19.

Dar pentru mine, zice, se numără împreună şi se spun de aceeaşi fiinţă acelea – care sunt şi indicate împreună prin acelaşi nume. De exemplu: trei oameni, trei dumnezei, dar nu grupuri de trei, alcătuite din componente diferite. Ce înseamnă această replică? Ea este a cuiva care legiferează prin nume, nu ţine seama de adevăr. Dar în acest caz, Petru şi Pavel şi Ioan nu ar fi fost trei, nici de o fiinţă, până ce nu s-ar numi ei trei Petri, trei Paveli şi trei Ioani. Ceea ce tu păstrezi pentru cei cu nume mai generale, acestea noi le cerem şi pentru cei cunume mai particulare, ceea ce pentru tine este o ficţiune261. Dar prin aceasta nu faci ceva nedrept, refuzând ceea ce ai afirmat262.

Dar ce spune Ioan? El spune în Epistola sobornicească: „Trei sunt cei ce mărturisesc: Duhul, apa şi sângele”263. Oare îţi pare aceasta o aiureală? Întâi, el a îndrăznit să numere împreună cele ce nu sunt de o fiinţă, ceea ce tu nu admiţi decât pentru cele de o fiinţă – căci cine ar spune că acestea sunt de o fiinţă? Al doilea, el a folosit cele împreună numărate nu într-un mod consecvent, ci, după ce le-a spus trei la masculin (Treis), a continuat spunându-le trei la neutru (Tria), contrar regulilor şi legilor gramaticii tale. Şi totuşi, ce diferenţe se produc punând mai întâi cele trei la masculin, apoi a continua indicându-le la neutru, sau a le spune unul şi unul şi unul la masculin şi de a le numi apoi nu trei la masculin ci trei la neutru?

Ceea ce tu refuzi în privinţa dumnezeirii.

Ce înseamnă apoi pentru tine cuvântul rac? Nu înseamnă deodată un animal, o boală şi o constelaţie? Şi ce-ţi spune cuvântul câine? Nu e câinele care trăieşte pe pământ, câinele din mare şi constelaţia Câinelui? Nu socoteşti că se spun trei raci şi trei dini? Da, desigur. Sunt A CINCEA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ ele pentru aceasta de o fiinţă? Ce om sănătos la minte va spune aceasta? Vezi cum a căzut argumentul tău despre împreuna-numărare, datorită atâtor exemple contrare?

Dacă nici cele de o fiinţă nu se numără numaidecât împreună, dar se numără împreună uneori şi cele ce sunt de o fiinţă, şi în amândouă cazurile se folosesc aceleaşi nume, oare ce mai rămâne din cele dogmatizate de tine?

Share on Twitter Share on Facebook