ÎNTEMEIEREA ROMEI.

Și anii au trecut pe urmă, treizeci la număr, pân-s-a stins şi Iulus, fiul lui Enea. Iar după Iulus au domnit alţi doisprezece regi mai mici. Şi apoi s-a urcat pe tron, în Alba Longa, Numitor. Pe el însă l-a doborât fratele său, prinţul Amuliu. Şi fiindcă Numitor avea şi o copilă: Ilia, prinţul Amuliu a trimis-o în templul Hestiei, preoteasă. Fiind preoteasă n-avea dreptul să se mărite niciodată şi deci nu putea avea fii. Dar zeul Ares a pândit-o pe Ilia când a venit pe malurile Tibrului şi-a adormit sub un copac. Atunci s-a coborât, ca Zeus, şi-a-mbrăţişat-o pe vestală27.

Ilia a născut doi fii. Amuliu, unchiul Iliei, a poruncit ca fraţii gemeni să fie aruncaţi în Tibru.

Numai că Zeus tot veghea să se-mplinească hotărârea ce-o prevestise Afroditei. Şi, prin voinţa lui divină, râul s-a revărsat pe ţărm ducând cu el, nevătămaţi, pe cei doi fraţi numiţi de mamă, de Ilia: Remus şi Romulus. Şi valurile i-au lăsat la poalele unui smochin, care crescuse pe colina încântătoare, Palatină.

Din fericire, o lupoaică, găsind copiii, i-a hrănit, după poruncile lui Ares, în marea grotă – Lupercal28.

Un păstor i-a aflat pe gemeni şi i-a luat în coliba lui. Crescând, ei s-au luptat cu Amuliu. L-au doborât, şi-n locul lui s-a urcat Romulus pe tron. El a pus temelia Romei pe Palatin, în locul unde îi hrănise fiara pe fiii crudului zeu Ares şi ai sărmanei Ilia29.

Romulus şi-a mutat aici poporul său din Alba Longa.

Din neamul lui şi-al lui Enea s-au tras apoi şi Iuliu Cezar şi fiu-i adoptiv, August, amândoi apoteozaţi şi preschimbaţi în zei romani.

Aceasta e povestea Romei, oraşul închinat lui Ares, zeul războiului cel crunt30

SFÂRŞIT

1. Afrodita-Venus, prin Enea, fiul ei, era socotită drept strămoaşa romanilor. Şi, fiindcă zeiţa se născuse din sângele lui Uranus, care se scursese în apa mării, romanii se socoteau descendenţi direcţi din cea dintâi dinastie de zei, deci de origine mai bună decât elinii, care se trăgeau, prin Deucalion şi Pira, din Prometeu.

2. Penaţii sau larii erau zeii particulari ai fiecărei cetăţi şi chiar ai fiecărei familii.

3. Faptele săvârşite de supravieţuitorii din Troia au fost cântate de poetul latin Virgiliu, care a trăit şi a creat în aşa-numitul „secol de aur”, în timpul lui August, când pacea fusese statornicită, după nenumăratele războaie crâncene. Atunci şi-a înstrunat Virgiliu lira lui măiastră să cânte, după poruncile Cezarului, triumful poporului roman ajuns pe culmile puterii şi pretinsul lui drept la supremaţia politică şi economică în Mediterana. Pe baza legendelor romane, în bună parte cu elemente preluate însă de la elini, Virgiliu a creat o mare epopee: „Eneida”, slăvind eroii care au pus temeliile, după legendă, Romei antice. Aceşti eroi îşi transmiteau, în versurile „Eneidei”, mesajul lor către urmaşi de a păstra gloria străbună şi de-a o creşte prin virtuţi, cum ar fi mila faţă de cei în suferinţă, îndeplinirea datoriei sau dragostea caldă faţă de popor. În acest fel credea poetul Virgiliu că poporul roman poate contribui din plin la dezvoltarea grandioasă a unei noi civilizaţii.

4. Hestia-Vesta la romani – zeiţa ocrotitoare a focului sacru, a căminului.

5. Hesperia înseamnă ţara din asfinţit, referindu-se de fapt la Italia.

6. Romanii susţineau că Dardan, acela care venise întâiul din Europa în Asia şi pusese bazele Troiei, ar fi fost de origine din Italia, nu din Elada. Astfel justificau faptul că troienii scăpaţi din măcel s-au stabilit în Laţium şi au întemeiat cetatea Roma.

7. Fatum era zeul destinului la romani. Mai trebuie adăugat că în poema epică a lui Virgiliu: „Eneida”, eroii nu sunt ca aceia ai lui Homer. Deşi sunt puternici, ei nu se străduiesc să înfrunte soarta şi să-i calce voinţa, atunci când este împotriva lor. Dimpotrivă, vor s-o îndeplinească. Se simte astfel diferenţa dintre legendele elinilor, în care stăruie în bună măsură spiritul popular, şi această legendă romană, prelucrată de poetul Virgiliu. Acesta, creându-şi epopeea, nu a putut să se sustragă concepţiei aristocraţilor. De aceea, în cântecele sale, eroul Enea se supune soartei şi caută să-i îndeplinească hotărârile neclintite, aşa cum îi poruncesc zeii.

8. În povestirea aceasta – deşi are ca temei epopeea romană a lui Virgiliu – folosim tot numirile greceşti ale zeilor. Facem acest lucru pentru a păstra unitatea firească a lucrării şi a face legătura directă între miturile şi legendele eline – homerice – şi cele italice, prin contopirea cărora şi-a realizat dealtfel însuşi Virgiliu grandioasa lui epopee „Eneida”. Suntem îndreptăţiţi şi mai mult la această păstrare a unităţii, întrucât epopeea lui Virgiliu se referă la zei, eroi şi acţiuni cunoscute de noi din capitolele anterioare ale „Legendelor Olimpului”.

9. Hera-Junona îl duşmăneşte atât de mult pe Enea, nu numai fiindcă îl însoţise pe Paris la Sparta, când o răpise pe Elena, sau fiindcă era ginerele lui Priam şi luptase cu vitejie împotriva aheilor, alături de Hector, ci în primul rând pentru că salvase câteva cete de troieni şi urmărea să înfiinţeze în Hesperia – Italia – o nouă Troie.

10. Vergiliu ne cântă această întâlnire în „Eneida”?

„Scila-i pe dreapta, la stânga Caribda cea neîmpăcată, Care de trei ori înghite-n adâncul gâtlej al genunii

Valuri ce nu au sfârşit şi de-a rândul din nou către ceruri

Ţi le azvârle, lovind şi aştrii cu unda-i în spumă.

Scila în tainică hrubă se-nchide şi capu-şi aruncă

Din ascunziş şi atrage spre stânci plutitoarele vase.

Chip omenesc are dânsa, fecioară cu piept ce încântă

Pân’la mijloc, şi-ncolo-i balenă la trup uriaşă. „

11. Numele fiului lui Enea: Ascaniu sau Iulus, venea de la Ilus – adică cel din Ilion – Troia.

12. Numele preotesei Ilia aminteşte de asemeni Ilionul. Ea se mai numeşte în legendă şi Reea-Silvia.

13. Marte, la romani.

14. Virgiliu, în epopeea lui, ne cântă plin de măreţie imaginarul răspuns dat de Zeus-Jupiter zeiţei Afrodita-Venus, care-i ocrotea pe călătorii de la Troia. Acest răspuns este celebru. Împăraţii romani îl invocau adeseori, socotind că el justifica pe deplin pretenţiile de stăpânire asupra întregii lumi de atunci şi, mai ales, peste Elada. Moştenitorii lui Enea: Iulii, sau dinastia de Cezari, şi-n primul rând însuşi Octavian-August, pretindeau că soarta şi zeii olimpieni au hotărât ca ei, romanii, urmaşii vechilor troieni, să se răzbune pe ahei, ocupând chiar oraşul vestitului rege Agamemnon, acela care-i condusese pe ahei la Troia, adică splendida Micenă. Să cucerească şi întregul Argos, unde domnise Diomede; Ftia, ţinutul păduros, unde văzuse lumina zilei cel mai puternic dintre ahei: Ahile, cel cu braţ de fier. Şi, în sfârşit, toate acele locuri, care-i dăduseră pe eroii biruitori la Troia. Prin acest închipuit răspuns, atât de drag inimilor imperiale, dat de Zeus-Jupiter, se hotăra de soartă, deci de puterile supreme, că el, August, care era neam de zei şi viitor zeu, avea dreptul să stăpânească tot pământul. Se ştie doar că Octavian-August ceruse încă din timpul vieţii să i se facă un templu şi să fie adorat ca zeu.

15. Numit Mercur de romani.

16. Este vorba de coasta Africii de Nord, cam pe unde este astăzi Tunisia

17. Neptun, la romani.

18. Sicilia.

19. Pe lângă Neapole de astăzi.

20. Această imaginară povestire era cântată de Virgiliu, probabil după dorinţa împăratului August. Cu ajutorul acestei aşa-zise prevestiri, Cezar-Octavian August dovedea că e din neamul lui Enea. Prin Enea se înrudea cu Dardan, fiul lui Zeus-Jupiter. După cum, tot prin Enea, se înrudea cu Afrodita şi cu cel dintâi zeu, Uranus. Deci, soarta – Fatum i-a hotărât lui August să întemeieze un imperiu, ale cărui graniţe să fie marginile lumii.

„. Ochii îndreaptă-i acuma încoace: priveşte-ţi tu neamul

Şi pe ai tăi, pe romani. Este Cezar şi spiţa întreagă

A lui Iul, ce-o purcede sub larga tărie albastră.

Iată bărbatul, acesta-i ce-auzi că promis ţi-i, adesea, Cezar August mlădiţă de zeu; şi dura-vă el însuşi

Veacul de aur în Latiu.

imperiu-i

Dincolo de zodiac, se va-ntinde, afară încolo

De-ale soarelui căi şi pe unde de cer purtătorul

Atlas roteşte cu umăru-i boltă-n podoabă de aştri. „

Enea este numit în versurile lui Virgiliu drept „cel pios”. Căci prin Enea, un luptător neobosit, dar cu respect faţă de zei, Virgiliu arăta cum doreau împăratul şi aristocraţii să fie îndeobşte un supus cetăţean roman. Poetul îndeplinea astfel dorinţele stăpânului său Cezar-Octavian August, reprezentantul aristocraţiei, al stăpânilor de sclavi, care voiau să împiedice orice răscoală populară: a sclavilor, a plebeilor sau a ţăranilor aflaţi în depărtatele provincii ale imperiului; de asemenea, a popoarelor ţinute în lanţurile Romei. Să fie adică veşnic o „Pax romana” sau „Pax Augusta”, o pace aspră, asupritoare, orânduită de la Roma de împărat şi de aristocraţi.

21. De la el a venit numele de latini.

22. Zeul Cronos sau Saturn, fiind doborât de olimpieni, se refugiase în Laţium, după tradiţiile romane.

23. Adică cetatea laurilor sau a gloriei.

24. Legendele eline înnobilează războiul Troiei, arătând că el avusese loc, nu din lăcomia regilor ahei şi din dorinţa lor de a stăpâni oraşul Troia, ci ca o urmare a răpirii frumoasei Elena. Ca să nu rămână mai prejos, legenda romană are un conţinut asemănător. În loc de a se povesti că oastea cutezătorului Enea a năpădit cu armele ţinutul Laţium, ca să-l ia în stăpânire, se arată că războiul a fost iscat de gelozia lui Turnus.

25. Pe colina Palatină or să se înalţe primele ziduri ale Romei. Roma Quadrată din legendă. Aici se vor clădi cele mai mari şi mai strălucitoare palate ale oraşului.

26. Alba Longa a fost cuprins de Roma.

27. În muzeul din Cracovia se găseşte o splendidă camee antică, înfăţişând pe zeul Ares-Marte, când se coboară la preoteasa Ilia. – pe malul râului Tibru, unde neîntinata vestală doarme – ca să o îmbrăţişeze.

28. Pe Palatin se ridicase, dealtfel, şi sanctuarul numit Lupercal, în amintirea acestei întâmplări. Aici, în sanctuarul Lupercal, se celebrau pe vremuri strălucitoarele serbări lupercalii. Scena aceasta a hrănirii celor doi gemeni de către lupoaică era însăşi emblema Romei. Imaginea de bază a fost dată de un bronz turnat în secolul al V-lea înaintea erei noastre. Acestui bronz, care cuprindea numai pe lupoaică, i s-au adăugat mai târziu cei doi gemeni, care sug lacomi laptele hrănitor al mamei adoptive.

29. După cât se pare, legenda are un pic de adevăr. Pe malul stâng al Tibrului, pe colina Palatină, s-au găsit urme omeneşti cam de la începutul celui dintâi mileniu al erei noastre.

30 Legenda aceasta, prin care urmaşii lui August îşi legitimau închipuitul drept de a cotropi orice teritoriu străin, are pentru noi o deosebită însemnătate. Pe temeiul său au pătruns oştile romane, conduse de împăratul Traian, până în ţinuturile noastre. Prin ea putem să apropiem „Legendele Olimpului” chiar de hotarele istoriei poporului român.