Zeii se urcă pe muntele Olimp

Primind şi darurile-acestea, zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabără-n Olimp.

Olimpul3, muntele semeţ, cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii, era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii, Egeea, şi priveghea toată Elada. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă.

Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi:

— De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Titanii vor fi pedepsiţi. Ţineau puterea pe nedrept. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni, în luptă, vor primi o răsplată dreaptă. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi…

Share on Twitter Share on Facebook