Expediţia argonauţilor

De câte ori elinii călătoreau pe mări şi debarcau pe ţărmuri străine-ndepărtate, ei îşi reaminteau legenda despre Iason şi corabia Argo.

Şi – după ce jertfeau fructe şi flori şi sânge lui Zeus olimpianul sau fiului său Hermes, zeul călătoriei şi al negoţului, cel care-i învăţa cum să aibă dobânda cu orişice prilej – sorbeau cupe cu vin şi începeau să cânte legenda despre Iason şi corabia Argo.

Cel mai adesea, ei îşi începeau povestea arătând că odată ar fi trăit în Iolco, un oraş tesalian ¹⁷ , doi fii ai lui Poseidon: Eson şi Pelias.

Rege fusese Eson, fratele cel mai mare. Dar Pelias, cel mic, prin viclenii şi arme, îşi însuşise tronul şi luase avuţia regelui legiuit: palatele de piatră şi turmele de vite. În schimb îi dăruise o colibă de frunze pe clina unui munte, făcându-l slujitor.

Numai că fostul rege avea şi un copil. Acesta, crescând mare, putea pretinde sceptrul luat tatălui său Eson. Deci, ca să-şi poată ţine tronul, fără de nici o grijă, Pelias s-a gândit să-şi omoare nepotul.

Atâta că şi Eson avea, pesemne, prieteni. Aceştia l-au vestit despre ce plănuia noul stăpânitor, regele Pelias.

Iar preamâhnitul Eson, ca să-şi scape copilul, a trebuit să pună la cale-un şiretlic.

A vestit tot regatul că fiul i-a murit. A ridicat şi-un rug, cum se obişnuia pentru cei răposaţi. Însă pe rug a ars un iepure sălbatic. A făcut – după datini – jertfe zeului Hermes, întreitei Hecate, zeiţei Persefona şi soţului său, Hades. A plâns şi s-a jelit în temple, la răspântii şi lângă focul sacru.

Totul lăsa să creadă pe proaspătul stăpân al oraşului Iolco că odrasla lui Eson s-a stins dintre cei vii.

Însă în mare taină, Eson şi-a dus copilul în munţii Pelion, la centaurul Hiron2, şi l-a rugat să-i crească feciorul oropsit. Căci centaurul Hiron creştea pe-Asclepio, feciorul lui Apolo, şi pe Castor şi Polux, odraslele lui Zeus. Şi tot la el vor creşte şi viteazul Ahile, Ulise şi mulţi alţii.