Potopul

Zeus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise, neîndoielnic, că oamenii nu îl iubesc, nici nu-l respectă de ajuns. Se tem numai de el, şi-atât…

Deci, întorcându-se în Olimp, Zeus a poruncit lui Hermes:

— Adună-mi, de îndată, zeii!

Vocea lui Zeus tremura, privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna, pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate, ce nu vesteau nimica bun.

Hermes, cu aripi la picioare, la umeri şi la pălărie, zbura prin cer şi striga tare:

— Veniiiţi! … Veniiiţi! … Cât mai degrabă… Stăpânul… Zeus… porunceşte să v-adunaţi. Veniţi în sala de ospeţe. Zeus se şi găseşte-acolo! …

Cum auzeau porunca adusă de pristav, zeii săreau, şi lăsând toate laoparte: petreceri, jocuri sau concursuri, porneau în goană spre palat.

Lui Zeus nu-i plăcea zăbava, şi repede-şi ieşea din fire. Atunci nu mai cruţa pe nimeni, chiar de era un fiu al său.

Calea pe care veneau zeii, după poveştile eline, este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos, atunci când noaptea e senină; noi o numim Calea lactee.

Palatul marelui stăpân, clădit de fiul său, Hefaistos, din aur şi aramă, era cu porţile deschise, şi zeii au intrat grăbiţi. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul, ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii.

Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori, de zei mai mici, aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi:

— Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru? …