În Frigia

De-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară, până când a ajuns şi în Frigia5.

Era acum însoţit şi de pristavul său, de Hermes.

Mergând aşa-ntr-o bună zi, zeii au intrat într-un sat. Zeus, având toiagu-n mână, se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. Hermes, la fel de zdrenţuit, se prefăcea că-l sprijină. Mergeau prin praful drumului. Se arătau nepăsători, însă cu ochii cercetau, iscoditori, orişice loc – pe prispe, prin ogrăzi, pe drum – să vadă tot ce se întâmplă.

Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş, să poată înnopta tihniţi.

Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea, lăsând în urmă numai pete întunecate, de rugină. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă.

Tot cercetând cu grijă satul, au ajuns lângă-o locuinţă. O locuinţă arătoasă, ţinută bine, pe stâlpi groşi, cu trepte largi şi-acoperită, în chip temeinic, cu şindrilă. Prin curte mugeau vite grase, ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. Erau boi mari, cu părul alb, bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici, murgi şi roibi. Oile behăiau cuminţi într-un saivan, mai la o parte. Caprele, ca de obicei, săltau, tot neastâmpărate, şi, nesătule, mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz.

În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Stăpâna pregătea mâncarea. Fumul se ridica alene, în lungi fuioare cenuşii. Mirosuri calde, aţâţătoare, de carne friptă şi fierturi, gâdilau nările lui Zeus. Nemaiputând răbda ispita, a şi bătut degrabă-n poartă:

— Hei, oameni buni, ne găzduiţi? Vă-ntreb în numele lui Zeus, stăpânitorul din Olimp.

Nu i s-a dat nici un răspuns. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii, sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea.

Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe.

N-au mers prea mult, şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Aici femeia mulgea lapte, un lapte gros, de bivoliţă, tocmai cum îi plăcea lui Zeus. De-aceea a strigat la gazdă:

— Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti…

Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. Ridicând capul către Zeus, a răsturnat un vas cu lapte. S-a supărat şi a răspuns:

— Plecaţi de-aici! … Am răsturnat, din cauza voastră, un şiştar… Vedeţi-vă de altă casă.

Şi tot aşa, nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară, că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană, deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus.