Zeus hotărăşte…

Dar Eros, ce văzuse prin vrajă toate astea, nu mai aşteaptă mult, şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul, le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară.

Ajunge la Psiheea. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte:

— Iubite… Tu eşti oare! … Deci m-ai iertat? … Mai stai… Mai stai, să te privesc… Căci am atâtea lucruri să-ţi spun, de-atâta vreme de când ne-am despărţit…

— Şi eu, Psiheea dragă, rosteşte zeul Eros, dar nu-i timp de pierdut… Mama mea, Afrodita, este pe urma noastră. Tu du-te cu balsamul. Eu plec către Olimp.

Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune:

— O, Zeus, tu ce lumea o cârmuieşti din slavă, îndură-te de mine şi de iubita mea…

— Nu, nu… strigă din urmă zeiţa Afrodita, sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Nu-ngădui, stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă, şi-un zeu, cum este Eros, nu poate face nuntă cu ea – o muritoare…

— Ba da, răspunse Zeus. Nu te mâhni, frumoaso, şi-ncearcă să surâzi. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic, care-a făcut şi face atâtea nebunii… E vremea să-l însori. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc, cum este Eros, eu am s-o fac zeiţă.

Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune, în sala de consiliu, pe zei şi pe zeiţe. Să vină şi Psiheea. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele divine: ambrozie şi nectar.

— Rămâneţi împreună necontenit de azi, le glăsuieşte dânsul. Iar voi, zei şi zeiţe, puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi… Vă porunceşte Zeus! …

Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta, rămânând amândoi fericiţi în Olimp… ⁷