Întemeierea Tebei; Cadmos; Zetos Şi Amfion; Edip

După ce Zeus a răpit-o pe Europa, Agenor, regele Sidonului ¹³ , nu s-a-mpăcat deloc cu gândul ca draga lui copilă să rămână pradă aceluia care-o răpise. Şi-a poruncit celor trei fii ai săi: Fenix, Cilix şi Cadmos să plece-n toată lumea şi să-i găsească fata.

— Dacă vă veţi întoarce fără de sora voastră, le-a grăit Agenor, să ştiţi că vă ucid; căci nu mai meritaţi să-mi fiţi moştenitori.

Au plecat dar băieţii pe drumurile lumii, căutând-o pe Europa. Au mers ei ce-or fi mers. şi cei doi fraţi mai mari au ostenit degrabă. S-au rătăcit de Cadmos. Fiindcă n-aveau curajul să-şi mai revadă tatăl, s-au oprit pe coclauri şi au întemeiat nişte oraşe noi. Fenix a ajuns rege în ţara ce i-a luat de-atunci numele lui: Fenicia bogată. Şi Cilix de asemeni, în alt ţinut vestit, numit Cilicia.

Doar Cadmos, flăcău vrednic, a păşit mai departe. A străbătut ţinuturi aspre, necunoscute, plecând din Asia. A plutit peste mări, şi, după multă vreme, a ajuns în Elada.

Aflând el că la Delfi se află un oracol, unde Febus-Apolo prezice viitorul, s-a urcat cu greutate pe muntele Parnas, în ţinutul Focidei. S-a plecat lui Apolo şi i-a cerut învăţ ce trebuie să facă. Ar vrea să-nvingă monştri, cum a învins şi-Apolo pe balaurul Piton, monştri ce-mpovărează pământul cu urgie. Ar vrea să şi ridice o cetate vestită.

Apolo i-a răspuns prin gura Pitiei că poate să învingă un monstru fioros şi poate să ridice o cetate vestită, dar săvârşind acestea el însuşi va plăti prin grele suferinţe.

Tânărul sidonian s-a învoit cu toate. Şi-atunci zeul Apolo l-a-ndemnat să pornească înspre râul Cefis. Şi i-a mai povestit că-n drum va întâlni un juncan fermecat, cu părul ca zăpada. Cadmos să urmărească animalul acesta, până ce s-o opri; şi-acolo unde el va-ncepe să mugească, culcându-se în iarbă, poate să-nalţe ziduri, să fac-o fortăreaţă.

Plecând Cadmos din Delfi, a tot călătorit pân-a văzut juncanul păscând pe un imaş ¹⁴ .

Animalul acesta era alb ca omătul, şi, zărindu-l pe Cadmos, a pornit către râu. Fugea şi-ntorcea capul. Fugea şi iarăşi sta, răsucindu-şi spre tânăr fruntea împodobită cu nişte coarne mari, galbene, lucitoare. Parcă-i tot făcea semne s-alerge-n urma sa.

Şi, însoţit de prieteni – care veneau cu dânsul încă de la Sidon – Cadmos a urmărit juncanul fermecat vreme de nouă zile.

El l-a călăuzit printre codrii umbroşi, până pe o colină toată smălţată-n flori. Acolo s-a oprit şi s-a lungit în iarbă. A ridicat spre slavă capul încoronat şi a mugit prelung ¹⁵ .