La săparea unei groape, 

Un cap mort desființat, 

Văzând lângă sine-aproape

Alt cap gol alăturat,

„Cine e, care-ndrăznește,

Îi strigă c-un glas de domn, 

De mine de se lipește, 

Turburându-mă din somn?”

„Eu, zice-acea căpățână, 

Am fost numai matelot; 

Pâne neagră și puțină,

Apă, din bălți, a fost tot 

Cu ce-am trăit în vieață;

Desculț, trențos, urgisit,

Dusei cărarea-mi cu greață;

Acum moartea, ce-am dorit 

M-așeză în libertate,

Care-n lume n-am aflat,

Scuturând jugu-mi din spate,

Ce atâta l-am purtat.”

„Om de rând dă-te-ntr-o parte!

Strigă capu-nfumurat,

Tu ești prost, tu nu știi carte, 

Genu-ți apus, blăstămat!

Alt soi sunt eu, nu ca tine: 

Sunt boier, cu prinți rudit, 

Iată-aici pe piept la mine 

Orduri, stele, sunt mărit!

Eu mă plimb tot în calește,

Aur, scule, am prisos,

Vinu-mi în buți mucezește,

Ah, să-ți spui, n-ai vreun folos!”

„Eu sunt! Am! Ce nebunie!

Am fost, avui, vrei să zici,

O-ntoarse cel din sclavie;

Căci nimic nu văd aici,

Nu văd orduri, nice stele,

Mărturii rangului tău,

Aur, vin și calești grele

Au rămas la locul său;

Ce-ai avut în stăpânire

Ai lăsat pe lume tot,

Să-ți ajute-aici, nu pot;

Acolo-a fost osebire,

Aici avem o mărire,

Capul de prinț domnitor

E ca și cel de păstor,

Dat la viermi prin putrezire.”

Pe boier și pe țăran,

Pe păgân și pe creștin,

Pe amic și pe dușman,

Moartea-i cuprinde-ntr-un sân.