Micul Tezeu îl cunoaşte pe eroul Heracle

Egeu, care n-aflase crima ce-o săvârşise zeul atunci, pe ţărmul mării, căci Etra, din ruşine şi teamă, nu-i spusese, s-a bucurat nespus şi-a trimis la Atena solie, precum că are-un prunc.

— Fiul meu se numeşte Tezeu1, vestise el, prin crainici, tot poporul. Are cine-mi urma la tron, când mă voi stinge. Nu mă mai tem de Palas, nici de feciorii lui.

Curând, chemat de treburi, a fost silit să plece şi el către Atena. Mai înainte însă, luând-o cu el pe Etra la marginea Trezenei, i-a arătat o stâncă mai grea decât o casă. Egeu era voinic. A săltat puţin stânca şi şi-a vârât sub ea sandalele şi-o spadă.

— Când o să crească mare feciorul tău, Tezeu, i-a spus mâhnitei soaţe, să vină la Atena. Dar ca să-l recunosc, să poarte în picioare sandalele acestea, şi peste mijloc spada, ce le-am ascuns aici, aşa cum ai văzut.

Îmbrăţişându-şi apoi soţia şi feciorul, regele a pornit cu carul spre Atena.

Şi-a început să treacă vremea, cum trece de-obicei, când te grăbeşti, alene, şi, dimpotrivă, iute, când vrei să zăbovească.

Tezeu se-nălţa însă mai repede ca alţii, căci era fiu de zeu.

Crescuse cam de-o şchioapă, când s-auzi-n Trezena că va veni Heracle, eroul renumit, ce răpusese fiare şi monştri fără număr. Într-adevăr, Heracle se arătă pe drum. Iar regele Piteus îi ieşi înainte cu dregătorii săi şi-l rugară să intre în marele palat cu porţile de-argint, care se ridica în oraş, pe-o colină, şi-l poftiră la masă.

I se fripsese-anume un bou, doar pentru el, şi i se adusese şi un butoi cu vin.

Mai înainte însă, sclavii s-au grămădit să-l spele pe erou şi să-i împrospăteze trupul trudit de lupte şi de atâta cale.

Heracle şi-a scos blana de leu cea fioroasă, ce o purta pe spate, şi-a azvârlit-o-n lături, ca sclavii să-şi golească vasele lor de apă pe trupul dezvelit.

Copiii ce prin preajmă îl priveau pe erou, văzând această blană, au crezut că-i un leu ce are încă viaţă, şi-nspăimântaţi la culme, cu ţipete şi lacrimi, au zbughit-o la fugă care-ncotro putea.

Numai Tezeu, micuţul fecior al lui Poseidon, s-a repezit afară, a-nşfăcat o secure şi s-a întors îndată să dea lupta cu leul.

Cu toţii-au râs cu poftă, dar cel mai mult Heracle, care-a glăsuit mamei:

— Puţini or să-i stea-n faţa fiului tău, Tezeu, şi multe biruinţe va dobândi în viaţă. Sunt sigur că odată elinii-l vor cinsti şi-i vor înălţa temple.

Astfel a dat copilul întâia lui dovadă – în faţa lui Heracle – că va fi un viteaz.