4.

Şi nu zic aceasta pentru că nu ar trebui să ne amintim totdeauna de Dumnezeu, ca să nu se pornească împotriva noastră cei grăbiţi în a o face. Căci trebuie să pomenim pe Dumnezeu mai des decât respirăm. Şi dacă putem spune şi aceasta, nu trebuie să facem altceva mai Mult decât aceasta. Şi eu sunt dintre cei ce laudă cuvântul, care porunceşte „să se cugete ziua şi noaptea” (Ps. 1,

2) şi „să se postească seara şi dimineaţa” (Ps. 54, 19) şi „să se binecuvânteze Domnul în toată vremea” (Ps. 33, 1).

Iar de trebuie, să se spună şi cuvântul lui Moise: „Când şezi acasă, când pleci şi când călătoreşti” (Deuter. 6, 7), sau orice altceva faci, întipăreşte-ţi amintirea de curăţie.

Deci nu te împiedic să-L pomeneşti neîncetat, ci să convorbeşti despre El. Nu te împiedic nici să discuţi despre Dumnezeu ca despre un lucru lipsit de evlavie, dar să nu o faci aceasta la vremea nepotrivită. Nu opresc nici învăţătura despre El, ci lipsa de măsură. Gustarea de miere până la saturare produce vărsătură (Pilde 25, 16), deşi e miere adevărată. „Orice lucru îşi are vremea lui”

(Eccl. 3, 1), cum socoteşte Solomon şi eu însumi; şi binele nu e bine când nu se face bine, precum floarea e nepotrivită în vremea iernii, precum femeii îi este nepotrivită podoaba bărbătească, precum bărbatului podoaba femeiască şi geometria plânsului, iar lacrimile, ospăţului.

Vom nesocoti oare acolo vremea, unde se cere mai mult vremea potrivită?