Zeus se-ndrăgosteşte de Danae

S-a-nspăimântat regele-Acrisiu şi s-a întors în ţara sa, cu ciudă-n suflet pe copila ce îi era-nainte dragă. Şi ca să-mpiedice ursita, a dat poruncă să se facă o închisoare sub pământ. Aici a dus-o pe Danae. A-nchis-o bine sub zăvoare şi-a-ncredinţat-o unei sclave. (O sclavă ce-i fusese doică.)

— Aici va sta ascunsă fata, până la moartea mea târzie, a rostit regele Acrisiu. Să nu o poată vedea nimeni, cât voi trăi. Că-i prea frumoasă şi prea blândă, şi s-ar putea s-o îndrăgească vreun prinţ, sau poate chiar vreun zeu. şi să mi-o ceară de soţie. Sau, mai rău, să-mi răpească fata, fără măcar să-mi ceară voie. Fără de soţ, ea n-o să poată să aibă nici copii. Şi, neavând fecior Danae, nu sunt primejdii pentru mine.

Atât că-nspăimântatul rege uitase că-n Olimp sta Zeus cel cu puteri nemărginite. Zeus putea să vadă fata şi-n închisorile de piatră.

Şi aducându-i Hermes vestea că fata regelui din Argos a fost închisă sub zăvoare, Zeus a şi cătat spre ea. I-a cercetat înfăţişarea. Iară Danae era albă, cu pielea caldă, de mătase, cu ochii verzi ca valul mării şi părul roşu ca văpaia. Într-un cuvânt era frumoasă. Şi Zeus s-a aprins pe dată.

— Danae, fata lui Acrisiu, va fi soţia mea chiar astăzi! a grăit Zeus către Hermes.

— Dar cum vei izbuti, o, Zeus? a-ntrebat Hermes cu mirare. Danae este zăvorâtă în temniţa de sub pământ, bătută-n plăci grele, de bronz, şi, nu ştiu, zău, cum vei pătrunde.

— N-ai teamă, fiule! a zâmbit Zeus. Nunta ce vreau s-o săvârşesc va fi altfel decât socoţi. Tu du-te-acum. Întoarce-ţi faţa şi cată de păstrează taina!

Şi Zeus s-a schimbat, vicleanul, nu-n taur, flacără sau cuc5, ci într-o ploaie aurie, care-a căzut peste oraşul lui Acrisiu. Iar ploaia asta aurie a străbătut, după voinţa marelui Zeus, printre pietre şi printre plăcile de bronz; şi a ajuns în încăperea unde sta sub zăvor Danae. A-nvăluit-o pe copilă ca-ntr-o fierbinte-mbrăţişare6