Belerofon îi cere socoteală lui Zeus

Regele Liciei şi-a dat atuncea seama că a mers prea departe. După credinţa veche, cine biruia moartea, în luptă, de trei ori, urma a fi scutit de orice bănuială. Era un semn că zeii îl socotesc curat.

Şi regele Iobate a poruncit să vină copila sa mai mică, numită Filonceea, o soră a Anteei, şi i-a grăit aşa:

— Belerofon, de vrei, fă-mi cinstea şi primeşte de soaţă pe fecioara ce-o vezi în faţa ta. Îţi dau şi jumătate din toată avuţia. Iar ţara Liciei o-mpart, la fel, în două. urmând ca, după moarte-mi, să stăpâneşti tu singur Licia cea bogată.

Eroul corintian, după atâtea lupte şi-atâtea încercări, s-a învoit să fie ginere lui Iobate. Mai ales că-i plăcea frumoasa Filonceea. Şi astfel a rămas acolo-n Licia, în ţinutul pe care-l scăpase de vrăjmaşi.

Dar auzind Anteea că el a făcut nuntă cu sora sa mai mică, n-a mai putut să-ndure ruşinea şi mâhnirea; şi şi-a vârât pumnalul, cel destinat lui Preţ, în inima pe care i-o-nveninase Eros.

Belerofon acum putea să vieţuiască în glorie, mărire şi respectat de toţi. A cârmuit o vreme-n Licia liniştit.

Însă, prea geloşi, zeii, când omu-i fericit, au coborât asupră-i din nou nenorocirea.

Ares cel zvânturat, în câinoşia lui, i-a doborât feciorul, ce se chema Isandru. Fiica, Laodomia, nespus de mult iubită de părinţi şi bunici, a fost la rândul ei înşelată de Zeus. Mai mult, a fost silită să-i nască şi un prunc; iar pentru fapta asta, săvârşită de Zeus, fără voinţa ei, tot ea să ispăşească. Artemis, mâniată că s-a-nsoţit cu Zeus, a ţintit-o cu arcul; şi-a trimis-o-n Infern.

Adânc mâhnit eroul de urgia cerească, a hotărât să urce cu Pegas în Olimp. Să-i ceară socoteală preatrufaşului Zeus – de ce-i obijduieşte mereu pe pământeni?

A-ncălecat pe calul înaripat şi alb, cu suliţa în mână, şi-a zburat spre Olimp.

Aezii povesteau că eroul părea mai frumos decât zeii şi mult mai îndrăzneţ, pe calul său ca neaua, cu aripile-n vânt. Iar suliţa sa lungă, cu vârful de aramă, scânteia prin văzduh.

Se pare că şi Zeus s-a-nspăimântat, văzându-l pe viteaz cum se urcă, îndârjit, spre Olimp. Şi-a poruncit lui Hermes să se schimbe-n tăun cu ciocul ascuţit şi să-l muşte pe Pegas. Hermes a ascultat şi a muşcat cu furie pe fiul lui Poseidon12. Iar Pegas, de durere, îndată s-a smucit. A trântit călăreţul cu fruntea spre pământ, şi a zburat el singur spre sălaşul ceresc.

Belerofon, din slavă, a venit rostogol. A căzut în Corint. A mai trăit puţin, cu capul sfărâmat şi mintea rătăcită.

Şi firul vieţii sale a fost tăiat curând, din porunca lui Zeus.

Dar, după moartea lui, în Licia, Corint şi chiar în alte părţi, oamenii l-au cinstit ca pe un semizeu. În pădurea Creneea, din istmul de Corint, i-au ridicat de-atunci un monument de piatră, şi-n oraş i-au făcut statuia lui călare. Din copita lui Pegas curgea ziua şi noaptea un izvor răcoros13.

Când a pierit şi calul, a fost urcat pe boltă de tatăl lui, Poseidon, şi prefăcut în stea14.