Perseu

În cântecele vechi1 se povesteşte că ar fi vieţuit odinioară, în preavestitul oraş Argos2, un rege care se numea Acrisiu. Şi regele avea o fiică de-o frumuseţe uimitoare. Copila se chema Danae. Poeţii o slăveau în versuri şi regii îi trimiteau daruri. Numărul peţitorilor era atât de mare, încât palatul lui Acrisiu nu dovedea să-i mai cuprindă. Şi regii, care mai de care erau mai falnici, mai puternici. De ar fi fost unul ales, se supărau, desigur, ceilalţi. S-ar fi iscat poate războaie. De-aceea regele Acrisiu stătea mereu în cumpănă şi-i amâna pe fiecare cu vorbele-i meşteşugite, să treacă timpul, să se mai gândească.

Mai avea regele şi-o supărare. Se făceau grâne prea puţine, deşi pământul era bun. Ploua prea rar, şi râul3 ce străbătea întreg ţinutul seca mereu în timpul verii. Poporul nu avea bucate.

Era nevoie de-un flăcău să ţină frâiele puternic. Supuşii deseori cârteau, pentru că-n casa lui Acrisiu erau bucate din belşug, iar pruncii lor piereau de foame. Şi regele era bătrân. N-avea pe nimeni ajutor. Copila lui era prea slabă, şi-apoi urma să se mărite, să plece din ţinutul Argos. Îi trebuia deci regelui braţ de bărbat pe lângă casă. Vroia să aibă un fecior.

S-a dus atunci regele-Acrisiu la un oracol4. A dăruit acolo aur, a făcut jertfe şi libaţii, şi a cerut zeilor sfat:

— Cum aş putea, preamăriţi zei, să dobândesc încă un prunc, dar nu o fată – fată am! – ci un băiat, un fecior vrednic, care să-mi fie de-ajutor şi la greutăţi şi la necaz?

Oracolul i-a dat răspunsul:

— Tu nu vei căpăta, Acrisiu, nici un flăcău; eşti prea bătrân; dar fiica ta, mândra Danae, va fi-n puţină vreme mamă. Odrasla ei va fi băiat.

O! Cum s-a bucurat Acrisiu. A socotit că fiica sa va face nuntă în curând, îşi va găsi un mire bun şi o să aibă un copil.

— Va fi băiat? îmi pare bine. Atunci. atunci, nu mai am grijă. Nepotul meu o să m-ajute şi îmi va ţine loc de fiu.

Însă oracolul acela a mai grăit:

— Va fi ce ţi-ai dorit: fecior. Atâta că acest urmaş te va răpune într-o zi. Tu vei pieri de mâna lui. Deci, nu te bucura zadarnic.

— Mă va ucide el pe mine, bunicul lui? a strigat regele Acrisiu. Şi cum? Şi când? Grăiţi, voi, zei nepieritori, cum să împiedic crima asta?

— Nu poţi s-o-mpiedici, au spus zeii. Tu vei muri, într-un amurg, de mâna fiului Danaei!