După această faptă, Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui, întrebând ce porunci le dă.
Zeus i-a încredinţat Hestiei, sora lui cea mai mare, focul. Focul, care înseamnă viaţa în oricare cămin, şi din această pricină nu are voie să se stingă. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra, mijlocia, şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod.
Mai rămăsese numai Hera, ce sta sfioasă-n faţa lui, împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos.
Zeus s-a aplecat spre ea şi, mângâind-o blând pe păr, şi-a hotărât-o de soţie. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi.
Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul pentru nuntă.
Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron, mai mulţumit ca înainte. Totul era orânduit, precum fusese voia lui. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea.
Totuşi, un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa: „Pentru o lume-atât de mare, suntem puţini numai noi şase, cugeta Zeus, numărându-şi toţi fraţii şi surorile. Titanii au fost doisprezece, socotindu-l cu ei pe Cronos. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei, zei din cei mari, zei olimpieni. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici, de-a doua mână, ba şi o serie de cortegii, să ne-nsoţească pe noi toţi. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. Şi-acum pe cine voi chema? … A! … pe Atena, „ochi de-azur”, copila mea cea mai iubită, a tresărit deodată Zeus, pe ea o voi numi întâi! …”
Şi a chemat-o pe Atena, să i se-nfăţişeze lui.