Scurtă istorie.Structură, bază şi sens

„Nimic, în existenţa timpurie a Britaniei, nu arăta grandoarea pe care era destinată să o atingă”. Cu aceste cuvinte, istoricul englez Macaulay 1 îşi exprimă surprinderea reţinută faţă de rapiditatea şi amploarea procesului prin care o mică insulă din vestul continentului european a devenit centrul celui mai mare imperiu pe care 1-a cunoscut istoria.

Macaulay scria acestea cu muk înainte oa Imperiul britanic să fi ajuns la apogeul întinderii sale. După sfârşitul primului război mondial, când survine momentul expansiunii maxime, Imperiul britanic avea o suprafaţă de 36 de milioane de km2 şi o populaţie de peste 450 de milioane. Ocupa aproape un sfert din suprafaţa uscatului; a cincea parte din locuitorii de atunci ai globului trăiau în cuprinsul său. Era de şapte ori mai mare decât Imperiul roman în culmea puterii şi de trei ori mai vast decât fuseseră vreodată Imperiul chinez, Califatul arab, statul mongol, sau Imperiul colonial spaniol.

Spre deosebire de celelalte mari imperii din istorie, el s-a întins în toate continentele, mările fiindu-i suportul şi mijlocul de legătură, iar un ocean – cel Indian – Mediterana sa. Cea mai mică suprafaţă o ocupa tocmai în Europa; posesiunile de peste mări erau de o sută cincizeci de ori mai întinse decfât Anglia (fără Irlanda). „Cea mai ilogică structură creată de oameni, din câte a văzut istoria”… Sunt englezii înşişi care emit această caracterizare 2.

        „Structură ilogică” e un fel de a vorbi, cu vădită intenţie de paradox, uşor maliţios. Un fenomen de proporţiile şi durata Imperiului britanic, acoperind, de la naştere şi până la destrămarea lui progresivă, în zilele noastre, aproape patru secole, nu poate fi ilogic, în sens istoric. El îşi are o explicaţie firească, tician de orientare liberală.

P. 14 [în continuare, CHBE].

Ştiinţifică, pentru fiecare moment mai însemnat din cursul apariţiei şi evoluţiei sale. Cunoaşterea legilor dezvoltării sociale şi a condiţiilor istorice în care ele acţionează şi se manifestă în fenomenul dat; ne conduce ou uşurinţă spre înţelegerea modului cum a apărut Imperiul britanic, cum s-a dezvoltat, s-a menţinut şi cum a ajuns în cele din urmă în pragul apusului.

Imperiul britanic aparţine epocii moderne, adică orâmduirii capitaliste. Apare o dată cu dezvoltarea puternică a elementelor social-economice ale acesteia, la sfârşitul veacului al XVI-lea şi începutul celui de-al XVII-lea. Înregistrează un veritabil şoc de dezvoltare în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, când o avalanşă de invenţii tehnice pune bazele capitalismului industrial modern, revoluţionând producţia. Atinge unul din momentele culminante ale prosperităţii după 1850, în deceniile de aur ale capitalismului bazat, pe libera concurenţă şi face un nou salt pe calea expansiunii bruşte, în epoca imperialismului. Se clatină şi începe să se destrame din clipa în care capitalismul pierde exclusivitatea dominaţiei mondiale şi sfera sa de influenţă se îngustează tot mai mult, sub presiunea forţelor socialismului şi ia popoarelor trezite la lupta de eliberare.

Paralelismul e revelator pentru a sprijini definirea Imperiului britanic drept un produs specific al capitalismului.

În opoziţie cu aproape toate imperiile din antichitate sau evul mediu, continentale şi omogene în structura lor teritorială, cel britanic este un imperiu colonial, dispersat, discontinuu.

Fenomenul colonial, ca atare, e anterior capitalismului. L-au cunoscut, în formele lor proprii, oraşele greceşti din antichitate, sau cele italiene, în evul mediu. Şi atunci, cu toate diferenţele evidente dintre aceste „colonii” şi cele moderne, expansiunea colonială a apărut aferentă activităţii comercialei în pragul epocii moderne, începând cu vremea marilor descoperiri geografice, colonialismul se prezintă, de asemenea, !; origine, ca produs al spiritului şi interesului comercial. Al unui comerţ de eu totul alte proporţii, aspiraţii şi perspective, se întemeia pe baza nouă a producţiei de mărfuri olflate, pe baza nouă a capitalismului născând.

Se prezintă, în termeni mai precişi, ca produs al epocii acu-miil. ii ii primitive a capitalului, al epocii de acumulare în mâi-niL burgheziei şi ale unei părţi a nobilimii, prin jaf şi violenţă, însemnate „Mijloace de producţie şi băneşti.

        , 1 II III)!'

Capitalismul, spune Lenin, apare ca rezultat al unei circu-Jaţii de mărfuri foarte dezvoltate, care depăşeşte graniţele unui stat. De aceea nu e de conceput, şi nici nu există, o naţiune capitalistă fără comerţ exterior 1. Ea are nevoie de o piaţă externă „pentru că producţiei capitaliste îi este inerentă tendinţa spre o lărgire nelimitată, spre deosebire de toate vechile moduri de producţie, care erau limitate la cadrul unei comunităţi, al unei feude, al unui trib, unui district teritorial sau unui stat. În timp ce în toate vechile regimuri economice producţia era reluată de fiecare dată sub aceeaşi formă şi în aceleaşi proporţii ca înainte, în orânduirea capitalistă această reluare sub aceeaşi formă devine cu neputinţă, iar lărgirea nelimitată, veşnica mişcare înainte devine o lege a producţiei” 2.

Dezvoltând această constatare, Lenim mai arată că procesul de formare a pieţii pentru capitalism prezintă două aspecte: dezvoltarea capitalismului în adâncime, adică pe un teritoriu dat, determinat şi limitat, şi în lărgime, adică, extinderea sferei de dominaţie a capitalismului asupra unor noi teritorii, în parte cu totul neocupate şi în curs ide a fi populate cu colonişti din ţara veche, în parte ocupate de triburi aflate în afara pieţii mondiale şi a. capitalismului mondial. În aceste teritorii se formează coloniile, a căror populaţie e atrasă în circuitul capitalismului mondial. Pentru realizarea iacestui ţel, guvernele burgheze au trimis la moarte sigură regimente de soldaţi în ţări tropicale cu climă insalubră, au irosit milioane din banii strânşi de la popor, au împins populaţia la răscoale desperate şi la moarte prin (înfometare3.

În cuvintele de imiai sus e cuprinsă, xedusă la esenţă, geneza, raţiunea de existenţă şi istoria creşterii şi descreşterii Imperiului britanic.

Complete, voi. 3, Editura Politică, Bucureşti, 1961, p. 52.

În Opere complete, voi. 2, Editura Politică, Bucureşti, 1960, p. 153.

Complete, voi. 3, p. 586; încă o dată cu privire la teoria realizării, în Opere complete, voi. 4, Editura Politică, Bucureşti, 1961, pp. 82-83;

Războiul din China, în Opere complete, voi. 4, p. 370.