tocuri înalte de cel puţin şase centimetri şi catarame de stras strălucitor. Şi ciorapii de mătase – dintr-o duzină de perechi niciuna n-avea partea de sus de bumbac! Ce lux!

Scarlett cumpără nenumărate daruri pentru toată familia: un căţeluş St. Bernard, pufos, pentru Wade care întotdeauna îşi dorise unul; o pisicuţă de Angora pentru Beau; o brăţară de mărgean pentru mica Ella; un colier bogat de opale cu pandantiv pentru mătuşa Pitty; operele complete ale lui Shakespeare pentru Melanie şi Ashley; o livrea bogată pentru unchiul Peter, plus un joben cu pană cum poartă vizitii; material de rochii pentru Dilcey şi bucătăreasă, în sfârşit tot felul de cadouri costisitoare pentru cei de la Tara.

— Dar ce i-ai cumpărat lui Mammy? întrebă Rhett examinând darurile împrăştiattepe patul din camera lor de hotel.

— Nimic. A fost prea urâcioasă. De ce să-i duc un cadou, când spune de noi că suntem nişte catâri?

— De ce te superi, drăguţa mea, când ţi se spune adevărul? Trebuie să-i duci şi lui Mammy un cadou. Dacă n-ai face-o, i s-ar sfâşia inima. şi inimi ca a ei sunt prea preţioase ca să le sfâşiem.

— Nu-i duc nimic. Nu merită.

— Atunci, îi cumpăr eu ceva. Îmi aduc aminte că Mammy a mea spunea că, atunci când va merge în cer, ar vrea să aibă un jupon de tafta, care să şadă atât de ţeapăn şi să foşnească atât de tare, încât Dumnezeu să creadă că e făcut din aripi de îngeri. Am să cumpăr tafta roşie şi am să dau să facă un jupon pentru Mammy.

— N-o să-l primească. Mai bine moare decât să poarte ceva de la tine.

— Nici nu mă îndoiesc, dar n-are a face.

Prăvăliile din New Orleans erau aşa de luxoase şi pline de ispite, încât târguielile împreună cu Rhett erau o adevărată aventură pasionantă. Să cinezi cu el era tot atât de pasionant, chiar mai pasionant decât să faci cumpărături, fiindcă ştia ce să comande şi cum trebuiesc pregătite mâncărurile! Vinurile, lichiorurile şi şampania din New Orleans erau nişte experienţe noi şi plăcute pentru Scarlett, care cunoştea numai vinul de casă făcut din mure şi coniacul "pentru leşin" al mătuşii Pitty. Şi ce mâncăruri comanda Rhett! La New Orleans tot ce era mai bun era mâncarea. Amintindu-şi de zilele când murea de foame la Tara şi de lipsurile încă destul de recente, Scarlett simţea că niciodată nu se va putea sătura de mâncărurile acestea scumpe: crevete ŕ la creole, porumbei în sos de vin, pateuri cu stridii şi sos de smântână, ciuperci, momiţe, ficat de curcan, ori peşte la grătar. Pofta ei de mâncare nu pierea niciodată, fiindcă de câte ori îşi amintea de eterna mazăre uscată şi de cartofii care se serveau la Tara, simţea dorinţa să se îndoape cu mâncărurile cele mai suculente.

— Mănânci de parcă fiecare masă ar fi ultima, îi zise Rhett. Nu-ţi curăţa farfuria, Scarlett. Sunt sigur că se mai găseşte mâncare la bucătărie. N-ai decât să ceri chelnerului să-ţi mai aducă. Dacă mai continui să mănânci cu atâta lăcomie, ai să te îngraşi ca femeile din Cuba şi am să divorţez de tine.

Scarlett însă îi scotea limba şi mai comanda o prăjitură de ciocolată.

Ce amuzant era să poţi cheltui câţi bani vrei, să nu-i numeri tot timpul şi să te gândeşti că trebuie să faci economii, ca să plăteşti impozitele sau să cumperi catâri! Ce amuzant să trăieşti printre oameni veseli şi bogaţi şi nu printre săracii demni din Atlanta! Ce plăcere să porţi rochii de brocart mătăsos, care îţi subţiau talia şi-ţi scoteau în evidenţă braţele şi gâtul, şi chiar şi pieptul! Ce plăcere să trezeşti admiraţia bărbaţilor! Ce plăcere să mănânci cât vrei, fără ca nimeni să-ţi spună că nu te porţi ca o femeie de lume! Şi să bei şampanie până te saturi!

Prima oară, Scarlett bău prea mult, şi a doua zi când se trezi avea o durere de cap îngrozitoare şi amintirea neplăcută că se întorsese la hotel cântând în trăsura deschisă: "Frumosul Steag Albastru". Ştia că o doamnă nu trebuie să se îmbete, şi singura femeie beată pe care o văzuse fusese femeia aceea Watling, în ziua când căzuse Atlanta.

Nu-i venea nici să se uite în ochii lui Rhett, atât se simţea de umilită; pe el însă lucrul acesta părea că-l amuză. Tot ce făcea Scarlett părea că-l amuză, socotind-o un fel de pisicuţă jucăuşă şi zburdalnică.

Era o adevărată plăcere să ieşi cu Rhett şi fiindcă era un bărbat atât de bine! Până acuma nu se uitase cu atenţie la el, şi la Atlanta toată lumea era prea preocupată de faptele lui rele ca să se mai gândească la fizicul lui. Aici, însă, la New Orleans, Scarlett vedea cum toate femeile îl urmăresc cu privirea şi cum se emoţionează când le săruta mâna. Dându-şi seama că bărbatul ei plăcea altor femei, care poate o pizmuiau, începu să se simtă mândră de-a se arăta în tovărăşia lui.

"Suntem o pereche frumoasă", îşi zicea ea cu satisfacţie.

Da, aşa cum prevestise Rhett, căsătoria poate fi un lucru plăcut. Şi nu numai plăcut, ci şi instructiv, fiindcă Scarlett învăţa multe lucruri. I se părea ciudat că mai putea învăţa ceva, deoarece crezuse că viaţa nu mai avea nici o taină pentru ea. Se simţea ca un copil pentru care fiecare zi înseamnă o nouă descoperire.

Mai întâi, descoperi că viaţa conjugală cu Rhett era un lucru foarte deosebit de viaţa conjugală cu Charles sau cu Frank. Ei o respectaseră şi se temuseră de mânia ei. Îi cerşiseră favorurile şi ea nu le acordase nimic decât atunci când îi convenea. Rhett însă nu se temea de ea şi nu o respecta prea mult, îşi zicea Scarlett adeseori. Făcea ce voia şi, dacă ei nu-i plăcea, râdea de ea. Nu-l iubea dar, fără îndoială, viaţa cu el era interesantă. Mai pasionant era faptul că, până şi în momentele lui cele mai pătimaşe, care uneori aveau o nuanţă de cruzime sau de veselie ironică, părea întotdeauna stăpân pe sine şi pe emoţiile lui.

"Asta probabil fiindcă, în fond, nu mă iubeşte", se gândea Scarlett, de altfel fără s-o regrete. "Nu mi-ar conveni să-şi piardă capul".

Totuşi, numai ideea că acest lucru ar fi posibil îi trezea curiozitatea şi o tulbura. Crezuse că-l cunoaşte foarte bine. Trăind însă cu Rhett, află despre el o mulţime de lucruri pe care înainte nu le ştiuse. Descoperi că glasul lui se putea face dulce, ca blana unei pisici, şi o clipă mai târziu, când începea să înjure, era numai asprime şi brutalitate. Ştia să povestească cu aparenţă de sinceritate şi admiraţie peripeţii întâmplate în locurile ciudate pe unde umblase – întâmplări de curaj, cinste, virtute şi dragoste; ca imediat după aceea să urmeze poveşti fără perdea, pline de cinism. Scarlett ştia că nici un bărbat n-ar trebui să istorisească asemenea lucruri soţiei sale, dar pe ea o amuzau şi corespundeau unei trăsături ordinare şi grosolane a firii ei. O clipă, putea fi un amant duios şi atent, pentru a se schimba imediat într-un demon enervant, căruia îi plăcea s-o scoată din sărite ca să-i umărească apoi cu plăcere manifestările nestăpânite ale temperamentului ei. Scarlett află că trebuie să se ferească de complimentele lui cu două tăişuri şi de expresiile lui afectuoase. De fapt, în cele două săptămâni petrecute la New Orleans, aflase totul despre el, afară de ceea ce era în realitate.

Uneori, dimineţa, nu lăsa servitoarea să intre şi îi aducea singur tava cu micul dejun, dându-i să mănânce ca unui copil. Sau îi lua peria din mână şi îi peria părul lung şi negru până începea să trosnească şi să pârâie. Alteori, o trezea brutal dintr-un somn adânc, smulgând aşternutul de pe ea şi îi gâdila picioarele goale. Uneori, asculta cu interes şi atenţie amănuntele pe care i le povestea Scarlett în privinţa afacerilor ei, dând din cap în semn de aprobare când se arăta deşteaptă; alteori, spunea că operaţiile ei financiare nu sunt decât hoţii la drumul mare, ticăloşii şi escrocherii. Când o ducea la teatru, o enerva şoptindu-i întruna la ureche că probabil lui Dumnezeu nu-i plăceau distracţiile de felul acesta, iar când o ducea la biserică, îi debita cu glas scăzut tot felul de obscenităţi, ca pe urmă să-i reproşeze că râde de ele. O încuraja să spună tot ce-i trecea prin minte, să fie îndrăzneaţă şi obraznică. De la el deprinse ea obiceiul de a întrebuinţa cuvinte usturătoare, fraze ironice şi se învăţă să folosească acest nou mod de a domina oamenii. Scarlett însă nu avea nici simţul umorului care mai îmblânzea ironia lui, nici surâsul cu care parcă îşi bătea joc de sine însuşi, chiar când îi ironiza pe alţii.

Rhett o făcea să se joace, pe ea care aproape uitase ce e joaca. Viaţa fusese ani de zile atât de serioasă şi de grea. El ştia să se joace, şi elanul lui o antrena şi pe ea. Însă nu se juca aşa cum se joacă copiii, ci ca un bărbat, şi asta ea nu o putea uita, orice ar fi făcut. Nu se putea uita la el de la înălţimea superiorităţii ei de femeie, surâzând cum fac întotdeauna femeile când văd cum se distrează bărbaţii care rămân cu suflet de copil.

Asta o cam plictisea de câte ori îşi aducea aminte. Ce plăcut ar fi să se simtă superioară lui Rhett! De toţi ceilalţi bărbaţi pe care-i cunoscuse putuse scăpa zicând pe jumătate dispreţuitoare "Ce copil!" Tatăl ei, gemenii Tarleton cu obiceiul lor de a tachina şi a păcăli lumea, băieţii Fontaine cu furiile lor copilăreşti, Charles, Frank, toţi cei ce-i făcuseră curte în timpul războiului – toţi, în afară de Ashley. Numai pe Ashley şi pe Rhett nu-i putea înţelege, scăpau de sub puterea ei, fiindcă amândoi erau bărbaţi în toată puterea cuvântului, fără cea mai mică urmă de copilărie.

Nu-l înţelegea pe Rhett şi nici nu-şi dădea osteneala să-l înţeleagă, deşi din când în când era nedumerită de unele trăsături ale lui. De pildă, felul cum o privea uneori, când credea că ea nu-l vede. Când se întorcea brusc, îl surprindea observând-o, şi ochii lui aveau o privire pătimaşă şi îngrijorată, ca şi cum ar fi aşteptat ceva.

— De ce te uiţi aşa la mine? îl întrebă ea într-o zi, enervată. Parcă eşti o pisică la pândă în faţa găurii unui şoarece.

Rhett îşi schimba însă imediat expresia şi începea să râdă. Scarlett uită repede şi nu-şi mai bătu capul cu asta sau cu tot ce-l privea pe Rhett. De altfel, era greu să ajungi să-l înţelegi, şi viaţa cu el era foarte plăcută. afară de momentele în care se gândea la Ashley.

Era prea ocupată cu Rhett în timpul zilei ca să se gândească la Ashley. Noaptea însă, când era obosită de atâta dans şi când capul i se învârtea de prea multă şampanie, gândul îi zbura la el. Adeseori, când se odihnea aproape adormită în braţele lui Rhett şi luna scălda patul în lumina-i pală, se gândea cât de perfectă ar fi viaţa dacă ar ţine-o Ashley atât de strâns în braţe, dacă Ashley şi-ar îngropa capul în părul ei negru şi şi l-ar încolăci în jurul gâtului său.

Într-o noapte, pe când îi treceau prin minte asemenea gânduri, oftă şi-şi întoarse faţa spre fereastră; după o clipă simţi că braţul voinic de sub capul ei se întăreşte ca fierul, iar glasul lui Rhett se auzi în tăcerea camerei:

— Blestemat să-ţi fie pe veci sufletul tău de femeie mincinoasă!

Apoi se sculă, se îmbrăcă şi părăsi odaia fără să răspundă protestelor şi întrebărilor ei mirate. Se întoarse a doua zi dimineaţa, tocmai când Scarlett îşi lua dejunul. Era beat, cu părul ciufulit, şi în cea mai rea dispoziţie, nu ceru scuze şi nici nu explică unde fusese.

Scarlett nu-l întrebă nimic; rămase rece, aşa cum se cuvenea să fie o soţie jignită. Când sfârşi de mâncat, se îmbrăcă sub privirile ochilor lui injectaţi şi ieşi să facă târguieli. La întoarcere, Rhett nu mai era acolo şi nu-l revăzu decât seara, la cină.

Masa avu loc în tăcere. Scarlett se silea din răsputeri să fie calmă, fiindcă era ultima ei seară la New Orleans şi voia să savureze din plin langusta ce-i fusese servită, dar privirile lui o jenau. Totuşi, mâncă bine şi bău multă şampanie. Poate că această combinaţie de langustă şi şampanie îi provocă iarăşi în noaptea aceea vechiul coşmar. Se trezi brusc, acoperită de o sudoare rece, scuturată de hohote de plâns. Visase că era din nou la Tara şi Tara era pustie, mama ei murise şi odată cu ea toată tăria şi înţelepciunea lumii. Nu mai avea pe nimeni, pe nimeni în care să se încreadă. O urmărea ceva îngrozitor şi ea fugea întruna şi inima parcă îi plesnea în piept; fugea într-o ceaţă deasă şi moale, plângea şi bâjbâia căutând un adăpost, un loc sigur, care se afla undeva în ceaţa dimprejurul ei.

Când se trezi, Rhett era aplecat asupra ei. Fără să rostească o vorbă, o luă în braţe ca pe un copil şi o strânse lângă el, legănând-o, murmurându-i cuvinte mângâietoare şi, încet-încet, Scarlett se potoli şi hohotele de plâns încetară.

— O, Rhett, îmi era aşa de frig şi aşa de foame! Eram obosită şi nu puteam găsi. Fugeam prin ceaţă, dar nu găseam.

— Ce nu găseai, scumpa mea?

— Nu ştiu. Aş vrea şi eu să ştiu.

— Tot vechiul tău vis?

— Oh, da!

O culcă binişor în pat şi aprinse o lumânare. În lumină, ochii lui injectaţi şi trăsăturile lui accentuate îi dădeau aspectul enigmatic al unei statui de piatră. Cămaşa descheiată lăsa să i se vadă pieptul bronzat, acoperit de păr negru şi des. Scarlett, deşi încă tremurând de spaimă, se gândi ce puternic şi rezistent era pieptul lui şi murmură:

— Strânge-mă tare, Rhett.

— Scumpa mea! zise el încet şi, luând-o din nou în braţe, se aşeză într-un fotoliu mare, ţinând-o cuibărită la pieptul lui.

— O, Rhett, e groaznic să-ţi fie foame.

— Trebuie să ne groaznic să visezi că ţi-e foame după ce ai înghiţit o masă cu şapte feluri, între care langusta aceea imensă.

Surâdea, dar ochii lui aveau o expresie de bunătate.

— O, Rhett, alerg şi alerg şi caut şi nu ştiu ce caut. E întotdeauna ascuns în ceaţă. Ştiu că dacă aş găsi ce caut, aş fi salvată pentru totdeauna şi niciodată nu mi-ar mai fi foame sau frig.

— Cauţi pe cineva sau ceva?

— Nu ştiu. Niciodată nu m-am gândit la asta. Rhett, crezi oare că într-o zi am să visez că găsesc ce caut şi că sunt salvată?

— Nu, zise el mângâindu-i părul răvăşit. Nu cred. Visele nu sunt aşa. Sunt însă sigur că dacă n-are să-ţi lipsească nimic, şi are să-ţi fie cald, şi n-are să-ţi mai fie foame niciodată, n-ai să mai visezi visul acesta. Şi, Scarlett, am să mă îngrijesc să nu-ţi lipsească nimic.

— Rhett, eşti atât de drăguţ!

— Mulţumesc pentru compliment. Scarlett, vreau ca în fiecare dimineaţă când te trezeşti, să-ţi spui: n-are să-mi mai fie foame şi nimic nu-mi poate face rău, atâta timp cât Rhett e aici şi atâta timp cât ţine guvernul Statelor Unite.

— Guvernul Statelor Uite? întrebă Scarlett intrigată, cu obrazul încă ud de lacrimi.

— Vechii bani confederaţi au devenit acum bani buni. I-am investit în obligaţiuni de stat.

— Oh, Doamne! strigă Scarlett, aşezându-se pe genunchii lui şi uitându-şi spaima. Vrei să spui că ai împrumutat banii tăi yankeilor?

— Cu un procent frumos.

— Nu-mi pasă, chiar de-ar fi cu sută la sută. Trebuie să-i vinzi imediat. Cum ţi-a venit ideea să-i laşi pe yankei să se folosească de banii tăi?

— Şi ce-aş fi făcut cu ei? întrebă el surâzând, observând că ochii ei pierduseră expresia de groază.

— Stai. stai. ai putea cumpăra terenurile de la Five Points. Pariez că ai putea cumpăra toate terenurile de acolo.

— Mulţumesc. Nu ţin să le cumpăr. Acum, când guvernul carpetbagger-ilor a reuşit să pună stăpânire pe Georgia, nu se ştie ce se poate întâmpla. Şi cu stolurile acestea de păsări de pradă care năvălesc din toate părţile asupra Georgiei, trebuie să fiu prudent. Ca bun scallawag, mă prefac că le sunt prieten, dar n-am încredere în ei. Nu-mi plasez banii în valori imobiliare, prefer obligaţiunile. Pot fi ascunse. Terenurile sau imobilele se ascund greu.

— Crezi că., începu să zică Scarlett, şi se îngălbeni gândindu-se la gaterul şi la prăvălia ei.

— Nu ştiu. Dar nu te speria, Scarlett. Guvernatorul nostru cel nou şi simpatic e bun prieten cu mine. Numai că acum timpurile sunt nesigure şi nu vreau să-mi imobilizez capitalul în terenuri.

O mută pe Scarlett pe unul din genunchi, se aplecă, luă o ţigară şi o aprinse. Cu picioarele goale atârnânde, Scarlett se uita cum joacă muşchii pe pieptul lui bronzat. Nu-i mai era frică.

— Şi, fiindcă vorbim de terenuri, Scarlett, zise el, m-am gândit să-mi clădesc o casă. Dacă pe Frank l-ai convins să locuiască în casa mătuşii Pitty, cu mine nu-ţi merge. Nu cred că aş putea suporta s-o văd pe mătuşa ta leşinând de trei ori pe zi, şi, de altfel, cred că unchiul Peter m-ar ucide înainte de a mă lăsa să locuiesc sub acoperişul sacru al familiei Hamilton. Domnişoara Pitty poate lua pe domnişoara India Wilkes la dânsa, dacă se teme să stea singură. Când ne vom întoarce la Atlanta, vom sta la Hotel Naţional, în apartamentul pentru tinerii căsătoriţi, până se termină construcţia. Înainte de plecare am achiziţionat un teren mare pe Strada Piersicului, lângă casa familiei Leyden. Ştii care?

— O, Rhett, e splendid! Oh, cât doream să am casa mea! Aş vrea o casă mare de tot.

— Atunci, în sfârşit, suntem de acord într-o privinţă. Ţi-ar place o casă în stuc alb, cu fier forjat, cum sunt casele creole de-aici?

— O, nu, Rhett! Nu vreau ceva demodat cum sunt casele din New Orleans. Ştiu exact ce vreau. Tot ce e mai nou: am văzut o fotografie în revista "Harper's Weekly". Era un model de chalet elveţian.

— Ce?

— Un chalet elveţian.

— Cum se scrie cuvântul ăsta?

Scarlett îi spuse.

— Oh, zise el mângâindu-şi mustaţa.

— Era minunat. Avea un acoperiş foarte înalt, şi în fiecare parte câte un fel de turnuleţ. Ferestrele turnuleţelor aveau geamuri roşii şi albastre. Făcea un efect splendid.

— Avea şi o verandă, cu o balustradă de lemn sculptată?

— Da.

— Şi o volută de lemn, chiar deasupra verandei, sub acoperiş?

— Da. Ai mai văzut probabil o casă ca asta?

— Am văzut, dar nu în Elveţia. Elveţienii sunt un neam de oameni deştepţi şi cu mult gust în arhitectură. Vrei cu tot dinadinsul o casă ca aceea?

— Oh, da!

— Sperasem că lângă mine gusturile tale s-au schimbat în bine. De ce nu vrei o casă creolă, sau o casă în stil colonial cu şase coloane albe?

— Ţi-am mai spus că nu vreau ceva învechit şi demodat. Şi înăuntru să punem tapete roşii şi perdele de catifea roşie care să ascundă uşile glisante şi. şi mobilă scumpă de nuc, şi covoare groase şi moi şi. o, Rhett, toată lumea va crăpa de invidie când ne va vedea casa.

— E oare nevoie neapărat să crape de invidie? Dar dacă vrei tu, o să-i facem să crape. Totuşi, gândeşte-te, Scarlett, nu ţi se pare lipsă de gust să faci atâta lux, când toată lumea e aşa de săracă?

— Aşa vreau să fie casa noastră, zise ea încăpăţânată. Vreau ca toţi cei care au fost răi cu mine să plesnească de necaz. Şi vom da recepţii atât de splendide, încât toată lumea are să regrete că m-a vorbit de rău.

— Dar cine are să vină la recepţiile noastre?

— Toată lumea, bineînţeles.

— Mă îndoiesc. Garda moare, dar nu se predă.

— O, Rhett, astea-s vorbe. Dacă ai bani, lumea te iubeşte.

— Nu sudiştii. Mai uşor va trece cămila prin urechea acului, decât va fi primit în saloanele din lumea bună cel ce a câştigat bani speculând. Cât despre scallawag-i – ca tine şi ca mine, drăguţo – să ne considerăm fericiţi dacă lumea nu ne scuipă. Dacă însă vrei să încerci, am să te ajut, draga mea, şi campania pe care o vei începe are să mă amuze. Şi fiindcă vorbim de bani, trebuie să-ţi spun un lucru. O să ai câţi bani vrei pentru casă şi pentru lux. Dacă-ţi plac bijuteriile, am să ţi le cumpăr eu, fiindcă tu ai un gust execrabil. Şi o să capeţi tot ce vrei pentru Wade sau pentru Ella. Şi dacă Will Benteen are nevoie de bani ca să cultive mai mult bumbac, sunt gata să contribui la reuşita acestui elefant alb al comitatului Clayton la care ţii atâta. E destul de cinstit, nu?

— Sigur. Eşti foarte generos.

— Dar un singur lucru să ştii. Nici un ban pentru prăvălie şi nici un ban pentru gaterele tale.

— Oh, zise Scarlett, şi chipul i se schimbă brusc.

În tot timpul călătoriei de nuntă, se gândise cum să aducă vorba despre cei o mie de dolari ce-i trebuiau ca să cumpere terenul de care avea nevoie pentru a-şi mări depozitul de cherestea.

— Parcă te lăudai că ai concepţii largi şi că nu-ţi pasă de ce spune lumea despre mine fiindcă sunt o femeie de afaceri, dar văd că eşti la fel ca toţi bărbaţii. ţi-e teamă că lumea are să spună că în casa ta cântă găina.

— Nimeni n-are să spună că la mine în casă cântă găina, asta ţi-o garantez, zise Rhett cu o voce domoală. Nu-mi pasă ce vorbesc nătărăii. De fapt, sunt destul de prost ca să mă mândresc că am o nevastă deşteaptă. Vreau să continui să te ocupi de prăvălie şi de gatere. Sunt ale copiilor tăi. Când Wade o să se facă mare, poate n-o să-i placă să fie întreţinut de tatăl său vitreg, şi atunci poate să ia el conducerea. Dar nici un ban al meu n-are să intre în afacerile astea.

— De ce?

— Fiindcă nu vreau să contribui la întreţinerea lui Ashley Wilkes.

— Iar începi?

— Nu. Dar tu ai vrut să-mi cunoşti motivele şi ţi le-am spus. Şi încă un lucru. Să nu crezi că o să poţi să mă păcăleşti cu registrele şi să mă minţi asupra cheltuielilor pentru casă şi toalete, şi în realitate să cumperi cu banii mei catâri sau un alt gater pentru Ashley. Am de gând să-ţi controlez şi să-ţi supraveghez strict cheltuielile. Oh, nu face pe ofensata! Ştiu că ai fi în stare! Nu vreau să-ţi dau ocazia s-o faci. Pentru că, atunci când e vorba de Tara sau Ashley, eşti în stare de orice. De Tara nu-mi pasă. Dar Ashley. Îţi dau frâu liber, drăguţa mea, dar nu uita că am şi zăbale şi pinteni.