Zeus, Poseidon şi Hades îşi împart între ei lumea

— Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. Să vie Hades şi Poseidon.

Şi fraţii s-au înfăţişat, cu mare grabă; iar Zeus a urmat aşa:

— Voi, amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos, ca şi mine, m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. Deci, împreună am învins şi împreună vom domni. Suntem stăpâni. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate, cândva, să se răscoale în vreun chip, să-i pedepsim ne-ndurători. Eu voi domni. Însă am să vă dau şi vouă câte-un ţinut, să-l cârmuiţi, să mi-l vegheaţi.

— Mie ce-mi dai? a grăit Hades. Eu sunt mai mare, primul fecior născut de Reea…

— Dar mie? a-ntrebat Poseidon. Deşi sunt mijlociu, ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos…

Iar Zeus le-a răspuns:

— Lumea o împărţim în trei. De o parte-i cerul luminos, de unde poţi cuprinde tot, de alta fluvii, mări întinse, pline de peşti săgetători, şi de-alta tot ce-i sub pământ, cu Tartarul întunecos, temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului.

— Tragem la sorţi? au rostit fraţii.

— Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. Iată, eu îmi voi păstra cerul. Voi trageţi ce v-a mai rămas…

Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane, iar lui Poseidon apele din mări, din fluvii şi izvoare.

Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât, care-i fusese hărăzit, şi, după cât se povesteşte, nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape, din răsărit în miazăzi, din miazănoapte-n asfinţit.

Cei trei şi-au împărţit puterea, dar Zeus a rămas stăpân…