Capitolul I În război la altul (1918-1939)

inului război mondial a aşezat Imperiul bri-u. nei epooi contradictorii din dezvoltarea sa. Dobândită de Anglia şi de aliaţii ei Iiismului german a însemnat debarasarea mo-ni. ii primejdios rival în lupta pentru reîmpăr-1 nul britanic ar fi fost îndreptăţit să respire i a înainte cu o sută şi ceva de ani, când î! i pol eon. Suprafaţa. sa, rotunjită prin anexarea părţi a fostelor colonii germane şi a terito-rţinuseră Turciei în Orientul Apropiat, atinge milioa/ne de kilometri pătraţi, cu peste 400 mi i e însă, războiul lăsase urme adânci în viaţa r. le s-au resimţit în evoluţia Imperiului brii umpănă valoarea victoriei militare dobândite.

I în dome, războiul agravase mizeria şi nemulu <atât mai mult în mijlocul acelor colectiâmpinse în conflict pentru interese străine.

Itate de scăderea nivelului de trai se în-

        ; nţă şi împotriva dominaţiei străine.

Liniare a popoarelor subjugate de colonialism mi mai favorabile de desfăşurare. În ansamblu, Ih>î a imperialismului, aparatul său de reprel>ite în urma efortului de irăzboi, chiar şi în ilc puteri învingătoaire.

Ibuţia lunană la oare coloniile fuiseseră supuse crease popoarelor acestora efective militare instruite, mult înainte. Iar contribuţia economică dezvolI i<I, i politicii tradiţionale a metropolei, branşe inIntl ui totodată pe cele vechi. Burghezia şi ml din tăriile coloniale făcuseră progrese sub raiJ conştiinţei ide clasă. Victoria Revoluţiei iKinbrie a constituit un exemplu pentru lupta lahi şi naţională a tuturor popoarelor asuprite.

Tratatele de pace imperialiste din 'M91920 n-au putut crea stabilitatea dorită de autorii fii iarii lor. Pe lingă factorii amintiţi mai sus, apar oontradicţii chiar între puterile învingătoare, fiecare aspirâmd ila avantaje economice şi teritoriale, an dauna celorlalte. În urma. inilor de avânt revoluţionar de ipână da 1923, caracterizaţi prin recesia economică provocată de consecinţele războiului, sistemului capi-tajist ou d-a reuşit decât o stabilizare relativă, precară, întreruptă de criza mondială din 1929, iun alt moment de agravare acută a multiplelor contradicţii care îl macină.

Criza a dat un mou avânt. şi luptelor revoluţionare, dar a alimentat şi tendinţele politice cale mai reacţionare. Anii care i-au urmat stau sub semnul unei şi mai mari incertitudini, a pregătirilor febrile pentru mn nou război imperialist de reîmpărţire a lumii.

În aceste împrejurări, Imperiul britanic face încă o figură de mare, de foarte mare putere. In 1939 în cuprinsul său trăieşte uin sfert din omenire. El furnizează jumătate din producţia mondială de orez, cacao, ceai, dină, cauciuc, cositor, tnangan, trei sferturi din cea de aur şi nichel, o treime din de aramă, cărbuni, zahăr şi 15% din producţia de grâu, came, unt, bumbac, fier şi oţel. În Orientul Apropiat şi prin capitalurile plasate îm diferite părţi ale lumii, el deţine sau controlează o parte apreciabilă a producţiei mondiale de petrol1.

Dar aparenţele, oricât ide extraordinare, îanşală. Stabilitatea şi unitatea sa economică şi pdlitică sunt afectate profund. Ideea imperială e imai mult decât în defensivă: în retragere. Anglia oscilează, caută forme de reorganizare, tratează cu coloniile turbulente, suportă tonul imperativ al dominioa-nelor, înăbuşă într-un loc o răscoală, care reizbucneşte în altă parte, trece de la excese de duritate la menajamente şi concesii. Nu mai sunt căutările suverane ale celui sigur de forţa sa, tinzând spre formule superioare de integrare şi domi-naţie, ci calculele înfrigurate ale unor soluţii de salvare.

ed. A

Tratatele de pan ni fapt semnificativ pentru evoluţia raporturilor i imperiu se profilează cu ocazia Conferinţei de li Paris. După lungi discuţii şi tatonări, interne şi cu puteri, mai ales cu Franţa îşi Statele Unite, domiAfrica de Sud şi India cu câte doi reprei r Noua Zealandă ou unuil. Dominioanele sunt

Naţiunilor. A fost, evident, şi interesul i un număr sporit de voturi pe care să poată iltă parte aceste precedente au fundamentat iţiile cunoscute ale domkiioanelor la dreptul ii 11 „ în politica lor externă.

I'„ -i. Hului de ila Versailles, >prin adoptarea aşaţi I mandatelor – formulă elaborată şi susţinut. i dintele Statelor Unite, Wilson, şi de repnii ilc Sud, generalul Smuts – s-a încercat le reîmpărţire a coloniilor. Potrivit acestei, i fostele colonii germane şi teritoriile opiat care aparţinuseră Imperiului otoman i de anexiune sau de instituire a unui pro- ' atribuite administrării Societăţii Naţini „vei sa îndeplinească această sarcină prin manire ale unor asemenea mandate urmau a le i rolul Societăţii Naţiunilor. În teritoriile sub isă instalarea ide baze militare.

It, în această formă, fostele teritorii otocoloniile germane din Africa orientală şi pţia Camerunului, din care a înglobat NiItkti. Mica parte, suprafaţa mai mare luând-o Franţa.

Iii. i de sud-vest a trecut sub mandatul Uniunii insulele germane din sud-vestul Pacificului, ii ni S.uiiDa de vest, au avut ca mandatari

Noii. i Zcolaindă1. Dominicanele îşi confirmă şi „tic inie”, poziţia lor de state suverane. Ele au mate direct faţă de Societatea Naţiunilor.

        |.< inutil; i mai adăuga că prevederile regimului ii.in fost ^respectate şi că Imiperiul britanic a tins iii Ic l. i nord de ecuator le-a administrat Japonia. 369 spre a. Trata teritoriile respective colonie, în imăsura în care cele stabilite iniţial au trebuii puse îm aplicare, faptful sau s-a datorat autoritiţii iaţii Naţiunilor sau respectului pentru angajamente ilegal contractate, în cadrul dreptului internaţional, ci luptei 3” eliberare care s-a dezvoltat în ţările şi teritoriile de sub mandat.

Reorganizarea imperiului

Sfârşitul primului. război mondial îşi încheierea tratatelor de pace accentuaseră diversitatea Imperiuilui britanic, din mai multe puncte de vedere. In structura sa politică internă, alături de dominioane şi colonii se introdusese noţiunea nouă de teritorii sub mandat, diferenţiate, da rândul lor, după autoritatea care ile administra direct: Anglia sau unul din dominioane. Un alt element nou: prezenţa masivă în interiorul imperiului a popoarelor musulmane, răspândite omogen, din Egipt şi Sudan până (în India 'de nord. Element cu atât mai redutabil, cu cât războiul purtat împotriva Imperiuilui otoman lestrămarea acestuia, la care Anglia îşi dăduse largul său! urs, animase un spirit de protest şi de solidaritate musuliă, a cărei bază religioasă nu va întârzia să evolueze către i fluenţa ou mişcarea. politică prqpriu-zisă, pentru libertatea ji unitatea lumii arabe.

Concepţia imperială britanică se contrapunea, jenant, principiului autodeterminării popoarelor, în jurul căruia „Cele 14 puncte” ale lui Wilson şi climatul în care se desfăşuraseră tratativele de pace făcuseră o colosală publicitate, întreţinută pentru a abate atenţia de la substratul imperialist al rezolvării marilor probleme internaţionale. Se simţea, în subsidiar, necesitatea de a întreprinde un pas şi pe arena imperiului, spre a combate impresia că Anglia susţine. autodeterminarea numai acolo unde inu-i lezează interesele.

În sfârşit, avâmtul revoluţionar care „e manifesta şi sub forma luptei de eliberare naţională din colonii, atirugând din plin posesiunile britanice, a îndemnat clasele dominante engleze la punerea în scenă a unui nou act al politicii lor, caracterizate prin arta compromisurilor, prin îmbinarea rigidităţii şi supleţei, iprin tactica reformelor temporizatoare, pornjte zgomotos şi apoi oprite pe în frâinii, 171 mai aproape de punctul dincolo de care intereilor încetau.

Ormă politică imperială în condiţiile de după primul lundial era normal să se îndrepte către concilierea i metropolei cu acele componente ale imperiului care iiujoru perspective de a rămâne în cadrul său şi a fi nsolidarea lui. Acestea erau dominicanele, inoile wve: c”le mai stnâns legate de metropolă de capital şi a relaţiilor cornerul ilo dezvoltare şi structura lor de clasă, mai metropolei, prin. tradiţiile şi sentimentele de-lond etnic comun, prin. regimul politic priviolewiii, care făcea ca între dominioanc de ifapt, contradicţii de ineânlătiii. ii I i ce se contura la orizont după primul i fel sub semnul polarizării intereselor puri de popoare şi state aflate sub In raţa intensificării tendinţelor spre 'U'lor de milioane de hinduşi, arabi şi dominantă se regrupează, caută să-şi larme într-un consorţiu. Operaţie re-i ea răspundea dezideratelor vechi de 11 ii in.ne încontinuu din. partea dominicanelor. Ulii li.1 muie ale acestui proces s-au succedat destul i aiul Smuts anticipa asupra caracterului „Suntem un sistem de naţiuni. Nu un < de state şi naţiuni… Un sistem de state, l'i. l, ci. un sistem în mişcare, ce evoluează prin i către noi destine” *.

Ii|>riulă din 1921 a avut loc în atmosfera l'ortni dominată de opiniile şi interesele n ui dominioanelor. Răspunzând pro, ilr a realiza o federalizare a inuperiulu! ii o delegare către un organ de conducere

I ii. Im atribuţiile guvernelor din domkiioane, i. cralian Hughes spunea: „Multe persoane.i. iic vorbesc despre o constituţie imperială, coni op. Cit., p. 187; Bennett, op. Cit., p. 389. 371 struită după un plan logic, în locul t* estei structuri empirice, ilogice, modelată de timpul şi circumstanţele în care am trăit. Ble visează um Consiliu Central, învestit ou puteri asupra diverselor părţi; ale imperiului. Ele uită că imperiul a. Existat vreme de secole fără aceste lucruri… Cel mai bun mijloc de a distruge acest puternic imperiu este să te ocupi de constituţia lui. Fundamentul unităţii sale este completa autonomie a părţilor eare-1 compun… Asigurarea unei depline libertăţi pentru fiecare parte „garantează unitatea spirituală care ne leagă pe toţi… Principiul relaţiilor între Marea Britaoie şi dominioa-nele sale este libertatea de acţiune” *.

La conferinţa imperială din 1921 s-a adoptat hotărârea ca.pe viitor politica iganerală a imperiului să fie stabilită în acord cu avizul domiinioamalor. Se transforma astfel în sistem permanent, ceea ce se iniţiase, dictat de împrejurări excepţionale, în martie 1917, sub forma creării Comitetului limperial de război. Faptul nu putea isă rămână fără consecinţe adânci. Domiinioanele erau mai puţin interesate de politica europeană. Nu numai fricţiunile cu Franţa îin jurul problemelor germane, de obicei citate ca motiv în analele diplomatice, ci şi consi-derente legate de punctele de vedare ale dorninioaaelor, mai i abile, de pildă, la problemele Pacificului dedât ale Europei, iu înclinat politica engleză către o îndepărtare oarecare de complicaţiile vechiului continent2.

Conferinţa imperială din 1923 a marcat un nou punct; ca a admis că orice guvern din imperiu iare dreptul de a încheia cu alt stat un tratat de orice natură, isub rezerva de a avertiza în prealabil metropola, sau acele dominioane care ar putea fi interesate 3.

Trei ani mai târziu, în (noiembrie 1926, o mouă conferinţă imperială a dat o baza puternică transformării structurii con-stituţional-juridice a imperiului, îneepând de ila suprimarea termenului însuşi şi înlocuirea sa pr, in acela de „Commonwealth”. „Cuvintele imperiu şi imperial – spunea lordul Miilner – sunt în multe privinţe nefericite. Ele evocă dominaţia şi supremaţia, stăpânirea unui stat superior asupra vasalului” 4.

i adoptat ca bazî a relaţiiloi dintre A.nglia şi di I iniţia lui Balfour, citt CO.iţa unor onome în cadrul Imperiului (britanic, egale

        : un fel subordonate una alteia în vreun aspect interne sau externe, unite însă prim supunerea coroană şi asociate liber, ca membri ai Cole Naţiuni” 1.

Iiii>nâml o controversă de durată, s-a hotărât n'ral al fiecărui dominion să fie numit conguvernu'lui respectiv; el va reprezenta corauJ englez. Forai de legătură între iguvernul ioanelor urma a fi constituit de înalţii coIi i numiţi de celle din urmă, ca un fel de repreul Statut de la Westminster a consfinţii. witcrioare, defimitivâind reforma imperiului. O lege votată în parlamentul unui dominion în ilul.ua pe motiv că ar fi fost în contradicţie cu im Britanii. Dominioanale erau autorizate a pro-ixiiMtoritorial. Nicio ilege britanică nu-şi 111111.11 (, i asupra domimioaneilor decât la cererea in* i un dominion nu putea fi angajat la acceptarea li. Ic ordin internaţional decât ou consimţământul i i „. Termenul de Conumonweakh se aiplica grupu-ivi-au guverne responsabile: Marea Britanie, i Zedlandă, Canada, Irlanida 3 şi Uniunea Sud-i, de fapt, au încetat ia se mai numi domiImperiul [britanic” se va înţelege de atunci, înN.im'bilul politic format din ţările Common-Colonii, protectorate şi teritorii sub mandat. Rmă astfel impresia că reforma imperială 'de după oi mondiali a reprezentat, în ultimă instanţă, o în i i

III, p. Ii.

I.i. N, A Short History…, II, p. 354; Gr im al, op. Cit., i t regim după primul război mondial (1921). orc va continua însă a se numi „al dominioanelor” l deveni „Minister pentru relaţiile în interiorul Comminaţia asupra imperiului, creând i orul său iun grup de state privilegiate în raport cu altele. (ptate de la acest regim, deşi aveau o populaţie mult mai numeroasă, rămâneau pe un plan de inferioritate politică şi lâcă.

Soarta acestora, perspectivele Jor de viitor, aspiraţiile spre libertate pe care şi ele le nutreau erau trecute sub tăcere.

În perioada de efervescenţă a proiectelor de reformă imperială şi totodată într-unui din momentele de remarcabil avânt revoluţionar, clasa muncitoare britanică s-a ridicat cu hotărâre în sprijinul popoarelor subjugate de imperialismul englez. Congresul trade-unionurilor, întrunit la Scarborough în 1925, a adoptat cu 'imensă majoritate de voturi (3082000 contra 79000) o rezoluţie care constata că dominaţia guvernului britanic peste popoare nebrkanice este o formă de ex- ' ploatare capitalistă, ce are drept scop obţinerea de surse de materii prime ieftine, precum şi de mană de lucru ieftină şi neorganizată, a cărei concurenţă e folosită pentru reducerea nivelului de trai al muncitorilor din Marea Britanie. Congresul şi-a exprimat opoziţia sa faţă de imperialism şi a decis să ijine pe muncitorii din întreg Imperiul britanic, în lupta lor pentru organizare sindicală şi politică. Rezoluţia apăra prin-itl dreptului tuturor popoaredor din imperiu la autodeterminare, mergând până la dreptul separării lor complete1.

În subteranele Imperiului: o incursiune în economie

Pe fiecare treaptă a evoluţiei sale, Imperiul britanic, fenomen politic, de suprastructură, a oglindit, în ultimă instanţă, dezvoltarea bazei sale economice. O judecată de valoare asupra evenimentelor prin care trece imperiul după primul război mondial, asupra eforturilor de a-1 reorganiza, nu se poate dispensa de o privire în adâncime, către substratul intereselor care pretind şi încearcă menţinerea lui.

Economia imperiului e dominată de marele capital monopolist. In sine, această realitate ar fi trebuit să constituie una din forţele sale de coeziune. Concentrarea sub un control lirelor multiple ale vieţii econom, cel i un li. Lor potenţial de unii ri'iit însă. În realitate, metodele de exploatare lonopoliste au conservat şi chiar au accentuat burii economice a imperiului, deosebirile de componente, rămânerea unora în urma decurge din interesul monopolurilor de a i unui ile de producţie care oferă uin maximum

Umilever” se implantează după primul lonomia Africii de vest; prin sucursale ca iiipany”, înfiinţată în 1929, el acaparează i ii i ore a fructelor şi seminţelor oleai. i- < i. l i a sa de afaceri comerciale ou Africa ii duliei ra/boi mondial, la sute de milioane rropiai. i fost luat cu asalt de marile trusturi

În 1928, îiuic reprezentanţii acestora a survenit un "li.i.i.4u'1 Achnacarry din Anglia, în baza căik-1cde prospecţiune şi exploatare, precum

— Ila investiţii şi profituri – între soii ic şi franceze 2.

A însemnat, în fond, o înfrângere a ipiial englez, care n-a reuşit a-şi păstra i vastele terenuri petroliere din fostele proHIui otoman. Penetraţia în Imperiul i iine, în special americane, e sesizaI ie pildă, între 1910 şi 1914 exportul de

Im Uniunea Sud-Africană era în dr dolari anual. Între 1926 şi 1930 media se la peste 50 de milioane de i. l american în coloniile britanice nilioane de dolari în anul 1912, ine de dolari în 1931. Capitalul ame-

        ; e, prin eliminare, unor capitaluri de milioane de dolari. În Canada, itiţiile de capital american depăşesc pe i ii., p. 45. Coasta de Aur devine, în această peri-i'ortatoare de cacao din lume, iar Nigeria o mare ulei de palmier. Cf. P. 340. Im pire by Treaty, p. 22.

Cele engleze1. Pe itărâm comerciali, în perioada crizei, între „dumping”, din Egipt până în Afj iud, ceea ce a dus la instituirea, în 1933-1934, a onor v. umi protecţioniste de 35% în Africa de est şi Uniunea Sud-Africană, îndreptate împotriva invaziei de mărfuri japoneze „-'.

Investiţiile de capital, stimulate în timpul primului război mondial şi de 'necesităţi strategice, au dat, în ansamblu, economiei coloniilor britanice caracterul unei dezvoltări mai complexe. Dar din punctul de vedere al fiecărei colonii în parte, considerată ca o. unitate economică „penitru sine”, ele au adânoit dezvoltarea lor unilaterală, flagrantele inegalităţi între sectoarele şi ramurile economice, menţinându-le astfel în înapoiere şi puoându-le grave probleme.

Mai mult: după cum constată recent unii cercetători, capitalul monopolist n-a distrus în colonii relaţiile de producţie şi instituţiile sociale perimate. El le-a conservat în mare parte, pentru a contracara, iprin aceasta, dezvoltarea burgheziei na-ţionale şi a proletariatului. In elementele sociale suprapuse ininplet aservite – feudali locali sau burghezie „compra-doră” – a căror existenţă capitalul monopolist încearcă să o iţină, el află aliaţi în exploatarea şi ţinerea în supunere a popoarelor din ţările coloniale 3.

Concluzia ce se poate desprinde este că, iân intervalul dintre cele două. războaie mondiale, persistenţa dominaţiei coloniale britanice, ca instrument al marelui capital monopolist, se relevă din ce în ce mai ireconciliabilă ou interesele coloniilor. Baza sa economică e tot mai şubredă, mai subminată de contradicţii. Pentru a putea exploata avuţiile coloniilor, Anglia a avut nevoie de stimularea în imperiu a anumitor forţe de producţie, a unei anumite dezvoltări economice şi sociale. Ajunse acestea pe o anumită treaptă, metropola e confruntată de o dilemă insolubilă: interesele ei i-ar pretinde, dintr-un punct de vedere, să dezvolte în continuare aceste forţe economico-sociale, iar dintr-altul să le frâneze sau să le distrugă.

Atlantic Triangle, p. 238.

Criza economică mondiala difl 19291933 şi urmările sale pentru Imperiul britanic crizei economice din toamna anului 1929 a nai mult baza economică a imperiului, adâncind

I' din cadrul său. Criza a atins grav coloniile, i lor se afla în mâinile diverselor societăţi l'opulaţia şi-a văzut agravată mizeria, munciiu cili.ni ori s-au ales cu salarii reduse la mini liaotic al umor interese ce se disputau la i New York. Au reieşit cu toată vigoarea ilin Ar exploatare care răpise coiloniilor orice Mii|>imî, ndu-le introducerea culturilor des-ilczvokând, de pildă în industrie, exclusiv i”ţ' l<spi-r, U; i. i capitaliştilor din toata lumea în l< supraproducţie, ale prăbuşirii preţurilor, liul. i breşe ad&nci în economia imperiului, în

I I C'l'ol.l.

— De altfel, în posibilităţile sale de desul i. i la. Anglia şi-a intensificat brusc ofen-i|” '„i”„i mim, în sensul menţinerii coeziunii sale i I n. u ii. sale ifaţă de interesele britanice. Iiuli importante în această direcţie a fost etalonului aur, devalorizarea lirei iui valutare a lirei, cuprinzând în prm-^l. ii; i ailte ţări, legate de acesta prin rei (de pildă, Portugalia, statele scani. ili. niiliii aur s-a făcut pentru a împiedica, i, „căderea rapidă a rezervelor de am lici nu mai putea fi obligată, de drept, i îui aur.

Iiă cu circa 25°/o, devenea mijlocul i plaţilor, în cadrul zonei valutare posesiunile britanice erau obligate să deI-iitru comerţul în afara zonei, le erau mă la concurenţa unei anumite sume din valoarea rezervelor de aur depiue, îl şi în funcţie de posibilităţi şi urgenţă a intereselor.

Ţările Commonwealthului, de la care era de aşteptat principala rezistenţă, au acceptat crearea/. anei lirei sterline şi integrarea lor în acest sistem (în afară de Canada), din cauza propriilor lor dificultăţi economice, generate de criză, a legăturilor tradiţionale cu Anglia. şi restul imperiului, facilitate prin tarifele preferenţiale existente. Pe de altă parte, Statutul de la Westmioster, adoptat tot în 1931, venea să de confirme, în compensaţie, libertăţile tpolitice pe care ele le urmăreau de mult.

Zona lirei sterline, a fost o instituţie care a căutat să atenueze forţele centrifuge ce se manifestau In imperiu pe plan economic şi în special comercial. Ea a reuşit să păstreze, cam la nivelul de 33-36% din total, proporţia importurilor şi exporturilor britanice în imperiu, înlesnind totodată şi dirijarea investiţiilor de capital britanic în interiorul ei. Sernnifi-caţia vi se înscrie pe linia, puternic afirmată la începutul ului, dar abandonată curând, a încercărilor de transfor-in.mc a imperiului într-^uin sistem economic închis. Ea se impunea acum, în condiţiile excepţionale create de criză, având im rol preventiv şi compensator al unei alte măsuri, adoptată itc câteva lumi de Marea Brkanie itot în mod forţat, din pricina crizei.

E vorba de „moartea liberuluijschimb secular”, de. Convertirea oficială a Angliei la protecţionism, consfinţită prin legea din 29 'februarie 1932, oare instituia o taxă de 10% ad va-lorern pe toate importurile, exceptând grâuil, ceaiul, peştele uscat, bumbacul şi lâna brută. Legea tarifului protecţionist a fost propusa de guvernul de coaliţie laburistă-conservatoare Maodonald-Baldwin, în cadrul căruia cancelar al eşichierului era Neville Chamberlain, un fiu al lui Joseph Chamberlain.

În acelaşi an, 1932, conferinţa imperială de la Ottawa a confirmat acceptarea din partea ţărilor Commonwealthului a noii politici vamale britanice; ele au căzut de acord, totodată, asupra instituirii unui sistem de tarife preferenţiale în interiorul imperiului 1.

Crizei în politica economică a Angliei şi a impresia dr con. Br; ibilitate, i linii precise, de imposibilitate obiectivă a ur-monea ilinii. E greu să mu se considere ca atare uri care depreciază lira şi o fixează în ace-inijloc de plată îm locul aurului, creează i lirei cu intenţia facilitării schimburilor şi Ar şi instituie apoi tarife protecţioniste, Im urmă erau alcătuite în aşa fel ca să rnemi ni exporturile ţărilor din imperiu. Ceea ce imblu de măsuri logice în conjunctura i.1 însă o inevitabilă sursă de complicaţii a viitorului, a revenirii spre o sili ales, o sursă de adâncire a neconcor-: metropolei şi dezvoltarea pe o I ncă a aspiraţiei coloniilor spre li iinfirmă impresia notată de Aaidre inului contrar al metropolei şi imde/. voltării lor inegale,.ca ritm. Prima e i Liuropei; cal de al doilea – cu tinelmli.1: Mahatma Gandhi liprobleme care s-au ivit Angliei între cele indiale, în cadrul guvernării imperiului, au de eliberare din India. Lupta iprintre evenimentele remarcaic înţelegerea şi explicarea ei neceIj.r. ii|>i. i activităţii şi concepţiei aceluia

— r.in i.n. i invariabil: Mahatma Gandhi, nicrnică şi interesantă, chiar pentru iMitestabiile.

Hand Gandhi2 s-a născut în 1869, fiu i/S, ministru într-un principat indian. A ii La Crise Britannique au XXe siecle, ed. Upr. xnume, inscmnind „marele spirit.

Studiat în Anglia şi a practicat un timp avocatura. La începutul veacului nostru, mumele său.1 de onii cunoscut, ca apărător al drepturilor emigranţilor indieni în Africa de Sud. În aceeaşi vreme însă, el a pus bazele unei concepţii politice proprii, integrate într-un cuprinzător sistem de gândire, cu adânci implicaţii filosofice: şi morale, cu care a căutat a fi consecvent în primul rând el însuşi, prin toată conduita sa. Bogat, cult, de o formaţie intelectuală occidentală, efl renunţă la profesiunea sa, consideriând-o imorală şi îşi impune o existenţă modestă.

În 1915 a revenit în India; s-a declarat în favoarea sprijinirii Angliei în război, crezând că, drept recompensă. India va primi independenţa.

Din primele sale lucrări, Gândiri pleacă de la o critică a civilizaţiei moderne, de pe poziţiile unei morale idealiste. El denunţă această civilizaţie ca sclavă a maşinismului şi a banului, indiferentă faţă de nevoile sufletului. Refuză să accepte o astfel de civilizaţie, preconizând inaderenţa la ea prin rezistenţă pasivă, non-violentă şi reîntoarcerea la formele vechi ilc economiei.

Doctrina lui Gandhi exprima, în forme specifice tradiţii-I01 filosofiei hinduse, o modalitate de rezistenţă împotriva Forţelor asupritoare ale poporului indian. Slăbiciunea ei ţfbn-J.unontală era ignorarea luptei de clasă. De aci proveneau, în ultimă instanţă, greşelile şi inconsecvenţele sale. Gandhi condamna civilizaţia modernă, fără a discerne îndeajuns faptul că aspectele sale negative provin din condiţiile sociale în care ea se dezvoltase. Era indus astfel către soluţia utopică a reîntoarcerii la munca manuală. E drept, el urmărea prin aceasta şi scopul practic al boicotării produselor engleze şi al restituirii unei relative independenţe economice ţăranului indian, conferind totodată acestui precept şi un sens etic. Gandhi scăpa de asemenea din vedere contradicţiile de clasă proprii ale societăţii indiene; schiţându-şi ţelurile, el scria: „Voi lupta pentru o Indie în care oamenii cei mai săraci să simtă că este într-adevăr ţara lor, în construirea căreia ei să aibă cuvântu! hotărâtor, pentru o Indie în care să nu existe o clasă de oameni de sus şi o olasă de oameni de jos, pentru o Indie în care toate comunităţile să trăiască într-o înţelegere deplină” *.

ţinând saamS de diferenţele specifice ale soiţă de cea europi ritkă a gandhismului ilifiente precauţii. Se pol în schimb nota cu sale, în fruntea cărora Jawaharlal Nehru mi, pe acela de a fi transformat Congresul iun o organizaţie democratică şi de masă.

Poporului, idee împărtăşită de Gandhi mtomporanii săi de generaţie din intelectua-' combată sistemul castelor, dezfoiii.im şi hinduşi, să militeze pentru emanrnetodele sale de acţiune, ca şi prin exl. uii. iiipersonală, Gandhi, a reuşit să păsItul burgheziei/naţionale asupra maselor popular, -

I coloniali”] iui britanic. El a dat un nou im treaptă superioară mişcarea de eliberare fost în fruntea acesteia până la inii i dobândirii independenţei. Poporul indian puii vieţii, ca şi după moartea sa, cu

Y'iânil „să-i ciUiprindă personalitatea, Nehru i mi. u ii lirice, descriindu-i apariţia: „…Ca ppoupat care ine-a făcut să ne înidreptăm n adânc; ca o rază de lumină, el a brăzdat râs vălul de pe ochi; ca o vijelie, el a ii primu/l irâmd gândirea omenească”1.

M pi rioada avântului revoluţionar de după 1918

H au pus iâin aplicare reforma guvernării baza recomandărilor raportului Mom [ea instituirea pe lângă vicerege şi ii Iiiuliri.1 unui Consiliu de stat, format ain şi a unei Adunări legislative, compuse „Im care două treimi erau aleşi. Faţa de iu udările origanelor de mai sus, viceregele.1. 111 < | 1111 de veto. Dreptul de vot pentru locurile ilativă 11 aveau circa 900000 de indieni, 124000000 de locuitori.

It., p. 400.

În administraţia provinciilor1,.111 fosi stabilite drept adunărilor (consiliilor) provinciali' di le în materie de impozite şi taxe locale, de admini urbană şi rurală, de instrucţiune publică, de lucrări publice ile interes secundar şi de igienă. Adunările (provinciale cuprindeau membri aleşi, în proporţie de patru cincimi. Dreptul de vot pentru aceste adunări era ceva mai larg. Dispuneau de ci peste 5 milioane de indieni.

Congresul indian, considerând reforma insuficientă, a decis, sub influenţa lui Gandhi, să adopte linia non^cooperă; rii, a respingerii oricărei reforme din partea englezilor, deci, în fond, să se angajeze într-ium gigantic boicot politic.

În februarie 1919, Gandhi înfiinţase liga „Satyagraha” {Perseverenţă în adevăr), care milita pentru această idee.

Musulmanii, exprimând resentimentul stârnit printre ei de politica Angliei ifaţă de Imperiul otoman, au proclamat India o „Dar-fUl-Harb” (Ţară a neliniştii) şi au răspândit consemnul refugierii într-o „Dar-ul-Islam” (Ţară a supunerii, a credinţei), lâiii urma căruia s-a observat un apreciabil exod al lor spre Afganistan -

Englezii răspunseră la aceste tulburări, în fază încă inciită, prin introducerea legii Rowlatt, care lărgea competenţa şi drepturile represive ale aparatului administrativ-po-liţienesc. Ca protest, Gandhi proalamă pentru 30 martie un har tal, adică o zi de pocăinţă, prin încetarea tuturor muncilor. De fapt, era un apel ia grevă generală, exprimat în termeni care să fie înţeleşi şi să-1 facă să fie urmat de cât mai mulţi. Mari demonstraţii şi ciocniri cu poliţia continuară în primele zile din aprilie.

La 13 aprilie 1919, în oraşul Amritsar din Pendjab, trupele deschiseră focul în plin asupra mulţimii care participa la un miting. Căzură sute de morţi şi răniţi. A fost unul din cele mai sângeroase episoade ale represiunilor engleze în India. Întreaga ţară fu cuprinsă de revoltă, se trecu la acte de violenţă, aruncări în aer de căi ferate şi poduri. Starea de asediu se introduse In multe regiuni. In Pendjab, aviaţia britanică interveni împotriva grupurilor locale de răsculaţi.

II, p. 308.

Ii. maselor apucase pe un l^gaş violent, niHToluil Partidului Congresului şi contraveundhi, conducătorii politici indieni căui în decembrie 1919, ci se declarară pentru ivennării Indiei.

        ! i cva mai liniştit. La iniţiativa lui Gandhi, re politică între Congres şi Liga muiccstui am, Partidul Congresului renunţă englezii. Mişcarea spontană a maise vi existau acum condiţii de a o reinh ' nirolul burgheziei naţionale. Congresul n. ii „non-colaborării mon-violente progrei etape, renunţarea hinduşilor la toate ic de guvern, boicotarea organelor efuzuil general de a plăti impozitele.

NpniHTc nu rămase însă nici acum în li liniile de iniţiatorii ei. Puternice răsro. ilr niiileudal, dar şi antiibritanic, zguduiră ita Malalbar.

I ioadă, după ce în toamna anului 1920 l întâiul Congres al sindicatelor din în-at şi primele grupuri comuniste, printre i1' 'I mu 'fost boicotate de indieni. Numai un ni prezentat la alegerile pentru consiliile num. ii o cincime la cele pentru Adunarea leului 1922, Gandhi, care avea din parii. i li iu-împuterniciri spre a conduce campani; i de nceput a o slăbi, insistând asupra renunţării la iolenţă. Popularitatea Partidului Congresului. i idere bnucă. El s-a scindat într-o aripa „Ir tre 1 Icea parte şi Mothilal Nehru, tatăl lui |, i o aripă de stânga, în frunte cu Gandln. Niiiii colaborarea cu englezii, pe baza în 1919.

Ini. ii. ii.ir s-a potolit treptat. Gandhi a fost aresnice – ţesutul, torsul. Practicarea loi era printre condiţiile cerute, spre a fi primit membru a<l (ion; resului. De asemene.i. Gândii pune un accent mai mare pe lupi i contra alcoolismului şi opiomaniei *.

Noua activizare a mişcării de eliberare. Criza economică în India în anul 1927, Jawaliarlal Nehru s-a întors în India dintr-o j lungă călătorie în străinătate, în cursul căreia vizitase, printre altele, şi Uniunea Sovietică. E/l şi un alt membru al Congresului, Subhas Ghandra Bose, au pus bazele organizaţiei Liga independenţei, reprezentând aripa stingă a burgheziei naţionale hinduse. Sub influenţa acestei organizaţii, Partidul Congresului a înscris pentru întâia 'dată în mod explicit în programul său j revendicarea independenţei complete a Indiei.

În anul 1928, la Calcutta, s-a constituit Partidul Munci-toresc-ţărănes'C panimdian, prin unificarea unor organizaţii formate în anii precedenţi la scara [provincială. Acest partid bucurat de sprijinul grupurilor comuniste. Bl se situa şi mai la stingă decât Partidul Congresului, programul său ră-mânând însă unul de caracter general democratic. Principalele Iui revendicări erau independenţa Indiei îşi desfiinţarea proprietăţii moşiereşti.

Criza economică din 1929, prin consecinţele pe care le-a atras şi asupra Indiei, a constituit cadrul în care mişcarea anticolonialistă a intrat antr-o nouă fază de avânt.

Criza a avut ca urmări reducerea producţiei şi închiderea unor întreprinderi, de unde au rezultat vreo 400000 de şomeri. Salariile au fost scăzute cu 30-40%. Preţurile produselor agricole s-au prăbuşit, încât ţăranii aveau dificultăţi şi mai mari la plata impozitelor.

Încă. Din 1928, muncitorimea indiană şi îndeosebi puternicul sindicat al textiliştilor din Bombay organizaseră câteva greve importante. În anii crizei, grevele de protest au cuprins de asemenea pe muncitorii din industria textilă din Bombay, pe cei din industria iutei din Calcutta, pe feroviarii în Madras l. ahore. Unele din ace e, bine organizate, iu durai de 11 ise luni până la un an.

Pariului < ongresului, în conferinţa sa anuală ţinută în 29 l. i Luhore, a reafirmat revendicarea independenţei deie şi i o nouă campanie de nesupunere. Jawaharlal iru a fod Ies preşedintele Congresului. Ziua de 26 ianuarie 1930 a fost declarată zi de luptă pentru independenţă.

La sfârşitiil lui ianuarie 1930, Gamdhi a formulat o serie de condiţii, pentru a înceta campania de nesupunere şi boicot. Printre acestea erau: reducerea cu 50% a impozitului funciar, desfiinţarea impozitului pe sare, reducerea cheltuielilor militare şi a salariilor funcţionarilor englezi, introducerea unor tarife protecţioniste pentru industria textilă indiană, prohibirea vânzării băuturilor alcoolice, eliberarea deţinuţilor politici şi desfiinţarea poliţiei secrete.

Revendicările fiind respinse, Gandhi a lansat, în cadrul campaniei de nesupunere, boicotul monopolului pe sare şi prepararea sării prin mijloace proprii. El însuşi, împreună cu 78 de adepţi, a organizat un „marş al sării” în provincia Gudjarat, pe malul mării, preparând acolo sare, timp de trei săptămâni.

Imvpând cu luna aprilie 1930 şi până în anul următor, în li li i i uni, ale Indiei, în Caşmir, în delta Gangelui, au

H nii tulburări ţărăneşti. În oraşul Peshawar, trupele himui reftizat să tragă în musulmani, fapt care a lăsat o puternică impresie.

In martie 1931, Gaindhi a acceptat să încheie cu viceregele [ndiei. işa~numitul „pact de la Delhi”. El prevedea suspen-< li rea temporară a campaniei de nesupunere şi participarea, ţţ aici şi al recunoaşterii oficiale a Partidului Congresului ca 11 izaţie politică legală.

La Londra, în august 1931, Gandhi >n-a obţinut din partea guvernului englez satisfacerea nici uneia din revendicările esene ale poporului indian. Winston Ghurchill, deşi în acel timp nu ocupa o poziţie de natură a-4 autoriza să exprime o opinie ială, reflecta totuşi adevăratele gânduri ale. guvernanţilor britanici, atunci când se pronunţa, în cursul anilor 1930-1931 l-mitru „zdrobirea” lui Gandhi, a Congresului naţional indian,.i. i tot ceea ce susţinea el. „Nu avem de gând – spunea n i delegaţii a Congresului naţional la o consfătuire cu gul britanic la Londra, în schimbul eliberării deţinuţilor f dli l

I

Churchill – să (renunţăm la cea ma lucitoare şi mai ore ţioasă perlă a coroanei regale, care oonstituie, mai mult decâi toate celelalte dominioane şi posesiuni, forţa şi gloria Impi riu'lui britanic”. El se pronunţa pentru.1 minarea sine die.< acordării istatucului ide dominion pentru India, sau, dacă s-ar face, îm niciun caz în sensul drqpturilor de care se bucur Canada. „Dacă Anglia ar pierde India şi aceasta n-ar mai I, o parte î imperiului ei, ea ar înceta pentru totdeauna să mai existe ca mare putere” 1.

În urma eşecului tratativelor de la Londra, Gandhi a reluat, în ianuarie 1932, campania de nesupunere civilă, care s-a desfăşurat în tot cursul anului, dar fără a mai atinge amploarea fazei imediat anterioare, din cauza vastei acţiuni represive a autorităţilor britanice. În anul 1932, tribunalele din India au pronunţat circa 60000 de condamnări.

Tot în perioada aceasta s-a desfăşurat cunoscutul proces de la Meerut, împotriva a 33 de fruntaşi ai mişcării muncitoreşti şi ţărăneşti din India, arestaţi încă din martie 1929, sub învinuirea de a fi pregătit o răscoală armată contra stăpânir: engleze.

Procesul a avut un larg ecou intern şi internaţional. S-a li Minat un comitet de apărare a acuzaţilor, din care făcea parte şi Nehru. Personalităţi proeminente din cultura şi ştiinţa mondială – Romain Rolland, H. G. Wells, Albert Einstein in luat poziţie împotriva justiţiei colonialiste britanice. Aceasta a condamnat pe acuzaţi ia închisoare pe diferite termene, dar mu după mult timp, sub presiunea opiniei publice, a fost obligată să-i pună în libertate.

În (noiembrie 1933 s-a constituit Partidul Comunist Indian, pe care ansă englezii l-au scos în afara legii, în iulie 19342.

India în anii premergători celui de-al doilea război mondial

Luptele poporului indian în perioada crizei economice n-au fost cu totul în zadar. Guvernul britanic, sub presiunea acestor mişcări, care au slăbit îmtrucâtva, dar n-au încetat, a crezut op. Cit., p. 272; D u p u i s, op. Cit., pp. 316-329 şi urm.; Coupland, The Indian Problem, pp. 7-13.

        ; i la noi concesii parţiale, conţinute în legea inistrarea Indiei, din 1935. Ea prevedea o inie pentru organele administrative provimântregii Indii ca o federaţie de provincii şi rea dreptului de vot (numai în provincii) ă beneficieze de el cam 10-12% din să sului n-a acceptat, în principiu, reforma ileeis să participe (la alegeri, pentru a folosi li de acţiune pe care. aceasta i le oferea.

Un adunările legislative ale provinciilor, or-', au adus la urne aproape 30 de milioane de ii Congresului a câştigat majoritatea fin 9 din în care se împărţea acum India. Bl a acceptat, iţia aripei sale de stânga, să formeze guvernele inaugurat astfel ceea ce Netaru a nuna iţie parţială” (1937-1939), în care timp ti Uirgheziei naţionale hinduse, stăpâni pe guverin-lr ii. ijoritari în adunările legislative, sprijiniţi de Uni Horească şi ţărănească, inclusiv de partidul Iu în ilegalitate, au reuşit să introducă o serie de Util* intereselor poporului indian. S-^au promulgat 1 montare a arenzilor, de limitare a cametei, de mo-ii datorii, au fost eliberaţi deţinuţii politici, s-au uni energice de introducere a limbilor naţionale luat măsuri de promovare a industrializării şi i proiecte de desfiinţare a proprietăţii moşiereşti, iii ca proprietate socială a poporului a pămân-l'. ulurilor, apelor şi bogăţiilor subsolului. S-a încu-i de cooperative ţărăneşti de producţie agricolă. Ml acesta – limitat prin; faiptull că puterea centrală mâimile britanicilor, iar pe pian economic, de i|Mi. iilurile engleze deţineau poziţii „de forţă”, fiind împiedice lărgirea (reformelor – a putut fi parii datorită sprijinului larg al maselor. Însuşi Partidul ului alcătuia o organizaţie ^puternică, având aproxi-imlioane de membri, din care 80% erau ţărani, mun-fotelectuali nelagaţi de proprietatea capitalistă bur-iii moşierească. Muncitorimea sindicalizată număra.1. Membri. Alte organizaţii importante erau uniunile ml în 1939 cam 800000 de membri.

În anul 1939, poziţia Partidului. ului a slăbit. Ogrupare, în frunte cu Subhas Ghamli. i Bose, preşedintele său (din 1938), a alunecat, din ură faţă de Amglia, pe linia unui naţionalism extremist, care a împins-o până la simpatii pentru fascismul german şi militarismul japonez l. Între această grupare şi majoritatea Congresului, care, ataşată ideilor democraţiei burgheze, era potrivnică fascismului, s-a ajuns la o ruptură.

După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, guvernul central aii Indiei, sub pretextul situaţiei excepţionale, a început o serie de ingerinţe în activiitatea guvernelor provinciale, în semn de protest, acestea au demisionat în noiembrie 1939, Partidul Congresului reintrând într-o opoziţie activă, axată pe o declaraţie de principii care enunţa atât combaterea nazismului, cât şi a imperialismului britanic, până la obţinerea independenţei Indiei 2.

În jurul Indiei: Birmania, Ceylon, Afganistan

Cucerirea Birmaniei, oficial încheiată în 1885, nu s-a de-săvârşit, în fapt, la acea dată. Rezistenţa împotriva cotropirii străine a continuat, cunoscând faze acute, în cursul cărora ea s-a manifestat sub forma unor adevărate răscoale sau războaie Jocale de partizani. Până prin 1922, englezii au mai trebuit să facă faţă acestei lupte, ireizbucnite mereu, când într-o regiune când într-aita a ţării.

Înglobată din punct de vedere administrativ posesiunilor britanice din India, Birmania a căutat să-şi apere individualitatea, ameninţată să fie amalgamată de colonialişti în marea masă indiană. Budismul, religia dominantă aci, a servit până la un punct drept stindard al acestei rezistenţe în favoarea păstrării specificului naţional. După aplicarea legii de reforma a administraţiei Indiei, din i919, s^a accentuat şi m Birmani. i lupta pentru independenţă. „Asociaţia tineretului budist”.1 a fascismului.

Litics, 1936-1942, ed. A IlI-a, Oxford, [1943], pp. 26-27.

III i unei constituţii şi a unui guvern responsabil i Anglia a răspuns prin aşa-numitul proiect roiect de constituţie care refuza introducerea iptlnd organele administrative inferioare. I'invocat o mişcare de protest, cu metode asediu India, dacă nu ohiar inspirate de campa-i! e lui Gamdhi. S-au organizat un boicot nij>cne şi acţiuni de protest împotriva invaziei I e acaparase în special bogăţiile subsolului, e cu destinaţie comercială şi comerţul în ţţreve printre lucrătorii de pe orezarii, în Im liotei de pe râul Irawaddy şi al funcţio-i urmare, la 1 ianuarie 1923 englezii au în Birmamia sistemul „diarhic”, după m<> im ţiona în India, din 1919 *. Mi crize economice, ţărănimea a fost i ilr tulburări şi răscoale locale. Cea mai Lm-i an dusă de Saya San, a durat din decem-nn i|>rilie 19322. Burghezia naţională şi intern rol din ce în ce mai activ în conducerea lliste. Încă. În anii imediat următori primului iiidenţii binmaaii au organizat mişcări de ivorsi taţii din Rangoon, recent fondată de ocul diarhiei, britanicii au acceptat instituirea l'onsabil faţă de o cameră a reprezentanţilor. Responsabil şi-a luat funcţiile în primire în ilupa ce foi anul precedent avuseseră loc alegeri. Ei greve studenţeşti din 1936 s-a făcut rc-îotâia dată tânărul studemt Aung San, atunci 18 ani, viitorul conducător al luptei de eliberare firman împotriva imperialismului japonez şi

— n are W, între cele două războaie mondiale, o inaţională, animată în parte de excluiixs budist, renitent faţă de hinduismul Indiei în- „i < l>n baza mişcării era oferită şi (sau mai ales) de dezcit., pp. 189-UO-317. T. M-387.

voltarea unei pături instruite a bu i, îmbogăţite din co inertul cu ceai. Din riândurile ei M înfiripă organizaţii recla mând autonomia internă şi, treptat, chiar independenţa. Reformă constituţională de tip indian a fost efectuată de en glez>i în Ceylon, în anul 1931\par        Relaţiile cu Afganistanul trec prin faze sinuoase. La 21 februarie 1919, emirul Habibullah, care înfeudase ţara englezilor, a fost asasinat de necunoscuţi. Urmaşul său, Amanullah, a dus o politică progresistă, de emancipare de sub tutela br tainică şi de solidaritate cu lupta pentru libertate a poporul u indian. El a notificat viceregelui Indiei voinţa Afganistanulu de a-şi redobândi libertatea deplină de acţiune şi, după ce în mai-iunie 1919 s-a apărat cu succes împotriva unui atac an britanic, a încheiat cu autorităţile engleze, la 8 august 191' tratatul de la Rawalpindi, prin care acestea recunoşteau independenţa ţării. După zece ani, la 15 octombrie 1929, Amanullah a fost asasinat; urmaşul său, Nadir Khan, a avut aceeaşi soartă, în 1933. Atât sub cel. din urmă, oât şi sub domnia lui Mohamimed Zabir, emirul de după 1933, Anglia a reuşit să-şi recâştiige, parţial, influenţa politică pierdută tn

Orientul Apropiat: Iran, Irak, Iordania

La sfârşitul primului război mondial, trupele engleze au ocupat întreg Iranul, iar la 9 august 1919 Anglia a încheiat cu această ţară un tratat care însemna, în fond, instituirea protectoratului britanic. În schimbul unui împrumut de 2 milioane de lire sterline, Iranul accepta fixarea unor tarife vamale avantajoase exporturilor engleze, deschidea şi mai larg porţile capitalului străin, acordând concesiuni pentru construirea de căi ferate, armata iraniană şi posturile-cheie din aparatul administrativ erau puse sub controlul unor consilieri englezi.

Această înrobire a ţării a stâmit o mişcare de protest, condusă de grupări ale burgheziei naţionale şi ale ofiţerilor iraI Mimed, plecat la Londra în noiembrie 1919, a ii nave menite să-i consolideze, cu sprijin englez, de mişcările populare. După un şir de re-iliste care au frământat în cursul anului 1920 d, nord-vest şi sud ale ţării, la 21 februarie I ' l. i Teheran o lovitură de stat, care a adus la heziei naţionale. Posturile de prim-ministru 'boi au revenit principalilor conducători ziaristul şi politicianul Seid-ed-Din şi lo-mmIuI ikcavalerie Reza-Khan. Noul guvern a t imediat un tratat de reglementare a relaţiilor – I Jltejaor – însă cu preţul retragerii pe pla-ii Soid-ed-Din, care era anglofil – a fost, mo-liul ilm 1919 cu Anglia. În octombrie 1923, K< mm, |>rmi-ministru, iar în 1925 el a înlătur. u proclamat însuşi şah, sub numele de R nnpul său Iranul n-a reuşit să se eliberez* iluilui străin, masiv investit în ţară şi stăpân ii. mte sectoare economice (de exemplu indusei. i reuşit totuşi, pe plan politic, să oprească ipletă subordonare a ţării din partea imperia-i 1931 a anulat concesiunea societăţii pe-n Persian Oii Co.”, reuşind, după şapte ani, să it r. ista un contract mai puţin oneros pentru Persia 1. >riu sub mandat, a fost declarat formal inde-I nil cu Transiordania, la 1 octombrie 1932, în baza? iat în 1930. Cu ambele ţări, Anglia a încheiat iţă, menite în primul imnd să garanteze marile le avea aci societatea petrolieră „Irak Petro-î fruntea Irakului şi a Transioridaniei au losr suverani doi emiri arabi2, foşti conducători în ilâ amiotomană din timpul primului ră/l”>i l'nrnită cu sprijinul activ al agenţilor englezi, i nu internă. i Irakului a rămas precară. Şi aci, de fapt, l< alianţă cu Anglia reprezenta mai mult un p deghizat) iar principalele bogăţii ale ţării erau i imoni, Empire by Treaty, p. 21.

I risal; în Transiordania, numită astfel din 1921, după

I Palestina, şi administrată din 1923 sub mandat aparte, în un foarte constant exponent al subordonării tării ploatate în beneficiul capitalului I iii anii 1935-1936, în cursul unor puternice tulburări meşti, în Irak a luat fiinţă un comitet central al frontului mtiimperialist, organizaţie politică sprijinită de forţele democratice din ţară, printre care şi partidul comunist. Ea urmărea atât o serie de reforme sociale şi politice interne, cât şi înlăturarea dependenţei economice şi politice faţă de Anglia.

În toamna anului 1936, o parte a armatei, în alianţă cu partidul reformelor naţionale, reprezentând burghezia progresistă, naţională, a efectuat o lovitură de stat, instaurând un nou guvern^ sub preşedinţia lui Hikmet Suleiman. Sub acest guvern au fost 'legalizate sindicatele, s-a promulgat o legislaţie de protecţie a muncii în întreprinderi şi s-a iniţiat un program de reforme pentru dezvoltarea economiei naţionale. Reacţiu-nea internă, reprezentată de elemente moşiereşti, sprijinită de manevrele societăţii „Irak Petroleum”, a organizat în august 1937 o contralovitură, în cursul căreia a fost asasinat ministrul de război Bekir Sidhki şi răsturnat guvernul Hikmet Suleiman. Noul prim-iministru, Nuri Said, a fost un exponent al liniei de subordonare a ţării imperialismului britanic, iar în interior i. mulat măsurile sociale ale predecesorului său, care loveau In supraprofiturile companiilor petroliere. Partidul comunist a fost dizolvat, iar sindicatele scoase în afara legii. Şi în Irak, la fel ca în India, unele elemente politice, mânate de ură contra dominaţiei britanice, s-au lăsat târâte de simpatii profasciste, crezând că o victorie nazistă ar putea consolida independenţa ţării. Prezenţa unei asemenea grupări, devenită, de fapt, o agentură a fascismului german, crea un oarecare pericol de a transforma Irakul într-o bază de operaţii pentru armata germană. Folosind ca pretext această împrejurare, trupe en<-gleze au ocupat Irakul, prin Lupte, în aprilie 1941 *.

Egiptul

Paralel cu India, Egiptul a fost, după primul război mondial, scena celei mai organizate mişcări de eliberare naţională. Era una din ţările relativ dezvoltate, cu tradiţii propriii de

         (3 în viaţa economică; i de Itat, care datau <lc la i-colului al XlX-lca. Bureln ia naţională se îata-n a doua jumătate a aceluiaşi secol, iar sub ocu-i a<: est proces continuase.

Ni primului orăzboi mondial, elementele conducă-burghezia şi o parte a rnoşierimii, interesată în or, speraseră în obţinerea independenţei, în u i politici leale faţă de Anglia, în cadrul conflic-ni. i mi Imperiul otoman. Englezii au transformat, la UUil i i boiului, regimul de ocupaţie în protectorat. I 111111 s concesie de ordin politic nu era însă consi-ă, iar pe de altă parte ea nu putea estompa i m ornice în care intrase Egiptul în timpul razie bumbacului au scăzut, fapt care a adus pierii a agravat mizeria ţăranilor. În 1917, ctnd i început din nou să urce, guvernul englez a cum-olta, la preţuri inferioare celor ale pieţei. S-au hiziţiile de război, recrutările, care au contribuit la unui climat de nemulţumire profundă, de care a ' i jţliezia naţională, pentru a intensifica acţiunile sale pi u, împotriva dominaţiei străine.

Ouă zile după încheierea armistiţiului, un grup de oaici egipteni au alcătuit o delegaţie care a început nai întâi cu înaltul comisar britanic în Egipt, apoi cu guvernul englez, solicitând acordarea indepenpinl Egiptului de a fi reprezentat la conferinţa de ii susţinerea acestei acţiuni (politice s-a constituit legaţiei (Wafd), reprezentând burghezia naţionala trimci liberală. Preşedintele partidului era Saad respins acţiunea partidului Wafd şi, în faţa liilor de protest organizate de acesta, au arestat în

1919 pe Zaghlul-paşa şi alţi lideri egipteni, deportânn ni, ula Malta. Drept urmare, în Egipt a izbucnit o răsi, înăbuşită în sânge. Wafdiştii, care erau pentru

Itdenţi, dar nu prin metode revoluţionare, au lansat ila im nu. upel de încetare a luptei. Conducătorii lor au fost

Hi Mişcarea din Egipt, datorită şovăielilor waifdiştilor, iau să-şi sprijine lupta pe avântul revoluţionar al lowi, op. Cit., p. 229 şi urm. 393 poporului, n-a avut forţa şi autoritaunecesară pentru a im pune revendicarea independenţei îiii faţa forurilor internaţii” nale. Conferinţa de pace de la Paris.1 confirmat protectoratul britanic asupra Egiptului.

Situaţia în ţară se menţinea încordată. Nici misiunea spi-cială a lordului Milner, de da sfârşitul anului 1919, nici tr. i tativele duse de Zaghlul-paşa la Londra, în august 1920, n-au reuşit să aducă o destindere. Anglia propunea abolirea formală a protectoratului, dar menţinerea trupelor sale de ocupaţie. Tulburările interne continuând, în decembrie 1921 englezii arestară din nou pe Zaghlul, deportându-1 de astă dată în insu lele Seyehelles şi apoi la Gibraltar1.

Avântul revoluţionar din Egipt a stat nu numai sub semnul luptei anticolonialiste în. general, ci şi sub. acela al întri ririi luptei şi organizării clasei muncitoare. A crescut numărul sindicatelor şi s-a creat, în 1921, Confederaţia generală muncii din Egipt, reunind circa 300 de organizaţii, cu 50- 60000 de membri. Partidul socialist al Egiptului, constituit în 1920, a aderat în 1922 da Internaţionala a IlI-a şi s-a transformat iân partid comunist.

Ţinând seama de presiunea continuă a mişcării de eliberare ji foilosiinidunse de absenţa celor mai intransigenţi wafdişti, aflaţi îm deportare, guvernul englez a reuşit să încheie cu sultanul şi cu cercurile conducătoare egiptene din ţară un acord de compromis: Anglia a proclamat la 28 februarie 1922 independenţa Egiptului, cu anumite condiţii ce răpeau acestui act veritabilul său conţinut2.

Se menţinea ocupaţia militară, sub pretextul dreptului Angliei de a apăra Egiptul, în caz de agresiune străină. Se păstra controlul englez asupra „căilor de comunicaţie imperiale” (Suezul). Rămâneau în vigoare drepturile cetăţenilor străini, prevăzute în tratatele pe baze de inegalitate, impuse anterior Egiptului. Continua regimui de condominium anglo-egiptean asupra Sudanului, ceea ce a nemulţumit pe naţionaliştii egipteni, care revendicau alipirea Sudanului la Egipt. Sultanul Fuad a adoptat titlul de „rege.

În 1923, liderii wafdişti s-au întors din exilul lor forţat. Ei aiu obţinut, în acelaşi an, o răsunătoare victorie electorală i format primul gu ndepenin i "24, el a propus primului ministru [aburişi britanic, M.tc-Donaltd, internaţionalizări > (amakikii Suc/., sub

Ligii Naţiunilor. Nu numai i i propunerea a tost dar, profitând de unele tulburări şi arate teroriste izl. i Cairo împotriva lor, englezii au prezentat guvernuifdisi un ultimatum, ameminţându-1 cu o intervenţie ar- > în felul acesta, ei au răsturnat pe wafdişci de la putere.

Ttunci, Anglia a eliminat Egiptul de la administrarea în

MM, i Siici. wiuilui *.

Ii In! Wafd a reluat puterea în ianuarie 1930, sub prelui Nfahas-ipaşa, noul său lider, de la moartea lui lilni ită în 1927. Anglia socotea oportună aducerea ihu l. i putere, deoarece spera că popularitatea lor va i itarea de spirit revoluţionară a maselor. popul de criza economică, ce pricinuise o fa. ll i, ii lui bumhaou'lui şi a exporturilor ţării. Nahas-ipaşa a pus problema pretenţiilor Egiptului n, contestând drepturile Angliei acolo, regele Fua1-a ni iunie 1930 şi a adus la putere un guvern reacţionar Miă forte”, emanaţie a partidului „ipoporuilui”, partid mic, reprezentând interesele moşierimii conservatoare şi heziei legate de capitalul străin. Cu toate metodele bru-uvernare ale acestui partid, mişcarea socială şi naţio-I i-a înteţit. Anii 1931-1933 au fost marcaţi prin num-*c tulburări şi greve politice de protest. Forţe engleze au I concentrate în principalele oraşe. În mai 1931, în carele muncitoreşti din Cairo s-au desfăşurat timp de trai fcile ic de baricade între armată şi populaţia ca itr. i alegerilor ţinute de guvern într-o atmosferii de Beri mpotriva cărora partidul Wafd lansase lozinca boicotului, I >u, p; î traversarea fazei de depresiune a crizei econom i. muiimiperialistă în ai cărei conducători se ei ni i continuat, însă pe o bază ceva mai moderată. But; naţională egipteană nu mai e atât de intransigentă, în ciuda mini că în 1934 ea lansează lozinca de luptă: „Anglia – ni inul nostru!”. De o pante – cimaumstanţă explicabilă şi i grevează asupra aprecierii atitudinii sale – partidul

Ibidtm, pp. 268-269; Hoit, A Modern History of the Sudan.

Wafd privea cu nelinişte la aspiraţiile grandilocvente ale fascismului itailian către o supremaţie mediteraneană. Da>r pe de altă parte – fapt esenţial – wafdiamul suferea de contradicţia inerentă oricărei mişcări anticolonialiste conduse de o burghezie naţională bine dezvoltată, împărţită între ura faţă de imperialismul străin şi temerea faţă de proletariatul şi masele ţărăneşti din interiorul ţării. Programul adoptat de partidul Wafd în 1935, în cadrul unui grandios. Congres ţinut la Cairo sub cerul liber, dovedea prezenţa acestei tare în desfă-şurareia acţiunii sale, prin manifestarea intenţiei de a ţine sub propriul control dezvoltarea mişcării sindicale şi organizarea politică a muncitorimii egiptene. Totodată, wafidiştii n-au atacat ou hotărâre rezolvarea problemei agrare. Un milion şi ju-mătaite de feliahi posedau un total de 600000 de feddani1. În faţa acestei situaţii, programul wafdijst venea cu soluţia de a se vinde pământ ţăranilor din fondurile statului. Or, în cazul Egiptului, singura şi urgenta soluţie ar fi fost o radicală reformă agrară, cu desfiinţarea proprietăţii moşiereşti, ceea ce însă era împotriva intereselor directe ale moşierimii liberale din cadrul partidului.

Iată de ce, în acelaşi program din 1935, wafdiştii preconizează dezvoltarea industriei naţionale „prin cooperarea capitalului autohton cu cel străin” şi de ce ei acceptă introducerea unor tarife ridicate la importul textilelor japoneze, pentru a nu concura nici pe cele autohtone, dar nici pe cele engleze. E adevărat că, în schimb, wafdiţtii au respins pretenţia guvernului englez ca Egiptul să se angajeze la importarea unei anumite cantităţi de produse textile britanice.

După izbucnirea războiului kalo-abisinian în noiembrie 1935, campania politică antibritankă s-a intensificat, partidul Wafd speculând, până la un puniot, dificultăţile internaţionale prin care trecea Anglia şi importanţa pe care Suezul o dobândise, în conjunctura creată de agresiunea fascistă în Africa orientală. Wafdiştii au repurtat o categorică victorie electorală în mai 1936 şi Nahas-paşa a format din nou guvernul. La 26 august 1936, el a acceptat încheierea unui nou acord anglo-egiptean, potrivit căruia englezii păstrau dreptul de a ţine trupe numai în zona Suezului, aviaţia lor însă putea teritoriul eg

M! i Alexandria se menţinea o i ilS britanici.

De război, Egiptul se obliga >! puni la dispoziţia i engleze toate bazele aero-miav.i. limijloacele de oomui instalaţiile militare.

Totodată, asupra Sudanului se restabilea regimul de coniiii, suspendat de englezi îin 1924 '.

Im heierea acestui tratat a demonstrat inconsecvenţa Wafdlupta pentru independenţa deplină a ţării şi i-a scăzut

IHilaritate. La sfârşitul anului 1937, noul rege, Faruk, a unu demite ipe Nahasnpaşa, adueând Ja putere un partid de ii11 ii, li! n-ral-icanstituţionalist2.

Potrivii prevederilor tratatului din 1936, izbucnirea celui 'I doilea război mondial a readus Egiptul, în fapt, dacă nu pt, sub un regim de ocupaţie militară britanică, expuImlii I.”. nourilor terestre şi aeriene ale puterilor Axei şi unor i|'i. - irle care s-au dat pe teritoriul său.

Alrica de Sud: spre independenţa dinainte condamnată vokarea internă a Uniunii Sud-Africane între cele i/jboaie mondiale se caracterizează printr-o continuă şi mpliicată oiocnire de forţe şi tendinţe sooialipolkice diverse, nid varietatea contradicţiilor care stau la baza structurii ilc sociale.

         (la în toate posesiunile britanice, inclusiv acelea care se Murau de statutul de dominion, principalele pârghii ale vieţii i'oiunnice – în cazul de faţă industria extractivă – M aflau ia cajpitaluiui monopolist interniaţional, partea maii un ii revenindu-i celui englez. Trustul „De Beans”, fundal t ('ivii Rhodes, se. transformase într-un consorţiu amgilo-ame-iii, coratrolat de marele financiar Ernest Oppenheimer.

Ii 464-467; IX, pp. 267-269, 460-463; Hun ton, op. Cit., p. 281; i ii y, op. Cit., pp. 178-180; a se vedea şi Abdarrahman i ' ii, Vosstanie 1919 goda v Eghipte, Moscova, 1954; A. M. GolI ybipetskaia revoliuţiia 1919 goda, Leningrad, 1958; S. R. A skfÂL Rdtvttii naţionalno-osvoboditelnogo dvijeniia v Eghipte (1882- losi-ova, 1961.

Pe plan politic, o parte a bui-Ji. Bure, legată de inte resele capitalului monopolist, fuziona < ~ plot, din punct de vedere programatic, ou elementckcolonialiste britanice. Ea era reprezentată prin partidul sml african, prezidat, după moartea lui Botha (1919), de Jan SmuCS. Considerând posibilă dominaţia politică a burgheziei bure numiai în alianţă cu Anglia, Smuits a preconizat integrarea leală şi definitivă a Uniunii Sud-Africame în Imperiul britanic şi a devenit unul din ideologii de prestigiu ai unităţii imperiale, în noua formulă a Comrnonweailthuiui, devansând uneori, prin contribuţia sa în aceasită direcţie, chiar pe oamenii de stat englezi.

Ca reprezentant tipic al alianţei dintre o parte a burgheziei coloniale şi marele capital străin, partidul sud^african abandonase, aşadar, ideea redâşjtigării independenţei depline. În aceeaşi calitate, una din constantele sale a fost politica anti-munoitorească, pe care a practicat-o îmbinând represiunea brutală cu folosirea tuturor mijloacelor de diversiune şi dezbinare. Una din armele oare i-au stat la dispoziţie în acest sens a fost diversiunea naţională şi rasială. Cu o deosebită abilitate şi perfidie, partidul sud-iafiriican a căutat să înfăţişeze această politică sub haina demagogică a „înţelegerii” manifestate de el faţă de anumite revendicări ale populaţiei de culoare.

De pildă: muncitorimea albă era mai bine organizată şi mai activă în lupta pentru drepturile ei. Liderii ei sindicali, precum şi ai partidului laburist din Africa de Sud se postau însă. Pe o poziţie seatară şi periculoasă, potrivnică solidarităţii de clasă, tipică pentru mentalitatea „aristocraţiei muncitoreşti”. Pornind de la constatarea că negrii, ţinuţi în mizerie, ignoranţă şi tatallă inferioritate politică, puteau fi angajaţi de patroni pentru salarii mult mai reduse, concurând astfel mâna de luaru albă, ei s-au ridicat vehement împotriva calificării muncitorilor de culoare.

Partidul sud-afriqan, aflat la putere până în 1924, a speculat această situaţie; el a sprijinit, cel puţin în vorbe, dreptul muncitorilor africani de a dobândi o calificare. I-a reuşit astfel o lovitură cu efect multiplu: în caz de tulburări muncitoreşti, gtieve etc, guvernul Smuits slăbea rezistenţa părţii mai organizate a muncitorimii, încurajând angajarea muncitorilor de culoare şi întreţinând astfel dezbinarea; el servea în acest fel interesele manilor uniuni miniere. Totodată, împrejurarea îi îngăduia să se drapeze în apărător al unor principii mai deI utice, de egalitate în drepturi, indifcmii l iiderente 'i nM'nalc sau rasiale.

Imul ildi, farana partidul naţionalist, prezidai de Hei

I1 iţi a n erta şi mai contradictorie. II ie opunea.1 um (. iiicr i capitalului monqpoliist smrăiin, reclama introducerea unor tarife piatecţioniste şi milita în continuare pantru indqpenI aţa completă a Uniunii Sud-Africane. Dair naţionaliştii buri wwepeau independenţa de pe o bază exclusivistă şi rqacţioii hi. O voiau, pentru a asigura dominaţia unai minorităţi, i 111/. îniid orice drepturi marii majorităţi a populaţiei de cu loare. Ei se opunaau, de pildă, calificării muncitorilor africani, 'nul astfel rnâna cu anistocraţia muncitorească albă şi servind i interesele marilor fermieri, pentru care calificarea inin. ii. i a negrilor însemna perspectiva reducerii mâinii de

         (n agricultură. Folosind, la rându-i, şi conflictele dintre

COrime şi societăţile miniere exploatatoare, partidul nai ialiat a reuşit să atriagă pe odl laburist într-un cartel elec- 'I, cu ajutorul căruia a oâştigait alegerile din 1924 şi a ajuns iiore.

Iţa politică a Uniunii Sud-Africane ne întâmpină, prin turc, cu acest paradox: partidul proenglez şi proiimţperialieste mai moderat în atsituidini, faţă de prdblemele sociale olitice interne, îndeosebi faţă de aceea fundamentală, a irii popudaţiei de culoare; partidul care luptă pentru i ivmdienţă este cu mult mai reacţionar. Pe câtă vreme, în pirţi ale imperiului, burghezia naţională, în lupta sa ponii ii iindependenţă, caută să atragă masele în sprijinul ei, anrăi de Sud burghezia naţională vede în independenţi mij de a zdrobi definitiv asipi raţiile spre emancipare politici

I iiJturală ale maselor. Explicaţia acestui aparent paradox ill. i ou uşurinţă în remamorarea condiţiilor istorice de deZ' e a Africii de Sud, în suprapunerea succesivă, peste iţia autohtonă, a două valuri străiine de cucerire, coloşi asuprire: burii şi apoi englezii, ultimii aivând posibi-ln ni'. i de a folosi, până la un punat, contradicţiile dintre inI oua şi primai lor asupritori.

nu mai sunt însă, între cele dou, Mondiale, singurele forţe politice în ţară.

În 1920, în Africa de Sud a luai fiinţa cel dimtâi partid comunist de pe continentul africani. Ii a fost singurul care a căutat să unească muncitorimea, pe baza scrlctă a intereselor de clasă şi peste orice alte deosebiri, cambăcând deopotrivă atât burghezia naţionalistă bură, cât şi dominaţia uniunilor monopoliste şi a imperialismului britanic.

Se constituie în organizaţii propriii, pentru apărarea drepturilor sale, şi populaţia indigenă. În 1921, la Bloemfontein, organizaţia „Congresul naţional indigen din Africa de Sud” face apal la regele Angliei să uzeze de dreptul său de veto împotriva legilor parlamentului Uniunii Sud-Africane, contrare principiilor egalităţii rasiale. Ea cere, de asemenea, egalitate de reprezentare pentru negri, în diversele instituţii constituţionale '.

Evenimente interne mai importante

Conferinţa de pace de la Paris a confirmat Uniunii Sud-Africane administrarea, sub formă ide mandat, a Africii ger-ni.me de sud-vest, ocupată la începutul războiului.

Prin 1922 s^au dus itriataitive pentru o eventuală alipire a Rhodasiei ide Sud 2 la Uniunea Sud-Africană. In anul următor însă, un referendum al coloniştilor albi s-a pronunţat pentru menţinerea Rhodesiei de Sud ica o colonie separată. Cu data de 1 octombrie 1923, ea a dobândit autonomie internă, dar de drepturi politice beneficiau exclusiv albii, care aci erau în majoritate englezii, iar nu buri. Rhodasia de Nord a devenit colonie a coroanei, la 31 mamti-e 19243. E de reţinut, aşadar, faptul că Anglia nu are iân Rhodesia uşoarele reticenţe pe care le manifestă în Uniunea Sud-Africană faţă de perspectiva instaurării unui regim bazat pe drepturile exclusive ale minorităţii albe.

Sub orice pretenţii din partea Companiei britanice a Africii de Sud ţi declarate, în 1918, prima: colonie a coroanei, iar a doua, protectorat.

În 1919-1920, Africa de Sud onliinctură favorabilă pe plan economii irea preţurilor ila aur, ila bumbac, creţ oduoţiilo: ive ii general a 'exportului de produşi e de rea din Europa, devastată de război. În 1921 însă, preţurile vcăzut idin iniou, iar o pante din fermieri, care se avântaseră: iv. estiiţii bazate, pe împrumuturi, s-au văzut ruinaţi. A fost iprejurare care a favorizat întărirea partidului naţionalist; de o parte pentru că acesta ştia să uzeze de demagogie în i. irea fermierilor nemulţumiţi, pe de altă parte pentru că ermierii deveneau mai aprig interesaţi în a-şi asigura rnâna Luonu semirobită, extrem de ieftină, a lucrătorilor africani: mi mai receptivi pentru „şovinismul ailb” al maţionalişti-ntjru a face încă o observaţie necesară, (rasismul bur rădăcini în însuşi sistemul colonialist; el se men-< mi produs, în condiţii particulare, al imperialismului ca I unor variaţii conjuncturale pe care anarhia produc-il Jiste le generează. Naufragiatul căruia i-au mai ră-(. ioar puţine provizii pentru a trăi – fermierul bur – e 11 sa se salveze, sacrificând pe cel mai slab decât el – Iuti i, 1 negru. Dar oare, într-o asemenea dramă fatricidă, iderea nu apasă şi asupra aceluia care a trimis echipajul < ii.; j>e un vas şubred, defectuos construit?

Guvernul Smuits a (trebuit să înfrunte, până în 1924, un pu-Mtfimic avânt revoluţionar al maselor muncitoare, nuanţat prin în ii i. i ca populaţiei africane în lupta politică organizată.

În 1918-1920, minerii africani se alătură; tot mai das miş- ' lor greviste, sau se numără chiar printre iniţiatorii lor. Ii Iiinţă prima organizaţie sindicală naţională a muncitorilor.ini, „Uniunea imunei torilor industriali şi comerciali”. O i de Glemenit Kiaidalie, originar din Nyasisaland, ea inn în itcază de la 30000 până la 100000 de membri.

La 8 ianuarie 1922 a izbucnit o mare grevă a minerilor din

K.iiiul, Ja care s-au alăturat şi muncitorii africani, fie şi inumai r 'ii ii. simplul motiv/că, întrerupând lucrul munckanii califii oei inaaalificaţi nu puteau continua munca. Guvernul its. i uzat cu această ocazie atât de forţa armată, cât şi de i diversiunii rasiale, ameninţlând cu angajarea de mijri, iân looul greviştilor albi. Grevia, înăbuşită dujpă două

Iutii, i costat viaţa a peste 200 de mineri, albi şi negri, ucişi în timpul ciocnirilor cu armata. Au U roii de mini dintre care 1409 deferiţi justiţiei mii

Greva din Rând a permis partidului naţionalist să atrag. i de partea sa (partidul! laburist îşi conducerea mişcării sindicale a muncitorilor albi. Pentru a contracara propaganda naţion. i liişitilor în mijlocul populaţiei albe, agitaţia llor şovină pe terna „pericolului” african, guvernul Smuls a votat iim 1923 legea cu privire lla limitarea accesului africanilor în oraşe. Manevr. t lui Smucs n-a fost inspirată. Ea n-a izbutit să menţină lân jurul partidului sud-african elementele mic-burgheze îşi aâe anistoora-ţiei muncitoreşti, atinse de propaganda 'naţionalistă. In schimb, a agitat maselle indigene, care au ţinut conferinţe de protest la Pretoria şi Biloemfionteăn, cu participarea delegaţiilor tutu re i organizaţiilor africane, de orice iei.

În 1923, Partidul Comunist din Africa de Sud, la cel de-al III-lea Congres aii său, a pus capăt rămăşiţelor de „şovinism alb” ale unor elemente din conducerea sa şi şi-a deschis larg rândurile înscrierii muncitorilor de culoare.

Un an mai târziu, venirea/la puitere a naţionaliştilor lui Hertzog a (înăsprit teroarea socială şi naţională, în 1926-1927, acest guvern a interzis prin lege calificarea de muncitori africana. A limitat şi dreptul la grevă, ceea ce a provocat o sciziune în partidul laburist: o aripă a sa a refuzat să mai acorde sprijin guvernului.

În opoziţie, Smuts şi-a luat libertatea unor declaraţii umanitare, crkicând legile rasiste ale lui Hertzog pentru că ele făceau imposibilă concilierea albilor şi a negrilor şi constituiau o recunoaştere implicită a slăbiciunii albilor în concurenţă cu negrii.

În 1928, conferinţele comune ţinute la Capetown şi Johan-nesburg de reprezentanţii organizaţiilor politice şi sindicale africane 2, ai partidului comunist şi ai aripii stingi din partidul laburist şi (din (Sindicatele muncitorilor albi, au marcat constituirea unui front unit al africanilor şi al tuturor dementelor

Noire, voi. II, Paris, [1964], pp. 251-252.

Nizaţie politică, şi de Federaţia sindicatelor africane, care se constituise în urma alunecării spre reformism şi spre Internaţionala socialistă de la

Amsterdam a „Uniunii muncitorilor industriali şi comerciali”, conduse de Kadalie.

Mate, împotriva masuriloi uvernul temibnie 1929, acest fnwn i > în litru drepturile popoarelor african onomică idin 1929-1933.i. nur. Cel mai; ivu agri-[nidustria minieră n-a prea suferit, deoarece în vremea preţul aurului nu s-a prăbuşit, aşa că extracţia a conti-l ii. i I luetuaţii însemnate.

I asigura fermierilor şi plantatorilor mâna ide lucru nul Heritzog, a introdus legea permiselor de lie: un indigen nu putea părăsi locul de muncă în liItură, mici nu putea obţine un nou angajament, decât pe

I unui aot de lidenititaite şi a unei (adeverinţe ide învoire, patronul său *. Un „Riotous Assemblies Act”, din

— Ic 1929, interzicea întrunirile, iar o altă lege, promulNl i îhid făă jd i, g, p

Natal, permitea închiderea fără judecată a ori,. uni in, i'iii. i ta o duraită de 3 luni.

Nasuri au provocat noi tulburări printre indigeni; uit conştiinţa lor, s-a întărk unitatea organizaţiilor pe Kaveau. Ziua de 16 decembrie 1930 – sărbătoarea Dinr numită astfel iân memoria unui conducător zulus care se c ou buriii în 1838 – a fost proclamată zi naţională oo-i populaţiei africane, l'. ulicaâizarea treptată şi creşterea în amploare a mişcării ne organizate au dus la o schimbare fundamentală de i din partea burgheziei bure şi engleze, schimbare încu-11 > i. i de guvernul britanic.

În 1933 s-a alcătuit, tot sub preşedinţia lui Hertzog, un n de coaliţie între cele două partide: naţionalist fi lud m. A fost primul pas către contopirea lor, în 1934, i ui partidul uniunii, în care prevalenta o va avea WÂpa lui i. Partidul uniunii, ţiniânid seama şi de pi la (Mcirc fascismul german începea să o desfăşoare îm losi. i A. I i u I nă de sud-vest, a atenuat politica brutală faţă de imdi In 1936, guvernul a emis o lege prin care se angaja Cft, icnnvcn de 5 ani, să cumpere pământ îm valoare de 10 mi lithine de lire sterline, uirmând a-1 distribui aipoi indigenilor.

I

În anul următor, Smuts a inaugural u mare ceremonial aţu zisuil Consiliu indigen, ide fapt un organ pur consultativ, cred pentru a încerca isă înşele pe africani u iluzia că air avea şi ci un drept de reprezentare.

Îo preajma izbucnirii celui de-al doilea război mondial, partidul uniunii a început a da semne de destrămare. Aripa Hertzog susţinea neparticiparea la un eventual război, simyu tizând în ascuns cu Germania şi reluând tactica dinainte cu un sfert de veac: speranţa că o înfrângere a Angliei va da ocazie obţinerii independenţei complete a Africii de Sud. Ea mai cerea şi alipirea la Uniunea Sud-Africană a protectoratelor britanice învecinate. Smuts era pentru participarea ila război alături de Anglia; eil urmărea totodată încetarea mandatului Ligii Naţiunilor asupra Africii de sud-vest şi anexarea corn pletă a acestei foste colonii germane.

Dezacordul a mers până ila crearea din nou a două partide: naţionalist, condus de Malan, şi partidul numit „al Dominionului”. Poziţia lor era aproape aceeaşi cu a partidelor naţionalist şi sud-african de la sfârşitul primului război mondial

Africa de vest

Coloniile (britanice din Africa occidentală – Nigeria, Coasta ide Aur, Gambia, Sierra Leone – fuseseră transformate, din punct de vedere agricol, în regiuni de imonooultură. Nigeria şi Sienra Leone erau producătoare de copra şi ulei de palmier, Gambia – de anahide, Coasta de Aur – de cacao. In timpul războiului din 1914-1918 s-a (dezvoltat extracţia minereului de mangan în 'Coasta de Aur şi de plumb în Nigeria, iar în Sierra Leone erau zăcăminte diamaintifere.

Creşterea impozitelor asupra indigenilor, în timpul războiului, a provocat în Nigeria răscoale ţărăneşti în 1918 şi 191V.

Se semnalează, de asemenea, mişcări greviste în Sierra Leone şi înfiinţarea de sindicate muncitoreştii în Gambia şi Coasta de Aur, dar în general, în aceste colonii, datorită caracterului economiei lor, proletariatul era mai puţin dezvoltat.

        'Demangeon, op. Cit., p. 216; Vsemirnaia istoriia, VIII, pp. 315-317; IX, pp. 471-472; S i k, op. Cit., pp. 155-167, 176- 183, 191; H u n t o n, op. Cit., pp. 40, 58-59, 62.

Ifricană, relativ putern* I O bazSil. i proprie. Ea se dezvoltaşi – i i”nil eoI, Iiind deci legată de şi n primul i metropola. Poziţia sa podkii îi i-i i, în îi lipsea, cel puţin în această perioada, vehemenţa im-H^indmtiistă a unei veritabile burghezii iiuţionale.

I! ganizaţie comună a ei, Congresul naţional vest-african, uită în primăvara anului 1920 la Acera, exprima aceste formiste în tratativele ipe care reprezentanţii săi le i (ii guvernul britanic, accentuând doar asupra revenIrii de a fi reprezentaţi mai larg africanii în consiliile leloeale. Cerea şi unele reforme culturale. Un partid democrat, format în Nigeria la 1922, împăr-iceleaşi metode şi revendicări moderate. Guvernului bri-iiii i a venit prea greu să introducă în acelaşi an în Ni-ulterior şi în restul coloniilor vest-africane, „consti-n isatisfăceau cererile de mai sus.

In timpul crizei economice au izbucnit mişcări sociale, cu cr mai ales antifiscal. Ele, din cauza poziţiei ilegaliste a i, nu au fost atrase şi încadrate foi mişcarea naţională iă de aceasta. Cele mai importante mişcări antifiscaile urat în Nigeria în decembrie 1929, în Sierra Leone bruarie 1931 x şi în Coasta de Aur în 1931-1932. În ţKruvt. i ultimă colonie, indigenii au declarat în noiembrie 1930 oit împotriva companiei engleze exportatoare de cacao, e le oferea preţuri de achiziţie foarte reduse. Tulburări iicnit şi printre minerii africani, din icane mulţi fuseseră ftin „iliaţi (în Nigeria circa 20000, între 1929 şi 1932), iar tftl. tuilc scăzuseră la jumătate.

Unii următori crizei, autorităţile engleze au pus an mitul, m |”>li. iiica lor, pe o apropiere de şefii triburilor şi p&tUH K>r ună, prin metode simple, care nu compontaii co forme, ci mai mult răspândirea impresiei de ro*] |lln i-uţii lor strict locale, prin încurajarea tradiţiilor culturali jiora, în cadrul organizării unor serbări şi schimburi de „oficiale” 2.

a foit ucis într-o ciocnire cu armata. Crowder, op. Cit., p. 232.

        ' I' r m a. N g e o n, op. Cit., pp. 253-254; S î k, op. Cit., II, pp. 249, I, ÎS4, 257-260; Vsemirnaia istoriia, VIII, pp. 473-474; IX, p. 473.

Africa de i

Coloniile britanice din Africa oi icneală – la care s-a a< gat, ica teritoriu.sub mandat, numii T.inganika, şi fosta Alru. i germană de est – au constituit între cele două războaie num diale sediu] unei mişcări africane de eliberare mai puternici decât în Africa de vest şi cu un caracter mai popular. Aceasta datorită faptului că în Africa de est, ca şi în cea de Sud, britanicii au (practicat exproprierea triburilor în folosul colon i lor şi constrâingerea indigenilor la muncă pe plantaţii. Prevalau aşadar, forme de exploatare mai grele, mai făţişe decât în Afr de vest, unde pământul fusese lăsat triburilor, iar exploata lor se realiza prin obligativitatea predării, la preţuri scăz^ a unei părţi din recoltă, în beneficiuil unor companii comerc:

Exproprierea fermierilor germani din Tamganika, între prinsă în ianii 1921-1922, n-a adus nicio ameliorare lipsei de,. Pământuri de calitate a triburilor indigene. Vândute, ferm expropriate au fost achiziţionate fie de colonişti britanici, mai cu seamă, de imigranţi indieni, element bine reprezentat aci, iân special în comerţ.

Agricultura Kenyei s-a resimţit grav de cniza postbelică din 1920-1921, caire venea după creşterea apreciabilă a preţurilor de export la cafea şi bumbac, înregistrată în timpul războiului. Apărând interesele plantatorilor îşi fermierilor albi, autorităţile engleze au aruncat greutatea crizei pe umerii indigenilor, i rindu-le obligaţiile de muncă gratuită şi reducând salariile, în cadrai muncilor plătite. Asemenea hotărâri erau uşor de adus, dacă ţinem seama de făptui că în „Adunarea legislativă” a Kenyei luau loc 11 europeni, 5 indienii şi 1 arab, dar niciun reprezentant al africanilor, cu toate, că aceştia, în număr de 3 milioane, formau 97% din populaţie. La fel în Uganda, simula cru! de regim reprezentativ, organizat printr-o lege din 1926, excludea de la drepturi politice pe africani, care alcătuiau 99”/” din populaţie.

O serie de legi „contra vagabondajului”, emise în 1924 î; i Kenya şi Tangamika, asigurau, în fond, mina de (lucru forţai. i pe plantaţii; guvernul colonial punea astfel în aplicare ţelul „nobil”, exprimat lântro declaraţie de la sfârşitul primului ra/boi mondial: „…dacă măsurile de persuasiune nu-şi vor ating* i 11 de datoria noastră ti l. i penIiii i i iiiiimciIhm pe indigeni sa i i'âii.l.i

Kenya, înăsprirea muncii forţi riilor i lunii o mişcare de protest a popu l.ni i-i looftle, In Iunie 1921, >l>i, s-a constituit o asociaţie e”i africani „ tineretului Isikuyu a, al cărei conducător era Harry Thuku. Asociaţia a re-il i' ui un tnomoriu ide protest împotriva măsurilor britanice. In hi. ii iu- 1922, Harry Thuku şi fratele isău au fost arestaţi, i. C, i prilejuit o furtunoasă manifestaţie şi declanşarea unei lin partea populaţiei indigene. Reprimarea acestor miş-ftri s-a soldat ou vreo 20 de morţi şi răniţi, cu dizolvarea aso-i deportarea lui Thuku şi a altora într-o regiune din nordul coloniei *.

În 1932, descoperindu-se aur într-o rezervaţie indigenă din idus o nouă lege de expropriere sforţată a unor triImii i, c, ire s-au opus prin ckeva revolte Iacale. Mişcări ale cultinoilor indigeni împotriva exploatării exercitate de compaiaile engleze au avut loc în 1933 şi în Tanganika.

Tot în aceşti ani s-a ventilat proiectul unei federalizări a

Al i Leii britanice de est în jurul Kenyei. Viitoarea federaţie urma i dispună de o „autonomie” de genul Rhodesiei, adică de un ni reprezentativ, limitat la coloniştii albi. Guvernul britanic i soi ietăţile monopoliste care aveau interese în Africa de est miisiiderau că prin federalizare s-ar putea organiza o exiploatare iii ii raţională a aurului din Kenya, mineralelor din Tanganika, i bumbatouilui din Uganda.

Tinându-se seama de dificultatea juridică de a anula regimul

         (datului, căruia era supusă Tanganika, s-a renunţam li I

Era perioada în care fasciştii italieni, pregătind 3 ici împotriva Abisiniei, începuseră a desfăşura în Kenya |i. Uiika o propagandă demagogică antibriitaniică ţi Jlmpoi I talului monopolist, atrăgând elemente dintre coloniştii albi i, o întărire a drepturilor acestora în conducerea unei imn mii unificate, nu era, pentru moment, convenabilă Angliei In, punpt de vedere politic.

        * Numele populaţiei indigene majoritare în Kenya.

Tot acum, autorităţile britanici nit mai îngăi toare faţă de organizaţiile indigenecare din 1922 aviusesi mai mult o existenţă ilegală. I voiau să ifolosească. v timentele de solidaritate africana, pentru a combate pro ganda fascistă în Africa de est. Aşa se face că „Organizaţia centrală Rikuyu”, în conducerea căreia activa Jomo Kenyatta, a putut organiza la Nairobi, la 28 noiembrie 1935, o mare adunare populară, exprimând solidaritatea indigenilor cu poporul abisinian, ameninţat de agresiunea fascistă italiană. Adun? a cerut guvernului britanic să permită înrolarea de voluntari africani în apărarea Abisiniei şi a făcut apel la toţi muncitori i de culoare din lume să boicoteze orice mărfuri livrate Italiei. Dar organizaţia Kikuyu nu s-a lăsat manevrată, în atitudinea faţă de conflictul kalo-abisinian, numai în limitele intereselor Angliei. Ea a făcut şi un apel la toţi africanii să tragă din agresiunea italiană concluzia necesităţii eliberării populaţiilor de culoare de sub toate regimurile de dominaţie, din partea oricărei puteri imperialiste străine l.

Cele câteva date din istoria Africii britanice de est între primul şi al doilea război mondial, alăturate evenimentelor dintr-o serie de ake posesiunii britanice din Asia şi Africa, întăresc impresia unei sensibile schimbări în ceea ce s-ar putea numi cu titlu precar „viaţa internă” a Imperiului britanic. Până la 1918, istoria raporturilor sale cu aceste posesiuni era dominată ide iniţiativa engleză, de efortul de a le supune şi a le încadra sub dominaţia Marii Britanii. După primul război mondial e cu neputinţă de evitat constatarea că aspectul relevat mai sus se transfigurează, se inversează. Istoria acestor colonii nu mai e „făcută” de sus, nu mai are drept conţinut principal acţiunea colonialismului britanic. Pretutindeni începe a se impune o alta istorie, făurită de. popoarele supuse, ale cărei evenimente converg, în ulitimă instanţă, spre anularea dominaţiei engleze. E semnull neîndoielnic al maturizării celor mai importante dintre forţele centrifugale care pregătesc destrămarea Imperiului britanic.

         (Dominioanele albe”: Canada, Australia, N.uu ZeelandS c, o apropiere intre istoria a Iri nu e

        ! i numai prim caracterul loi in. ii ales marea regimului lor politic şi a raporturilor constiii metropola în cadrul imperiului – mai precis i legiate pe plan politic, recunoscute ca parteneri

        ; faţă de Uniunea Sud-Africană, au avantajul ilc o gravă problemă indigenă, şi de o ciocnire se între două minorităţi dominante, de naţioMltuic diversă. Chestiunea franceză din Canada e departe de ' i termenii celei a burilor din Africa de Sud. „In, mai puţine complicaţii interne lân istoria aa i ioane, aflate în curs de a-şi tăgădui titlul şi a se i. iie în adevăratul înţeles al cuvântului. Dezvoltarea i. ilr.i. i, la nivelul oricărei ţări înaintate, generează fără i probleme sociale, însă de natura celor pe care ile pu-lui şi mtr-un stat european. Burghezia şi proletariatul Iii bine conturaţi ai acestor societăţi: între ei se inter-ituira fermierilor, aflată într-un permanent proces de re.

Slârsitul primului irăzboi mondial a însemnat în istoria Ca-lomontul în care pentru întâia dată în viaţa sa internă M'Miit limpede contradicţia fundamentală dintre burghezie l'iolet. triat. Avântul revoluţionar al maselor s-a nwnifeftai u o îarie deosebită. In vreme ce guvernul conservator, prezidat de Robc-nt Bor ungaja în intervenţia antisovietică, munciitorinu nA proitesta împotriva intervenţiei, saluta lupta clasei n k”„rc din Rusia şi ţelurile ei: dictatura proletariatului şi i inului. În acest spirit s-a desfăşurat, în mantie 1919, la > l 11 v, în provincia Alberta, conferinţa organizaţiilor mun-lorrţti din Canada de vest.

L i I mai 1919 a izbucnit greva metalurgiştilor din oraşul

Inuipcfţ, cerând ridicarea salariilor şi ziua de muncă de <> De la 15 maii, greva a devenit generală. Ea a durat până mnie. În aoest interval, vreme de două săptămâni, greviştii au fost stăpâni pe oraş şi din punct de vedere politifl administrativ1.

Tot în acest an au luat fiinţă primele nuclee comunişti*, j Ulterior, în cursul conferinţei de li Toronito din 22-23 ff bruarie 1922, aripa ide stingă a organizaţiilor muncitoreşti dia Canada a creat Partidull Muncitoresc Progresist, acesta mi mindu-se, din 1924, Partidul Comunist al Canadei.

Avântul revoluţionar a cuprins şi masa fermierilor. În rân durile sale însă, exprimarea nemulţumirilor a alunecat rapoil spre forme de luptă politică legală. Rămâne semnificativ faptţl că s-a putut constitui acum un partid aii fermieri/lor (Nationa Progresive Party), care la alegerile federale din decembrie 192 a obţinut 65 de mandate, înitrecând pe conservatori şi ami ninţând astfel echilibrull celor două partide tradiţionale burgheze. Atraşi însă de iluzii. reformiste, conducătorii fermierik: au colaborat ou liberalii şi partidul lor a fost absorbit trepta de aceştia.

Alegerile amintite maii sus au fost câştigate de liberali, sul conducerea lui W. L. Mackenzie-King, un descendent al „re Iu Iui” din 1837. 'Exicaptiând intermezzoul conservator dint 1930-1935, liberailii vor domina viaţa (politică a ţării într cele două războaie mondiale.

În relaţiile sale cu imperiul şi în politica ei externă, nimentele principale simt deja cunoscute. Canada a fost un element activ al reformei imperiale care a dus la creaiv i Commonwealthului şi la adoptarea Statutului de la We-t minister.

Ea acţionează tot mai vădit ca un stat suveran, în tei atribuţiilor pe care Anglia i le acordă. Se opune chiar seni nării unor tratate internaţionale încheiate de Anglia, perfa tează tratate comerciale proprii, convine asupra unui sistai de tarife preferenţiale cu Indiile de Vest şi Australia, promulg şi lărgeşte legi de protejare a industriei naţionale. Din 1931 guvernatorul ei e numit pe baza recomandării guvernului ci nadian. Deja la 1925 se pune problema drapelului propriu, care s-a dezbătut îndelung, rezolvâindu-se abia recent, turile sale strânse cu S. U. A., materializate în masivele investiţii

L i estora în Can. ul i i, la i unui ministru plenipou-iii, im canadian la Washington.

Inului valutar introdu! tn lumea capitalistă,. \par        mail de plăţi, Canada; se va sima în zona dolarului, iar ei line 1.

În Auttrailia, ca şi în alte dominioane şi posesiuni engleze, riza din 1920-1921; ea a orientat guvernele întărirea protecţionismului, a întărit activitatea pari ulului agrar, ai fermierilor, şi a radicalizat maş- 'lum'itorească. La 30 octombrie 1920, la Sydney, a luat

Partidul Comunist din Australia. Întârqpinând iniţial n Lităţi, scindat în două fracţiuni, el s-a unificat defin ilocembrie 1922. Congresul uniunilor sindicale din ulului laburist înscrierea în programul său a socializării 'lor de producţie şi repartiţie. La Brisbane, în octomTot din partea unui Congres aii uniunilor sindicale, U Li Sydney în 1923, s-a insistat şi asupra realizării unităţii ui.1- a clasei muncitoare din Australia. Justă în esenţă, T.iM.i recomandare a avut îsnisă urmări foarte discutabile în burist, neglijând stabilirea prealabilă a unei platforme de e pe principiile revoluţionare, leniniste. IJicultura australiană, ramură extrem de importanţi a niei, face progrese în sensul introducerii unei mai mtri 1' 11 lĂţi de culturi. Se pun în valoare resursele Queenslaniduilui, „luna sa tropicală. Cultivarea trestiei de zali1 i”|htc din 1925 consumul intern; în 1938, Queeinsihnnlul Im r.ca/a pentru export jumătate din producţia sa de zahăr, telcxşi progrese spectaculoase le face cultura orc/ului, în mIus.” în 1925; peste patru ani satisface deja cererile pieţei

Inel din 1853, Canada avea ca unitate monetară dolarul canadian, oduieie sistemul decimal. Pentru Canada în această perioadă, vezi: HMM istoriia, VIII, pp. 312-315; CHBE, VI, pp. 768-769; l u, op. Cit., pp. 532-534; Gir aud, op. Cit., pp. 127-131.

Se extind suprafeţele culturii'- liere, iar creşterea vi” taior, alături de (c) ea tradiţională, a oilor, transformă Australia, şi îndeosebi Queenislaradul, într-o mare producătoare de lactate şi carne, dezvoMadu-se şi industria frigorifică.

Repartizarea producţiei pe diferitele ramuri agricole se face tot mai armonios, agricultura, în ansamblul ei, devenind în acelaşi timp mai autarhică.

În structura (proprietăţii, persistă tendinţa oficială de a încuraja fermele de suprafaţă mică şi mijlocie. Statisticile arată într-adevăr o uşoară tendinţă de scădere a numărului fermelor uriaşe, de (peste 20000 de acri. Creşte însă numărul celor între 5000 şi 20000 de acri şi se dublează proprietăţii între 500 şi 5000 de acri. Răscumpărarea din partea statului a pământului unor mari fermieri a dus, pâraă în 1934, la instalarea a 25000 de noi ferme, pe o suprafaţă de 8,3 milioane acri *.

În Noua Zeelandă, notabile sânit mai ales progresele electorale ale partidului laburist, care în toamna anului 1935 reuşeşte pentru întâia dată să formeze singur guvernul, sub preşedinţia lui Joseph Savage 2.

        „Dominicanele albe” par a îlnfăţi^a şi ar trebui să reprezinte un factor de coeziune al imperiului, în concepţia sa nouă de „comunitate de state libere, asociate”. Desigur, tendinţele centrifugale nu sunt aci aicât de manifeste ca în ake posesiuni şi în niciun caz ele ou apar sub aceleaşi forme.

Nu pot fi însă trecute cu vederea, cel puţin ca semne de întrebare, toate acele fenomene economice, sociale şi politice care derivă chiar din conceptul formal de „stat liber”. Politica economică proprie, autarhia şi protecţionismui, ponderea specifică diversă a anumitor probleme sociale şi de proprietate, relaţiile externe şi pwiatde de vedere proprii în domeniuJ lor, riscul permanent al neconcordanţelor dintre echipele politin-guvernamentale3, toate acestea ce itaseamnă şi amcotro duc?

Australia şi Noua Zeeland!: Vsemirnaia istoriia, VIII, pp. 317-318 |

Nowack, op. Cit., pp. 126-127, 139-141, 150-151, 301.

        * Un singur exemplu, din multe: în 1935 în Anglia sunt la puter” conservatorii, în Canada – liberalii, în Noua Zeelandă – laburiştii.

IiiiiW.ii. i, conjunctura intei jdia comuni gerTnamo-italiano-j. ii” dai un imbold uminioiiwcakhuilui şi partici|pw”i li. ii doilat război lllll uhIi. J.1 stat sub semnul unei mai strfnse tolidtrit&ţi dactt cea tnul război. Dar un atare factor, contingent, nu poate na definitiv semnul de întrebare pe care îl ridică pro-i duratei acestor legături. Analogiile cu alte exemple isto-ic n Midomma să opinăim că atunci câmd legăturiile dintre iii m. ii multe organisme statale se îngustează în jurul. uniuni personale”, al unui „simbol constituţional”, uaii-iii. n mult o ficţiune convenţională.