Note

1. Pentru prima oară, legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot, „părintele istoriei”, cum a fost numit. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. Şi în folclorul nostru, bineînţeles sub altă formă, anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului, murmurul izvorului, şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel, mult înnobilat, şi în creaţiile noastre artistice populare. Nu este însă vorba, ca în legenda greacă, de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci.

2. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus, cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia, din ţinutul Elidei. Urmele acestui templu, blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. În acest templu măreţ, sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus, care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Era făcută din aur, abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă, care întruchipa Victoria, făcută din aur şi fildeş. În mâna stângă avea sceptrul, care purta în vârf un vultur. Pe frunte, Zeus avea o cunună splendidă din cotinos, măslin sălbatic, cum se punea pe frunţile învingătorilor, la renumitele olimpiade. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade, în amintirea unor concursuri, la care luaseră parte fiii săi: Apolo, Hermes şi Ares. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit, Apolo. De bucurie, Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca, în cinstea şi pe locul acelei isprăvi, să se alcătuiască concursuri, jocuri şi mari serbări, numite olimpiade, din patru în patru ani. În realitate, cei care au pus la cale, odinioară, aceste jocuri vestite, au vrut să le dea mai multă greutate, născocind legenda, după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. Mai târziu, elinii au început să socotească timpul după olimpiade. Astfel ei spuneau: „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă, s-a petrecut cutare şi cutare lucru…” Aceste concursuri, numite olimpiade, au căpătat atâta faimă în lumea antică, încât ele dăinuiesc, precum se ştie, până astăzi, şi au loc tot din patru în patru ani.

3. Scena aceasta – ca şi legenda următoare: Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu, cel stins pe meleagurile ţării noastre, din urgia lui August, împăratul Romei. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori.

4. Numele Licaon înseamnă, dealtfel, în limba elină, lup.

5. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică.

6. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod.

7. Motivul acoperirii cu apă a unor sate, oraşe, castele, biserici, grădini, de către duhuri, vrăjitoare, vraci etc. supăraţi pe oameni, este frecvent în toată literatura populară. Nenumăratele lacuri din ţara noastră, ca: Tekirghiolul – cu apa lui sărată, lacul Ursului de la Sovata, lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării, lacul Sf. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare.