Pelias este fiert într-un cazan chiar de către fetele sale

Iason s-a mâniat amarnic. Visul său scump se spulbera. Şi nu ştia ce-ar putea face să pună mâna pe putere. Atunci Medoea, vrăjitoarea, a născocit un şiretlic. S-a prefăcut că s-a certat cu soţul ei, fiul lui Eson, şi a cerut un adăpost la fetele lui Pelias. Căci regele avea trei fiice. Stând ele într-o zi de vorbă, Medeea a-nceput să spună că ea cunoaşte vrăji prin care îi poate-ntineri pe oameni. Ca să le dovedească asta a umplut un cazan cu apă, şi, punând lemne dedesubt, a aprins foc cu pălălaie, şi apa a-nceput să fiarbă. A luat pe urmă un berbec – cel mai bătrân din toată turma – şi l-a tăiat în bucăţele. Bucăţile le-a pus la fiert. A mai turnat un suc în apă, a mai rostit şi nişte vrăji. Şi ce să credeţi? Dintr-o dată, bucăţile s-au închegat. Din apă a ieşit un miel cu blană albă, behăind.

Copilele lui Pelias, văzând această preschimbare, au rugat-o pe vrăjitoare să le întinerească tatăl.

Medeea s-a lăsat rugată. Fetele i-au făgăduit şi un şirag de pietre scumpe, dacă le-ascultă rugămintea. Şi vrăjitoarea, mulţumită că planul i se-ndeplinea, le-a sfătuit pe-aceste fete să-l taie pe bătrânul rege în opt bucăţi, cu capul nouă., şi să le-arunce în cazanul în care apa clocotea.

Iar fetele, căzând în cursă, şi-au doborât părintele, ca pe un taur la ospeţe, şi carnea lui au aruncat-o într-un cazan mare să fiarbă.

Dar cum a dat în clocot apa, Medeea le-a strigat în faţă că ea l-a răzbunat pe Iason, şi Pelias rămâne mort.

Apoi făcând nu ştiu ce vrajă, s-a arătat un car de flăcări, tras de doi şerpi înaripaţi. Medeea s-a urcat în car şi a pierit într-o clipită.

Regele Pelias căzuse; dar nu-ntr-o luptă vitejească – precum se cade-ntre bărbaţi. Era răpus prin vicleşuguri şi uneltiri vrăjitoreşti. Nimeni nu l-a lăudat pe Iason pentru-o asemenea victorie. Şi el tot n-a putut să urce pe tronul mult râvnit din Iolco. Puterea a trecut în mâna unui fecior al celui mort, un alt argonaut: Adraste.

Iason a fost silit să fugă la Creon, rege din Corint.