Ciclopii şi hecatonhirii sunt eliberaţi

Cu toţii, fete şi băieţi, s-au strâns în jurul blândei Reea, în timp ce Cronos, îngrozit de cele ce se întâmplau, se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte.

Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul, ajutat de frumoasa Metis. Şi fraţii şi surorile, auzind vestea, s-au grăbit să-l vadă pe Zeus, căci ei încă nu-l cunoşteau.

Zeus s-a veselit grozav, după ce totu-i izbutise. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni, de nădejde.

— Fraţi şi surori! le-a rostit el, cu îndrăzneală, după ce s-au îmbrăţişat. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. Deci trebuie să fim uniţi, să mai avem şi-alţi câţiva prieteni, ca lupta s-o sfârşim cu bine. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre.

Atunci, pe cât se pare, Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar.

Într-adevăr, erau acolo, din timpul zeului Uranus, ciclopii şi hecatonhirii.

Cronos, când deschisese poarta de diamant, eliberase numai pe fraţii săi, titanii. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar, la loc. Ba mai pusese şi o strajă, pe monstrul hâd, numit Campe.

— Noi le vom da drumul îndată, a grăit Zeus fraţilor. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos… Deci, haideţi să-i eliberăm! …

Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. Zeus l-a prins de gât pe monstru. Ceilalţi l-au sfârtecat cu seceri şi l-au împuns cu suliţe, până ce monstrul a căzut.

S-au repezit apoi la porţi Hades, fratele cel mai mare, şi cu Poseidon, mijlociul. Proptindu-se cu umerii, izbind cu pumnii şi genunchii, zeii au spart porţile largi.

Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau.

Ca să-şi arate, de îndată, recunoştinţa către zei, ciclopii au şi făurit fulgere, tunete şi trăsnete, pe care le-au încredinţat lui Zeus, noul lor stăpân.

De-asemeni, au mai făurit şi lui Poseidon, mijlociul, o furcă mare, cu trei dinţi. Dacă izbea zeul cu furca, pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi, se revărsau şi înecau păşuni, ogoare şi livezi. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. Cum îşi punea casca pe cap, zeul se făcea nevăzut.