10.

/ă tăcerea lui Pitagora9 şi grăunţele orfice9a şi mândria mai nou exprimată prin „El a zis”. Aruncă ideile lui Platon şi trecerile în noi corpuri şi întoarcerile sufletelor noastre şi amintirile şi iubirile – care n-au nimic bun – trezite în suflete de trupurile frumoase10. Aruncă ateismul lui Epicur şi atomii şi plăcerea nedemnă de un filosof11. Aruncă providenţa meschină şi meşteşugită a lui Aristotel şi cuvintele despre sufletele muritoare şi caracterul omenesc al dogmelor lui12. Aruncă încruntarea mândră a celor din stoici13; lăcomia şi hoinăreala cinicilor14. Aruncă golul şi plinul15 aiurelilor ce se născoceau despre zei sau jertfe, despre idoli, despre demonii binefăcători, despre magie, despre evocarea zeilor, a sufletelor, despre puterea aştrilor. Dacă tu socoteşti că toate acestea sunt nedemne de cuvânt, ca lucruri mici despre care s-a judecat de multe ori drept, întoarce-te la ale tale şi să cauţi ceea ce e vrednic de cinste în ele, şi eu îţi voi arăta şi în acestea căile largi. Filosofează-mi despre lume sau despre lumi, despre materie, despre suflet, despre firile raţionale ale celor bune şi rele, despre înviere, despre judecată, despre răsplată, despre patimile lui Hristos. Căci în acestea reuşita nu e nefolositoare şi nereuşita este fără pericol16. Căci noi ne întâlnim cu Dumnezeu acum în parte, puţin mai târziu mai desăvârşit în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.