NOTE

        [1] Denis Hay, L’Europe auxXIVetXVsiecles, trad franc. /Paris/, 1972, p. 359 2 În cifre absolute, victimele ei par a fi fost mai numeroase decât ale ambelor războaie mondiale din secolul al XX-lea.

        [2] Ruggiero Romano-Alberto Tenenti, Alle origini del mondo moderno (1350-l550), trad. Ital. /Milano/, 1967, p. 9-l0; Pierre Vilar, Or et monnaies dans l’histoire, 1450-l920, /Paris, 1974/, p. 43-44.

        [3] Romano-Tenenti, Op. Cât., p. 13-l4. 5 Virgil Ciocâltan, Restauraţia Hoardei de Aur şi tratatele tătaro-genoveze din anii 1380-l387, în „Revista Istorică”, serie nouă, I (1990), nr. 6, p. 572-573.

        [4] Idem, Hegemonia Hoardei de Aur la Dunărea de Jos (130l-l341), în „Revista Istorică”, serie nouă, V (1994), nr. 1l-l2, pp. 1103-l105.

        [5] Ibidem, p. 1113. 8 La un moment dat, Moldova apare şi ca aliată cu Lituania împotriva Poloniei. Cf. Veniamin Ciobanu, Cauze politice şi implicaţii juridice ale stabilirii raporturilor româno-polone la sfârşitul secolului al XIV-lea (1387-l396), în „Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol” Iaşi, XXVII (1990), p. 105.

        [6] Şerban Papacostea, Desăvârşirea emancipării politice a Ţării Româneşti şi a Moldovei (1330-l392), în „Revista Istorică”, serie nouă, II (1991), nr. 9-l0, pp. 47l-472, 477-483; Virgil Ciocâltan, Restauraţia Hoardei de Aur., în „Revista Istorică”, I (1990), nr. 6, p. 57l-577.

        [7] Şerban Papacostea, Byzance et la croisade au Bas-Danube ă la fin du XIV siecle, în „Revue Roumaine d’Histoire”, XXX (1991), nr. l-2, p. 3-4.

        [8] Ibidem, p. 9-l1. 12 Radu Manolescu, Comerţul şi transportul produselor economiei agrare la Dunărea de Jos şi pe Marea Neagră în secolele XIII-XV, în „Revista Istorică”, serie nouă, I (1990), nr. 6, p. 545; Idem, Marea Mediterană şi Marea Neagră în Evul Mediu, în „Revista Istorică”, serie nouă, IV, (1993), nr. l-2, p. 49-50.

        [9] Veress, Documente, I, p. 5l-52. 2 Ibidem, p. 88, 92, 95, 97-l01; despre amestecul Franţei, p. 84, 126. 3 Ibidem, p. 102-l04, 106; Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1962, p. 905. 4 Ibidem, p. 52-54, 62-63, 65, 67, 70, 75-76. 5 Veress, Documente, I, p. 131, 142, 148-l49, 159; Istoria României, vol. II, 1962, p. 906, 913. 6 Isabella era fiica lui Sigismund I Jagiello, mort în 1548. O soră a ei, Ana, va deveni soţia lui Ştefan [10] Veress, Documente, I, p. 205-206. 8Ibidem, p. 223. 9 Ibidem, p. 213, 227, 230, 233; C. Marinescu, Vita Despoti, Principis Moldaviae, în „Melanges d’Histoire Generale’, II, Bucureşti, 1938, p. 405.

        [11] I. Crăciun, Cronicarul Szamoskozi şi însemnările sale despre români, p. 95, nota. 11 Soţia lui, Griselidis, era fiica lui Cristofor Bâthori şi sora viitorului principe Sigismund Bâthori. 12 Veress, Documente, p. 318, 322; vol. II, p. 12, 25, 41, 60, 113, 125-l28. 13 Ibidem, vol. III, p. 126-l33, 139-l41, 155. 14 Ştefan Pascu, Petru Cercel şi Ţara Românească 30; Veress, Documente, II, p. 177.

        [12] Veress, Documente, II, p. 182-l83, 213-216, evenimente din 1581. 16 Ludovic Demeny – Paul Cernovodeanu, Relaţiile politice ale Angliei cu Moldova, Ţara Românească şi Transilvania în sec. XVI-XVIII, Bucureşti, 1974, p. 18.

        [13] I. I. Podea, A Contribution to the Study of Queen Elizabeth’s Eastern Policy (1590-l593), în „Melanges d’Histoire Generale”, II, Bucureşti, 1938, p. 429 şi n. 2.

        [14] Veress, Documente, III, p. 14l-l43, 146-l48. 19 Ibidem, p. 218-219, 225-226; I. I. Podea, Op. Cât., p. 437-443. 20 Hurmuzaki, XI, p. 742, 751.

        [15] Veress, Documente, III, p. 233-237, 241, 246. 22 Ibidem, p. 252, 263, 267, 274-276.

        [16] Andrei Oţetea, Renaşterea, Bucureşti, 1864, p. 234-236. 2 Propylăen Weltgeschichte, vol. II, Berlin-Frankfurt-Wien/1964/, p. 93. 3 Hurmuzaki, XI, p. 624. 4 Alexander Randa, Pro Republica Christiana, Monachii, 1964, p. 54. 5 Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, vol. IV, Bucureşti, 1932, p. 45-46 şi 59-61.

        [17] Randa, Op. Cât., p. 64. 7 Randa, Veress, Documente, V, p. 233. 8 Veress, Documente, V, p. 232. Mihai fusese şi constrâns oarecum la crearea acestei iniţiative de somaţiile lui Andrei Bâthori ca să părăsească tronul Ţării Româneşti.

        [18] Hurmuzaki, XIII, p. 446. 10 Veress, Documente, V, p. 233. 11 Ibidem, p. 279-280 şi A l. Randa, Op. Cât., p. 266. Ambasadorul spaniol se baza însă pe rapoartele defavorabile ale lui Basta.

        [19] Randa, Op. Cât., p. 260.

        [20] Dan Berindei, Mihai Viteazul în viziunea generaţiei făuritorilor României moderne, în Mihai Viteazul. Culegere de studii, red. Coord. Paul Cernovodeanu şi Constantin Rezachevici, Bucureşti, 1975, pp. 37 şi urm.

        [21] A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. A III-a, vol. V, Bucureşti, [1927], pp.256-257. 3 Nicolae Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, reeditare, [Bucureşti], 1968, p. 284. 4 Dr. Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, vol. VI, Bucureşti, 1933, p. l-2.

        [22] Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria României, XII, Bucureşti, 1903, p. 493; Veress, Op. Cât., vol. V, Bucureşti, 1932, p. 32l-322. Deja la 2 noiembrie 1559 Ştefan Bocskai scria lui Basta despre excese comise de ţărani. E neverosimil ca ele să fi luat amploare la numai o zi după intrarea lui Mihai în Alba Iulia, sau ca acesta să fi avut timp să se implice în declanşarea lor.

        [23] Hurmuzaki, XII, p. 985. 7 Deja la 3 decembrie 1599 nunţiul Malaspina recomanda împăratului ca Mihai: „Ne provinciae leges, institutiones, mores, consuetudinesve mutet, eamque non Valachico more, sed qui caeteri hactenus eam rexerunt Principes regat, atque moderetur”. Veress, V, p. 312-313.

        [24] Iorga, Op. Cât., p. 283.

        [25] Lapensee europeenne au XVIII siecle, Paris, [1961], p. 15. 2 Consideration sur le gouvernement de la Pologne et sur la reformation projetee, apud. D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1984, p. 296.

        [26] Ibidem, loc. cât. 4 După Lucia Protopopescu, Contribuţii la istoria Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1966, p. 18, nota 1.

        [27] Despre spirit, IV, 17, trad. Rom., Bucureşti, 1959, p. 489. 6 Paul Hazard, op. Cât., p. 193-l94. 7 Dumitru Ghişe, Pompiliu Teodor, Fragmentarium luminist, Cluj, Editura Dacia, 1972, p. 213. 8 Ibidem, p. 216.

        [28] Jean Starobinski, Emblemele raţiunii, Bucureşti, 1990, p. 50. 2 Discursul ţinut în Catedrala din Blaj, Bucureşti, Socec. 1909, p. 210. 3 Un devotament familiei Hurmuzachi, în Poezii, Arad, 1920, p. 54. 4 Ce voiesc românii transilvani? În „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. XI (1848), nr. 16, p. 121122. Cf. în aceeaşi, IX (1846), nr. 6, p. 47: „Nu e putere care să ne mai poată preface sau desfiinţa”.

        [29] Nicolae Boşcan, Valeriu Leu, Memorialistica 1988, p. 167. 6 Singurătatea e un clişeu romantic omniprezent. În poezia maghiară, spre a cita un exemplu apropiat în spaţiu şi în contextul istoric. Petofi îşi plângea „poporul orfan”, „singur, cel mai singur între toate neamurile de pe Pământ”.

        [30] 5 N. Boşcan, V. Leu, op. Cât., p.186, 191. Paşoptismul şi spiritul revoluţionar de peste tot nu agreează autocritica, evaluarea lucidă a faptelor proprii; când o practică, aceasta îmbracă forma autoflagelaţiei – un act de severă pedagogie politică, un tratament de şoc al conştiinţelor, pentru a le constrânge să se depăşească.

        [31] Ibidem, p. 140. 9 Ibidem, p. 242. 10 Keith Hitchins, Conştiinţă naţională şi acţiune politică I, Cluj-Napoca, 1987, p. 84.

        [32] Cornelia Bodea, 1848 la români, vol. I, Bucureşti, 1982, p. 645-646.12 George Bariţ, Scrieri social-politice, Bucureşti, 1962, p. 85. 13 Adică Basarabia şi Bucovina. 14 Al Russo, Scrieri postume, Craiova, f.a., p. 142. 15 L’Ancien Regime et la Revolution, nouvelle edition, Paris, 1887, p. VII.

        [33] Thukydides, Războiul poloponesiac, II, 37, trad. de N. I. Barbu, Bucureti, 1966; am introdus în traducerea citată unele formulări mai libere, care ne-au părut mai clare.

        [34] Urmată, în cazul României şi al Serbiei, de una adversă Austro-Ungariei. 3 În fond, nici federalismul Iugoslaviei lui Tito n-a fost decât tot un centralism, mascat cu abilitate prin anumite instituţii şi forme de desfăşurare a activităţii politice şi administrative. A fost o formulă de compromis, care se va dovedi fragilă în faţa cele dintâi crize mai serioase a sistemului.

        [35] Despre Svetozar Markovic, intelectual distins, cu studii în Occident, mort foarte tânăr (1845-l876), un autor german afirma, într-o lucrare relativ recentă că „nici un om n-a însemnat mai mult decât el în întreaga istorie a înnoirii Serbiei”. Wolf Dietrich Behschnitt, Nationalismus bei Serben und Kroaten, 1830-l914, Munchen, 1980.

        [36] Apud Erich Zollner, Geschichte Osterreichs, ed. A 7-a, Viena, [1984], p. 414. 6 Fiecare curie, deci categorie socio-profesională, avea rezervat un număr de locuri în parlament, indiferent de numărul alegătorilor din categoria respectivă, constituindu-se astfel o derogare flagrantă de la principiul reprezentării proporţionale.

        [37] Faptul nu trebuie să surprindă. Măsuri similare fuseseră luate, în aceiaşi ani, de Bismarck, în Germania. Pentru partidele conservatoare ele erau o încercare de a contracara influenţa liberalilor şi socialiştilor în rândul muncitorimii şi, în general, în al păturilor mai sărace.

        [38] Dar nu în şcolile de stat, ci în cele confesionale sau private, a căror înfiinţare era permisă fără restricţii [39] Cf. de ex. Histoire de la Hongrie, Budapest, [1974], p. 419. 10 Protejată astfel şi împotriva unor eventuale noi legi rurale! Este şi părerea lui Keith Hitchins, România 1866-l947, Bucureşti, [1994], p. 33.

        [40] Pentru Serbia, Muntenegru şi Bulgaria s-au consultat lucrările Georges Y. Devas, La nouvelle Serbie, Paris-Nancy, 1918, foarte favorabilă cauzei iugoslave; D. Kossev-Ch. Christov-D. Anguelov, Precis d’histoire de Bulgarie, Sofia, 1963.

        [41] Apostolos Vacalopoulos, Histoire de la Grece moderne, [Paris, 1975]. 13 Handbuch der europăischen Geschichte, sub red. Lui Theodor Schieder, vol. 6, Stuttgart, 1973, p. 611. 14 Vacalopoulos, op. Cât., p. 212. În fapt, legea n-a fost respectată întocmai de partidele politice, care au continuat a-şi favoriza clientela proprie.

        [42] Fiindcă o altă parte a fost târâtă de valul politicianismului fără principii. 16 Fireşte, nu incriminăm sinceritatea şi fervoarea sentimentuluinaţional, aspiraţiile sale juste, ci numai momentele de exces care l-au pândit şi îl mai pândesc.

        [43] N-am aflat cifre exacte, dar evaluările calitative afirmă că la 1914 Grecia stătea mai bine, din acest punct de vedere, decât vecinii ei septentrionali.

        [44] Qui sensit incommodum, sentiat etiam commodum. 2 Cf. Supplex Libellus Valachorum, Bucureşti, 1984, p. 165. 3 Etica nicomahică, cartea a V-a, II. III. V.

        [45] „Unirea”, XXVII (1917), nr. 35, p. 1. 2 „Unirea”, XXVII (1917), nr. 36, p. 1. 3 Ibidem, l.c. 4 Ibidem, l.c. 5 „Unirea”, XXVIII (1917), nr. 38, p. 1. 6 „Unirea”, XXVII (1917), nr. 77, p. l-2. 7 „Unirea”, XXVIII (1918), nr. 25, p. 3. 8 Idem, XXVIII (1918), nr. 23, p. 1. 9 „Unirea”, XXVIII (1918), nr. 26, p. 1.

        [46] Până la reformele lui Cuza, în vechea Românie numai mănăstirile, închinate sau nu, deţineau 24,6 % din fondul funciar al ţării, procent care se adăuga cel în proprietatea sau posesia instituţiilor bisericeşti obişnuite. Prin urmare, nu numai catolicismul a fost latifundiar.

        [47] Permanenta confuzie din partea ortodoxismului între confesiune şi naţiune, obligate – în concepţia sa – să fie identice. 3 Pe care l-a sărbătorit solemn şi în 1998.

        [48] N-ar fi concludent să ne ocupăm de confesiuni cu totul mărunte şi nici de proliferarea acestora după „diaspora” europeană în alte continente.

        [49] După o statistică relativ recentă, în Marea Britanie (deci Anglia, Scoţia, Wales şi Irlanda de Nord) 55 % din populaţie este anglicană, restul alţi protestanţi, catolici şi diverse confesiuni minore.

        [50] Locuitori care, după 1918, se strămutaseră în Ungaria. Se pretindea recunoaşterea drepturilor lor de proprietate în teritoriile care trecuseră sub suveranitatea altui stat.

        [51] Disputa a fost complicată de faptul că, între timp, România aplicase legea de reformă agrară, pe care optanţii, în baza tratatului de mai sus şi a celui de la Trianon, sprijinite fiindu-le interesele de către statul maghiar, au socotit că o pot contesta, în ceea ce îi privea.

        [52] Data armistiţiului de la Villa Giusti, cu Antanta. 4 A se vedea mai sus. 5 Deputatul Isnard, în Adunarea Legislativă a Franţei, la 29 noiembrie 1791.

        [53] DECEMBRIE: ODINIOARĂ ŞI ACUM.

        [54] În mai multe rânduri, printre altele într-o conferinţă la care am avut privilegiul să asist, marele istoric al relaţiilor internaţionale J. B. Duroselle a demonstrat contrarul: Wilson, ca şi asistentul său, „Colonelul” House, se documentaseră cu multă atenţie asupra problemelor europene.

        [55]) reflectarea în spectrul politic românesc a unor stări de spirit şi de lucruri subsecvente primului război mondial şi active în toată perioada interbelică.

        [56]) acceptarea necesităţii intervenţiei statului în economie şi în litigiile sociale, pentru a preveni dezechilibrele care pot apare în procesul evoluţiei spontane; în subtextul acţiunii de „prevenire” se poate citi renunţarea la credinţa în autoreglarea infailibilă a proceselor evolutive din viaţa economică; 4) înlocuirea dogmei caracterului absolut al dreptului de proprietate prin recunoaşterea caracterului evolutiv ala acestuia; [57] Împotriva acestei afirmaţii, mulţi îşi vor aminti de unirea de sub conducerea lui Mihai Viteazul. Departe de noi gândul de a o contesta, însă, cu toată marea ei valoare faptică şi simbolic-anticipativă, ea n-a fost realizată la dimensiunea momentului 1918: graniţele sale, oarecum incerte, lăsau în afara lor o mare parte de pământuri locuite de români.

        [58] Alături de dezvoltarea ştiinţelor. 3 După Z. Ornea, Ţărănismul. Studiu sociologic, Bucureşti, 1969, p. 338, citând articolul lui Virgil Madgearu, Economia dirijată şi cooperaţia, în „Independenţa economică”, 1934, nr. 5, p. 129.

        [59] Virgil Madgearu, Doctrina ţărănistă, în Doctrinele partidelor politice. 19 prelegeri organizate de Institutul Social Român, Bucureşti, 1924, p. 79.

        [60] Gabriel Tarde, L’opinion et la foule, Paris, 1901. 4 Iraţionalitatea constituie, potrivit acestei concepţii, deviaţii comportamentale, dar nu mobilul, motivaţia originară a opiniilor şi acţiunilor colective.

        [61] După Jurgen Habermas, Strukturwandel der Offentlichkeit, ed. A 5-a [Neuwied und Berlin, 1971], p.

        [63] A. Simion, Dictatul de la Viena, Cluj, 1972, p. 205. 7 Dr. Traian Bunescu, Lupta poporului român împotriva dictatului fascist de la Viena (august 1940), Bucureşti, 1971, p. 133 şi urm.

        [64] Ibidem, p. 137-l38. 9 A. Simion, op. Cât., p. 206. 10 Ibidem, p. 206. 11 Emil Giurgiuca, Dincolo de pădure, Bucureşti, 1943, p. 10. 12 N. I. Herescu, în „Dacia”, Bucureşti, I (1941), nr. 5, 15 iunie 1941.

        [65] Jefferson a mai scris şi acest aforism memorabil: „Eroarea este tolerabilă, acolo unde Adevărul e liber să o combată”.

        [66] Numele soţului, Medan, există până astăzi. Dar cum acest cuplu nu a avut copii, ar putea fi vorba cel mult de descendenţe colaterale. 2 Mai deţinem date genealogice despre penultima fiică a lui Alexandru, Ludovica, prin bunăvoinţa unuia din descendenţii actuali ai ramurei, istoricul şi diplomatul Alexandru Ghişa.

        [67] George Bariţ şi contemporanii săi, vol. VIII, Bucureşti, 1987, p. 172şi 175-l76. 2 Ibidem, p. 183. 3 Ibidem, p. 155-l56. 4 Ibidem, p. 169. 5 George Bariţ şi contemporanii săi, vol. VII, Bucureşti, 1985, p. 141. 6 Ibidem, vol. VIII, p. 125. 7 Ibidem, vol. VII, p. 117. 8 Ibidem, p. 199, 213. 9 Ibidem, vol. VIII, p. 227. 10 Ibidem, p. 184. 11 Ibidem, p. 33. 12 Ibidem, p. 88. 13 Ibidem, p. 227. 14 Ibidem, p. 136. 15 Ibidem, vol. VII, p. 333. 16 Ibidem, p. 194. 17 Ibidem, vol. VIII, p. 155-l56. 18 Ibidem, vol. VII, p. 187.

        [68] Timotei Cipariu, Jurnal, ed. Îngrijită de Maria Protase, Cluj, 1972, p. 34. S-a emis ipoteza că acest „moldovean”, venit în Pănade „din Piatra” ar fi fost, de fapt, un ardelean revenit între ai săi după mai mulţi ani de şedere în Moldova. Constantin Turcu, Originea moldovenească a lui Timotei Cipariu, în „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, Iaşi, XXII (1971), p. 199-202.

        [69] Ibidem, p. 46-47. Între Pănade şi Bucerdea Grânoasă, locul naşterii lui Ioan Maiorescu sunt doar vreo 10-l1 km.

        [70] Yves Goldenberg, Timotei Cipariu – un arabisant roumain du XIXlme orientalia”, Bucarest, IX (1977), p. 66.

        [71] Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă, vol. I, Sibiu, 1889, p. 612. 5 „Pretind”. În textul publicat s-a lecturat (ori tipărit) greşit: „se cer”. 6 Apud Mircea Popa, Contribuţii la activitatea social-politică şi literară a lui Timotei Cipariu, „Crisia”, VIII (1978), p. 347.

        [72] Cornel Tatai Baltă, Din activitatea lui Timotei Cipariu ca director al gimnaziului din Blaj, în „Apulum”, XV (1976), p. 327-330.

        [73] Idem, Timotei Cipariu, precursor al muzeografiei româneşti din Transilvania, în „Apulum”, XVI (1976), p. 369.

        [74] Dr. Ioan Raţiu, Timotei Cipariu, viaţa şi activitatea lui, Blaj, 1905, p. 69. 10 Jurnal, p. 30. 11 Ibidem, l.c. 12 Ibidem, studiu introductiv de Maria Protase, p. 6. 13 T. Cipariu, Principii de limbă şi scriptură, Blaşiu, 1866, p. 1l-l2. 14 Oameni care au fost, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 101. 15 Va adopta acest nume în 1879. 16 Fragmente. 17 Publica, tipări. 18 Sutele. 19 Apud Dr. I. Raţiu, Op. Cât., p. 77. „A le da de pradă”, = a le oferi gratuit sau cu preţ redus, în orice caz în pierdere.

        [75] Nicolae Edroiu, Cu privire la începuturile Cipariu, „Marisia”, VI (1976), p. 70l-704.

        [76] Documentele privind apariţia „Organului Luminării” au fost publicate de Ioana Botezan ca anexă la studiul Contribuţia lui Timotei Cipariu la dezvoltarea ziaristicii româneşti din Transilvania în preajma anului revoluţionar 1848, în „Apulum”, VII.2 (1969), pp. 95-l08.

        [77] Principii de limbă şi scriptură, Blasiu, 1866, p. 256. 23 George Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei 24 Ibidem, p. 178. 25 Despre acest periodic: Pompiliu Teodor – Gelu Neamţu, Din istoria presei revoluţionare româneşti „Învăţătorulpoporului” (1848), în „Studii”, 1968, nr. 4, p. 435-448.

        [78] Cuventu la inaugurarea Asociaţiunei Românilor Transilvani în IV Nov. MDCCCLXI. Aparatu în cuntra unei critice, Blasiu, MDCCCLXII. Cipariu relua idei din discursul lui Bărnuţiu, din 2/14 mai 1848.

        [79] Mircea Popa, Op. Cât., p. 340. 28 Preşedinţi fiind, în intervalul de timp respectiv, Andrei Şaguna, Vasile Ladislau Popp şi Iacob Bologa. 29 I. Raţiu, Op. Cât., p. 38-40. 30 Ibidem, p. 43. 31 Aflate astăzi, împreună cu biblioteca lui – atât cât s-a păstrat din ea – în patrimoniul Bibliotecii Filialei Academiei Române din Cluj-Napoca.

        [80] Yves Goldenberg, Quelques notes concernant les manuscrits arabes autographes de Timotei Cipariu, în „Analele Universităţii din Bucureşti”, Limbi clasice şi orientale, XX (1971), pp. 114, 117-l19; Idem, Timotei Cipariu – un arabisant roumain au XIXemesiecle, în „Studia et acta orientalia”, IX (1977), p. 71.

        [81] Sigismund Jako, Codicele medievale din biblioteca lui Timotei Cipariu, în „Revista arhivelor”, X (1967), nr. 1, p. 35. Autorul a revenit cu o apreciere similară şi în studiul Bibliofilia lui Cipariu în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, X (1967), p. 136.

        [82] Bibliofilia lui Cipariu în revista citată, p. 139-l40. 35 N. Iorga, Câteva gânduri de „dincolo” în amintirea lui Timotei Cipariu, în „Semănătorul”, IV (1905), p. 442-443 şi în Oameni care au fost, vol. I, Bucureşti, 1934, p. 104-l05.

        [83] Ziarul lui Cazzavillan vehicula idei asemănătoare: de ex. Înfiinţarea unei uniuni vamale mediteraneene. Făcea publicitate congresului de la Lyon, din aprilie 1884, al unei asociaţii numite „La Confederation latine”.

        [84] Recte „iredentiste”. 3 Italia aderase de curând la Tripla Alianţă (cu Germania şi Austro-Ungaria), marcând răcirea raporturilor sale cu Franţa. Ceea ce explică faptul că articolul menţionează numai revendicările faţă de Franţa, nu şi faţă de Austro-Ungaria.

        [85] Ca veneţian, Canini nu se resemna cu gândul că după unificarea Italiei, în 1859-l860, oraşul său rămăsese pe mai departe sub stăpânirea Austriei (până la 1866). 5 O excelentă biografie i-a consacrat Francesco Guida, L’Italia e il Risorgimento balcanico. Marco Antonio Canini, [Roma], Edizioni dell’Ateneo, [1984], 470 p. Dintr-însa, viaţa sa va apare cititorului încă mult mai bogată, mai furtunoasă, decât din aceste puţine rânduri ale noastre.

        [86] Eminescu, Opere, vol. III, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999, p. 24. Idee prezentă şi în poezii: „Ce-un secol ne zice, ceilalţi o deszic”, sau „Când unul trece, altul vine în astă lume a-l urma”.

        [87] Eminescu, Opere, III, p. 924-925.

        [88] Ibidem, p. 45-48.

        [89] Şi printre cei mai puţin cunoscuţi la noi, dintre marii istorici ai lumii. 2 Se pensionase în 1928. 3 Universitatea veche rămăsese în zona de ocupaţie sovietică, ulterior în fosta Republică Democrată Germană.

        [90] După Kurt Stavenhagen, Das Wesen der Nation, Berlin, 1934, p. 20. 2 Fr. J. Neumann, Volk und Nation, 1888; A. Kirchhoff, Zur Verstăndigung uber die Begriffe Nation und Nationalităt, 1905; Fr. Meinecke, Weltburgertum und Nationalstaat, Munchen und Berlin, 1924, p. 3.

        [91] Biologismul acesta subiacent a fost exacerbat de teoriile rasiste, iar în zilele noastre reprezentanţi ai „noii drepte” cred a le putea acredita din nou, căutându-le suport în cercetările genetice. Cf. C. Gh. Marinescu, Naţiunea şi conştiinţa naţională în lumea contemporană, /Iaşi, 1986/, p. 10 şi urm.

        [92] Cf. International Encyclopaedia of the Social Sciences, vol. 11, /1968/, sub voce „Nation”.

        [93] The Psychology of Nationality andInternationalism, New York, 1919. 6 Die moderne Nation. Ein Beitrag zur politischen Soziologie, Tubingen, 1931, p. 134. 7 Hans Kohn, The Idea of Nationalism, II.5. 8 Gaston Roffenstein, Zur Soziologie des Nationalismus, în Nation und Nationalităt, Karlsruhe, 1927, p. 160-l67.

        [94] Meinecke, Op. Cât., p. 9. 10 Robert Michels, Der Patriotismus. Prolegomena zu seiner soziologischen Analyse, Munchen und Berlin, 1929, p. 1, 12.

        [95] După Roffenstein, Op. Cât., p. 182. 12 Meinecke, Op. Cât., p. 1. 13 Pillsbury, Op. Cât. 14 De exemplu, între 1940-l944 germanii din România au preferat să se numească „Grupul Etnic German”.

        [96] În lucrarea Public Opinion, New York, 1922. 16 Cum este cazul faţă de americani şi, mai recent, faţă de japonezi, datorită remarcabilelor lor performanţe economice.

        [97] Autoarea introduce acest cuvânt cunoscut şi sugestiv, în locul numelui folosit de membrii tribului respectiv.

        [98] Ruth Benedict, Race, Science andPolitics, New York, 1940, p. 156. 19 E probabil că autoarea americană exagerează. Este imposibil ca oamenii primitivi să nu fi sesizat identitatea şi uniformitatea indivizilor din specia umană, indiferent de apartenenţa lor tribală. Până şi animalele îşi recunosc semenii din propria specie. Folosirea cuvântului care însemna „oameni” numai la adresa membrilor tribului propriu nu putea avea decât sensul indicării unor relaţii preferenţiale între aceştia şi nu de afirmare a segregării lor organice de restul speciei.

        [99] Aşa-numita teoremă a lui Thomas spune că oamenii reacţionează atât faţă de fapte, cât şi faţă de reprezentările lor despre ele, caz în care acestea sunt la fel de reale ca şi faptele. 21 Aceste aspecte ale problematiciiminorităţilor la James W. Vander Zanden, American Minority Relations, ed. A III-a, New York, /1972/, pp. 10, 305-307., indicând la rându-i ca sursă lucrarea lui Louis Wirth, The Problem of Minority Groups, New York, 1945.

        [100] Prea frumos pentru a fi adevărat. Proclamaţia împăratului, publicată în multe izvoare şi lucrări, am preluat-o din Walter Rogge, Oesterreich von Vilăgos bis zur Gegenwart, vol. I, Leipzig şi Viena, 1872, p. 53.

        [101] George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă, vol. II, ed. A Il-a, Braşov, 1994; Rogge, Op. Cât., p. 82.

        [102] Helmut Klima, Guvernatorii Transilvaniei, 1774-l867, Cluj-Sibiu, 1943, p. 64. La 18 noiembrie 1849 Ion Maiorescu auzise acest lucru şi îl comunica lui George Bariţ. Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între 1849-l918. Documente, vol. I (8 august 1849-31 decembrie 1851), coordonator Simion Retegan. Centrul de Studii Transilvane şi Fundaţia Culturală Română, 1996, p. 179-l80.

        [103] Mişcarea naţională I, p. 478. 5 George Bariţ, Op. Cât., II, p. 590; Mişcarea naţională I, p. 29l-293. 6 C. Gollner, Ein Archivhinweis (1850) uber engliche Emissăre în Siebenburgen und eine Zeitungsnotiz (1852) uber dako-romanische Plăne, în „Forschungen zur Volks = und Landeskunde”, XXII (1979), nr. 2, p. 140.

        [104] Mişcarea naţională., I, p. 58-59, 60-62, 73-75 et passim. 8 În noiembrie 1850 au fost închişi de asemenea liderii politici slovaci Stur şi Hurban, pentru „idei panslaviste”, deşi combătuseră revoluţia maghiară.

        [105] Textual „die Canaille”, cuvânt cu sensuri încă şi mai jignitoare. 10 George Bariţ, Op. Cât., II, p. 654. 11 Mişcarea naţională., I, p. 76-77 şi urm. 12 Ibidem, p. 128-l30. 13 La 19 decembrie 1849 Simion Crainic a iscălit o plenipotenţă în limba latină, în care îşi declara acordul cu toate aceste revendicări. Ibidem, p. 229-231.

        [106] Ibidem, p. 254-260. 15 Ibidem, p. 277-282. Ideea se ventilase şi la 1848. 16 Ibidem, p. 310-311. 17 Ibidem, p. 325. 18 Ibidem, p. 365-368. Cererea a fost aprobată numai în 1864. 19 Ibidem, p. 532-535. 20 La Orlat, Năsăud, Blaj, Haţeg.

        [107] De exemplu la Beiuş. Viorel Faur, Noi documente despre mişcarea revendicativă a românilor din Crişana în perioada 1849-l852, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj-Napoca”, XXVII (1983-l984), p. 438.

        [108] Arhiva istorică Alba Iulia. Dosarul consistoriului din Blaj. 23 Circulară a lui Şaguna din 24 aprilie 1852, reprodusă în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, X IV (1852), nr. 17, p. 67-68.

        [109] I. Pervain – I. Chindriş, Corespondenţa lui Al. Papiu-llarian, II, Cluj, 1972, p. 450-452. 25 Respingerea cererilor de către guberniu, în martie 1853.Arhiva Naţională Cluj-Napoca, Arhiva Blajului, Dosar: Acte ale regimentelor grănicereşti.

        [110] Arhiva Naţională Cluj-Napoca, Arhiva Blajului, Dosar: Dimitrie Moldovan, nr. 136. 27 În sensul de categorie de mici proprietari agrari. M. Popescu, Documente inedite privitoare la istoria Transilvaniei între 1849-l859, Bucureşti, 1929, p. 18l-l83.

        [111] Cu excepţia evreilor în cazul cărora, până pe la 1860, s-au păstrat măsuri discriminatorii, ba chiar au fost introduse unele noi.

        [112] George Bariţ, Op. Cât., II, p. 640.

        [113] Un reuşit studiu pentru această temă, printre numeroase altele, cel al lui Hans Rothfels, Die Nationsidee în westlicher und ostlicher Sicht, în Osteuropa und der deutsche Osten, Koln, 1956. A se vedea, de asemenea: Peter F. Sugar, Externai and Domestic Roots of Eastern European Nationalism, în Nationalism în Eastern Europe, ed. A II-a, Seattle and London, 1971, p. 11 şi urm.

        [114] Hans Kohn, The Idea of Nationalism. A Study în its Origins and Background, New York, p. 8-9. 3 Apud Hans Kohn, Op. Cât., p. 376. 4 Hugo Hantsch, Die Geschichte Osterreichs, vol. II, Graz-Koln, (1968), p. 262-263. 5 Arthur G. Haas, Metternich: Reorganization and Nationality, 1813-l818, A Story of Foresight and Frustration în the Rebuilding of the Austrian Empire, Wiesbaden, 1963, p. 14.

        [115] În austerul mediu al şcolilor din Blaj, de ce se vor străduit elevii – cu încurajarea chiar a lui Timotei Cipariu – să înfiripe reprezentaţii teatrale şi recitări? Este relatarea lui George Bariţiu, iar răspunsul este sugerat în rândurile următoare ale textului.

        [116] Succesul primelor periodice şi ale unor cărţi de popularizare s-a datorat, mai ales al primelor, răspândirii pe cale orală a informaţiilor, receptate direct de puţinii intelectuali – preoţi, învăţători – cititori de ziare în mediul târgurilor şi al satelor.

        [117] După Bertold Brettholz, Geschichte Bohmens undMăhrens 9 Prin lucrările filologice ale lui Jungmann şi Safafik. 10 Trebuie spus, chiar cu riscul ca după evenimentele politice din ultimii ani să fim contrazişi cu supărare, că sârbo-croata literară este aproape aceeaşi limbă, cu excepţia grafiei cu caractere latine (croata), respective – cirilice (sârba). Graiurile populare diferă întrucâtva de cea literară.

        [118] Apud Emanuel Turczynski, Konfession und Nation. Zur Fruhgeschichte der serbischen und rumănischen Nationsbildung, Dusseldorf, 1976, p. 199-200.

        [119] Dimitrie Dzordzevic, The Creation of Yugoslavia (ed. by) – Santa Barbara & Oxford, 1980, p. 240.

        [120] „Să moară” – cuvânt a cărui pronunţare de către împărat condamna la moarte pe gladiatorul învins în arenă, dacă i se părea potentatului că acesta n-a luptat cu destulă vrednicie.

        [121] A fost compus cândva din şapte membri, apoi din patru, apoi din doi, apoi din unul. Ce mai urmează? Câţi îşi mai aduc aminte de existenţa unei Organizaţii a Naţiunilor Unite, care, de altfel, de la bun început dădea posibilitate, prin chiar structura ei statutară, exercitării unui dictat din partea celor mari?

        [122] În „Revista de cercetări sociale”, 4 (1997), nr. 3, p. 96-97. 2 În contextul citat, termenul „cultură” pare a nu fi utilizat într-un sens restrictiv şi tehnic, ci în acela al amplitudinii sale maxime, de trăsătură spirituală dominantă a unei comunităţi mai întinse.

        [123] Istoria românilor, vol. II, Bucureşti, 1995, p. 194. 4 Istoria bisericii românilor, vol. I, Bucureşti, 1995, p. 86.

        [124] The End of History, 1989; The End of History and the lastMan, 1992.

        [125] Rolt Hellmut Foerster, Europa. Geschichte einer politischen Idee, [Munchen, 1967], p. 317. 2 Ibidem, l.c. 3 Poate cu o mare, enigmatică excepţie. 4 Andrei Pleşu, Ein europăischer Patriotismus? În „Allgemeine Deutsche Zeitung în Rumănien”, 21. Mai 1997, p. 3.

        [126] Din păcate, frecventa ironizare, în folclorul politic est-european, a diplomatului sau a jurnalistului occidental care nu ştie bine unde se află cutare capitală, sau chiar ţară din est.

— Nu ţine de cald.

        [127] Octavian Paler, în „Adevărul de Cluj”, 27 mai 1997, p. 6 7 Ibidem, l.c. 8, Istorie şi destin politic, în Vieţi, fapte, gânduri, Craiova, [1996], p. 185. 9, Naţiune, naţionalism, evoluţia naţionalităţilor, Cluj-Napoca, 1996, p. 19. 10 Scrisori către Luciliu, XXVIII.

        [128] „Gând românesc”, I (1933), nr. 4, p. 216. 2 „Societatea de Mâine”, X (1933), nr. 7-9, p. 150-l52; nr. 10-l1, p. 187-l88; nr. 12, p. 217-218. 3 „Gând românesc”, II (1934), nr. 1, p. 38 şi urm. 4 „Familia”, seria III, an I (1935), nr. 9, p. 23-24. 5 „Convorbiri literare”, LXVII (1934), nr. 1, p. 38-41. 6 „Convorbiri literare”, LXVII (1934), nr. 2, p. 165. 7 „Azi”, VI (1937), nr. 30, p. 2779-2780. 8 „Însemnări ieşene”, III (1938), nr. 10, p. 137. 9 „Viaţa românească”, XXX (1938), nr. 10, p. 63-68. 10 Barbu Teodorescu, Nicolae Iorga, 187l-l940, vol. I, Bucureşti, 1976, p. 112. 11 „Neamul Românesc”, XXXIII (1938), nr. 63/20 III 1938, p. l-2. 12 „Neamul Românesc”, XXXIII (1938), nr. 201/13 IX 1938, p. 1. 13 Ibidem, XXXIII (1938), nr. 204/17 IX 1938, p. 1. 14 Aluzie la faptul că, tocmai în acele zile, primul-ministru iugoslav, Milan Stoiadinovici, orientase ţara sa către o apropiere de Italia, ceea ce Iorga critică aspru, considerând acţiunea ca trădare a spiritului Micii Înţelegeri.

        [129] „Neamul Românesc”, XXXIII (1938), nr. 209/23 IX 1938, p. 1.

        [130] Ibidem, XXXIII (1938), nr. 225/12 X 1938, p. 1. 17 Ibidem, XXX IV (1939), nr. 59/16 X 1939, p. 1. 18 „Neamul Românesc”, XXX IV (1939), nr. 194/3 XI 1939, p. 1. 19 Ibidem, nr. 199/9 IX 1939, p. 1 şi nr. 216/30 IX 1939, p. 1. 20 „Neamul Românesc”, XXX IV (1939), nr. 235/24 X 1939, p. 1. 21 Ibidem, XXXV (1940), nr. 107/16 V 1940, p. 1.

— 1919, om politic, publicist, deputat în Reichstag şi membru marcant în adunarea constituantă de la Weimar.

        [132] Reprezentând, în ordine, linia de navigaţie Hamburg-Amerika, ramuri ale electronicii, trustul renan al cărbunelui, AEG.

        [133] Deja în septembrie 1914, într-un memoriu către cancelarul Bethmann-Hollveg, Walter Rathenau insista asupra necesităţii reconsiderării structurii şi relaţiilor externe ale economiei germane, orientându-le spre continent. Henry Cord Meyer, Mitteleuropa în German Thought and Action, 1815-l945, The Hague, 1955, p. 139.

        [134] Op. Cât., ed. 1916, p. 31. 5 Ibidem, p. 57-58. 6 Henry Cord Meyer, Op. Cât., p. 336. 7 Dar încă în 1926 un autor german îşi intitula un roman: „Volk ohne Raum” [Popor fără spaţiu], ceea ce spunea destul celui în stare să priceapă.

        [135] De o mai largă audienţă s-au bucurat lucrările lui Hantos Elemer, jurist şi economist, sau ale încă şi mai cunoscutului Nemeth Lâszlo. A se compara cu ceea ce s-a încercat recent de către „grupul de la Visegrad”. 9 Anatole France ironiza odată: „Ca dovezi, actele false fac mai mult decât cele autentice, mai întâi pentru că au fost făcute anume pentru nevoile cauzei.” „. Dovada cea mai bună e să n-ai dovezi. Aceasta este singura care nu se mai discută.” [136] De ex. În spaţiul polono-baltic (?!). Fernand Braudel, în faţa acestor incertitudini, a lansat butada: „Europa centrală este marginea occidentală a Europei de Est şi cea răsăriteană a Europei de Vest”. 11 Heinrich Drimmel, Der Donauraum und seine Zukunft, în Donauraum-gestern, heute, morgen, Wien, Frankfurt, Zurich, [1967], p. 175 şi urm.

        [137] Mohammed Allal Sinaceur, L’histoire î l’UNESCO, 4 Rene Remond, LeXXeme siecle., p. 10. 5 Ciceronis Academicorum Liber Primus, I. 4. 6 Pensees de J.

        [138] Dominantă până prin anii ‘70-80 ai veacului trecut; în prima parte a dominaţiei sale, romantismul a constituit o excepţie, salvgardând libertatea conştiinţei, chiar în forma extremă a imaginaţiei istorice.

        [139] Mişcarea universală în timp a fost gândită în antichitate de Heraclit, în secolul XX de Bergson ş.a. 3 Marele fizician german Werner Heisenberg scria: „Împărţirea uzuală a lumii în subiect şi obiect nu mai corespunde. Nici pentru ştiinţele naturii obiectul nu-l mai reprezintă natura, ci natura supusă întrebărilor omului.” (Paşi peste graniţe, Bucureşti, 1977, p.120).

        [140] Histoire et verite, ed. A II-a, Paris, 1964, p. 34. 5 The Theory of Civilization, Houston, 1915, p. 252. 6 Apud R. G. Collingwood, The Ideea of History, reprint, 1972, p. 168. 7 Paul Ricoeur, Op. Cât., p. 31.

        [141] La presse dans la societe contemporaine, Paris, 1962, p. 11. 3 După George Weill, Le Journal, Paris, 1934, p. 410. 4 La presse et l’evenement, recueil de travaux, publies sous la direction de Andre-Jean Tudesq, Paris, La Haye, [1973], p. 47-49.

        [142] Pierre Albert, La presse, ed. A VIII-a, Pris, 1988, p. 24. 6 J. Sebezio, Il giornalismo inglese, Roma, 1937, p. 10-l1. 7 Nume dat ziarului ieftin, de senzaţie. 8 Semnificativ – şi nu e singurul – acest titlu al unei lucrări apărute în 1966 în SUA: „7he Social Construction of the Reality. Sau expresia din jurnalistica anglo-saxonă: Engineering the News, adică „a meşteri (nu a manipula!) informaţiile. „ [143] După Michael Schudson, La scoperta della notizia, Napoli, 1987, p. 12l-l22 (ediţia engleză originară, în 1978).

        [144] Giuseppe Boffa, Il giornalista non e uno storico, în Giornalismo italiano e vita internazionale, a cura di Sergio Romano [Milano, 1989], p. 113.

        [145] „Matto e chi spera nostra che ragione possa trascorrer la infinita via, che tiene una sostanza în tre persone”. Dante, Purgatoriul, 3, 34-36.

        [146] Exceptăm, bineînţeles, nivelul specialiştilor şi al publicului de cultură temeinică, constituind, din nefericire, o minoritate.

        [147] Sorţii au căzut pe perioada octombrie 1974 – octombrie 1975.

        [148] „A depăşi marginile slăbiciunii omeneşti”. 2 „Anale”, III, 65. 3 Michel Foucault, Cuvintele şi lucrurile, Bucureşti, 1996, p. 428. 4 Karl Jaspers, Einfuhrung în die Philosophie, [Munchen, 1971], p. 71. 5 Paul Veyne, Au crezut grecii în miturile lor? [Bucureşti, 1996], p. 29. 6 Herodot, Istorii, cartea a VlI-a, cap. CLII. 7 Discours de la methode, I-ere partie; trad. Rom. Edit. Academiei, 1990, p. 116. Aceeaşi atitudine, dar nu la fel de sever exprimată, Malebranche, în Traite de morale, II-eme partie, X-XIII. Prin excepţie, chiar şi romantismul – cel fervent mesianic – acuză uneori inutilitatea istoriei şi viciul dezarmant al paseismului inspirat de ea.

        [149] Thierry de Montbrial, Le sens de l ‘histoire, în „Academica”, X, 1992, p. 8. 9 G. Pico della Mirandola, Despre demnitatea umană, Bucureşti, 1991, p. 122. 10 Citatele după Georges Gusdorf, L’avenement des sciences humaines au siecle des Lumieres, Paris, 1979, pp. 385, 392, 395, 432, 491. Nu era o descoperire nouă aceea că „nimic ce nu e în relaţie cu viitorul nu are sens pentru om”; Jose Ortega y Gasset, Der Aufstand derMassen, [Hamburg, 1972], p. 129.

        [150] Die Entstehung des Historismus, I, Berlin, 1936, p. 89; e posibil caacest pasaj să-l fi inspirat şi pe Gusdorf, pentru a scrie: „L’umanite, naguere habituee î vivre dans l’eternite, s’installe dans le temps. Op. Cât., p. 377. În stilul său.

— Cioran: „Istoriei tihnite i s-a substituit istoria gâfâit”. Sfârtecare. Bucureşti, 1995, p. 11.

        [151] După Gusdorf, op. Cât., p. 381. 13 O expresie a lui Friedrich Schlegel. 14 Leopold von Ranke: „Wie es eigentlich gewesen ist”. 15 Citat de Emst Cassirer, Eseu despre om, Bucureşti, 1994, p. 242. 16 R. G. Collingwood, The Idea of History, Oxford, [1972], p. 132. 17 Johann Huizinga apreciază faptul ca pe „una din cele mai mari realizări ale vieţii spirituale”, în trecerea de la al XIX-lea la al XX-lea secol. Im Bann der Geschichte, ed. A II-a, Basel, 1947, p. 25.

        [152] Einfuhrung în die Geisteswissenschaften, 1883. 19 Raymond Aron, Introduction a laphilosophie de l’histoire, [Paris, 1981], p. 59. 20 Ibidem, p. 114. 21 Johann Peter Eckermann, Gesprăche mit Goethe, I, Leipzig, [1884], p. 168. 22 Annie M. Popper, Karl Gotthard Lamprecht, în Essays în Modern European Historiography, edited by S. William Halperin, Chicago, [1970], p. 126.

        [153] Cf. Johann Huizinga, Geschichte undKultur. Gesammelte Aufsătze, Stuttgart, 1954, p. 89. 24 Cf. Albert Prior Fell, „That noble dream” în Histories andhistorians, London-Edinburgh, [1968], [154] Raymond Aron, La philosophie critique de l’histoire, [Paris, 1969], p. 221. 26 Aulus Gellius, Noctes Atticae, 12.11.7. 27 Werner Heisenberg, Paşi peste graniţe, Bucureşti, 1977, p. 119. 28 Cassirer, Op. Cât., p. 248. 29 Pietre pentru templul meu, Sibiu, 1919, p. 12. 30 Jose Ortega y Gasset, op. Cât., p. 25. Personajul menţionat este eroul unei celebre nuvele de Adelbert von Chamisso (178l-l838). Reflecţii similare la Karl Jaspers, Texte filosofice, Bucureşti, 1986, p. 94.

        [155] Michel Foucault, Arheologia cunoaşterii, Bucureşti, 1999, p. 6. 32 Societatea democratică şi tehnicistă a creat un nou tip de „eveniment”, în locul celui acreditat până recent în istorie: evenimentul „în direct”, desfăşurat public şi mediatizat instantaneu, în ediţii de masă. Pierre Nora, în Faire de l’histoire, vol. I, [Paris, 1974], p. 295.

        [156] Arthur Danto, Analytische Philosophie der Geschichte, Frankfurt am Main, 1974, p. 408. 34 Henri Irenee Marrou, Comment comprendre le metier d’histoire, în L’histoire et ses methodes, [Paris, 1961], p. 1469.

        [157] Paul Ricoeur, Histoire et verite, ed. A II-a, Paris, [1964], p. 30. 36 Benedetto Croce, Teoria e storia della storiografia, ed. A II-a, Bari, 1920, p. 29. 37 Karl Jaspers, Vom Ursprung undZiel der Geschichte, Frankfurt am Main, Hamburg, [1955], p. 254.