Note:

3. Glauc era fiul regelui Sisif, rămas cârmuitor în locul tatălui său, după ce acesta fusese aruncat în Tartar. Numele Glauc s-ar putea tâlcui prin azuriu – aşa cum este apa golfului de Corint, sub bolta albastră a cerului elin. El este o întruchipare a mării.

4. Numele de Hiponou înseamnă tocmai bogăţia ţinutului în cai, în herghelii. Pe lângă aceasta, calul simboliza şi el valurile mării. Calul fusese creat de Poseidon, zeul mărilor. El era o personificare a valului, care aleargă cu coame pe spinare, spre ţărm. Nechezatul calului amintea vuietele mării înfuriate. În felul acesta Hiponou, fiul lui Glauc, este un fecior al mării care îmbrăţişează ca un brâu larg de ape tot istmul de Corint. Imaginea aceasta poetică o găsim şi în legendele despre eroi. Tezeu, bunăoară, era fiul lui Egeu, care personifica Marea Egee.

5. Alegoria cailor hrăniţi cu trupuri omeneşti arată că pe vremuri marea făcea sumedenie de victime omeneşti, fie la revărsările ei, fie, mai ales, în timpul furtunilor, când înghiţea pe navigatorii ce călătoreau pe şubrede ambarcaţiuni.

6. Licia, ţinut din Asia de sud-vest.

7. De la această întâmplare a rămas în lume expresia cunoscută de „scrisorile lui Belerofon”. Prin ele se înţelege orice fel de răvaşe alcătuite chiar împotriva acelora care trebuie să le ducă.

8. Hipocrene s-ar putea tâlcui prin „izvorul calului”.

9. Această întâmplare a fost cântată după vechile legende de poetul elen Pândar, în „Olimpicele” sale.

10. Şi în folclorul nostru eroii dobândesc adesea cai înzestraţi cu însuşiri deosebite, unii ştiind să grăiască oamenilor, alţii zburători, cu ajutorul cărora îşi biruiesc duşmanii. Un astfel de cal are şi Harap-Alb din cunoscutul basm al lui Ion Creangă.

11. Belerofon – ca Perseu şi Heracle – este un erou solar. Soarele ce răsare în zori deasupra mării, se înalţă glorios şi coboară în asfinţit, de parcă ar cădea din slavă, cu chip însângerat. Din pricina aceasta îl vedem pe Belerofon înfăţişat pe vase şi pe monezi antice, cu arcul sau suliţa în mâini, având în jurul frunţii un nimb strălucitor de raze aurii, călătorind prin cer pe un cal înaripat. El este gata să distrugă ce e rău şi strică armonia naturii, aşa cum este Himera bunăoară. Sensul acestei alegorii era că tot ceea ce este monstruos până la urmă trebuie să piară de pe scoarţa pământească.

12. Pegas, fiul lui Poseidon şi al Meduzei, a dat numele său unui munte şi unui oraş din Tesalia. Muzele se chemau şi ele uneori pegaside, pentru că se strângeau în jurul izvorului pe care-l făcuse să ţâşnească calul Pegas, lovind stânca cu copita. În greceşte Pegas însemna, dealtfel, tot izvor.

13. Aşa povesteşte cel puţin poetul grec Pausanias. Se mai găseşte încă şi astăzi, în palatul Spada din Roma, un basorelief din sec. al II-lea î. e. n., unde este înfăţişat Belerofon, lângă calul său Pegas.

14. Este vorba de constelaţia, purtând numele legendarului cal înaripat, care i-a dus, în aventurile lor, şi pe Perseu şi pe Belerofon. Trebuie însă menţionat că astăzi calul Pegas a căpătat un nou sens, şi anume acela de cal înaripat care poartă imaginar pe poeţi, în zbor, spre izvorul muzelor, să soarbă inspiraţii din unda de cleştar. Sensul acesta nou l-a căpătat calul legendar abia în secolul al XV-lea, pierzându-l pe cel antic. Cel care a dat acest nou sens este poetul Matteo Maria Bojardo, în faimosul său poem „Orlando innamorato”.