18.

Spui că cele de o fiinţă se numără împreună. Iar cele ce nu sunt aşa, sunt indicate separat. De unde ai luat aceasta, de la ce dogmatişti sau povestitori de mituri?

Sau nu ştii că orice număr este indicator al cantităţii celor indicate, nu al firii lucrurilor? Sau sunt eu aşa de învechit, mai bine zis ignorant, că numesc trei pe cele ce sunt atâta la număr, chiar dacă sunt de fire deosebită; şi din contră, unu şi unul, adică atâtea unităţi, chiar dacă sunt unite în aceeaşi fiinţă, căci nu privesc mai mult la lucruri decât la cantitatea lucrurilor, la care se referă numărarea. Iar fiindcă ţii aşa de mult la literă, deşi te lupţi cu ea – primeşte argumentele mele, luate chiar din ea. In Proverbe se spune: „Trei sunt cei ce umblă cu mândrie: leul, ţapul şi cocoşul” (Prov. 30, 29-30); şi al patrulea: „împăratul care grăieşte în neam” (ibid.). Şi nu spun celelalte grupuri de patru numărate acolo, dar despărţite prin fire. Şi aflu doi Heruvimi număraţi singular (leş.

37, 8). Cum deci primele sunt numărate ca trei, după regula ta, fiind atât de despărţite între ele prin firi, sau cum celelalte două pot fi numărate separat, fiind atât de asemănătoare prin fire şi de unite între ele? Căci dacă aş zice că Dumnezeu şi Mamona, „doi stăpâni”, pot fi număraţi ca unul, fiind atât de depărtaţi între ei, m-aş face de fapt de râs prin împreuna lor numărare260.