2

Dar ei părăsind toată calea evlaviei nu privesc decât spre aceasta: „să lege şi să dezlege” (Dan. 5, 10), cele ce li se propun, ca aceia care, în teatru, se arată luptând, GRIGORIE DE NAZIAN2 nu pentru a birui după legea luptei, ci pentru a înşela vederea celor nepricepuţi în acestea şi pentru aplauzele lor: toată piaţa trebuie să răsune de cuvintele lor şi toată adunarea să se obosească de flecăreala lor neplăcută, ca toată sărbătoarea şi tot plânsul să se arate, cea dintâi nesărbătorească şi plină de tristeţe, iar ultimul, mângâiat de o nenorocire mai mare; ca toată tulburarea femeiască, obişnuită cu simplitatea, să fie eliberată de floarea ruşinii prin cuvântul repezit. Dar deoarece aşa stau lucrurile, răul este de neînlăturat şi de nesuportat, fiindcă ele primejduiesc ca un meşteşug slăbuţ marea noastră taină.

De aceea, să ne suporte spionii, pe noi cei mişcaţi „în măruntaie” de Tatăî; şi, precum spune dumnezeiescul Ieremia, „cu simţirile sfâşiate” (4, 19); şi chiar dacă nu primesc îndată cuvântul nostru, să-şi stăpânească puţin limba, dacă pot, deschizându-şi urechea la cele ce le spunem. Căci în orice caz nu vă veţi păgubi întru nimic.

Căci, sau vom grăi „la urechile auzitorilor” (înţ. Sir. 25, 12), şi cuvântul va avea oarecare rod, spre folosul vostru.

— Fiindcă semănătorul seamănă (Mt. 13,3) şi cuvântul rodeşte în toată cugetarea, dar „îl rodeşte” (Mt. 13, 23) în cugetarea cea bună şi roditoare – sau veţi pleca scuipând şi peste acest cuvânt al nostru, luând materie mai multă spre împotrivire şi bârfire a noastră, ca să vă hrăniţi şi mai mult pe voi înşivă. Dar să nu vă miraţi de vă voi spune un cuvânt străin gândirii voastre şi contrar legii voastre, care pretindeţi cu îndrăzneală şi vitejie că ştiţi şi învăţaţi toate, ca să nu vă supăr spunând că vorbiţi fără ştiinţă şi cu mândrie1.