Note:

1. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius, în opera sa „Măgarul de aur”. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi, sub diferite variante, a pătruns în folclorul multor popoare.

2. Eros, dragostea, la început era, pentru grecii vechi, numai forţa universală, care uneşte fiinţele perechi, perechi, făcându-le să se înmulţească. El a unit-o pe Gheea, cea dintâi zeiţă, cu Uranus, cel dintâi zeu. Mai târziu, poetizând legenda, grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat, dându-i drept părinţi pe Afrodita, zeiţa dragostei, şi pe Ares, zeul luptelor nesăbuite. Întruneau astfel în dragoste, în chip poetic, frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares, vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu, ţinând în mână o liră. Arătau în acest fel că simţămintele, reprezentate prin liră, pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă.

3. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. Opera, un giuvaer de piatră, a fost răpită de romani din Elada. Aici Eros, Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. El are un arc, din care este gata tocmai să tragă o săgeată, poate muiată în miere şi foc, poate în otravă şi venin. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor, după ce el îi ţintea cu săgeţile.

4. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. Fără îndoială că această operă, săvârşită de un artist necunoscut, a inspirat nu numai pe poeţi, ci şi pe pictori şi pe muzicieni, într-atât este de armonioasă marmura dăltuită.