Fiul lui Eson se întoarce în Iolco

Și stând sub privegherea bătrânului centaur, pruncul adus din lolco s-a făcut în curând un flăcău ne-nfricat. Dar el nu avea nume, fiind crescut pe furiş. De-aceea bunul Hiron, neştiind cum să-l strige, i-a zis: fiul lui Eson – adică, pe scurt, Iason.

Când a-mplinit băiatul cam douăzeci de ani, s-a hotărât să plece în oraşul natal ca să-şi revadă tatăl şi, poate, să-l răzbune.

A mers până la râul ce-nconjura oraşul. Tocmai vroia să treacă apa pe la un vad, când i-a ieşit în cale o biată cerşetoare.

— Băiete! Hei, băiete, nu vrei să mă treci râul? a glăsuit spre Iason. Eu sunt fără putere şi dacă mă-ncumet să mă cufund în apă, mi-e teamă că-mi pierd viaţa.

Iason, cum îl crescuse înţeleptul centaur, era un tânăr vrednic şi foarte săritor.

— Cum de nu, bunicuţo. Te duc numaidecât.

Şi a luat-o în braţe, păşind cu multă grijă, căci apa venea mare, îi ajungea la gât şi curgea-nvolburată.

Aşa a trecut râul, ducând-o pe bătrână pe ţărmul celălalt3.

Însă, cum au ajuns, băbuţa s-a schimbat pe loc într-o zeiţă. Dar nu-n orice zeiţă. A apărut chiar Hera, soaţa marelui Zeus, acel ce cârmuia întregul Univers, din muntele Olimp.

— Am vrut să te încerc, a glăsuit, cu fală, puternica zeiţă. Şi, fiindcă te-ai grăbit să-mi împlineşti dorinţa, eu te voi ocroti pe drumurile tale. şi tu vei birui.

Astfel a spus zeiţa şi a bătut din palme. Un nor a-nvăluit-o şi a pierit în slăvi.

Iason a stat o vreme privind, plin de uimire, pe urmele zeiţei. Apoi, cutezător, cântând voios pe cale, a pornit mai departe şi a ajuns în lolco. A intrat în oraş şi s-a-ndreptat spre piaţa unde se pregătea o mare sărbătoare, în templul lui Poseidon.