Primele lupte ale feciorului Etrei

Oricât au vrut Piteus şi Etra să-l silească să plece cu-o triremă, pe care vâsleau sclavi, Tezeu n-a vrut s-audă, şi a plecat pe jos, spre Atica, spre-Atena – prin istmul de Corint.

Numai că-n vremea asta preavoinicul Heracle căzuse în sclavie – cum îi urzise Hera – la regina Omfala, departe. – n Lidia. Şi mulţi tâlhari şi monştri, aflând despre sclavia eroului Heracle, bântuiau prin Elada, săvârşind multe crime.

Şi tocmai de aceea pleca pe jos Tezeu, prin istmul de Corint. Vroia să-i nimicească pe toţi acei tâlhari şi monştri nemiloşi, ce-i asupreau pe oameni.

Aşa s-a şi-ntâmplat, c-abia plecat, Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos, pe nume Perifete. El oprea toţi drumeţii, zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă, de-aramă, făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel meşter, tatăl său.

— Ia stai, drumeţule, l-a strigat Perifete. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită – eşti doar în mâna mea.

Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. Dar Tezeu s-a ferit. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot, a frânt câţiva copaci şi s-a-nfipt în pământ adânc, la câţiva stânjeni.

Până ce Perifete s-o poată ridica, Tezeu n-a pierdut vremea. I-a sărit de grumaz.

Perifete, uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte, a dat un răget groaznic. S-a trântit la pământ, căutând să-şi afle ghioaga de unde-o azvârlise. Însă Tezeu, cu sete, l-a tot împuns cu lancea, până ce l-a răpus.

După victoria asta, feciorul lui Poseidon şi al frumoasei Etra a plecat mai departe, prin istmul de Corint, purtând în mâna dreaptă ghioaga lui Perifete3

Trecea cântând un imn, când, dintr-o pădurice, i-a ieşit înainte preafiorosul Sinis.

Sinis era o fiinţă cu trei ochi, cu cocoaşă, picioare răsucite şi-o forţă fără seamăn. Oprind şi el drumeţii, întâi îi jefuia, pe urmă apropia doi pini unul de celălalt, lega pe călător de cele două vârfuri ale copacilor, în straşnice curmeie, şi, hohotind sălbatic, le dădea iarăşi drumul. Pinii, scăpaţi din mâna monstrului Sinis, se şi-ndreptau la loc, smucindu-se puternic şi sfâşiind în două pe bietul călător.

Sinis îi taie drumul şi strigă îndârjit:

— În dimineaţa asta n-am vărsat încă sânge. Bine c-ai venit tu.

Ba, dă să-l şi înşface pe voinicul Tezeu, dar el, cu arma nouă pe care-o dobândise, ghioaga lui Perifete, îl miruieşte zdravăn.

Şi-i dă.

Şi-i saltă-n mână ghioaga cea năzdrăvană, parcă-i o nuieluşă.

Sinis însă-i răspunde cu bolovani şi trunchiuri, zvârlindu-le spre el cu multă-nverşunare.

Lupta s-a purtat aprig, din zori până spre seară; dar, în cele din urmă, flăcăul l-a culcat pe Sinis la pământ. A aplecat, la rându-i, două trunchiuri de pin şi l-a cetluit bine de vârfurile lor. De unul dintre vârfuri l-a legat de picioare, de altul – de grumaz. Şi le-a dat apoi drumul trunchiurilor de pin din zdravănă strânsoare, lăsându-le să-l rupă în două, din mijloc. Astfel a răzbunat mii, mii de călători ucişi nevinovaţi de acest tâlhar crud, care înfricoşa tot istmul de Corint4.