Cu toate astea, în Olimp domnea o singură zeiţă, mândra şi preafrumoasa Hera, soţia marelui stăpân. Când Hera pătrundea-n Olimp, toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de respect.
Mânia ei stârnea furtună, ca şi-a lui Zeus, glas de tunet. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. Şi de se frământa în jilţ, Olimpul se cutremura.