CAPITOLUL II         IMPERIUL LIBERAL (1850-I

Sfertul de secol cuprins între abrogarea actelor <!< iu< ţie (1849) şi venirea la putere a cabinetului conservator pr< dat de Disraeli (1874) reprezintă fin istoria Angliei scurţi |m-rioadă ide apogeu a capitalismului bazat pe libera co.ni Supremaţia economică mondială a Marii Britanii este toare. Ea îşi merită acum pe deplin calificarea de „ţara > transformă naţiuni întregi în muncitorii ei salariaţi, care cuprinde în braţele ei uriaşe lumea întreagă…” *.

Cu bugetul prezentat de iministrul de finanţe William < riad stone în anul 1853, începe cu adevărat era liberului^schiml) în relaţiile economice ale Angliei cu străinătatea şi cu propriile sale colonii. Mărfurile metropolei nu mai sunt impuse fa un tratament de favoare pe piaţa coloniilor. Din anul 1859, coloniile dotate cu autoguvernare dispun în politica vamală de o libertate ce le permite chiar instituirea de tarife protecţio-niste contra produselor engleze 2.

Adoptarea liberului^scnimb obligă la reconsiderarea doctrinei şi politicii coloniale; fenomen ce se cristalizează în colonii în sistemul autoguvernării prin ministere responsabile faţă de organele lor legislative alese. Triumfând pentru întâia dată în Canada, între 1840 şi 1848, el se extinde în majoritatea coloniilor de emigraţie (cele din Australia şi Colonia Capului), până la 1874. În general, sistemul politic adoptat de acestea imită servil formele şi tradiţiile parlamentare britanice. Nu lipsesc însă – şi Londra nu se opune – influenţe americane (în Canada), precum şi devansări In direcţie radicală, în raport cu sistemul politic ai metropolei (în Australia). Semnificativă pentru spiritul „. liberal” este şi îndelungata tolerare a unei mari varietăţi de coduri şi jurisprudenţe în cadrul imperiului. Alături de dreptul englez, predominant, se îmtâlneşte ila Quebec jurisprudenţa franceză ibazată pe „La coutume de Paris”, anterioară* revoluţiei burgheze; îm insula Mauriciu, codul lui Napoleon; dreptul olandez în Guyana, Colonia Capului, Natal, Ceylon; dreptul spaniol îm Trinidad şi cel sicilian în Malta 1.

În problema expansiunii se discern semnele depăşirii „crizei de conştiinţă” din prima jumătate a secolului, relativa moderaţie care făcuse guvernul britanic să renunţe la unele anexiuni, iar pe diferiţi doctrinari şi politicieni să considere că zilele irnipariuilui sunt numărate, din clipa acordării dreptului coloniilor de a se guverna singure, prin ministere responsabile.

Experienţa arăta burgheziei engleze că forţa economică şi comerţul ei tentacular ianiulează iperfect tendinţele centrifugale, ale căror latenţe erau suspectate îin culisele ministerelor responsabile, 'revendicate de colonii. Perioadei liberalismului clasic, marcând o excepţională expansiune industrială şi comercială, i-a corespuns şi o reluare a expansiunii politice, coloniale. Exponentul ei a fost liderul liberali Palmerston, care s-a inspirat lin tradiţia lui 'GromweM şi Pitt, imprimând politicii externe

Ir/e o atitudine îndrăzneaţă, agresivă, în care se presimt rur* le imperialismului colonial de ila sfârşitul veacului. Pal-merston recomanda colaboratorilor săi: „Să nu lăsaţi niciodată lin mină fie şi numai un ac cu gămălie asupra căruia aveţi nun drept şi credeţi că-1 puteţi păstra; si, chiar dacă socotiţi că, în ultimă instanţă, va trebui să-J pierdeţi, faceţi toate dificultăţile posibile înainte ide a-1 abandona, lăsând sa se creadă că mai degrabă veţi susţine un război, decât să-1 părăsiţi 2.

Această atitudine – ale cărei manifestări îndepărtate se pot întrezări în unele acte izolate ale parlamentului, începând de ipxin 18433 – nu este încă împărtăşită unanim de clasele dominante engleze. Dimpotrivă, între 1862 şi 1869, pornind de la considerentul reducerii cheltuielilor administrative şi militare în colonii, Partidul iliberal (dar şi unii lideri conserva- „ Afâ-numitele „Foreign Jurisdiction Acts” (Actele de jurisdicţie, adoptate în acest an, autorizau pe guvernatorii coloniilor afri-i măsuri judiciare dincolo de hotarele aflate sub suveranitate bri-tanicl, sub pretextul urmăririi delicvenţilor refugiaţi acolo. Cf. Giglio, op. Cit., p. 38.

Tori, ca însumi Benjamin Disraeli) pre i icestor cheltuieli în sarcina unora dini în relaţiile dintre acestea şi metropola. I ultimi manifest bine conturată de „indiferentism” faţă de colonii, In |”>I” engleză din secolul al XlX-lea x.

Comerţul – sistemul circulator al imperiului „înviorarea comercială care a urmat după criza din 1H47 – scrie Engeils – a marcat începutul unei noi epoci Lnctufl triale. Abrogarea legilor cerealelor şi celelalte reforme financiare care i-au urmat în mod necesar au dat industrie merţului Angliei întreaga libertate de acţiune doriţii. Scurt timp după aceea a urmat descoperirea terenurilor auri leudin California şi Australia. Pieţele coloniale şi-au dezvoltat într-o măsură din ce în ce mai mare capacitatea de absorbţie pentru produsele industriale engleze” 2.

Expansiunea economică engleză în perioada liber-sohimbis-mului clasic poate fi ilustrată prin oâteva date asupra industriei şi comerţului în deceniul 1850-1860. În acest interval, producţia de huilă a atins 81 de milioane tone anual, ceea ce echivala cu întreaga producţie mondială din 1850. Producţia de fontă a crescut în zece ani de 2,6 ori. Valoarea exporturilor de bumbac se ridică de la 35 la 52 de milioame lire sterline pe an, reprezehtâind 38% din totalul mondial. Toate acestea, în ciuda faptului că sistemul capitalist ifusese zdruncinat în 1857 de o nouă şi puternică criză economică, din care însă economia britanică s-a recules cu repeziciune.

Marina comercială engleză şi-a sporit în zece ani capacitatea cu 68%, ajunigâ'nd să însumeze jumătate din întreaga flotă comercială a Europei. În 1847, îm porturile Angliei au intrat sau au ieşit vase cu un itonaj de circa 4 milioane tone. În 1860, singură Londra depăşeşte 3 milioane s.

Exportul britanic totaliza îm 1853 valoarea de aproape 99. de milioane lire sterline, din care o treime era îndreptată către posesiunile britanice, iar restul spre alte ţări. În 1870, valoarea exportului a crescut la 200 de milioane lire, din care însă. Numai 26% mergeau în colonii. E adevărat, acest procent însemna o creştere absolută a exportului în colonii de la 33 la 52 de milioane lire, adică cu 57,5% 1. Se poate, aşadar, conchide că într-adevăr capacitatea de absorbţie a pieţelor coloniale a crescut, dasr cu observaţia că, paralel, a crescut şi mai mult cererea de produse britanice pe pieţele străine. Scăderea relativă a ponderii imperiului îin ansamblul comerţului englez este de asemenea efectul instituirii libertăţii complete a comerţului cu toate ţările, inclusiv pentru coloniile înseşi. Un oarecare rol au jucat, în acest sens, şi începuturile protecţionismu-lui vamal instituit în urnele colonii faţă de importurile de produse industriale engleze 2. Ceea ce trebuie să atragă atenţia nu este însă scăderea în sine, cât faptul că ea, după adoptarea integrală a liberului-schimb, este destul de redusă, neafectând esenţial structura relaţiilor comerciale dintre metropolă şi im-l'criu. Faptul constituie o probă a imensei superiorităţi indus-ii iile a Angliei faţă de colonii, cât şi considerabilul ei avans I. H'i de alte ţări, care nu o pot concura pe pieţele ei tradiţionale 3.

Nu numai capacitatea de absorbţie a coloniilor creşte, dar şi resursele lor productive, capacitatea lor de a aproviziona metropola. Dacă perioada pâină la 1849 s-a caracterizat, de pildă, prin luarea cu asalt de către industria engleză a pieţelor asiatice (India, China), după această dată pieţele respective dau semne de saturare, cresdând în schimb importurile Angliei din această zonă geografică4. Războiul civil din Statele Unite, dintre 1861-1865, şi criza de aprovizionare a industriei engleze cu bumbac american – urmare inevitabilă a acestui război – au determinat Anglia la o încurajare a cultivării bumbacului în coloniile sale, prilej binevenit de altfel pentru ' C r o u z e t, op. Cit., în „Annales”, an. 19 (1964), nr. 2. P. 284.

O tentativă de frângere a cvasimonopolului pe uele

Unite ajunseseră să-1 deţină în producţia idi”l3 materii prime. În numai doi ani, product în de bviffltMU I bl a crescut de trei ori. Se făcură plantaţii şi în Australi* dl Iest. În general, nevoia de a „pari eapacii. iiil* prodiui coloniilor şi a facilita transporturile a dus la o i L Ifl vestiţiilor engleze de capital în India, Canada, Australi”, ca şi în alte ţări1.

Analizând mai îndeaproape legăturile comerciale ale An gliei cu coloniile în deceniul 1850-1860, se constată că, difl exportul spre imperiu, 42% consta în ţesături de bumbac, iar textilele îin genere formau 64°/o. Articolele metalice re] tau 16%, iar restul erau alte produse. La importul din impi riu, cel mai ridicat procent îl dădea lemnul (19%), urmai diat de zahăr (18%), apoi lână (13%), indigo (5%) fi cafea (4%). Lemnul se importa în cea mai mare parte dim Canada, zahărul din Antile şi insula Mauriciu, indigoul din India, cafeaua din Ceyilon, iar lâina din Australia, Noua Zeelandă şi Colonia Capului. În exportul acestor colonii, cantitatea de lâna crescuse fulgerător, după 1820. Ea acoperea 82% din exportul Australiei şi Noii Zeelande (la 1854) şi 72% din cel al Coloniei Capului şi Natalului.

În ansamblul schimburilor dintre Anglia şi imperiu (import-export împreună), India ocupa locul cel mai însemnat (34%), urmată de Australia (22%), Canada (13%), Antilele engleze (12%). Restul îl forma comerţul cu Africa, în primul rând cea de sud, îşi cu alte colonii, care, luate fiecare în parte, dădeau un procent insignifiant în comparaţie cu iprimele -

Dezvoltarea volumului comerţului în perioada „imperiului liberal” a atras după sine şi necesitatea dezvoltării corespunDu liberalisme î l'impirialisme (1860-1878), Paris, 1939, pp. 384-385 [Col. „Peuples et civilisations”, voi. XVII]; Pouthas, op. Cit., p. 393.

Pentru comparaţie a se vedea dinamica exporturilor engleze între nează în primul rând curba constant ascendentă a exporturilor spre Asia

         (o creştere valorică de peste 4,5 ori), dar şi spre Africa (însă numai după 1825). La 1849, cele din urmă reprezentau între 20 şi 25% faţă de valoarea exporturilor în Asia.

zătoare a capitalului bancar, datorită rolului acestuia în domeniul creditului şi al mijlocirii iplăţilor. Între 1856 şi 1858 s-a introdus în Anglia o nouă legislaţie bancară, acordând maximum de facilităţi pentru constituirea de societăţi bancare anonime. Rezultatul acestor măsuri a fost o veritabilă erupţie a capitalului bancar britanic. De la 1856 la 1863, valoarea capitalurilor jplasate în societăţi anonime a crescut de 2,5 ori, iar concentrarea lor a făcut asemenea progrese, încât la 1861 un muimăr de 48 de bănci posedau un capital egal cu al tuturor băncilor engleze de dinaintea legilor din 1856-1858,.

După 1860, între băncile britanice erau 27 de societăţi mari, cu peste 1000 de sucursale în imperiu, specializate în operaţii diverse, legate de colonii. Mai erau 22 de bănci străine, mai mult sau mai puţin controlate ide capitalul englez şi având oficii la Londra, de asemenea interesate în economia imperiului. În fine, 23 de bănci ou sediul în colonii sau chiar în străinătate, fără oficii la Londra, completau această gigantică reţea bancară imperiailă 1.

Una dintre cele mai vechi era „Bank of New South Wales”, fondată încă pe vremea guvernatorului Macquarie (la 1817), < ii sediul la Syidney. Tot interesate în afacerile cu Australia in. ii erau: „Bank of Australasia” (fondată în 1835), „Bank of South-Australia” (1835), „Union Bank of Australia” (1837)2. La 1850 erau în total 7 bănci specializate mi operaţiile de credit şi comerciale cu Australia. Ele au luat un avânt formidabil după 1851, anul descoperirii aurului în colonia Victoria, din sudul continentului australian. Prin intermediul lor s-a trimis în Anglia aurul descoperit şi extras.

Pentru India a luat fiinţă în 1851 „Oriental Banking Corporation” (cu un sediu important da Bombay, dar având sucursale şi în Africa de Sud, Mauriciu, Melbourne şi Sydney); în 1853 „Bank of India, Australia and China” şi „Bank of Asia”, iar ceva mai tâirziu „Mercantile Bank of India, London and China”.

Orientate spre creditul şi schimburile cu Canada erau „Bank of British North America”, ifondată în 1836 şi „Biank of British Columbia”, lân 1858, anul începuturilor exploatării zăcămintelor aurifere din Columbia britanică. La 1822 se în- ' Pouth as, op. Cit., pp. 390-391. 2 II.i i ii. i r d, op. Cit., p. 374 şi urm.

Temeiase „Bank of Montreal”, în rnn timpuriu al evoluţiei raporturilor economice dinu. < mi.li.1 Sutele Unite, ea era cu capital american.

Rolul acestor bănci în relaţiile ou imperiul era, dupS cum am mai subliniat, mai rnuilt al acordării de credit* şi comerciale sau aii transferurilor de bani, în cadrul K linului rilor de mărfuri. Ele mu practicau aproape de loc investiţii capital. Pe la 1850, capitalul englez din străinătate, de lltft! redus, se afla investit în Europa, în proporţie de peşti d treimi. După 1875 cresc în ritm irapid investiţiile de 1 ipital peste hotare, cu precădere în colonii, astfel că la 1913 ctpitl Iul britanic investit în Europa va reprezenta numai 5°/o faţî dl cel din colonii sau alte ţări extraeuropene i.

Emigraţia

Mijlocul veacului al XlX-lea e un moment de cotitură decisivă în cadrul fenomenului emigraţiei britanice. El ia proporţii fără precedent, devine o problemă naţională. Consolidează dominaţia engleză în multe colonii, le extinde teritoriul, le exploatează mai complet diversele bogăţii, exercitând totodată şi o profundă influenţă în sensul accelerării evoluţiei lor social-politi-ce şi, prin aceasta, a raporturilor politice în interiorul imperiului.

Lenin nota retrospectiv, pe la sfârşitul secolului trecut, deci la o dată când emigraţia atinsese unul din punctele sale culminante, că măsura în care scăderea relativă a populaţiei agricole europene se tr-ainsfo-nmă îşi în scădere absolută, depinde imult de dezvoltarea coloniilor capitaliste. „în colonii… există ip. unâiiiiiii disponibile, pe care coloniştii noi le ocuipă fie cu totul fără plată, fie plătind un preţ derizoriu, şi încă pământuri virgini-1 (aror rodnicie reduce ila minimum cheltuielile de producţie” 2.

De origine covî-rşitor murală, această emigraţie a dezvoltat şi în colonii agricultura, sistemul fermelor. Dar nu exclusiv, deoarece nu sunt rare cazurile î-n care emigrantul european ruvoi. 4, Editura Politică, Bucureşti, 1961, p. 139, 144.

ral îşi schimbă ocupaţia o dată cu strămutarea şi se angajează în transporturi sau în industrie.

Între 1815 şi 1872, din Marea Britanie au emigrat în total peste 7,5 milioane oameni. Cam 1 milion până la 1840, iar 6,5 milioane după această data. Un procent foarte însemnat al acestui exod l-au absorbit însă Statele Unite, cu circa 4 milioane de imigranţi britanici. În coloniile engleze, cei mai mulţi se îndreaptă între 1840 şi 1872 spre Canada şi Australia (câte 1 milion) l.

Cauzele fundamentale ale emigrării irămân aceleaşi; pauperizarea păturilor inferioare aile populaţiei, ca urmare a dezvoltării capitalismului. Îndeo-sebi după 1870, concurenţa pra^-duselor agricole din ţările dezvoltate (recent – Statele Unite, Argentina, Rusia, o parte a coloniilor britanice – a determinat o îndelungată criză agrară în Europa, scăderea preţurilor la grâne, a salariilor! în agricultură.

Pe rondul acestei realităţi sociale s-au produs unele momente de „explozie” a emigraţiei, pricinuite de descoperirea noilor zăcăminte aurifere din California (1848), Australia (IS51), Columbia britanică (1858), Noua Zeelandă (1861) sau di ani anti fere (Africa de Sud, 1870). Cazul cel mai semnificativ, ilustrând un asemenea moment îm cadrul Imperiului britani ic, este al Australiei, care între 1851 şi 1861 primeşte 508802 emigranţi englezi.

Emigraţia este în Anglia nu numai complet liberă, dar de pe da 1840 ohiar încurajată şi facilitată. Se creează un birou al emigraţiei 2, serviciu public destinat să coordoneze operativitatea serviciilor navale, dirijâirud pe emigranţi în aşa fel ca să asigure tuturor vaselor un număr suficient de pasageri. Creşte numărul societăţilor particulare – unele sub firmă filantropică sau religioasă – care sprijină pe emigranţi, specializate fiind în recrutarea lor pentru diverse colonii: Canada, Australia, Noua Zeelandă etc.

Resorturile acestui interes al statului şi ale preocupărilor „filantropice” private – uneori (patronate de înşişi membrii familiei regale – le descoperim cu 'uşurinţă în nevoia de braţe „ E r i c A. W a 1 k e r, The Britisb Empire. Its Structure and Spirit, d. i II 1, Oxford, 1944, pp. 52-53.

De muncă în colonii, pentru mai efn i cât şi în faptul că emigraţia constituia O mct< rezolvării gravei probleme a pauperizării nele cercuri de afaceri reprezenta chiar o iursS di tn d< ceniul 1850-1860, în care Anglia şi-a trimil d'vcu olo dl „ mi aproape 2,5 milioane de oameni, a scăzut ou iprotpa 700000 numărul celor asistaţi din fondurile publice ţi. m rtaltl cânte majoritatea locurilor din casele de munci i ►entnu tn 1854 erau ocupate cu transportul de emigranţi 250 d< -ale marinei comerciale engleze 2.

Emigraţia e facilitată după 1850 şi de dezvoltarea miiloa celor de comunicaţie. Este perioada în care forţa aburului revoluţionează transporturile navale. Se introduc primele i i regulate de pasageri între Anglia şi cele mai îindepărt ţuri ale lumii. Călătoriile devin mai rapide şi mai comodi Coloniştii nu mai sânt mişte izolaţi, care trebuie să aştq>t<- i u anii sosirea unui vas din patrie. Căile ferate, a căror construcţie în colonii începe tot acum, completează această perfecţionare a transporturilor, iar cablurile telegrafice transoceanice (între 1850 şi 1870 spre Canada şi India) transmit instantaneu veştile şi contribuie la crearea unui climat mai familiar emigranţilor, în noua lor patrie 3.

Fiind în primul rând opera cultivatorilor rurali, pentru emigraţia din a doua jumătate a veacului al XlX-lea prezintă o importanţă aparte regimul proprietăţii agrare din colonii. El se conturează în două tipuri fundamentale: cel australian şi cel canadian. Sistemul australian se baza pe vânzarea pămân-tului în loturi mari şi la un preţ (ridicat, ceea ce a avut drept consecinţă dezvoltarea marii proprietăţi. Fondurile obţinute prin vânzarea păimâinturilor erau întrebuinţate pentru încurajarea emigrării, care trebuia să furnizeze, prin emigranţii săraci, lucrătorii agricoli necesari marilor proprietăţi.

Sistemul canadian, influenţat de metodele guvernului Statelor Unite, preconiza vânzarea pământurilor la preţuri scăzute populaţie, din Irlanda asuprită şi bântuită de mizerie şi foamete pleacă pp. 260-268.

şi iân rate. În Canada, preţul unui acru ajunge la numai 4 şilingi, adică ide cel puţin cinci ori mai scăzut decât în Australia. După 1872 s-a introdus chiar concesionarea gratuită de loturi din pămiânturile publice. Rezultatele acestei politici au fost un curent mai susţinut de emigraţie ispre Canada şi o structură mai democratică a proprietăţii agrare, cu dezvoltarea fermelor individuale 1.

Emigraţia masivă din veacul aii XlX-lea a dat o lovitură nimicitoare populaţiilor indigene. In pragul secolului nostru, în Canada mai trăiau vreo 100000 de indieni, în Australia vreo 70-80000 de băştinaşi (cei mai mulţi în nord şi vest, în est şi sud abia dacă rămân 2-3000), în Noua Zeelandă vreo 40-50000 de maori. Indigenii din Tasmania au dispărut până la 1863, afară de o singură femeie. Scheletul acestei ultime supravieţuitoare a rasei tasmaniene e păstrat din 1876 în muzeul din Habart, capitala insulei2.

După abolirea sclavajului, pentru suplinirea mâinii de lucru a negrilor de pe plantaţii a fost încurajată emigrarea în diferite colonii a lucrătorilor indieni. Ea a început în 1847 în insula M.uiriciu, în 1844-1845 în Indiile Occidentale, către 1860 în Alrica de Sud, în 1880 în insulele din Pacific.

Fenomenuil emigraţiei indiene a fost mult mai puternic de-cft s-ar crede. În Indiile de Vest au emigrat, numai între 1850 ji 1870, aproximativ 100000 de indieni; lân Guyana britanică 128000, iar în Mauriciu cam 90000. Între cele două războaie mondiale, în Mauriciu trăiau 158000 de indieni, în Guyana britanică 150000 (jumătate din populaţie), în Trinidad 130000, în Africa de Sud 150000, în insulele Fiji 60000 s.

Antecedentele marii răscoale indiene din 1857-1858

Răscoala poporului indian din anii 1857-1858 a fost cel mai însemnat episod al luptei de eliberare de sub colonialismul britanic, până la intrarea acestei ilupte în faza sa decisivă, victorioasă, după al doilea război mondial.

        * Dcmangeon, op. Cit., p. 128; Nowack, op. Cit., pp. 78-79. 1 Dcmangeon, op. Cit., pp. 126-127; P o u t h a s, op. Cit., p. 269; CHBE, II, pp. 715-721.

Stabilirea şi enumerarea cauzeloi i, în fond, a face procesul întregii dominaţii brii.in> tm 11 < 11. Icea dată, cu toate metodele sale. A fost unul din m< tu care contradicţiile dintre cuceritori şi sup exploatare şi asuprire sistematica,.ni violentă.

Masele populare sufereau de pe urma ruin rilor săteşti, a fluctuaţiilor recoltei – în condiţiile culturi înapoiate, care ruina şi mica proprietate agrară – pe urma cămătăriei şi îndeosebi a fiscalităţii şi a metod < ei. O anchetă întreprinsă de guvernul britanic, după izbucnii i răscoalei, a înregistrat dovezi de netăgăduit ale frecvenţei întrebuinţării torturilor, spre a-i sili pe ţărani să-şi achite obligaţiile 1.

Începuturile construirii căilor ferate2 au provocat fi nemulţumiri, în urma confiscărilor şi răscumpărărilor siliţi terenuri3. O criză economică acută a afectat piaţa indi m în 18554.

Aceste motive de ordin material au incitat populaţia la o interpretare duşmănoasă faţă de britanici a tuturor măsurilor luate de ei. Tendinţele de reforme în spirit modern erau privite ca un preludiu al creştinării forţate a întregii ţări. În 1850, britanicii au emis legea care garanta libertatea convertirii la

Itânism, cu dreptul, pentru cel în cauză, de a intra în proprâotttte separată asupra unei părţi din averea familiei. Aceasta, potrivii normelor tradiţionale hinduse, era indiviză5. Prin formele în spirit european, englezii au procedat prea i. ut, ignofând, cu orgolioasă superioritate, tradiţiile. uliu. Ei societăţi cu o oultură diferită de cea europi deplin conştientă şi ataşată de valorile şi posibilităţile i ii de dezvoltare. La cauzale de natură material, i de nemulţumiri, s-a adăugat astfel şi un cliOpere, voi. 12, pp. 270-275.

P. 340.

Politici, Bucureşti, 1961, p. 75.

mat psihologic ostil în rmchn aliene. Şcolile şi oficiile locale de educaţie erau numite „birouri ale diavolului”.

Gresarea cartuşelor ide armă i me de vacă sau de porc apare deodată ca sacrilegiu în ochii soldaţilor indieni, de religie hindusă sau musulmană *.

După încheierea aproape completă a cuceririi Indiei până la hotarele ei naturale, englezii au adoptat o atitudine mai dură faţă de principii indieni, pe a căror colaborare se bazaseră până atunci. La aceasta au contribuit şi dificultăţile financiare ale Companiei Indiilor, pe care ea a căutat să le remedieze con-fiscând unele din domeniile principilor. Intre 1848 şi 1854, Anglia a anexat posesiunile a mai bine de 12 principi indieni, un teritoriu cu o suprafaţă totală de peste 200000 km2, cu o populaţie între 4 şi 5 milioane de oameni. Anexarea principatului Aud, în 1856, şi refuzul guvernatorului (general, lordul Dal-housie, ide a recunoaşte la Khanipur succesiunea prin adopţiune a prinţului Nana Sahib au înrăutăţit şi mai mult raporturile dintre englezi şi feudalii indieni.

Tot din cauza dificultăţilor financiare ale companiei s-au. Comisii de revizuire a proprietăţilor scutite de irnpoI funciar (inamdar). O parte din aceste proprietăţi aparţipersoanelor particulare, altă parte instituţiilor religioase.

Erifioarea unor asemenea tradiţionale şi importante priilr; ii, spre a nu mai vorbi de nerecunoaşterea lor, a ifost de naturi şi contribuie.la impopularitatea engleză în „faldurile i dominante hinduse 2.

Nemulţumirea generală s-a putut manifesta mai curând în unităţile de armată indigenă – regimentele de şipai – recrutate şi întreţinuite de companie, sub comanda unor ofiţeri englezi, încă în vremea războiului cu sikhii, unele regimente au avut o semnificativă atitudine şovăitoare. În timpul războiului Grimeii, folosirea de trupe hinduse de către englezi n^a fost bine privită. În India se spera într-o înfrângere britanică. Războiul cu Persia, care a urmat în 1856-1857, a indignat pe musulmani.

I r 1 Marx, Răscoala din armata indiană, în Opere, voi. 12, pp. 233-234; Problema indiană, în Opere, voi. 12, pp. 247-248;

Audului, în Opere, voi. 12, pp. 474-479; Pouthas, op. Cit., p. 315 ' irca 20000 de asemenea proprietăţi au fost confiscate. Cf. Dut., p. 263.

Mata de şipai, creată de engUv i în (oloiul loi mizată şi înarmată moderai > nuli ui li acea dată. Controlul anglc iloi dislocarea de unităţi întregi şi ilr nu ic; ţipai s-au îndreptat deci speranţei* cerouriloi îse, care au organizat mişcarea. 1 nplâ insurecţie militară, ci a devenit o < liberare a poporului indian, i.1 Iost precedată nemijlocit de o răsco.il. i în '. Şi de alta în Haiderabad, ia 1855 l. Profeţii mise din sat în sat, prevesteau sfârşitul domi din ele afirma că la împlinirea a <> iut3 d de la Plassey (din 1757), pui ulm şi 2.

Desfăşurarea răscoalei isc au izbucnit la 22 ianuarie 1857, când, ui fost incendiate nişte cantonamente militare.

Irtie s-au produs tulburări în două regimente lii'iiijţal. În luna aprilie ele au continuat, extin- < (. uvgelui, la Allahabad, Agra, Ambala, până jelui. „Actuala. răscoală – scrie Marx – în un u totali specific şi ameninţător. A fost pentru

I >i mii când regimentele de şipai au ucis pe ofiţerii lor „I musulmanii şi hinduşii, uitând de aversiunea lor <>triva stăpânilor ilor comuni… Pentru na oară okid răscoala nu s-a limitat doar la câteva localitlţi >i etnd, în ifiârţit,. răscoala din anmata anglo-indiană a ii niniifestaTea nemulţumiriii generale a marilor poisiatice faţă de dominaţia engleză, deoarece răscoala l'uuthas, op. Cit., pp. 314-315; Edwardes, The Battle of iy,., p. 5.

Armatei bengaleze era, fără îndoială, strâns ilegată de războaiele din Persia şi China” *.

La începutul lunii mai, răscoala izbucni la Lucknow, ca pitala Audului, şi se extinse ou repeziciune în regimentele

3, 11 şi 20 de indigeni, din garnizoana Meerut. Aceste regimente puseră stăpânire ipe oraş, apoi se îndreptară spre Deliii, ocupându-1 la 11 mai şi proclamând restaurarea puterii împăratului Bahadur, ultimul reprezentant al dinastiei Marilor Mo-guli. Garnizoana din Deliii, alcătuită din trei regimente de infanterie şi o companie de artilerie indigene, s-a alăturat răsculaţilor. Pâmă la sfârşitul lunii imai, toată valea Gangelui, din Pendjab până la Caloutta, era în plină revoltă şi aproape în întregime sub controlul răsculaţilor. La Lucknow, englezii din oraş, soldaţi şi civili, în număr de vreo 700, sunt asediaţi în clădirea rezidenţei. La Khampur, în ziua de 4 iunie, răsculaţii proclamară rajah pe Nana Sahib.

Englezii declarară starea de asediu în toate regiunile răsculate, Luând măsuri de urgenţă pentru a trimite trupe în di-ţia I) elhi. Fură suspendate îmbarcările unor unităţi din Ceylon pentru China şi se expediară în India trupe din Anglia. ' pele engleze asediară oraşul Delhi, căzut în mâinile răs-i nlaţilor. Aceştia însă rezistară eroic până la 14 septembrie, ui oraşul a fost luat cu asalt şi complet cucerit la 20 sep-icinbrie, după lupte de stradă.

În cursul verii, mai izbucniră tulburări izolate în Pendjab, la Peshawar şi Firozpur, precum şi în prezidenţia Bombay, la Aurangabad, în rândul cavaleriei nizamiului de Haiderabad. Semne de nesupunere dădură regimentul indigen din Kolhapur (tot în prezidenţia Bombay) şi armata principelui marat Holkar.

În valea Gangelui se desfăş-urară lupte puternice la Agra şi la Khanpur. Nana Saihib fu iânfrânt de trupele generalului Havelock, iar Khanpur, recucerit de englezi la 16 iulie. Represalii teribile au fost dezlănţuite asupra populaţiei.

În scrisorile trimise din zona răscoalei de funcţionari şi ofiţeri englezi se putea citi: „Avem drept de viaţă şi de moarte anjpra imaigoniloT şi vă asigurăm că suntem necruţători”… „Nu trece o zi în care să nu spâmzurăm 10-15 oameni”… „Pe indi- ' K a rl M a r x, Răscoala din armata indiană, în Opere, voi. 12, p. 234.

Ii nulecăm sumar, fără să mi, şi om oacheş care ne cade în ml n sau îl i” '. 1 M puternice întăriri sosite din –, armata engleză, condusa de -< nei iJul < olui (în campania de readuci 'i i'.nl Lucknow fu despresu.r. ii şi civilii n ncintarie. După lupte grele lângă EChanpui ' icmbrie, Campbell îmfirî. nse trupe ii lui Naina Sahib, Taintia Topi, umil din eroii, i liberare a poporului indian.

Uarie-martie 1858, armata engleză reouceri defui nul Aud şi capitala sa, Lucknow, dedâindu Sfi la p i represalii, vreme de 12 zile. „Pr. Ului

ISS8 – scria Bngels – va rămtfne o 11 ii ii mata britanică” 2.

Ni, rc. i Luckmowului (19 martie 1858), ră ii forma luptelor de guerilla. Detaşamente mai li' răsculaţi au fost împrăştiate la Bareilly, la n nord-vest de Lucknow, şi Gwalior, unde la i Inşi înfrânt decisiv Tantia Topi. Nana Sahib s-a ni munţi, dispărând pentru totdeauna în junglele i init'U Topi a 'fost prins, osândit la moarte de o li, i executat, la 18 aprilie 1859. Peste 2000 de eeaşi soartă. Un martor ocular la execuţii „(ei supuşi supliciului au murit aproape toţi i indiferenţă pe care indienii o ştiu atât de bine rţii: l.

Ii ileours lent. Spre toamna anului 1858 oribilită în. regiunea Delhi. Oficial, englezii au Iun. ii ii, li, mim completă a stării de asediu şi pacea în ij'. i pi l iii.'iil. i nminai la 9 iulie 18594.

        „ K t r I Mll, Mii o, la din India, în Opere, voi. 12, pp. 289-290. I l, [Amănunte cu privire la asaltul Luckno-p. 470.

        * K a i I M a r x, Răscoala din armata indiană, în Opere, voi. 12,

— 290, 296-300, 304-313; Ştiri din India, pp. 250-252; Situaţia pp 266-268; Frie'drich Engels, [Cucerirea oraşului Delhi], îa înfrângerea marii răscoale naţionale de eliberare a po porului indian, din anii 1857- 1858, s-a datorat faptului că ea, deşi a cuprins teritorii foa; i şi a antrenat în luptă naţionalităţi şi clase sociale diverse, n a reuşit totuşi să realizeze o coeziune suficientă a acestora împotriva duşmanului imediat, colonialismul britanic. Muilţi principi au rămas pasivi, ori au ajutat pe englezi. În alte părţi, tunde feudalii indieni se angajaseră de partea răscoalei, populaţia a rămas pasivă, din ură de clasă. Unele trupe indigene din slujba englezilor, ca gurkhaşii din Nepal, sau chiar sikhii, au rămas mai mult sau mai puţin fidele acestora şi au colaborat la înfrângerea răscoalei. Colonialismului englez i-<a reuşit deci încă o dată să exploateze contradicţiile sociale şi naţionale din sânul popoarelor Indiei.

Mai mult însă decât aricind înainte,. indienii au făcut în 1857 un mare pas înainte spre realizarea unităţii în lupta contra jugului străin. Răscoala din 1857-1858 este unul din glorioase episoade ale istoriei lor.

Urmările imediate ale răscoalei „Dacă în timpul expediţiei ei în India, întreprinsă în numele civilizaţiei şi al umanităţii, soldăţimea dezlănţuită a putut jefui numai bunurile mobile ale indigenilor, în schimb, guvernul britanic, care vine în urma ei, îi despoaie şi de bri-nurile imobile. Se face caz de faptul că prima revoluţie franceză a confiscat pământurile nobilimii şi ale bisericii! Se face caz de faptul că Ludovic-Napoleon a conifiscat proprietăţile dinastiei de Orleans! Dar iată că vine lordul Canning, un nobil britanic cu vorbe mieroase, cu maniere şi sentimente alese, şi confiscă din ordinul şefului său suprem, vicontele Palmerston, ipămiânturile unui întreg popor, fiecare petic, fieOperc, voi. 12, p. 335; Despresurarea Lucknowului, pp. 372-379; Infrân-gere” lui Windham, pp. 385-389; Cucerirea Lucknowului, pp. 442-446; (Amănunte cu privire la asaltul Lucknowului], pp. 469-472; {Răscoala Jiu Jndia], pp. 494, 580; [Armata engleză în India], pp. 496-498; Ar-wui. i indiana, pp. 523-525; Pouthas, op, cit., pp. 315-317; Nehru, H6, 359-360.

i'. ilniă şi fiecare acru de, ce un di mile pătrate” 1.

Uit de de mai sus ale lui Km im din) martie 1858 a lordului < sui rul ii.vi Indiei, prin care dreptul de proprietate asupra p în principatul Aud era con In erniului britanic, acesta urmând, i l. i> plac. Măsura era motivată prin sprijinul dai i; i udaţi de către locuitori, care, în felul ui vinovaţi de o crimă gravă şi şi-au ati itată” '-'. Ii i Im (, 111 niinig a stimat controverse în Anglia, I

        | onsiiliului de control al Indiilor, lordul Ellenbo nu o depeşă din 19 aprilie 1858, a combătut pro in numi că, dintro singură trăsătură de, u întreg teritoriul unui regat aproape cât li urca unui întreg ipqpor” 3.

Mi l'ost, în genere, atitudinea partidului conscri >„*iulii îjusă au sprijinit pe Canning, motivându-şi nu aceea că majoritatea proprietăţilor confiscate la răscoală; anularea dreptului lor de proliidca perspectiva unei reforme agrare în Aud, proprietăţi ţărăneşti4. Ultimul punct de vemăsura lui Canning a rămas în vigoare, fără 'h de o reformă a proprietăţii (ci dimpotrivă), l. i, l.il I II, ni H) irough a itrebuit să demisioneze5.

Indiană a dat o grea lovitură dominaţiei bri Im pum i de vedere financiar. Cheltuielile milita i s-au ridicat la aproximativ 10 rnilk> <lr In,. i, ih. i, I', o lima echivalentă au pus mâna răsculaţii, 'Friedrich Engels [Amănunte cu privire la asaltul LucknoUiuluij, în I 170-471.

Lbidem, p. 474.

Iunciare în India], în Opere, voi. 12, p. 488.

Idem, Anexarea Audului, nota 390. În 1859, un cabinet conservailc scurtă durată, al lordului Derby, a făcut loc guvernului liberal al im I' iltncrston.

În zona controlată timp de câtri tuni de ei. Din aceeaşi regiune, neîneasarea impozitelor.1. nins. administraţiei britanice o pagubă de alte 5 milioane de Înv.

Compania Xndiilor a încercat în primele luni^ale anului 1858 să lanseze pe piaţa inidiană un împrumut, până la concurenţa sumei de 8-10 milioane de lire, pentru a face faţă agravării catastrofale a deficitului ei. Împrumutul s-a soldat însă cu un eşec total. Indienii n-au vrut să înţeleagă „toată splendoarea unui plan menit mu numai să _ restaureze _ dominaţia engleză pe seama capitalului indian, ci, în acelaşi timp, pe o cale indirectă, să facă accesibilă comerţului britanic avuţia indigenilor” *.

Reorganizarea administrării Indiei se impunea, aşadar, ca o necesitate nu numai politică, ci şi financiară.

        „Legea pentru mai buna guvernare a Indiei” (1858)

Proiectul de lege pentru reorganizarea administraţiei In-itat de Disraeli2 în martie 1858, a fost adoptat de parlament în iulie şi promulgat la 2 august. India devenea, coroanei; Compania Indiilor se desfiinţa, plătin-dii se acţionarilor o despăgubire de 3 milioane de lire. În ni Consiliului de control şi al preşedintelui său, s-a creat i de ministru, cu titlul ide secretar de stat pentru India, asistat de un Consiliu al Indiei, compus din 15 membri: 8 numiţi de coroană, iar 7 aleşi dintre vechii directori ai companiei, de către foştii ilor colegi3. Toţi membrii trebuiau să fi îndeplinit în India un stagiu de serviciu de cel puţin 10 ani. În India, guvernatorul general primeşte titlul de vicerege, Canning fiind confirmat pe mai departe în demnitatea sa, sub noua ei titulatură. Ultimul împărat de la Delhi, Bahadur al II-lea, acuzat de complicitate cu răsculaţii, a fost deportat r [mpiratorul şi veritabilul autor al proiectului cri însi lordul Ellen-borou (; li, fostul preşedinte al Consiliului de COBtroi al Indiei, cf. I', 111 I,.11,. /'. Cit., p. 317.

I., u n au mai oon, în Birimania, unde va li nuni limănui să ocupe tronul M.uiloi i fiind suspendată. De altfrl principi nilia imperială fuseseră masacraţi în o ilui 1 tel Iii, în septembrie 1857.

Pe lângă guvernatorii din Bombay şi M.uI râte un consiliu legislativ, format dimtr un nun nembri numiţi de guvernator, printre care şi câţi ' „impotenţa legislativă a consiliilor privea prezidenţia hiiwl. limitară de dreptul de veto al guvernato ii şi al secretarului de stat pentru In. Ii i le l. i Caloutta avea pe lângă sine, din 1861, compus din 5 membri, printre cinun i financiar şi un militar. Consiliul executiv n aproape ca un veritabil cabinet ministerial, număr de 10-12 membri numiţi de vicerege, un consiliu legislativ pe întreaga Indie, ini-1 o viceregele, iar coroana britanică dreptul i 'Kvedere administrativ, în subordinele directe erau câţiva înalţi funcţionari, în special ii bântuite de marea răscoală: un locote-ii ii iKuxl-vestului, cu reşedinţa la Agra; un Ij.iN un înallt comisar în Aud şi unul în Proi paraturi funcţionăreşti-administrath se organizează definitiv, în 1861, servi li i.li i,. ii, ! stat, aşa^numitul „Civil Service”, cu i „'„ i i > buite, ocupate pe bază de examen, de uinli. i engleze. În teorie, regulamentul

Ir organizare I kllui Civil preconiza recrutarea de

Iun indigeni, mai ales pentru funcţiile kiferloaf”, In i” nsă, acest serviciu a devenit curând o platloim. i pontru imemibrii familiilor înstărite din Anglia, care i. Lanseze îm cariera politică şi să câştige experienţă

Imun 11 uivă. Instituţie închisă, cu pretenţii aristocrati'ce, ai i Cărei membri tratau ipe indieni cu aroganţă şi trăiau. In fiecare localitate, izolaţi în societatea lor restrânsă, „Civil Service” a ajuns unul din organele cele mai detestate de populaţie, în 1870, din 332 de candidaţi la posturi, numai 7 erau indieni, iar din aceştia numai unul a reuşit la examen.

S-a întreprins şi o reorganizare a forţelor militare, determinată; nu numai de experienţa răscoalei din 1857, ci şi de aşa-zisa white mutiny – răzmeriţa albă – care a urmat anexării Indiei la domeniile coroanei. Nu a 'fost vorba de o răzmeriţă propriu-zisă, ci de faptul că vreo 10000 din cei 15000 de ofiţeri şi soldaţi europeni, angajaţi permanenţi ai companiei, şi-au cerut licenţierea, de teamă ca nu cumva, trecând în subordinele Ministerului de Război britanic, să fie trimişi în Europa sau alte colonii, ceea ce nu le-ar fi convenit, întrucik erau stabiliţi în India cu intenţii definitive; mulţi se căsătoriseră cu indiene şi dobândiseră o stare materială rmilţumitoare.

Pentru a-i reţine în serviciul militar activ, guvernul bri-i. iim, i trebuit să le acorde garanţii şi avantaje. Era nevoie de fostele cadre militare ale companiei, deoarece, tot sub ctnul marii răscoale, se luase hotărârea sporirii efectivelor militare din India şi păstrarea proporţiei de aproximativ 1/3între trupele europene şi cele indigene. Forţele armate din India, după răscoală, vor număra 65000 de britanici şi 140000 de indigeni, mai ales sikhi şi gurkhas.

În justiţie, s-a promulgat în 1859 un cod de procedură civilă, iar în 1861 un cod penal, însoţit de un cod de procedură în cauze criminale1. Ele desfiinţau şi înlocuiau toată vechea legislaţie, cu excepţia normelor de reglementare a relaţiilor familiale hinduse şi musulmane. Ulterior, datorită dezvoltării comerţului şi pătrunderii relaţiilor capitaliste de sahimb până în păturile inferioare ale populaţiei, au trebuit introduse progresiv noi dispoziţii ilegale, privind reglementarea datoriilor, urmărirea debitorilor etc.

In. msnmblu, reorganizarea admiiiustiAiii Indiei, prin şi gii din 1858, se caracteriw i cen-

        ; n SCOpul Consolidării iloiniii. u 'ulm Ini – l vm luderfca Carnalului Suez în i 11 irea

Im telegrafice1, sGurtând liniile de comun du insmitere a informaţiilor şi dispo ijutn vceastă încercare de întărirea l'roblemc economice în India, după 1858

I1'„ puiuţ tic vedere economic, lichidarea administraţiei i Imliiilor şi instaurarea celei de stat n-a reuşii nu < îiii. lătuire dificultăţile economice şi Fina lini

I i i ie 1859, un an după eşecul edificatoi 'in indian” încercat de companie, în Camera Iprezentată legea care autoriza guvernul ii împrumut de 7 milioane lire sterline, i cheltuielilor excepţionale ale administraţiei

Indii iptăimâni, lordul Derby declară în parlai avea nevoie de încă un împrumut de 5 miuimiând şi în aoest caz neaooperite alte diverse ulrniinistraţie, cifrate la cel puţin* 2 mi- „> (i şi 1859, inclusiv îm cei doi ani ai marii răs-ntanice au crescut de la aproximativ i pun în funcţiune cablul: Londra-Istanbul-Bagdadmini şi Eufratului) – Karaci; la 1869 a doua linie, pin, ma, Caucaz, Teheran, Bender-Bushir, apoi prin cablu ubmarili i. Ambele legături erau neconvenabile, întrucât iul otoman sau rus. De aceea, imediat după inaugui. iif-i liritanie a instalat şi pus în funcţiune (în i cablul Londra Lisabona-Gibraltar-Malta-Alexandria-Port

A, In, Bombay, Din 1898 va instala cablul submarin direct Londri Gibraltar, diip”m! ndu ie de Lisabona, unicul punct de pe traseu,., ill.it iub control britanii Cf. Dcmangeon, op. Cit., p. 86.

I. I r 1 M a r x, Bill-ul cu privire la India, în Opere, voi. 12, '27-528; P o u t h a s, op. Cit., pp. 317-318; H a u s e r-M auraini c r t s, op. Cit., pp. 105-107.

În 1860 şi 1861 au reapărut însă fenomenele de supra-saturare a pieţei indiene şi scăderea exporturilor britanice. Pe primele cinci luni ale anului 1860 scăderea globală era aproape de 1 milion de lire, faţă de iperioada corespunzătoare a anului precedent, mai accentuată fiind la ţesături şi fire de bumbac. Se observă în schimb o creştere a exportului de articole necesare construcţiei ide căi ferate – şine, tablă de fier, maşini cu aburi. Englezii au intensificat, de la 1861, construcţia de căi ferate, dat fiind că războiul civil din Statele Unite obliga industria textilă britanică să recurgă la bumbacul cultivat în India, iar acesta, la râmdul său, ireclama mijloace de transport adecvate către marile porturi1.

În legătură cu dezvoltarea căilor ferate, în 1860 s-au des-fiinţai taxele vamale pe maşinile importate în India2.

Noti. i administraţie engleză n-a reuşit să combată efectele unităţilor naturale care ameninţau agricultura Indiei şi se Iau cu ani de foamete şi epidemii. Până la începutul secolului al XX-lea, în India n-a existat un departament al agriculturii, continuându-se neglijarea acestui sector esenţial al nomiei3. Din 1858 până xn 1860 regimul ploilor a fost neregulat şi deficitar în regiunile de mord-vest. In 1866-1867, în Orissa, după o secetă de toamnă, au venit mari inundaţii, care au izolat provincia. Recolta era compromisă, iar transporturi de alimente din alte regiuni nu se puteau face. Re-zuiltatuil a fost ivirea unei zone de foamete, de la vest de Calcutta până la Madras, în cuprinsul căreia a pierit un sfert din populaţie. În 1868 foametea bântui în nord-vest, în Pendjab şi Radjputana; au murit 1 milion de locuitori, din

        * Nfliru, op. Cit., p. 367.

        „ Ibidem, p. 367.

L'.'.l.

Lipsurilor sau a bolilor c. uv iv i I U” tvil hol<

Im 1870, o nouă foamete >i ill million da OMXMoi îimpia Gangelui. În 1874 I ilr foamete pn> l'ih.u. În 1877, în Bengal, numărul morţiloi pi li li ridicai la mai multe milioane. Cadavre ziceau p< niui in.nc oraş, ca Haiderabad, în vreme ce în porturi i i ncHiiburată încăircarea vaselor cu orez şi grâu peni iu i nisii de ancheta fură trimise din Londra, sub ptt indignării şi emoţiei populare din întreaga lume. In le, lordul Lawrence, inaugura lucrările unui vast iţii, insuficient totuşi şi avainsând prea încet1.

I' I. Când s-a înfiinţat la Bombay prima întreprio i ii. i pentru prelucrarea 'bumbacului, şi până la 1870, im ImiIm im construit 18 fabrki de textile, din care 13 I'Oiile moderne în India au diminuat întrucâtv.

Ic l>umbac din Anglia. Existenţa întreprin- > multor. vicisitudini, deoarece după 1865,

        ^^^Bn războiul civil, Statele Unite au fost din nou în

Angliei cantităţi masive de bumbac. În ui'lu'. i i uşii englezi nu mai erau atât de avizaţi la i ezitau asupra soartei filaturilor şi ţesătoI Mlll. l '.

Probleme sociale după marea răscoală

I iptul i i u puie i principiilor şi moşierilor indieni pa>rucoală îi făcuse pe englezi să se gândească tu rănii acestora, a desfiinţării puterii lor

        |X”li l'up. i înăbuşirea răscoalei însă, politica i cu tocul pe altă linie. Ea a pornit ii societatea indiană a unor grupuri liceşte şi legate de dominaţia britai. De aceea fcdmimUtraţia engleză a dus o politică de aprore faţă de principi ţi moşieri, iertându-i pe cei mai mulţi 'ipu participarea la Tăscoală şi reinstalându-i în drepturi, r

În schimbul promisiunii de loialitate. Regimul de stat, introdus în India în 1858, a marcat începutul unei perioade de reacţiune, ta favoarea marii proprietăţi1. Cercurile superioare ale administraţiei britanice considerau marea proprietate indiană nu numai o bază mai certă de sprijin pentru dominaţia engleză, dar şi o forma mai potrivită de înlesnire a investiţiilor iân plantaţii de ceai sau indigo şi, în general, de ridicare a agriculturii indiene la un nivel competitiv cu cel din ţările 'mai avansate 2.

În acelaşi timp, regimul britanic >şi-a accentuat politica de dezbinare a „unor grupuri sociale, politice sau 'religioase din India, afectânid intenţia menţinerii echilibrului între ele. El va încuraja mereu tendinţele scizioniste din sâniul acestor grupuri, pentru a împiedica pe viitor procesul care se schiţase spontan, şi pentru scurt timp, în cadrul marii răscoale: înţelegerea din partea acestor grupuri sociale diverse a interesului lor comun de înlăturare a dominaţiei străine.

Englezii au căutat să consolideze în unele părţi ale Indiei i proprietarilor agrari mici: şi mijlocii. Ei creau prin o bază a contradicţiilor dintre moşieri, micii proprielumiântul moşierilor, şi ţăranii fără pământ.

Astfel, în 1859, un act emis în prezidenţia Bengal a acordat statutul de proprietari cultivatorilor rurali care deţineau o posesiune veche de 12 ani.

În 1868, un act de reglementare a proprietăţii funciare în Pendjab a convertit de asemenea o iserie de drepturi cuuu-miaire în drepturi legale de proprietate. Faptul însă a înrăutăţit pe viitor soarta categoriilor de idetentori neîncadraţi în prevederile actului, fixându-i definitiv în categoria celor fără drept de proprietate 3.

Metodele de guvernare inaugurate prim actul din 1858 şi reformele care i-au urmat au fost supuse unor critici şi combătute atât din ipartea unor elemente britanice mai lucide şi

K. G. Hambl y, op. Cit., p. 65.

        ' 1 It H 'ia se v. i $i lâinţi nevoit în vii noi reglementări, în 1887. Cf. Hambly, op, cit.” pp. 61-65.

Înaintate în concepţii, cât şi din i] ei burghezii n dezvoltare.

I înalţi funcţionari din India iu npotriva inului birocratic al guvernmlni d i/. ă după 1858. Ei parecan. iy.au, i; ulmi 'ini mai adecvată, revitalizarca guverneloc la pin i dementelor hinduse, arătâmd că numai astfel britanică se va putea acomoda diversităţii i ile, etnice,. religioase şi de altă matură, din numctradiţii deosebite, existente în India1. Iii politice anglo-indiene, fondate după 1850, şi-au v itatea, o dată cu trecerea Indiei sub admit. În 1859, Dadabhai Naoroji, unul din liderii npanie în favoarea recrutării cât mai larţ; i indiene pentru Serviciul Civil.

I alt reprezentant al burgheziei indii ic lire, Naoroji a fondat „Asociaţia indiană din în 1866 sub denumirea de „Asociaţia Indiilor ini 1,11,1,1 lucra asiiduu pentru ikiformarea parlaIuhIiii englez asupra problemei indiene. În ui, il asociaţiei, Naoroji pleacă în 1868 în i filiale şi a colecta fonduri de spriji ni, în 1869, la Bombay, Naoroji a enunţat, il programului mişcării dobândirea de instipontru India. Activitatea lui Naoroji a

Itarea fin continuare a sentimentului naiaţii politice ale buirgheziei au luat fiinţă, i ii La Cakutta, Madras şi alte oraşe.

L'iuih mu englezi ai acestei activităţi se nun rânduri liderul liberal manchesterian John

I'imi'Jii M it OU severitate indiferenţa opiniei publice iliin An-li i i.1 i iii problema indiană şi a cerut în parlament i rcfori Mm India să fie orientate spre descentraulm.11. m n grupului parlamentar irlandez, Erank Hugh

O'DonntU; i Chirl” S. Parnell, au manifestat de asemenea 'Malcolm Mac Rae, Sir Charles Trevelyan's Indian Letters, în „UHR”, 1962, nr. 305, pp. 708-710.

interes pentru problema indiană, I Li îffid i > iaţk între soarta irlandezilor şi indienilor. În 1878, unele personalităţi indiene proeminente au făcut irlandezilor interesanta propunere ca aceştia să aleagă câţiva indieni ca deputaţi. Cei aleşi şi-ar fi luat angajamentul de a sprijini cauza irlandeză în parlamentul din Londra, având deopotrivă prilejul să şi-o apere şi pe a lor. Parnell s-a opus însă planului, considerând că problema indiană e prea puţin cunoscută în Irlanda, aşa îmdât prezentarea de candidaţi indieni ipentru locuri de deputat în câteva circumscripţii electorale ar fi putut risca un eşec 1.

Analizând perspeotivele stăpâmirii britanice în India, cu câţiva ani înainte de schimbările survenite în perioada 1858- 1862, Karl Marx făcea unele constatări şi previziuni perfect valabile pentru epoca de după. răscoală, ca şi pentru întreaga evoluţie ulterioară a acestei stăpâniri. El arăta că dominaţia engleză a distrus civilizaţia indiană, nimicind comunităţile indigene, stârpind industria autohtonă şi „mivelând tot ce era mireţ ji superior fin societatea indiană”. Paginile istoriei stă-pâniiiii britanice în India, continuă Marx, abia dacă oglindesc i, în afară de această distrugere; activitatea ei construc-este abia vizibilă printre imarmanele ide iruine. Ea ora totuşi începută. Fiecare act întreprins de britanici în scopul întăririi dominaţiei lor cuprindea în germene un ele-jiiciat potenţial de renaştere a Indiei însăşi, de dezvoltare a unui tor potrivnic stăpânirii engleze. „în tendinţa lor de a crea în India o reţea de căi ferate, spune Marx, magnaţii industriali englezi sunt călăuziţi exclusiv de dorinţa de a ieftini transportarea 'bumbacului şi a altor materii prime de care au nevoie fabricile lor. Dar din moment ce introduci maşina ca mijloc de locomoţie într-o ţară care posedă fier şi cărbune, n-o mai poţi împiedica pe aceasta din urmă să producă ea însăşi astfel de maşini… Căile ferate vor deveni în India adevăratul precursor al industriei moderne”.

Căile ferate şi industria modernă în perspectivă vor crea noi necesităţi de schimb, vor dezvolta forţele de producţie în cadrul comunităţilor săteşti, vor accentua descompunerea

„II IR”, 1961, nr. 299, diviziunii ereditare a muncii pe emcia existenţa indiene, „acest obstacol p ului

I ndiei $1 a creşterii puterii ei”.

Înfăptuirea unităţii politice a Indi mai departe Marx, constituie o, i politică a acestei ţări. Dezvoltări l” administrative şi culturale picare bi le promoveze, (în interesul lor, au fa tparitia unei intelectualităţi indiene, iar în mâin.1 liberă va deveni un factor de reconstrucţie hinduse. Însăşi armata indigenă, odios instrumi iTe Anglia – profitând de contradicţiile

IndiiJ! (lipsa de orientare politică şi conştiinţă naţionali mente hinduse şi musulmane – căuta să (ini poporul indian ou ajutorul ipropriilor iţio nu „n element potenţial al viitoarei elib prin forţe proprii.

Est tablou cu perspective multiple, Marx în tarea că, în ultimă instanţă, tot ceea ce burhf/i.1 li nevoită să înfăptuiască în India nu va „i populare nici libertate, nici vreo îmbunătăţire i si.! naţiei Jor sociale, fiindcă şi una şi alta dede dezvoltarea forţelor de producţie, ci şi de n stăpâmire de către popor. „Populaţia Indiei nu

— roadele coacerii elementelor noii societăţi, nănate în ţara ei de burghezia engleză, atâta c, Britamie înseşi clasele guvernante de azi nu te de către proletariatul industrial, iun iiIionii lâinşişi inu vor fi devenit destul de u i scutura o dată pentru totdeauna jugwl englez.

În oi hidea (profetic Marx – putem avea t< nmiin. - i. I. Iun im viitor mai mult sau mai puţin înde i unei renaşteri a acestei ţări mari şi imn nctluli locuitori, chiar când aparţin claselor celor ni. ii de jos, Mint, după expresia prinţului Saltâkov, „plus fins et pius. idmi „ '.

Alte evenimente asiatice

Politica britanică în India şi în întreaga Asie de sud s-a axat câtăva vreme în jurul marilor probleme ridicate de iniţiativa franceză a construirii Canalului Suez. La început, Anglia a privit proiectul cu ostilitate, Palmerston fiind adversarul său ireductibil, convins că Imperiul britanic este confruntat de un diabolic plan francez de a-1 tăia în două şi că o nouă şi complicată problemă a strâmtorilor se va reedita pe coastele Egiptului, din clipa inaugurării canalului. Din punct de vedere strategic, se constata la Londra că un canal la Suez, sub dominaţia Franţei, va face imposibilă viitoarea neutralitate a Egiptului şi că o flotă franceză va putea ajunge în apele Indiei în cinci săptămâni, pe când flota engleză va avea nevoie de zece.

Prin ambasada ei de la Constantinopol, Anglia a exercitat continue presiuni asupra sultanului, suzeranul Egiptului, pentru a face greutăţi lucrărilor canalului. În 1864 reuşi să obţină de la marele vizir um ordin de oprire a lucrărilor, sub ii umanitar că ele erau executate prin corvezi şi în extrem de nesănătoase. Epidemia de holeră care în 1865 printre cei 20000 de lucrători ai canalului i; în sprijinul acestui punct de vedere. Ministrul egiptean l'ar-ipaşa propuse restrângerea dimensiunilor lucrării şi renumărului muncitorilor la 6000.

Fu rândul Franţei la o energică reacţie diplomatică pe iâin'jţă Poarta otomană, obţinând la 19 martie 1866 firmanul prin care se acorda Egiptului o largă autonomie internă şi externă, precum şi titlul de kediv (suveran, în limba persană) pentru cânmuitorul său, Isrna.il. Momentul intervenţiei lui Napoleon al III-lea în favoarea Egiptului fusese propice, deoarece trupele egiptene dăduseră un substanţial ajutor Porţii otomane, pentru reprimarea uaiei răscoale greceşti din. insula Creta. După acest eveniment şi după moartea lui Palmerston (1865), atitudinea Angliei faţă de construirea canalului se schimbă mult. Urmaşul lui Palmerston la conducerea politicii externe, lordul Clarendon, se dovedi curând foarte tratabil, deoarece comercianţii şi industriaşii englezi începeau să descopere avantajele economice ale canalului, în ipoteza că s-ar fi reuşii garantarea neutralităţii sale. „Nicio naţiune – deuni ak politician englez,)1 oul nu Vi

        /ini nuri mai mari decât a noasn naiul avea să scurteze drumul maritim 1 ondi i

— 20000, la mai puţin de 12000 de kUomttri, i”l o economie de timp cuc, la nivelul! trwdiu ' ilc atunci, atingea 50-67 de zile >i o econo insport de 32%.

I într-o nouă valoare avanpostul englez dl ' Iuni şi Australia, recent păşită pe calea pr< iioasei creşteri a emigraţiei angl< l>m considerente, cercurile condu* au tras concluzia că Sue/. ul Vfl li un ni întăririi centralizării imperiului or deveni un punct centrul d ii

Primul vas britanic trecut prin canal i niil>i ic I S69, în cadrul ceremoniilor de inau aii cablu submarin ce se instala între Lond uliuatorul lucrărilor canalului, francezul Fer-i fi felicitat la sfârşit de Clarendon şi demia cu „Star of India” (Steaua Indiei) *. H.i cu consolidarea apărării frontierelor Indiei, între 1863 şi 1869 expediţii în micul lihiutan şi continuară politica de amestec în după moartea emirului Dost Mohamed i lupte interne între cei 16 fii ai săi, aproape

În la tron, unii căutând sprijinul rusesc, alţii pe n 1869, viceregele Indiei, lordul Mayo, avu i mvul emir, reuşind să întărească infku-i în i de sud a continentului asiatic, Anglia scai ile sale de la Singapur, de pe ţărmul ii. ii-iil”-i MiI.m. i ', i de la Penaaig de sub administraţia guin. iinâninliii Indiei, reuinindu-le” (tm) aceea a Departamentului

Smniiilor. I; ipiu. l n, n V i i începutul urnei acţiuni de connu., izolată, în oarecare legătură cu conjunctura creată în MediterSlăriteană de construirea Canalului Suez, semnalăm faptul că în

I Sf.4 Anglia a cedat Greciei protectoratul asupra insulelor Ionice.

I </(/., II, p. 588.

I HBE, II, p. 108; D e m a n g e o n, op. Cit., p. 42.

Solidare şi lărgire a acestor „Straits Settlements” [Aşezări ale strâmtorilor]. Noua colonie a coroanei fu reorganizata în interior după modelul clasic. In 1871 fu negociat cu olandezii aşa-zisul „tratat al Sumatrei”, lăsându-k mină libera m insulă * şi obţinând, prin compensaţie, cedarea de către Olanda a oomptuanilui ei de la Axim, pe Coasta de Aur, în Afnca. În 1874, prin tratatul de la Pamgkor, încheiat cu sultanul de Perak, începu penetraţia engleză în interiorul peninsulei Ma-Lacca. După ce, între 1875 şi 1877, amestecul fără tact al unui rezident englez în treburile interne ale sultanatului Perak provocă o revoltă, înăbuşită cu trupe din India şi Hong Kong,. se ajunse în fapt la stabilirea unui protectorat britanic în Malaya 2.

Canada în 1851, Canada avea 1843000 de locuitori. În 1871, i se dublase aproape, ajungând la 36350003. Cu, ', i. i creştere apreciabilă, teritoriul actual al Canadei isc încă în faza de maximă intensificare a imigraţiei.

I (împotrivă, fenomenul e relativ slab, 'inferior ca medie anuală

Din punct de vedere economic, după unificarea Canadei şi instituirea guvernului responsabil, se înregistrează o dezvoltare mai ales a agriculturii şi transporturilor. Faptul se datora şi abolirii ultimelor resturi ale legislaţiei restrictive britanice la comerţul cu grâne şi la relaţiile economice ale coloniilor cu ţările străine. A mai intrat în combinaţie şi conjunctura creată

— Kcnnedy, A History of Malaya, pp. 157, 163-186; Henri

Brunschwig, Colonisation britannique. Ocean Pacifique et Ocean

Indien, în „Revue Historique”, an. 85 (1961), tom. CCXXV, p. 467; le icelaşi Les formes et Ies methodes de la colonisation des Etats, hx, în L'Europe du XlX-e et du XXe siecle (1870-1914), sul. I.-! lui Max Beloff, Pietre Renonvin, Franz

Schnabfl vi Franco V a 1 s e c c h i, Milano, 1962, p. 1046; cf.

Ia lui D. G. E. Hali, la cartea lui Nic hol as Tarling, Brititb 1', 'h, i m tht Malay Peninsula and ArehiplUgO, 1824-1871, Oxford,

boiul Crimeii, care a avânt. Nuda, prin furnituri ti. uite către Anglia.

Se organizează creditul baiu rate, K amenajează căi de transport fluviale i libernavigaţiei pe fluviul Sf. Laurenţiu i i, pe bază de reciprocitate, raporturile s imal ttii Unite, în cadrul unui tratai li IX octombrie 1854, iar de Statele Unite la Rezultatul a fost creşterea exporturilor d

Statele Unite, de la 2334000 twsheli ' ' ii lomică din 1857, atingând mai întâi şi i răsfrâtlt imediat şi în Canada, zdruncinlnd atmo h i>ptimiism şi prosperitate în care debut l, ' măsurile liberale în materie economi' unitid şi incidentul privitor, la refuzul Anglii iji. i cu 5Oft/o la garantarea unui împrumut i itnstrucţiii de căi ferate, guvernul canadian Institui iK'trojpodă'1. Departamentul ooloniajl 'din Londra energic. Ministrul canadian Hincks răsI dreptul Canadei de a se conduce în conforaje şi tariful protecţionist rămase în i. L>i. iiilni civil din Statele Unite duse la o

Cea şi Canada, dată fiind politica britanică, lui Lincoln şi înclinată spre Sudul sclaluiiiibac în ianuarie 1865, guvernul amei ii 11.11111 comercial cu Canada 4.

Federalizarea Canadei i i'porturiloi ou Statele Unite, după o perioadă il'il. I şi politică a Canadei către im i. n în ilăbire ' marelui partid liberal

În 1 ' mlsurl de capacitate egali cu 36,349 litri în Anglia şi litri în S u. A. I mu, vi, Pp. 380 ji m

B Keith, Selected Speeches and Documents, II, pp. 58-83. 1 < IIHI., VI, p. 392.

canadian1 şi un prilej de areoi tre a (partidului conservator. El vine la putere, în frunte cu un lider remarcabil, John Macdonald. Partidul conservator şi-a creat o bază politică solidă în burghezia canadiană, militând pentru o potenţare a naţionalismului economic şi politic al Canadei, pentru oprirea procesului de atracţie spre Statele Unite, dar fără a recădea într-o dependenţă mai strânsă faţă de Anglia. Într-un euvânt, conservatorii lui Maodonald au afirmat pe plan politic „personalitatea” aparte a Canadei, ceea ce constituia deja o realitate economică, era convenabilă burgheziei şi flata întrueâtva şi pe alegătorul de râind. Conservatorii au dominat scena politică a Canadei până la 1896.

Slăbirea liberalilor şi revenirea la putere a conservatorilor s-a datorat şi unor cauze interne specifice. Prin actul de unificare din 1840 se fixase un număr egal de deputaţi în parlament, pentru fosta Canada de Sus şi de Jos. Acest lucru avantaja iniţial Canada de Sus, engleză, mai slab populată. Dar în cei douăzeci de ani următori proporţia s-a inversat şi principiu] reprezentării în proporţie egală s-a întors împo-inv. i englezilor. Partidul liberal s-a pronunţat pentru abro-i lui, dar conservatorii, sprijiniţi masiv de francezi şi de rul catolic, s-au opus. Vechea tensiune dintre cele două nente etnice ameninţa să reînvie, concretizându-se în pro-te de nouă separare a celor doua provincii. Conservatorii ui lansat atunci soluţia federalizării, după model american, OU un guvern central şi guverne provinciale, acestea din urmă N.ilvgardând interesele regionale, fără a dăuna însă realizării urnei largi uniuni politice, suficient de elastice pentru a nu infirma particularismul provinciilor.

Federalizarea, deci un pas înainte spre unitatea de stat, era necesară întăririi economice, politice şi militare a Canadei, din cauza vecinătăţii absorbante a Statelor Unite şi a faptului că tocmai aoum (în 1862), Camera Comunelor din Londra hotărâse reducerea cheltuielilor pentru apărarea coloniilor şi a numărului trupelor destinate acestui scop, enunţând prinelrui membri frâu până atunci numiţi, la propunerea guvernatorului, de coroana. A fost o reformă destul de importanta, pe linia liberalizării în inmulor politice ale Canadei. Cf. G i r a u d, op. Cit., p. 56; Hardy” <>l>. Cit., p. 317; Pou th a s, op. Cit., p. 346.

'i, l că: „acele colonii care se buGU.mtoamare trebuie să deţină reiponsabilitati principali în jura propria lor ordine $i seourita um ia lor apărare externă” i.

I i, l”-l h! schimb adoptat de Anglia îm comerţul i (imada de avantaje pe piaţa bri protecţionismuil vamail aii Statelor LJffl iltc ult. iţi. De aici necesitatea unei accelerări şi l&rgiri I nhurilor pe piaţa internă a Canadei, element Ii. i/. i tendinţelor de realizare a unei unităţi politice CU I ie şi în cadrul unui stat federal -'.

Omplexă situaţie, reprezentanţii cercuiriloi licne s-au întrunit în octombrie 1864 în, oi n U i, liotărâmd să iprqpună guvernului brii Ici-ilizării („naiadei. O conferinţă în acest sens ou r< AmgJiei, ţinută la Londra în decembrie <><>, t rd, uirmat de votarea de către parlamentul bri-irtie 1867, a lui „British North America Act”,. le federaţiei canadiene.

Cp, ii, ius-au încheiat ipriin aderarea coloniilor

Noul Brunswick la formula politică a federamlitia să iii se constriuiască o linie fenată care ^ă le marilor lacuri 3.

Ii Nori Ii America Act” 4 iprevedea instituirea, sub icntă a guvernatorului general, a unei puteri i şi înainte, dintr-un minister responsabil, majorităţii parlamentare, >şi un parlament compus

— Aleasă prin vot censitar, numărul deputafinul proporţional cu populaţia – şi un senat, cu membri în număr fix pentru fiecare provincie, indimi populaţiei respective.

I. I! n. I. Puterii federale, centrale, intrau în primul mul. ipmăitftră, viaţa economică, imigraţia, coloni-

— De ordin extern, în general.

Provinciile Iţi ptotarau o legialaitură şi instituţii politice locale cu campemm. i Limitată de aceea a instituţiilor federale.

Mes, Qu^bec, 1954, j>p. 9-10. I inii va fi terminată în 1876. ' W. P. M. K e n n e d y, Documems…, pp. 665-683.

Pentru a exprima cât mai îndeaproape ideea de „suveranitate subordonată”, care definea poziţia federaţiei canadiene în cadrul Imperiului britanic, în raporturile saile cu metropola, noul edificiu politic a adoptat denumirea de „Dominionul Canadei” „.

Capitala sa a fost stabilită în orăşelul Ottawa (numit pe atunci şi Bytown), care fusese ales în această calitate încă din 1858, spre a pune capăt geloziei dintre oraşele Quebec şi Toronto. În 1868 s-a terminat construcţia clădirii parlamentului din Ottawa, toate instituţiile politice federale statorni-cindu-se aci definitiv.

Format la început din provinciile Qntario (fosta Canada de Sus), Quebec (fosta Canada de Jos), Noua Scoţie şi Noul Brunswick, dominionul Canadei se extinse repede.

În 1869 fu negociata, contra unei indemnizaţii, cedarea de către Compania Golfului Hudson a întregului teritoriu pe i.'v<concesionat, lân centrul şi vestul canadian. Tinderea administraţiei canadiene în aceste părţi începu, altele, cu unele lucrări cadastrale. Etle oemiulţaimăştii din zona centrală, departe la vest de marile l. ii ui i, care se temeau să nu fie spoliaţi de pământurile lor, în i.il de terenurile de vânătoare. Izbucni o răscoală, sub con-oucerea lui Louis-David Riel, la 2 noiembrie 1869. Acesta, la S decembrie, proclamă un guvern provizoriu, întrucât – spunea el – Campania Golfului Hudson „a abandonat” poporul din partea (locului, dându-1 ipe mâna unei jputeri „străine”. Interpretată de unii drept o recrudescenţă a luptei pentru libertate a franco-canadienilor, 'mişcarea llui Riel n-a avut în realitate alt substrat decât cel aimintit. Deşi înfrânţi (Riel s-a refugiat în S. U. A.), răsculaţii obţinură din partea guvernului de la Ottawa dreptul de a se constitui întro nouă provincie2, care la ' 11,. I.ivând autoguvernare locali, nn deottbire di „teritorii”, care erau administrate direct difuncţionari ai guvernului federal. In situaţie de. teritoriu” a rimai pini astăzi cea mai marc parte a nordului Canadei, dincolo de ceri ui polar.

Iulie 1870 fu primită în dominion, tub numele de Ma-nitoba '.

In 1871 a aderat Ja federaţia canadiană < olwnbia bdta i, pumnul condiţia construirii un d* Vin până la marile Jacuri din ast. Ai. Imadian Pa

K.nlw. iy”, terminată în 1&86,.1 format nu numai ira unităţii canadiene”, dar şi o cale ferată* de im] conomică şi strategică pentru întreg Imperiul brii 1 ipleta primul şi cel mai scurt sistem de traosporl con IU, m iritim şi feroviar, de la est spre vest, din Anglia ipm >i India.

În inul 1873 aderă la federaţie şi insula Prinţul Eduard 1 însă, cu toate tratativele duse între lNf. l mi dominion şi a. rămas colonie separai

1870, guvernul britanic decise rei tu lui ale din Canada, cu singura excepţie a garmi ni Nalifax. Măsura s-a pus în aplicare în

I, JdIid Macdonald însuşi, în calitate de primnormalizând raporturile dintre cele după donunţarea primului acord comercial iilor, cu sediul în Statele Unite4.

Ite ale istoriei sale ainterioare, Canada s către o schimbare în organizarea d y, op. Cit., pp. 689-693; despre răscoal.i

Manitoba, pp. 123-144; F o h 1 e n, op. Cit., A.i”, acordă parlamentului canadian li, incii în cadrul confederaţiei şi a le dota u < i 1 ' ii- (I v, ('/' cit., p. 694.

11.li 11.1 puii dt Terra Nova: preluarea integrală

MMiil. itn, în illblidiar, UD amănunt interesant: unul din principalii politici ai lui John Macdonald a fost George Etienne Cartier, iare, din Jacques Cartier, exploratorul francez al Canadei 11. 1 '.42. Cf. Z i e h e n, op. Cit., p. 509.

F todele arătate, fenianii credeau că vor putea constrânge gulirii mic ii acorde independenţă Irlandei.

Tu'kii Angliei de a adapta pei -< organizare la noile realităţi din imperiu. Cuvântul „dominion”, utilizat pentru întâia dată într-o accepţie politică definită în cazul Canadei, va dobândi o însemnătate fundamentală în structura Imperiului britanic, iân veacul al XX-lea l.

Indiile Occidentale şi America Centrală

Pe măsura scăderii importanţei lor economice, coloniile din Indiile Occidentale ocupă un loc din ce în ce mai redus în preocupările Angliei.

Zahărul din trestie, principalul produs al acestor colonii, îşi continuă declinul pe piaţa mondială, luat cu asalt de zahărul din sfeclă. Intre 1859 şi 1861, izahărul din trestie reprezenta 78°/o din producţia mondială. Intre 1868 şi 1870, numai 66%2.

În perioada cuprinsă între anii 1848 şi 1870, în „colo-l/. iharului” predomină un sistem de exploatare de tranziţie spre relaţiile capitaliste. Este aşa^numitul „metayage”, taică aii muncii „lân parte”, sau „pe din două”. În cadrul său, proprietarul plantaţiei dădea pământul, trestia care se planta iji mijloacele de transport. Lucrătorul executa munca de cultivare a pământului, de preparare şi de transportare a zahărului. Zahărul produs se împărţea apoi în mod egal între lucrător şi proprietar, ultimului irevenindu4 şi reziduurile de la preparare, ceea ce însemna mult, căci ele ise puteau folosi la prepararea romuilui.

Metayage-ul n-a permis progrese în metodele de cultivare şi în sporirea productivităţii trestiei de zahăr.

El a fost părăsit lân favoarea muncii salariate, cu excepţia insulei Tobago, unde a dat anumite rezultate, care au determinat prelungirea sistemului aci, până pe la 18863.

I/</: II, p. 729. 1 Ibulem, pp. 723-725.

Evenimentul social cel mai do set petrccui în acest în ii de timp în Indiiile Occidentale i irilor 'Im Jamaica, izbucnită la 11 octombrie ' au foii multiple. Preţul alimentelor era Iunie ridicat, în urma boiului civil din Statele Unite, <! c unde în ip i Impozitele erau foarte grele. Salariile pe pi. muţii se plăteau cu întârziere, iar reclamaţiile lucrătorilor te judecau unitoj tic către magistraţii locali, ei înşişi plantatori, ta ir, negrii doreau să obţină pământ, cu atât mai muli edeau că pe plantaţii o parte rămânea necultivat.

Coala propriu-zisă a fost înăbuşită de trupe în câteva iii în lupte căzând, de ambele părţi, vreo 28 de morţi. Rc-i însă a fost mult mai sângeroasă. Au fost spânzude negri şi un foarte mare număr, printre '<'lipsiţi cu biciuirea. Peste 1000 de case ale negriloi listi use *.

I din Jamaica a avut consecinţe pe planul oi i mai multor colonii din Indiile Occident, lic a fost silit să ia în considerare situaţia din în care o oligarhie de rasă albă exercita domiunei considerabile majorităţi a populaţiei l! i vată. De drepturi şi ţinută în înapoiere cultuuil. i itn complicaţiile ce puteau rezulta din egois-

1. Scrupule a unei asemenea oligarhii, Anglia s-a

IIih. i, în interesul ei, să abroge vechile constiI ni unor astfel de colonii autoguvernarea. În „iistituţie a fost abolită la 11 iunie 1866, iurtă vreme de altele, similare, în BarIk-rmude. Toate aceste posesiuni au rerimil de guvernare de odinioară al coloniilor co-

        ; i; itor şi o cameră reprezentativă, dar ni aleasă, ceea ce aducea instituţiile de spective sub o mai directă autoritate iii11im Iiiii. iiiu i împiedica, în oarecare măsură, abuurili oligarhiei dominante locale faţă de masa populaţiei de

11 lt >. 111

I >< ililcl,. inioj'in (i n.nr i în această categorie de colonii uncie. i un formalism revoltător, denunţat ca atare de înşişi

        /.'/. II, pp. 735-736. IM'-736-737.

Istoricii englezi. În 1864, în Jamai I 903 alegători, la o populaţie de 450000 de oameni. În 1848, în Hondurasul britanic erau 59 de alegători. S-a ivit aci, datorită ingerinţelor negustorilor de lemn de mahon din Londra, situaţia ridicolă în care consiliul legislativ al coloniei avea 64 de membri, aleşi de… 59 de alegători! O reformă din 1853 a curmat această absurditate, instituind un consiliu legislativ din numai 17 membri Aleşi şi 4 numiţi1, ceea ce însă nu altera cu nimic fondul problemei, caracterul net oligarhic al unei guvernări cu pretenţii „democratice”, „reprezentative” şi „elective”.

Izbucnirea războiului civil din Statele Unite a îndemnat guvernul liberal britanic al lui Palmerston la a se angaja iniţial într-o politică de intervenţie în Mexic, alături de Franţa şi Spania, cu scopul de a răsturna guvernul republican şi progresist condus de marele patriot Benito Juarez şi a transforma Mexicul într-o monarhie înfeudată marilor puteri europene, al cărei teritoriu să poată servi drept bază de sprijinire a statelor sclavagiste rebele din sudul Statelor Unite

Ii 31 octombrie 1861, Anglia, Franţa şi Spania au în-i li”ui un tratat în vederea unei intervenţii comune în Mexic.

Din spirit de opoziţie şi simplă rivalitate de partid, con-atorii, prin Disraeli, au interpelat vehement guvernul, ce-Hiitlu-i explicaţii asupra motivelor care au determinat Anglia „să dea prima lovitură independenţei mexicane”. Explicaţiile ipocrite ale lui Palmerston, care pretindea ca în Mexic există un partid favorabil regimului monarhic şi că Anglia vrea doar să se instituie în Mexic. „o formă de guvernământ cu care guvernele altor ţări să poată trata”, n-au reuşit să convingă. Opoziţia conservatoare, ca şi divergenţe survenite între cei trei parteneri au determinat Anglia şi Spania să renunţe, în aprilie 1862, la intervenţia în Mexic, lăsând Franţa să continue singură acţiunea în favoarea instaurării pe tron a arhiducelui Maximilian de Habsburg, pe care lupta dârză a poporului imexican o va face să eşueze complet, în 1867 -

1 r 1 M a r x, Intervenţia din Mexic, în Opere, voi. 15, pp. 375- 179 pi 180-387; Dezbaterile parlamentare cu privire la adresa de ras~ puni l, i mesajul tronului, în Opere, voi. 15, pp. 487-491; Harababura din <) pere, voi. 15, pp. 492-497.

Africa loua jumătate a secolului: XI continentul african, sub auspiciile unei tot mai intrau explo mi i Interiorului său. Sunt anii rezolvării milen rclor Nilului, prin descoperirea şi recim (. n iiI.m marelui lac Victoria Nyanza, de către expediţiile lui

Burton şi Spcke, în 1857 – 1858, Speke şi Gram în 1860. I ani mai târziu, Baker descoperă alt lac înscmii. u al in. Ii ecuatoriale, Albert Nyanza. Sunt apoi anii celor mai iliâtorii ale lui David Livingstone în Africa de Sud i iii. Strădaniile sale au făcut cunoscute lumii ba 11 ii viului Zambezi şi impresionanta cascadă l, In urile Nyassa (1861), Tanganik; i şi B 7-1868), cursul superior al fluviului Congo. Ma toi nu i mai putut verifica această ultimă descope Lsit de ziaristul american Stanley pe ţărmul la-refuzat să se întoarcă în Europa (1871- i continuat călătoria pentru a se convinge dacă intă într-adevăr cursul superior al Con-drum, I iMiijţstone a murit (1 mai 1873). Negrii „ cai iv.in. i, iisplătindu-i cu un mişcător devope. in1 Livingstone ile-o arătase totdeauna, ipul pe t&rgi, cile de 1500 km, până la Ocea-* lost transportat în Anglia şi înmor->li il. i Westminster. Livingstone a fost un exi t, i savant, şi ca om.' O pildă de e la care se adaugă dragostea şi înţelegerea ifricane, notă care îi fixează un loc miie marii călători ai veacului al XlX-lea.

Mii. Tli li 011 ipre vest, de către ofiţerul englez Verney

— 1875) ţi de explorarea întregului curs al

— 1877). Dar Stanley foii omul blând şi dezinteresat, savantul pasionat şi ur care fusese Livingstone. Călătoriile sale au servit! >„. i intereselor marilor puteri de a-şi împărţi interiorul i în generali asemenea călătorii părăsesc tot mai mult ului ştiinţific, pentru a coborî în cea politică, a, '. I -111111 nemijlocite a expansiunii coloniale.

Africa de Sud

Dintre posesiunile engleze pe continentul african se conturează din ce în ce mai mult importanţa acelora din Africa de Sud. Creşte valoarea lor economică. În cadrul Imperiului britanic, între 1850 şi 1864 exporturile Coloniei Capului s-au mărit de 4 ori, iar ale Natalului de 12 ori. Între 1859 şi 1864, englezii au construit, de la Carpetown spre interior, cea dintâi cale ferată, pe o lungime de 72 de km1. În 1872, în Colonia Capului s-a instituit primul guvern responsabil în faţa adunării legislative locale.

Pe la 1867 se descoperiră zăcămintele de diamante de pe teritoriul tribului hai-hoi (griqua), ia frontiera statului liber Orange. Englezii incitară imediat triburile indigene împotriva burilor, conflictul fiind apoi supus arbitrajului guvernatorului din Natal, care rezolvă diferendul în favoarea indigenilor. De la aceştia, Anglia obţinu imediat o cesiune teritorială (Griqualandul de vest), la 31 octombrie 18712, iestul terenului diamantifer îl achiziţiona de la statul Orange pentru suma de 90000 de lire sterline. Tranzacţia,. ubitoare pentru buri, provocă frământări printre aceştia şi i agerea preşedintelui Martin Pretorius, reputat ca moderat şi filoenglez (1872).

Tot pe calea speculării contradicţiilor dintre buri şi în digeni, englezii se amestecară în conflictul dintre aceştia şi tribul basuto. Opunându-se încercării burilor de a ocupa

Basutoland, englezii proclamară mai întâi protectoratul lor asupra acestui teritoriu (1868), iar în 1871 îl anexară Co loniei Caipului3. În cadrul acestui conflict, şi aii altora pre cedente, s-a făcut 'remarcată capacitatea diplomatică a şefului basuto Moskeu (sau Moshesh), supranumit „Bismarck-ul african”. (tm) dezvoltat localitatea numită de englezi Kimberley, după numele se-II inului de stat la Departamentul Coloniilor, între 1870 şi 1874. Cf. Mo nd tini, I, pp. 392-393; Giglio, op. Cit., p. 119.

Î k, op. Cit., I, pp. 243-244; Demangcon, op. Cit., pp. 73- 74; II,., <l v, op. Cit., pp. 211-212; CHBE, III, pp. 38-39 şi VIII, p. 424.

În 1.1 porturile cu indigenii, enj'Jc ui <!< întâmpinat

Irilor de a agrava exploatarea loi ipi în în ic libertatea. În anii 1856-1857, în cadrul unei ttoi

Ic răscoală, repede înăbuşită, tribul cafriloi i trSii i ibilă tragedie, izvorâtă din intenţia de.1 fi manifesta intenţie ansă greşit orientată. Un „pn p&rui „I această jertfă, spiritele strămoşilor le voi împotriva cotropitorilor. Nu se poate spune l mobilul acestui sacrificiu colectiv. S-ar putea bănui unor zvonuri deformate despre recentul murii, cafrii să se fi temut de o rechiziţie a ani- >ir, în felul acesta, să împiedice luarea loi

Im pi este însă că, în urma uciderii vitelor, mijloace ide existenţă şi au p In şase ilumi, numănul lor 370001. Cei rămaşi, pradă mizeriei ea 1 violenţe, au fost alungaţi de englezi în cursul unui al şaselea război cu cafrii -'. 1. ilară în teritoriul ce fusese locuit de)0 de colonişti germani, fermieri, o parte din in.111n.ua britanică în timpul războiului Cri-l. i 1857, a început imigrarea de lucrători inii nor contracte cu autorităţile din insula MauMi ii.1 orientală şi occidentală '.1I.1, expansiunea britanică se menţine în în funcţie de consolidarea dominaţiei mai mult pentru drumul către India.

Inii 1 vernatorul Indiei se amestecă în flictul < imtre imamul de Mascat şi sultanul lli inului de/anziibar, resipingânid pretenţiile ilui de M alei. După aceasta, Marea Britanie determină Franţa, ik 10 nun ie 1862, să semneze o declaraţie comună ide ireouinoaşten. - a independenţei ZanzibaruluiJ. În iunma acestui, act, inifilutoţa engleză în Zanzibar a crescut mult, consulii britamici devenind în scurt timp consilieri, ba chiar veritabili prim-miniştri ai sultanului local. Dini 1873, acorduri între Anglia şi sultan permiseră concroiuil tot mai riguros al acesteia în Zanzihar, îmtruck sultanul se angajase a conlucra ila stârpirea comerţului cu sclavi în teritoriile supuse luia.

Pe aceeaşi cale, prin oameni „de încredere” strecuraţi în graţiile unor suverani locali, englezii şi-au întins influenţa şi în alte regiuni. Din 1865, Samuel Baker, descoperitorul Iacului Albert, figurează în postul de guvernator al Sudanului ecuatorial, în numele kedivului Egiptului 3.

Alţi doi englezi, Bell şi Plowden (ultimul fusese numit consul în Abisinia, la 1848), intră în bune relaţii cu un aventurier pe nume Teodoros, pe care-1 ajută să ajungă negus (împărat) al Etiopiei4. Episodul e desigur în legătură cu acţiunile Angliei din aceşti ani de a-şi întări poziţiile pe ţăr~ tnurile Coifului Aden, poziţii ce se anunţau extrem de im-

        * miipentru drumul maritim sipre India în urma începerii lucrărilor Canalului Suez. Teodoros nu s-a dovadit însă

LI. În Etiopia a izbucnit o mişcare contra europenilor din tară, condusă de însuşi negusul. Aceasta a prilejuit o intervenţie militară britanică. Expediţia, condusă de Robert Na-pier, a asediat şi ucis pe Teodoros în localitatea Magdala (1868), fără a fi urmată însă de o declaraţie de anexiune a ţării 5.

Încercarea Angliei de a reactualiza pretenţiile sale asupra ţărmului de sud al Golfului Delagoa – la care ea renunţase, II, pp. 586-587; CHBE, III, pp. 36 şi 69; R. Coupland, The

Exphitation of East Africa, 1856-1890, Londra, [1939], pp. 212-213.

        ' H a r 5 y, op. Cit., p. 230; H a u s e r-M a u r a i n-B e n a e r t s, op. 123; Marston, op. Cit., foarte pe larg, pp. 270-356; G i g 1 i o, Op, Cit., pp. 438-440.

I uiioaşterea aşa-zisului tratat. ii Im (>wen din 1823 – i deichis în 1861 un conflict cu Portugalia El s-a înii abia în iulie 1875, când ari „I pn edintelui reLkii franceze, Mae^Mahon, a atribuit riu Portn Alrica occidentală, atenţia principală l Angliei e In-li. i'iiii către bazinul inferior al Nigerului, zonS tfl care, i” li 1X54, ea intensifică încercările de penetrai în 1857, englezul Mac Gregor Laird obţinu o ic de la guvern, pentru exploatarea comercială a Niului. II.i înfiinţat în acest scop o companie de navigaţie factorii la confluenţa dintre Niger şi Benue. In nl> pretextul necesităţii unei intervenţii în vederea li- 'iiuTţiiikii cu sclavi, Anglia impuse şefilor localnici ii-iiU-i i>i portului Lagos, ou împrejuiiiirniiile – Noua

Muiir Ui declarată colonie a coroanei, sui>venţion. ii. i de li 'iiiluri votate de Camera Comunelor.

LecMic, Gambia, Coasta ide Aur şi La uli numele de Coloniile unificate din Africa ii i Soluţie de scurtă durată însă. După ce, în 1871, i'ii.nr ultimele puncte deţinute de olandezi pe ilc, iceasta colonie, împreună cu Lagosul, au ni, în 1874 sub o administraţie aparte de a res-oi i ulmule engleze.

N ni fost, probabil, în legătură şi cu dificull>îuiiii britanice de împotrivirea populaţiei ui I <SV, '> -1870, a izbucnit o mişcare de i luliii de trib Ja Ja, cu care englezii au trei MiHisc'ânclu-i autoritatea locală, în ciuda i.<Nta le făcea comerţului lor. Neîmblâniiilui aşanti, cu care britanicii au treboaie în 1853, 1862-1863 şi unul

IK743.

III, p. 51; Ha us er-Maur ainI) 11 I I/(.; A d u B o a h e n, op. Cit., p. 219.

IUI ii ir ' 86, 671-672; [II, pp, 35 şi 43; S i k, op. Cit., i! 1R; Rou thai, Ol W3; H. B ru ns eh wig, L'Afri- <„ţ în „Rcyue Historique”, an. 81 (1957), tom. CCXVIII, li O, op. Cit., pp. 294} i 302; Dike, op. Cit., pp. 187- cit., p. 343 j G r a y, op. Cit., p. 433.

Printr-un schimb de forturi (l'ortendinck, englez, contra Albreda, francez), s-au tranşat în 1857 ultimele diferende în legătură cu delimitarea posesiunilor engleze din Gambia, faţă de cale franceze din Senegal '.

Tot în această perioadă, în preajma anului 1860, Anglia s-a amestecat discret în diferendele dintre Spania şi Maroc, oferind uiltiirn: uikii un ajutor financiar şi dobâcndind în schimb anumite avantaje economice 2.

Aur în Australia între 1850 şi 1874, dar cu deosebire în primul deceniu al intervalului, numele Australiei a fost sinonim cu aur. Descoperirea, mai bine zis divulgarea existenţei unor asemenea zăcăminte şi punerea lor în exploatare au marcat o profundă transformare economică, demografică şi socială, cu urmări complexe, în toate domeniile vieţii coloniilor australiene.

Existenţa aurului fusese semnalată mai întâi la 1823, dar ţinută în secret de autorităţi, de teama repercusiunilor pe ar fi avut o asemenea ştire asupra unei [populaţii for-iii. iic în majoritate din ocnaşi3. După exemplul Californiei, „lin 1848, prezenţa zăcămintelor n-a mai fost considerată o ii limitate şi în 1851 s-a răspândit ştirea despre existenţa lor, în Noua Galie şi Victoria, în districtele Bathurst şi Ballarat. Efectul imediat a fost o explozie fără precedent a imigraţiei. Australia a fost luată cu asalt de aventurieri de pretutindeni. In zece ani, populaţia ei s-a triplat, ajungând la circa 1200000 de locuitori. Numai statul Victoria a trecut de la 76000, la 542000 de locuitori!

Oraşul Meâbourne a trăit câţiva ani vârtejul ameţitor al averilor dobândite şi cheltuite peste noapte. Salariile funcţionarilor au trebuit dublate, spre a-i reţine să nu plece cu toţii spre câmpurile aurifere. La un moment dat toată poliţia de- „ I xploratorul polonez Strzelecki, primul care, în 1839, a făcut o descoperire certă, şi a relatat-o guvernatorului Noii Galii de Sud, a fost „le uemenea rugat de acesta să păstreze secretul. B a r n a r d, op. Cit., p. 249; CHBE, Vili, pp. 243-244.

rcrtase, ircbuind înlocuită cu ocnaşi care tni i -Mârşiseră pedeapsa. Climatul moral creat, [ţiva ani, de i i i ti m. isă eterogenă, minată deopotrivă 'l<- spectrul mi-i de perspectiva îmbogăţirii fabuloase şi rapide! i Fosi îngrozitor ca acela încercat de colonie în epoca deportări de ocnaşi. Avalanşa umană a provocat ^HktfA li scumpirea alimentelor, deschizând porţile speculei, lolnsitc dc firmele comerciale de import. Nliur. i, deşi relativ restrânsă ca suprafaţă, e lovită.1 mâinii de lucru. Toată lumea nu visa decât ' A apărut în mod imperios necesitatea unor luna i ales în transporturi, spre a face faţă creş-l'opulaţiei, a circulaţiei oamenilor şi mărfurilor. 833 i-a construit prima cale ferată, de 14 km, exti >< o lungime de 320 km. Din 1856, două cum le navigaţie instituie curse regulate de vapoare pion şi Sydney.

Ii. ikm vertiginoasă atrasă de descoperirea aurului, i posibilităţilor de investiţii, a volumului circu-Hiiluri şi de sporul populaţiei a fost urmată de unor noi probleme sociale şi politice.

Ie aur erau nemulţumiţi de taxele ridicate preii ii iritaţi pentru licenţa de exploatare a terenurilor

Haşură ce febra aurului atrăgea un număr tot ranţi, posibilităţile de câştig scădeau, prin di a zăcămintelor aluvionare, iar aceste taxe în ce mai grele.

I > mbrie 1854, în tabăra de la Eureka, lângă 'II” bucnit o revoltă a căutătorilor de aur, cerând nml. n iţelor de exploatare. Ea a fost înăbuşită cu 'I ii u, ii. - loi Iântregul stat Victoria a fost însă cuprins de in. N.lmim 1,1 iii, noii veniţi cerând nu numai reducerea iiil. m-i laxelor, dar şi reducerea censului de alegător nun <. iânri. i deputaţilor, aşadar drepturi politice, spre a iiici. ivea cuvânt în fixarea impozitelor şi taxelor.

Presiunea lor, preţul licenţei de exploatare a fost

         (iui li I liriî pe an, iar emigranţilor li s-au acordat drepturi

Votul universal a fost adoptat în Australia me- 'Hl*t (engl.) = bulgăre de aur. 259 ridiomală în 1855, în Victoria în 1857, în Noua Galie în 1858. În aceiaşi ani, votul a devenit secret1.

Cam din preajma anului 1856, ciclonul aurifer începe a se linişti. Aurul aluvionar se epuizează, iar cel de adâncime reclamă, pentru exploatare, capitaluri mari de investiţii în mijloace tehnice, precum şi cadre specializate.

Câmpurile aurifere sunt părăsite treptat de furnicarul uman care le scormonise doar cu unelte manuale. Unii căutători s-au îmbogăţit, dar cei mai mulţi au plecat de pe scena efemeră a aventurii lor tot atât de săraci ca şi înainte. Aceştia iSiau stabilit definitiv în Australia, ca lucrători la oraşe şi mai ales la ţară. Agricultura australiană se reculege astfel din criza de mână de lucru. Suprafaţa terenurilor cultivate se dublează, atingând cam 1 milion de acri, pe la 1860.

Deceniul 1850-1860 reprezintă o cotitură în viaţa economică a Australiei. El marchează sfârşitul „perioadei pastorale”. Deşi creşterea oilor rămâne o ocupaţie principală, ea nu nui are aceeaşi pondere copleşitoare. Sporul brusc al populaţiei a obligat pe agricultorii australieni să acorde mai multă atenţie cultivării cerealelor şi creşterii vitelor. Agricul-înr. i dobândeşte astfel, treptat, un caracter mai echilibrat. Pe „Ic altă parte, mineritul completează şi el această fizionomie in. ii armonică a economiei australiene. Descoperirea aurului a pus în evidenţă resursele potenţiale ale subsolului şi astfel, cercetările geologice continuând, au dus în 1861 la descoperirea unor zăcăminte de aramă la Moonta, în Australia de Sud 2.

Repusă pe linia de plutire prin refluxul armatei falimentare a celor cărora aurul nu le adusese decât decepţii, agricultura australiană n-a înregistrat, pe planul structurii proprietăţii funciare, transformările adânci determinate în alte sectoare ale vieţii de valul uriaş al imigraţiei. În primul moment, foştii aurari erau mulţumiţi să poată găsi de lucru spre a-şi asigura existenţa. Dar în scurt timp a început o veritabilă agitaţie agrară, mai întâi în Noua Galie de Sud, apoi în Victoria şi în alte colonii. Masele sărace pretindeau drepHBE, Vili, pp. 256~i259. 1 Ibidem, pp. 259-260; G r a 11. i n, op. Cit., p. 278.

Ml de acces liber la pământurilc publice Sub presiunea tei mişcări, politica agrara neloi australiene a put a-şi schimba întrucâtva sensul, defi, prin legile pe le-au adoptat, marea propriei iquatteruor – inuin-sdc păşuni pentru turmele de oi (20 de milioan* de ta 1860 şi vor fi 64 de miilio.inc în 1880) – n-a fost i îm discuţie, oi consolidată pentru un timp. În 1861, in

Noii. i (Jalie de Sud guvernul a introdus legea de vânzare i i'. uimiturilor libere în parcele de la 40 la 320 de acri, din ii căror preţ emigrantul trebuia să achite un sfert la intrai”'. i în posesiune, iar restul în rate. I se punea însă condiţia i păstra posesiunea parcelei cel puţin 3 ani neîntrerupţi, nmp se obliga să aducă pământului ameliorări şi inii (ii în valoare de minimum 1 liră sterlină pe acru. Oil.n. i s-a adoptat în 1862 în statul Victoria, ci de mai sus a favorizat numai achiziţiile specula I dezvoltarea agriculturii şi a păturii micilor fel oamenii lor de paie, squatterii au profitat de 'cntru a acapara noi terenuri. În următorii do> mi numărul micilor fermieri a crescut abia cu ii suprafaţa pământului cultivat din colonie s-a numai 420000 de acri, deşi în acelaşi interval de ' în Noua Galie 39 de milioane acri de

Icl'ici aurului s-a răsfrânt şi asupra afacerilor în 1860, ştirile sosite din Australia în Anglia faţă de relativa suprasaturare a pieţei iu iti. ii I u ri engleze, care pricinuise, cu începere

An de criză economică generală – un numii r ilc falimente printre firmele comerciale de mi la Sydney, cât şi în alte mari oraşe.

Inc economică (în comparaţie cu avântul i a adus la ordinea zilei studierea unor in.il. i a coloniilor, ceea ce a atras, disnn,] >li< aţii politice între guvernele statelor ii,.i. I I Im ferinţa intercolonială, ţinută la Melbourne în iunie 'Q (a cerut „probarea {pentru introducerea unor tarife vai d i n i, op. Cit., I, pp. 311-315. 261 male preferenţiale în comerţul dini re coloniile australiene. Anglia a respins sugestia, ca fiind contrară Actului de. Guvernare a Coloniilor, emis în 1850, dar şi din pricina tendinţelor de autarhie economică pe care ea le schiţa. La o nouă conferinţă, în septembrie 1871, coloniile repetară cererea şi pretinseră „să înceteze definitiv şi complet interferenţa imperială în legislaţia fiscală intercolonială”. Premierul statului Victoria, Charles Găvan Duffy, declară că cetăţenii coloniilor „sunt sătui a fi trataţi ca persoane cărora nu li se acordă încrederea de a-şi aranja propriile afaceri după placul lor”.

Australia – „cea mai engleză dintre coloniile britanice de emigraţie” – începe astfel să-şi reclame tot mai mult dreptul de a; se guverna în conformitate cu interesele proprii, limitând amestecul metropolei. Atitudine favorizată şi de faptul că, în 1865, în urma unei crize constituţionale în Australia de Sud, parlamentul englez, votând „Actul de validitate a legilor coloniale”, reafirmase recunoaşterea competenţei organelor legislative ale tuturor coloniilor în problemele care le priveau1.

        „Deceniul aurului”, dintre 1851-1861, a constituit perioada de dură experienţă, în care s-au amalgamat într-o nouă sinteză caracterele economice, sociale şi politice ale statului şi naţiunii australiene moderne. Contactul uman dintre tipuri diverse, realizat în proporţii de masă şi relativ brusc, a generat, pe plan psihic, tipul definitiv al australianului mediu de astăzi, pe care un bun cunoscător al problemelor coloniale contemporane (H. Brunschwig) îl defineşte ca „frust, descurcăreţ, taciturn, harnic la nevoie şi beţiv la ocazie, cartofor, grobian, dispreţuind parcimonia burgheză, gata de aventură, ospitalier şi prieten de caracter, frondeur faţă de autoritatea publică şi instituţiile sale”.

Avansul pe care formele democratice ale parlamentarismului burghez din Australia îl vor lua, către sfârşitul veaulm. ii XlX-lea, faţă de întreg Imperiul britanic, inclusiv metropola, se explică în mare parte prin „crizfl da cn

        ! I uişit-i de goana după aur1.

Noua Zeelandă şi insulele Pacificului

Aimil, pământul pentru emigranţi şi relaţiile cu indii precum şi raporturile cu metropola, constituie cele ii., probleme de reţinut în dezvoltarea Noii Zeelande, între i 1874. Aurul s-a descoperit mai întâi pe insula de Orago, în 1861. Apoi şi pe insula de nord, nu deAfluxul imigranţilor, dată fiind şi bo redusă a zăcămintelor, n-a fost de proporţiile

Australia şi n-a provocat transformări atât dfl i înregistrat, în schimb, în districtul Otago, o mişu.1 separatistă3. Problema agrară implică în mai mi decât în Australia pe aceea a raporturilor cu in. ion', populaţie mai densă şi mai dezvoltată decât iiistralieni. Recensământul din 1858 a arătat că ii ii depăşiseră, /numeric, pe maori4. Acapararea păuestora era reclamată de colonişti cu tot mai ir i de scrupule. Revoltele locale ale indigenilor în m pretext pentru a le confisca pământurile.

I l urmat un fel de ligă împotriva deposedării lor, i ulrul căreia s-a schiţat pentru întâia dată şi tenire a triburilor 5.

N| la 1862, în temeiul acordurilor încheiate cu jefii. Guvernul englez păstră privilegiul cumpărării pămâni, IWieureşti, 1961, pp. 115-117; Comerţul britanic, în Opere, <. H. 72-73, 133-135; Nowack, op. Cit., pp. 125, 132-133, P o u t h a i, op. Cit., pp. 348-349; H. Brunschwig, Coi hiiiunnique. Ocean Paciţique et Ocian Indien, în „Revue HistoVII, p. 107; S i n c 1 a i r, op. Cit., p. 104.

I tbidem.p. 143. „/hm, r 132.

Turilor de la indigeni. Renunţând la el, dădu curs liber speculei de terenuri şi spolierii maorilor. O revoltă teribilă a acestora fu cu greu înăbuşită în 1866, fără a se lua nicio măsură de curmare a abuzurilor. Noua Zeelandă deveni, la fel cu Australia, o ţară a marii proprietăţi agrare. La 1868 aproape întreg pământul era în manile a 5% din populaţia albă – „squatterii”, marii crescători de vite 1.

Printr-o pasă dificilă, în parte izvorâtă din conflictele cu maorii, trecură la un moment dat şi raporturile Noii Zeelande cu metropola. În conformitate cu metodele partidului liberal, de a reduce la minimum cheltuielile metropolei faţă de colonii, lăsând povara aceasta în seama guvernelor lor, Anglia reduse în 1867 trupele sale din Noua Zeelandă la efectivul unui batalion. Era curând după înăbuşirea, nu definitivă, a tulburărilor maorilor. Acestea reîncepură în 1868, ceea ce determină guvern/ui neozeelandez să ceară ră-mânerea ipe loc şi întărirea effectivelor imilitaire britanice. Gunul din Londra refuză, arăttând că neplăcerile coloniei proi”au din nemulţumirea justificată a indigenilor faţă de Ipolierea pământurilor lor şi din neglijenţa guvernului docal în i părea unor suficiente forţe armate proprii.

Pe aceleaşi motive, adică invocând responsabilitatea exclusivă a guvernului coloniei pentru dificultăţile momentului, Londra refuză şi acordarea unui împrumut.

Presa neozeelandeză, regizată de interesele burgheziei şi squatterilor, se indignă de atitudinea metropolei şi începu a vorbi de o cerere către S. U. A., invitându-le să ia în posesiune arhipelagul.

La Londra poziţia Departamentului Coloniilor fu aspru criticată în diferite cercuri, mai ales ale opoziţiei conservatoare, acuzând-o că ea duce la destrămarea imperiului şi lansând ideea convocării unei conferinţe a reprezentanţilor coloniilor cu autoguvernare.

Departamentul Coloniilor, condus de lordul Granville, reuşi să respingă ultima propunere, găsind sprijin chiar la guvernele vizate, care se temeau că o asemenea conferinţă ar putea avea ca rezultat întărirea amestecului metropolei în afacerile interne ale coloniilor.

H i, ap cit., p. 196; CHBE, VII, p. 130.

În schimb, guvernul englez cctlii în chestiunea împrumutului solicitat de Noua ZeelandS, recomandând acordarea lumei de 1 milion de lire sterline, „pentru sprijinire! iMomentul critic al raporturilor Angliei cu îndepărtata colonie de la antipozi a fost astfel depăşit.

În Pacific, evenimentul de oarecare răsunet a fost anexarea. iinisuMar Fijii, îm 1874, act în faţa căruia Gladstone ie câţiva ani, în ciuda vehementei presiuni a conserva-i”iilor şi a lui Disraeli personal, care consacrase problemei, '2, o pante a unui celebru discurs, proclamlând făţiş nece-i intanisificării expansiunii coloniale 2.

IBl. III, pp. 24-26.

Uni, pp. 34 şi 45; Hardy, op. Cit., p. 311. Istoricul Ula Grattan, op. Cit., pp. 461-476.