Glauca şi Creon sunt cuprinşi de flăcări

Creon îl admira pe Iason pentru că adusese lâna de aur de la Ea, şi l-a primit cu multă cinste. I-a dăruit şi un palat, cirezi de vite şi moşii.

Ar fi putut acuma Iason să vieţuiască liniştit, Medeea, soaţa. – i dăruise şi doi copii încântători. Dar tot ce se clădeşte-n viaţă pe crime şi pe vicleşug se prăbuşeşte prea adesea. La fel şi dragostea lui Iason faţă de soaţa lui, Medeea, s-a istovit de la un timp.

Toţi se temeau de vrăjitoarea ce-şi omorâse frăţiorul şi îl fiersese în cazan pe fostul rege de la Iolco. Iar crimele – pe cât se pare – aştern pe chipuri nişte umbre. Căci fata regelui Eete se urâţea de la un timp.

Iason nădăjduise poate că tatăl ei, de supărare, fiindcă-şi pierduse şi copiii şi lâna cea nepreţuită, o să se stingă într-o zi. Iar el, fiind bărbatul Medeei, va moşteni bogatul Ea. Dar dintr-acolo nu veneau deloc veştile aşteptate, şi Iason, ce iubea puterea şi bogăţia şi plăcerea, hotărâse s-o părăsească pe soaţa lui de pân-atunci şi să se-nsoare cu Glauca, fata lui Creon, gazda sa. Astfel, de nu putea fi rege nici peste mare, nici la Iolco, avea să moştenească jilţul regelui Creon, din Corint.

Aflând Medeea ştirea asta s-a necăjit peste măsură. Dar cum era de stăpânită, s-a prefăcut că nici nu-i pasă şi a grăit către Glauca, fiica lui Creon, cu dulceaţă:

— M-am săturat şi eu de Iason. Mă cere regele Egeu, care domneşte în Atena; şi-aş vrea să fiu şi eu regină. Destul am zăbovit aicea lângă un om fără noroc. şi ca să te încrezi, frumoaso, că nu am nici o supărare, îţi fac şi eu un dar de nuntă. Poftim, acesta-i darul meu!

Şi vrăjitoarea, prefăcută, i-a dăruit fetei lui Creon o haină scumpă, purpurie şi o cunună de mărgean.

Glauca s-a înseninat, căci tare-i mai fusese teamă de fosta soaţă a lui Iason. Dar cum şi-a îmbrăcat veşmântul, a simţit un fior de moarte. Corpul i-a fost cuprins de flăcări. Iară cununa îi strângea, ca într-un cleşte, fruntea albă.

Ea a strigat şi s-a zbătut. A vrut să-şi scoată iute haina, dar stofa se ţinea de trup şi nu putea s-o dezlipească.

La ţipetele ei grozave a alergat regele Creon. Însă cum s-a atins de fată a luat şi el îndată foc. Amândoi au pierit în flăcări32.