3.

Aceia deci, supărându-se că noi introducem pe Duhul Sfânt ca pe un Dumnezeu străin şi fals şi luptând cu tărie pentru apărarea „literei” (I Cor. 3, 6), „să ştie că se tem de frică” (Ps. 113, 5) unde nu este frică, şi că vor cunoaşte limpede că iubirea literei le este o îmbrăcăminte a lipsei de evlavie, cum se arată puţin mai încolo, când vom respinge obiecţiile pe cât vom putea. Din partea noastră, noi avem atâta siguranţă în dumnezeirea Duhului, pe care îl propovăduim, încât noi începem şi teologia

(învăţătura despre Dumnezeu) de aci, aplicând Treimii

(Celor Trei Persoane) aceleaşi expresii, chiar dacă unora li se par îndrăzneţe. „Era lumina adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (In. 1, 8), este Tatăl.

„Era lumina adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”, este totodată Fiul. „Era lumina adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”, este „celălalt Mângâietor” (In. 14,16, 24). Era şi era şi era. Dar era unul. Era lumină şi lumină şi lumină. Ci o unică lumină şi un unic Dumnezeu. Aceasta era ceea ce a cugetat şi David mai înainte zicând: „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Ps. 35,10) Şi acum noi am văzut şi propovăduA CINCEA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ im, cunoscând pe Fiul ca lumină din lumina Tatălui (In.

1, 5) şi în lumina Duhului. Iată teologia scurtă şi simplă a Treimii235. Cel ce o respinge, să o respingă, celui ce alege fărădelegea, să o aleagă (Apoc. 22, 11). Noi propovăduim ceea ce am cunoscut. „Vom urca pe munte înalt şi vom striga”, chiar de nu vom fi auziţi de cei de jos.

„Vom înălţa” pe Duhul, „nu ne vom teme” (îs. 40, 9). Iar de ne vom teme, aceasta va însemna să rămânem neactivi şi să nu propovăduim.