Partea I.Vechiul imperiu

ÎN SECOLUL AL XVI-LEA Comerţul maritim, premisă a expansiunii.

Fraza lui Maoaulay, exprimând certitudinea lipsei iniţiale a unei vocaţii engleze de expansiune, poate fi supusă discuţiei. O cercetare mai atentă isooate la iveală destule premise ale expansiunii, încă în perioada premergătoare marilor descoperiri.

Dacă, de pildă, e adevărat că înfăptuirea unor cuceriri în afară, cu şanse de trăinicie, e condiţionată de consolidarea internă a statului respectiv, atunci Anglia era, la sfârşitul veacului al XV-lea, una din ţările feudale care se apropiase mult de realizarea acestei condiţii. La 1066, anul cuceririi franco-normande, se puseseră bazele unei monarhii feudale deosebit de puternice şi autoritare. În ciuda unor. ciocniri de interese între marea nobilime şi regalitate, a unor mari răscoale ţărăneşti şi a unui sângeros război civil între grupuri rivale ale nobililor, monarhia engleză îşi va consolida pais cu pas caracterul său centralizat, evdluând vizibili, spre sffirşituil seooliului aii XV-lea, către absolutism.

În perioada consolidării monarhiei centralizate, n-au lipsit încercări engleze de expansiune în afară, pe calea armelor. De la sfiârşitul veacului al Xll-lea a început cucerirea Irlandei, iar secolul al XHI-lea şi îndeosebi cele două următoare sunt străbătute de preocuparea monarhilor englezi pentru posesiunile lor din Franţa. În timpul războiului de o sută de ani (1337-1453), englezii au fost la un moment dat pe punctul de a cuceri şi a supune în întregime această ţară.

La baza secularului conflict iau istat şi motive dinastice, feudale, dar şi interese comerciale: dominaţia asupra Flandrei, cu bogata ei aotiviitaite meşteşugărească şi de negoţ, iimipontul de produse agricole din sud-vestul Franţei, controiiul asupra mărilor „strimte”, adiacente Angliei şi indispensabile economiei şi securităţii sale.

Dată fiind poziţia ei insulară, unică pentru statele europene, comerţul maritim a avut de timpuriu un rol de seamă în istoria engleză. Pireooupănile puterii politice de a-1 încuraja sâmt şi elle, îm consecinţă, prezente. Se pronunţă aşa de devreme, încât anticipează posibilităţile reale ale acestui comerţ. De pildă, la sfârşitul secolului al XlV-lea, sub regele Richard al II-lea, parlamentul votează un act de navigaţie care obliga pe negustorii englezi să importe şi să exporte numai pe corăbii engleze: măsură prematură, deoarece Anglia, practic, nu poseda încă o marină comercială *, în secolul al XV-lea se reiau, după exemplul oraşelor maritime italiene, al Hansei şi al Spaniei, măsurile pentru a proteja navigaţia şi construcţia de corăbii2. În 1485, un nou act rezervă navelor engleze, cu echipaje engleze, (dreptul de a importa vămuirile de Bordeaux şi lemnul colorant de Toulouse. Nici aplicarea acestei prevederi nu s-a dovedit posibilă 3.

În secolul al XVI-lea însă, sub regina Elisabeta, asemenea măsuri, reluate, vor deveni eficiente, fiindcă între timp marina comercială engleză se dezvoltase apreciabil. Prin două legi, din 1559 şi 1563, regina Elisabeta aplică taxe vamale suplimentare corăbiilor străine ce veneau în porturile Angliei, iar cabotajul îl rezervă exclusiv vaselor engleze 4. Au urmat interdicţia importului vinurilor din Gasiconia |pe corăbii străine şi a peştelui sărat preparat în străinătate, anularea privilegiilor negustorilor hanseatici în Anglia (la 1598), pentru ca la mijlocul veacului al XVII-lea actele de navigaţie ale republicii burgheze să realizeze simbioza deplină între interesele statului şi ale comerţului 5.

Din partea negustorilor englezi, primele semne ale acestui spirit (Oomercial potenţat apar la începutul secolului al XV-lea. La fel şi interesul monarhiei în protejarea comercianţilor ia forme mai concrete. La 6 iunie 1404, regele Hemnic al Ide Lancaster acordă o cartă negustorilor care făceau comerţ în Prusia şi oraşele hanseatice, dând un imbold tendinţei lor spre asociere şi organizare. În 1408, un act asemănător e acordat celor care făceau comerţ pe coastele 'daneze ale Peninsulei Scandinave.

        ' coloniale, Paris, 1923, p. 6. 3 J O 5 e f Kulischer, Allgemeine Wirtschaftsgeschichte des Mittelund dcr Neuzeit, voi. II, Miinchen und Berlin, 1929, p. 219. 1 c ni. i n g e o n, op. Cit., p. 6.

K u 1 i s c h e r, op. Cit., p. 219.

Demangeon, op. Cit., pp. 6-7, 11.

Pe la 1404, negustorii <de postavuri din York, Ipswich, Newcastle, Huli şi Londra pun bazele unei asociaţii, sub numele de „Compania negustorilor aventurieri” – în sensul de întreprinzători, călătorii – ou intenţia ca, spirijiniindu-se reciproc, să se poată emancipa de sub dominaţia comercială a marelui port. flamand Bruges. În 1407, compania dobândi primul ei privilegiu din partea regelui. Ea fonda comptuare pe ţărmul german, în Ţările de Jos şi în Spania. În 1444 se stajbili la Anvers, deschizând postavurilor engleze o nouă poarta de pătrundere ipe continent şi idiraid o iloviitură oraşului Bruges * Privilegiul regal i-afost reînnoit la 1428 şi 1462. Reorganizată, mai puternică, ipe la 1486, compania va primi o cartă ide monopol, la 15642.

        „Negustorii aventurieri” au fost, de la început, elementul cel mai mobil şi imai activ al comerţului extern englez. Vân-zând mai ales postavuri, activitatea lor se plasează în perioada în care meşteşugurile textile engleze se dezvoltă mult, apar, sporadic, primele manufacturi, iar Anglia, se transformă definitiv, 'ân veacul al XVI-lea, din exportatoare de lână brută în exportatoare ide postavuri.

Întâlnim şi un interesant ecou politic-literar al acestui impuls comercial. Pe la 1430 sau 1436, în orice caz în vremea regelui Haniric al Vlnlea, iaipare un mic poem politic anonim, atribuit de unii lui Adam de Moleyns, devenit mai târziu episcop de Chichester. Se intitula The Libell of Englishe Policye (Carte despre politica engleză). Poemul cuprindea unele sfaturi şi păreri cu privire la cea mai bună politică de urmat de către regele Angliei.

Surprind într-însul anumite accente de… naţionalism economic, înţelegerea clar exprimată că poziţia insulară, marea care o „caldă de jur împrejur, sunt garanţia securităţii Angliei; foante modernă apare şi oonaluziia ilogică – recomandarea de a se urmări dominaţia asupra mărilor învecinate, spre a controla drumurile de comerţ ale hanseaţilor şi italienilor. „Ţine strâns marea, căci ea e zidul Angliei; şi-atunci şi Anglia va fi susţinută de mâna Domnului”. Iar în alte versuri: „Şi mai cu seama, păstrează cu tărie marea cea îngustă…” (Canalul Mî-necii)1.

Dezvoltarea eomerţudui generează astfel, încă din veacul al XV-lea, sentimentul propriu burgheziei engleze de mai târziu: marea, libertatea de mişcare pe întinsul ei şi stăpânirea asu-pră-i, privite ca o problemă de interes naţional.

Conturarea unei politici economice tot mai precise din partea iscatului englez merge miână în mână cu dezvoltarea producţiei manufacturiere, a elementelor capitalismului în industrie şi agricultură, a comerţului exterior.

Suntem în veacul al XVI-lea. Alături de vechea Companie a negustorilor aventurieri, iau naştere altele, mai puternice, cu o sferă de activitate mult mai largă decât vastul Europei, datorită, evident, şi lărgirii pieţei mondiale însăşi, ca urmare a descoperirilor geografice.

Erau şi cauze de ordin intern care au stimulat orientarea comerţului englez spre exterior, în forme organizate. Perioada cuprinsă între anii 1540 şi 1570, după unele indicii chiar, până prin 1576-1577, a fost o perioadă de depresiune pentru economia engleză. Importul de metale preţioase din Lumea Nouă a început a perturba valoarea monetei şi echilibrul preţurilor. Confiscările de pământuri mănăstireşti, în unrna Reformei anglicane, deschiseseră o întreagă problemă, favorizând destrămarea raporturilor feudale în agricultură şi provocsând declasarea forţată a unor elemente sociale diverse. Cheltuieli militare şi conflicte cu statele continentale au determinat o carenţă a exporturilor de lână brută în Ţările de Jos, Germania şi Spania.

Acest climat depresiv, care, întrerupt pentru câţiva ani, revine între 1586 şi 1603, îndeamnă pe negustorii englezi spre explorarea unor noi posibilităţi de câştig, în zonele situate în afara occidemiuilui european2. Astfel, ffin 1555 se constituie Compania Moscovei, pentru comerţul cu Rusia, pe drumul mar CHBE, I, p. 118; Demangeon, op. Cit., p. 6; Friedrâch Bi [e, Impcrialistische Stromungen în der Engliscben Literatur, ed. A Ii-a, I l. illrl'>28, p. 11 şi nota 2.

ritim ce ocolea pe la nord Peninsula Scandinavă. În 1579 Campania Răsăritului, (pentru eom-erţiull ou Marea Baltică. Din 1581 Compania Levantului făcea comerţ pe Marea Medite-rană l. La 1588 se acordă negustorilor din Exoter şi Londra prima cartă de constituire a unei „African Company”, pentru comerţul în zona dintre râurile Senegal şi Gambia, iar an 1592, o a doua cartă extinde această zonă ipână între gurile râurilor Nionez şi Sienra Leone2. În aprilie 1601 pleacă spre Sumatra şi Java primele cinci corăbii ale nou înfiinţatei Companii a Indiilor Orientale, a cărei cartă regală data din 31 decembrie 16003. Ea avea să devină de departe cea mai puternică dintre campaniile comerciale engleze Sq această epocă a „Vechiului Imperiu”, punând bazele dezvoltării sale în sudul Asiei.

Augmentarea comerţului intern şi imai ales extern ducea la o necesitate sporită de metale preţioase – aur în primul rând – pentru satisfacerea volumului crescând al circulaţiei monetare.

Pe de altă parte se dezvoltă industria manufacturieră, în frunte cu cea de postavuri, care pretindea apărarea ei de concurenţa străină. Producţia textilă manufacturieră şi dezvoltarea oraşelor au exercitat o influenţă dizolvantă asupra relaţiilor feudale în agricultură. Necesitatea de a spori turmele de oi a dus, în veacul al XVT-lea, la transformarea în păşuni a unei părţi idin ogoarele Angliei, la deposedarea ţăranilor de loturile lor de pământ şi alungarea acestora de pe moşii, pradă pau-perisrnului.

Din toate aceste resorturi se profilează în Anglia politica economică denumita ulterior mercantilism, cu un termen de valabilitate general europeană, ca şi fenomenul însuşi pe oare îl designează. Ea constă în tendinţa de a stoca metal preţios în cantităţi cât mai mari, lâncurajând, în acest scap, exportul produselor manufacturate indigene şi restrângând sau prohibind importul celor străine. Era pusă, de asemenea, sub regim de ^restricţie ieşirea din ţară a materiilor prime indispensabile.

History of England, voi. VIII], Oxford, 1949, pp. 199-200.

Noire, voi. I, Budapesta, 1961, p. 129.

La w ren ce Henry Gipson, The British Empire before the Ame rican Revolution, voi. V, New York, 1942, p. 235.

R producţiei manufacturiere, dar facilitată, în schimb, intrarea celor străine.

Se realiza astfel o balanţă comercială activă, acumularea aurului în ţară, încurajarea industriei şi, indirect, o relativă compensare ia pauperisimului, lărginduise posibilitatea de a da de kiioru şi a alimenta elementele sociale proletarizate. Este. politica pe oare o cultivă conştient şi deschis Burghley, lord trezorier sub regina Elisabeta, de la 1572 *.

La baza mercantilismului stăteau şi considerente de altă natură decât cele strict economice. El corespunde unui efort de „construcţie statală”, în sensul înlocuirii economiei subordonate intereselor locale, printr-una integrată într-un sistem unitar, supusă unui control din partea statului şi devenind astfel un factor şi mai activ al desăvânşirii centralizării politice. Promovarea iui a fost 'favorizată jşi de supoziţia ică îm comerţul extern, ceea ce un stat câştigă, altele pierd. Balanţa activă, preconizată de mercantilişti, trebuia, prin urmare, să joace şi rolul de a întări statul propriu, slăbindu-le pe celelalte 2.

Ca un corolar (firesc al unei asemenea politici se înscrie tendinţa de a lărgi teritoriile de sub dependenţa statului, spre a găsi surse de aur, de materii prime şi de alte felurite mărfuri, pentru a evita achiziţionarea lor de la negustorii străini. Statele care, asemenea Angliei, dispuneau de posibilitatea de a-şi asigura această bază mai solidă ipentru ipolitica lor economică au trecut la acţiune. Se naşte colonialismul modern, cu cel mai redutabil reprezentant al său, Imperiul britanic.

E vorba, acum, de forma numită de englezi cu preferinţă „The Oid Emipire” (Vechiul Imperiu), ca/re durează până în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea. Baza lui era comeroiailă; somiafiura, sa teritoriallă, extrem de discontinuă şi exclusiv riverană, consta din insule, camptuaire comencJale, uneori cu forturi de protecţie şi colonii înşirate de-a lungul ţărmului atlantic al Americii de Nord, (pe coasta de apus a Africii, în Indiile de Vest (Antile) îşi de Est. In măsura în care acest „Vechi Imperiu” constituia şi o bază a producţiei de mărfuri, l'.nr.

Aceasta era covârşitor. agrară, furnizată mai ales de plantaţiile de trestie de zahăr, tutun etc. Din Antile, lucrate cu sclavi negri. Vechiul Imperiu corespunde iprin urmare epocii aşa-numitei acumulări primitive a capitalului, ale cărei surse importante au fost comerţul, deposedarea ţărănimii de pământ şi jaful colonial. Ea reprezintă perioada care pregăteşte, care creează condiţiile trecerii capitalismului – al celui englez în primul rând – în stadiul său industrial modern. O dată eu aceasta, la sfârşitul veacului ial XVIII4ea, Vechimii Imperiu va fi lânllaouk ou o nouă structură şi formă a colonialismului britanic.

Navigatori şi comercianţi, precursori ai colonizării.

Iniţiativa angajării Angliei în marea competiţie a descoperirii de noi jpământuri îndepărtate, începută în secolul al XV-lea, aparţine portului Bristol, însemnat şi vechi centru comercial şi pescăresc din apusul ţării, ai cărui marinari frecventau de mult ţărmurile Islandei; pe la 1480-1481, par a fi fost 'ântrerpinse, de către negustorii din Bristol, două expediţii nereuşite pentru descoperirea legendarei „insule Brazii”, în largul Oceanului Atlantic.

De aci pleacă în luna mai 1497, spre apus, John Cabot, genovez de origine, apoi, succesiv, veneţian şi englez prin adopţiune. La 25 iunie 1497, corabia sa întâlni un ţărm pustiu şi rece, pe care navigatorul îl numi „Terra Prima Vista” (Pămân-tul cel dintâi văzut). Era, probabil, insula Newfoundland (Terra Nova), dacă nu chiar peninsula Labrador. In orice caz, la întoarcere, John Caibot a descoperit marile bancuri de peşti din vecinătatea Terra Novei şi a 'fost primul european despre care se poate afirma cu certitudine că a văzut ţărmul continentului nord-american *.

În. amiuil „nmător, el, a plecat lântr-o nouă expediţie, în aceeaşi direcţie. În cursul ei pare a fi murit, iar comanda ar fi fost preluată de fiul său, Sebastian, care ar ifi înaintat mult spre sud-vest, de-a lungul coastei continentului american. Datele şi rezultatele acestei expediţii sunt însă nesigure, ca şi ale alteia, atribuită tot lui Sebastian Cabot, iprin 1516-1517. Un indiciu despre faptul că acest navigator a jucat itotuşi UQ rol l-ar putea constitui împrejurarea că în 1505 el trăia ila Bristol, cu o pensie de 10 lire sterline anuali, „pentru bunele sale servicii” *.

Călătoria lui John Cabot a atras ipe urmele sale alţi coră-bieri din Bristol, finanţaţi de negustorii idin oraş şi beneficiind de patente regale. De la 1501 până la 1505 se semnalează călătoriile lui Richard Ward, Thomas Ashehurst, Jolin Thomas, Hugh Elyot şi Robert Thorne, asociaţi cu nişte mici nobili portughezi, interesaţi: în comerţul dintre Bristol şi Lisabona. Ele s-au îndreptat, toate, către new found lands (pământurile nou descoperite), dar n-au avut ca rezultat trimiterea imediată şi cu regularitate a unor flotile pescăreşti lân apele Terra Novei. Dimpotrivă, ştirile despre asemena călătorii încetează până la 1527, oând un anume John Rut ajunge ipe ţăranul Labradorului, îndreptându-se apoi spre sud şi conducând primul vas englez pe Marea Caraibilor, după care se întoarce în Anglia.

Prima menţiune sigură despre pescarii englezi în jurul Terra Novei apare într-un act parlamentar din 1541, în care insula e numită „Newiliamd” (Ţaira inouă) 2. De iaci îinainte pescuitul englez lingă Terra Nova devine permanent şi intens. La 1578 pesicuiau în aceste ape 50 de vase engleze. Pe (la 1630, flotila de Terra Nova cuprindea 10000 de marinari. Traversarea anuală a oceanului şi. pescuitul în acele ape îndepărtate au constituit o excelentă şcoală naturală ipentru marinarii englezi. Flotila de Terra Nova va deveni o pepinieră de echipaje experimentate pentru mairina comercială şi de război 3.

Tradiţia navigaţiei în aceste ape reci a făcut din englezi călătorii cei mai activi în descoperirea ţărmurilor de nord ale ' ' '/: /', I, p. 27. După unele informaţii, deja în 1512 a intrat în iciul Sp. i nici, revenind în Anglia abia în 1548. Prin 1552-1553 e mi asociaţia din care se va forma Compania Moscovei. Cf. WilI i i i” ii, A Short. History of British Expansion, I, pp. 74, 86-87 şi Americii, cu speranţa de a găsi pe acolo o trecătoare spre Pacific. Dacă aceasta ar fi existat, ar fi constituit calea maritimă cea mai scurtă între Europa şi Extremul Orient.

Astfel, la 1576, Martin Frobisher atinge marea insulă ce va fi numită, după alt călător de la începutul secolului al XVII-lea, Ţara lui Baiffin. Aici el a văzut pentru întâia dată eschimoşi, al căror tip mongoloid 1-a făcut să creadă că se află în Asia.

Între 1585 şi 1587, John Da. vis, în cursul a trei expediţii, continuă explorarea marelui arhipelag din nordul Americii.

Henry Hudson cercetează, în 1609, fluviul care-i poartă numele (la gura căruia se află astăzi oraşul New York), spe-rând şi el că a descoperit o trecătoare spre vest. Iar în 1610- 1611, urmărind aceeaşi iluzie, descoperă imensul golf din apusul Labradorului, pe ţărmul căruia moare, victimă a răzvrătirii echipajului1, Un alt obiectiv urmărit în secolul al XVI-lea de navigatorii englezi, în largul Lumii Noi, a fost comerţul cu coloniile spaniole şi portugheze. În primele, exclusivismul Spaniei le interzicea accesul, pe care englezii şi-1 asigurau, totuşi, pe căi ilicite, în schimb, cu Brazilia ise încheagă, între 1530 şi 1545, un comerţ destul de rentabil, dar şi el de scurtă durată. Printre negustorii englezi care practică acest comerţ, primul în ordine cronologică este William Hawkins din Plymouth, al cărui nume e de. reţiinut, mai ales pentru faima pe care şi-o va oâştiga fiul său, John Hawkins.

Acesta din urmă ia debutat ca negustor pe coasta de vest a Africii, regiune în care vasele engleze pătrundeau destul de frecvent cu începere din 1553, în ciuda împotrivirii portughezilor. La 1562, Hawkins, potrivit tradiţiei, ar fi vândut în An-tilele spaniole, la San Domingo, primul transport de 300 de sclavi negri, aduşi din Guineea de un vas englez 2. O dată cu aceasta, el inaugurează şi trecerea englezilor de la comerţul făcut pe ascuns, prin contrabandă, la acte de violenţă făţişe, în negustori genovezi. Of. Daniel P. M a n n i x-M alcolm Cowley, Black. Cargoes, A History of the Atlantic Slave trade, 1518-1865, ed. A IlI-a, New York, 1963, pp. VII, 3.

Scopuri de jaf, de protejare a comerţului ilicit, contestând, în ultimă instanţă, monopolul hispano-portughez asupra pământu-rilor nou descoperite şi manifestând pretenţiile Angliei la o parte din bogăţiile oferite de ele.

Hawkins poartă adevărate „războaie private” împotriva flotei <şi porturilor din coloniile spaniole. În 1568, flotila sa fu surprinsă şi zdrobită de spaniolii, ipe când debarca o încărcătură în portul San Juan de Ulua,. din Noua Spanie (în America Centrală). Hawkins reuşi să scape din dezastru 1; împreună cu el şi un „cola/borator”, care va depăşi faima tuturor piraţilor englezi: Franeis Drake.

Cariera aventuroasă a acestuia a cunoscut îşi ea eşecuri, dar şi extraordinare succese. În 1572 nu-i reuşeşte o lovitură contra portului Narnbre de Dios, dar în sahimb capturează o caravană terestră spaniolă care, iprin istmul Panama, aducea aur din Peru 2. Incursiunile piratereşti ale lui Drake erau finanţate de unii mari negustori şi nobili englezi, ba chiar şi de regina Elisa'beta. Era executantul unui veritabil consorţiu, cu care împărţea beneficiile prăzii.

Între 1577 şi 1580, Drake a întreprins cea de-a doua călătorie în jurul lumii, dujpă Magellan. Ocolind pe la sud continentul american, el naviga de-a lungul coastei sale vestice, jefuind corăbiile spaniole întâlnite şi înaintând spre nord până la paralela 48° – pretinde el – afirmaţie rectificată de unii istorici, care consideră că n-a trecut dincolo de paralela 43°.

În golful San Francisco, Drake debarcă şi săvârşi ceremonialul anexării ţinutului la Anglia, numindu-1 Noul Albion. Era în 1579. Cu trei ani înainte, Frobisher făcuse acelaşi lucru pe tei „ipămânit lâmgheţat” all esohiimoişiiloir: t. Sânt (primele încercări, fără urmare practică, de a proclama suveranitatea engleză asupra unor teritorii de peste mări. La fel de sterilă a rămas, din acest punct de vedere, şi acceptarea protectoratului englez de către sultanul din Ternate (lângă insula Halmahera, din ' II a u ser, op. Cit., p. 133.

Arhipelagul Molucelor), cu ocazia trecerii lui Drake pe-acolo, către sfârşitul amuiluii 1579 x.

În septembrie 1580, corabia lui Drake, „Golden Hind” (Căprioara de aur), ancoră în portul Plymouth, după ce străbătuse Oceanul Indian şi dăduse ocol sudului Africii.

Mari onoruri, titlul de cavaler şi reputaţia de erou naţional îl aşteptau lân ţară pe cel considerat de spanioli drept un primejdios îşi ordinar ipirat; reginei Elisabeta i se ceruse chiar pedepsirea lui şi restituirea prăzilor jefuite.

Acţiunile lui Drake şi ale altor navigatori-piraţi au deplasat conflictul anglo-apaniol din sfera privată în cea statală. Intre Anglia şi Spania a izibucnit în 1587 un război ce va dura până în 1604, reaprinzândunse de mai multe ori, în seoolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. La baza lui stătea rivalitatea comercială şi colonială, dorinţa negustorilor englezi şi a nobilimii legate de interesele acestora de a f rânge monopolul pe care Spania îl pretindea asupra oceanelor, a comerţului, asupra acaparării pământurilor descoperite recent.

Această pretenţie de monopol primise cea dintâi întemeiere „legală” prin bula „Inter cetera”, emisă de papa Alexandru al Vl-lea la 4 mai 1493. Solicitat ca arbitru de părţile interesate, papa atribuise Spaniei dreptul asupra tuturor pământurilor situate la apus de o linie de demarcaţie trasată la 100 de leghe vest şi sud de insulele Azore şi de Capul Verde, iar Portugaliei asupra celor aflate la răsărit de aceeaşi linie.

Luâind ca bază actuil papal amintit2, Spania, şi Portugalia au încheiat la Tordesillas, la 7 iunie 1494, un tratat în care delimitarea sferelor lor de dominaţie era fixată sub forma unei linii drepte, de la nord la sud, trecând prin punctul situat la 370 de leghe vest de Gapull Verde3. Acest iţratat a fost confirmat de papa Iuliu al II-lea, la 24 ianuarie 1506, prin bula „Ea quae”, şi completat, în 1529, de tratatul de la Zaragoza, tra-sând o nouă linie demarcaţională între sferele dominaţiei celor două ţări, de astă dată în Extremul Orient, la răsărit de arhinisations, Paris, [1958], p. 365.

Doua bulă, modificând în favoarea Spaniei prevederile precedentei.

Pelagul Molucelor – faimoasele Insule ale Mirodeniilor – care rămâneau în zona portugheză.

Din 1580, Portugalia fiind reunită cu Spania, aceasta din urmă putea invoca monopolul stăpânirii sale asupra tuturor mărilor şi păimânturilor noi. Era o. situaţie cu care nu se putea resemna tânăra şi puternica burghezie comercială ce se ridica în Olanda şi în Anglia.

Încă din 1561, William Cecil, viitorul lord Burghley, declara iamibasadariuil'ui spanial: „Papa ou are dreptul să împartă lumea, isă dea şi; să ia ţări după 'bunul săiu plac” *.

Războiul anglo-spaniol 1-a văzut din nou la lucru pe Fran-cis Drake. A prădat câteva porturi işpaniole din Antile, a atacat chiar coastele Spaniei, scufundând mai multe vase în portul Câdiz şi capturând numeroase altele în largul ţărmului portughez. A participat la zdrobirea „Invincibilei Armada”, imensa flotă trimisă de Spania împotriva Angliei, în 1588.

În cursul acestui război, înfrângerile suferite de Spania au marcat începutul (declinului rapid al puterii sale maritime şi al afirmării Angliei ca o mare forţă navală. În următoarea jumătate de secol, singura ţară care o va mai întrece, din acest punct de vedere, va fi Olanda. Seria războaielor comerciale ale Angliei, inaugurate prin cel cu Spania, va continua, în secolele XVII şi XVIII, prin conflictele cu Olanda şi, apoi, cu Franţa.

Primele încercări de a întemeia colonii.

Dezvoltarea producţiei manufacturiere şi a comerţului exterior constituia pentru burghezia engleză principalul imbold spre expansiunea colonială. Se adăuga, din partea nobilimii, dorinţa de îmbogăţire îşi de ramediare a. Gravei probleme sociale ivite în urma exproprierii forţate a ţărănimii.

Dezvoltarea construcţiilor navale şi victoriile împotriva Spaniei ofereau mijlocul direct pentru realizarea expansiunii dorite şi netezeau drumul către acest ţel.

        < i>mpaniile comerciale privilegiate au preluat rolul de a miza acţiunile de colonizare engleze din perioada anteri-<ur.'i revoluţiei burgheze şi, parţial, mult după aceea. În camptuarele lor europene şi levantine, ele dobândiseră, prin privilegiile acordate de (puterea politică llooailă, oareoari drepturi de autonomie. Funcţionarii acestor comptuare au fost cei dintâi englezi care, la o scară minimă, au făcut experienţa unui self-government (autonomie) într-un teritoriu extra-ibritanic.

Companiile comerciale acumulau, prin asooierea de negustori ibogaţi, mijloace materiale importante. Încurajarea ocupării unor teritorii şi a întemeierii unor colonii din partea lor reprezenta pentru statul englez o modalitate comodă de profit indirect, fără împărtăşirea nici unui risc. Imperiul colonial britanic a debutat ca întreprindere particulară, cu licenţă regală, uneori obţinută post factum.

Secolul al XVI-lea a cunoscut mai întâi un val de colonizare engleză în Irlanda, a cărei cucerire e reluată cu energie sub domnia lui Henric al VlII-lea (1509-1547) şi a Elisabetei.

Clanurile irlandeze au fost deposedate de pământuri, mai ales în răsăritul şi nordul insulei. Un număr apreciabil de nobili şi feluriţi speculanţi englezi şi scoţieni au intrat în proprietatea acestor pământuri, pe care au fost colonizaţi şi ţărani săraci din Anglia. E o altă experienţă a cuceririi, exproprierii silnice şi colonizării, 'făcută de clasele dominante engleze în ajunul expansiunii dincolo de mări -

Nu e de mirare dacă mulţi din oamenii amestecaţi în afacerile cuceririi Irlandei şi ale exproprierilor de acolo vor continua prin a fi promotori ai colonizării transoceanice 3. Printre aceştia se nuimără şi Humphrey Gilbert, frate vitreg cu Walter Ralegh, celebrul favorit al reginei Elisabeta. Încă la 1564 îl aflăm pe Gilbert ca participant la un plan eşuat de colonizare a Floridei, datorat lui John Hawkinis. La fel în 1574, când înaintează reginei un memoriu arătând avantajele colonizării în^ emisfera vestică şi posibilitatea descoperirii unei trecători maritime directe spre China. În 1577 face planuri de a înlătura pe pescarii spaniolii din apele Tema Novei 4. În sfârşit, obţine de la rită şi regimul la care a fost supusă, poate fi considerată ca prima colonie engleză. Lucrarea de faţă îşi propune însă să se ocupe numai de Imperiul britanic dinafară Europei. De altfel, există deosebiri sensibile între situaţia

Irlandei şi a coloniilor de peste mări. Cf. K n o r r, op. Cit., p. XIX.

Regina Elisabeta un privilegiu „pentru descoperirea şi guvernarea insulei Newfoundland”. Invodânid prioritatea engleză a descoperirii, prin John Cabot, şi drepturile ce decurgeau din ea, Gilbert a proclamat insula posesiune a Angliei şi a aşezat în colţul ei sud-estic vreo 250 ide colonişti (1583). Este cea dintâi colonie britanică de peste mări, dar, după toate aparenţele, şi cea mai efemeră. În acelaşi an, din pricina greutăţilor întâm-pinate de proaspeţii colonişti, Gilbert a trebuit să-i evacueze. In drum spre Anglia, el pieri într-o furtună.

La scurtă vreme, iniţiativa sa fu continuată de Walter Ra-legh, alt mare pionier al începuturilor colonialismului britanic, în 1584, acesta trimise o expediţie de recunoaştere pe ţărmul Americii de Nord, „rimată î; n 1585 ide a doua, care ajeză un număr de 180 de colonişti pe insula Roanoke, în partea sudică a intrării în golful Albemarle, cam la 36° latitudine. Aşezarea primi numele Virginia. Ajunşi curâind în mizerie, coloniştii fură salvaţi în primăvara anului 1586 de apariţia neaşteptată a unei flotile conduse de Drake, la bordul căreia ise rapatriară.

În 1587, încercarea de colonizare patronată de Ralegh fu repetată, în aceleaşi locuri. Izbucnind războiul anglo-spaniol, metropola avu alte preocupări decât a soantei acestor colonişti. Lăsaţi fără niciun sprijin, ei pieriră până la unul.

Episodul părea că dă o gravă dezminţire speranţelor lui Ralegh, care declarase: „Voi mai trăi atâta, încât să văd cum creşte pe pământul ei [al Virginiei] o naţiune engleză” *.

Înitre 1594-1597, Ralegh şi alţii au făcut o nouă tentativă nereuişkă în Guyana, cam în zona graniţei actuale dintre aceasta şi Venezuela 2. Tot în 1597, un grup de adepţi ai sectei brow-niene 3, persecutate, obţinu permisiunea de a se aşeza în estuarul fluviului Sfântul Laurenţiu, pe ţărmul canadian. Grupul ajunse acolo, îmbarcat pe vasele negustorilor londonezi Charles Leigh şi Abraham van Herwick, dar împotrivirea pescarilor

James A. Williamson, English Colonia în Guiana and on the Amazon, 1604-1668, Oxford, 1923, pp. 20-21.

        ' < lunoscută mai târziu sub numele de secta sau partida independenţilor; lub conducerea lui Cromwell, ea va juca un rol politic important în revoluţia din 1640-1660.

Francezi din partea locului le zădărnici întreprinderea *. Ea merită reţinută, ca prim exemplu al exodului pricinuit ulterior de persecuţii religioase şi, implicit, social-politice.

Ecouri livreşti

Călătoriile, descoperirile şi încercările de colonizare din veacul al XVI-lea, legate, cum erau, de interesele clasei burgheze în ascensiune, cât şi de acelea ale statului absolutist, au stârnit, firesc, un considerabil răsunet în Anglia ca şi în toată Europa.

El e consemnat în literatura şi publicistica vremii. Pentru a aminti numai exemple de prestigiu, e interesant de arătat că unii autori identifică, adesea cu exagerări <de interpretare, asemenea ecouri în cunoscuta operă Utopia a umanistului englez Thomas Morus, apărută la 1516. Intenţia de căpetenie a autorului a fost; de a zugrăvi tabloul unei societăţi ideale, fără exploatare, fără inegalităţi sociale şi de avere, fără proprietate privată. Idei care îl situează pe Morus printre precursorii, utopici (cuvânt de el pus în valoare, cu acest sens), ai socialismului.

Influenţa climatului marilor descoperiri e vădita în plasarea acestei sooietăţi ideale într-o insulă necunoscută şi îndepărtată, despre a cărei existenţă relatează un călător fictiv.

Opera cuprinde şi elemente contradictorii, care s-ar explica prin împletirea în contextul ei a unor reflexe ale politicii lui Henric al VUI-lea în Irlanda, precum şi ale interesului, pe atunci de dată foarte recentă, pentru expansiunea colonială în general. De ipildă, sunt susceptibile de a ne trezi îndoieli unele din motivele – justificate după Morus – pe care legile uto-piene le admit. pentru declararea unui război: eârad sunt lezate interesele comercianţilor utopieni, sau când un popor refuză altuia folosirea şi posesiunea unui pământ de care el nu are nevoie, oi lâll ilasă pustiu şi indliuorat, icâtă vreme aii doilea popor ar putea să-şi asigure de pe acel pământ întreţinerea.

Să fie oare în aceste pasaje „o fuziune fecundă între lumea Iui Platon şi cea a lui Columb şi Cabot”? s Faptul în sine e probabil, dar ţinând seamă de sensul general umanitar al operei, e în afară de îndoială că ea concepe luarea an posesiune de către un popor a pământului de care se poate dispensa un altul, nu ca o justificare a cotropirii şi expansiunii coloniale, ci exclusiv în sensul – e drept, cam naiv-moral – în care o enunţă, adică în scopul realizării unui echilibru echitabil între condiţiile materiale de dezvoltare ale tuturor popoarelor.

De aceea sunt cu atât mai mult de respins interpretările care vor să-1 prezinte pe Morus drept unul din primii care ar fi încercat să reorienteze potlitica engleză de ia problemele europene la cele ale expansiunii transoceanice, ca un prim apologet al unei „Anglii mai mari” 2.

După Morus, aln cartea The Policy of War (Poiitaaa războiului), scrisă de unul din promotorii reformei anglicane, Tho-mas Becon (1512-1587), ne întâmpină expresii izolate, dar puternice, de proslăvire a m'ândriei naţionale, a sentimentului superiorităţii engleze şi de încredere în viitorul de mărire al Angliei. În introducerea lucrării, cu accente patetic-biblice, figurează, de pildă, întrebarea: „Ce regat ipe lume poate fi asemuit cu a/cest Imperiu englez al nostru”? 3 Noţiunea de „imperiu” intră în circulaţie &n literatura, istorică, pentru a designa reaJita, tea politică engleză.

Mai e de menţionat, în această ordine de idei, opera lui Richard Hakluyt, cronicarul, apologetul şi, în parte, inspiratorul negustorilor şi călătorilor englezi.

Făcea parte dintr-o familie amestecată în istoria mai tuturor companiilor comerciale, începând din 1553. Student la Oxford, pasionat de ceea ce constituia subiectul de senzaţie al secolului – descoperirile geografice – el e fn corespondenţă cu geografii Ortelius şi Mercator şi prieten intim cu Gilbert şi Raâegh. În 1582 publică în limba engleză Diverse călătorii privind descoperirea Americii… în primul rând cele făcute de englezii noştri, apoi de francezi şi bretoni. În 1583 întreprinde un voiaj de studii în Franţa, spre a se documenta şi asupra ' I IIBE, I, p. 93.

Părerile pe care le combatem, Ja Brie, op. Cit., pp. 16-17 şi în CHBE, l, pp. 93-95.

Expediţiilor spaniole şi portugheze. Pregăteşte astfel marea operă, ce apare din 1589, eu titlul: Principalele călătorii şi descoperiri ale naţiunii engleze, pe mare ţi pe uscat. Lucrare de proporţii, fundamentală pentru istoria marilor descoperiri, ea a putut fi 'denumită „o epopee în proză a naţiunii engleze moderne” 1.

Trăsăturile ce caracterizează condiţiile dezvoltării Angliei în epoca modernă, cristalizate în viaţa economică, socială şi politică, prind astfel contur, încă din veacul al XVI-lea, şi în cultura engleză. Furtuna lui Shakespeare, cu decorul exotic al acţiunii sale, inspirate din inaiufragâuil lui George Somers în insulele Bermude, mu este şi ea un semn aii vremii?