30.

Cei ce spun şi învaţă acestea şi care, în plus, Îl numesc „alt Mângâietor” (In. 14, 16) sau, aşa zicând, alt Dumnezeu – cei ce ştiu că hula împotriva Lui e de neiertat (Mt. 12, 31), cei ce au osândit atât de înfricoşător pe Anania şi Sefira fiindcă au minţit pe Duhul Sfânt, adică au minţit pe Dumnezeu şi nu pe un om (Fapte 5), ce ţi se pare: propovăduiesc pe Duhul ca Dumnezeu, sau ca altceva? Cât de îngroşat eşti departe de Duhul, dacă eşti nedumerit în privinţa aceasta şi dacă ai nevoie de cineva care să te înveţe caracterizările acestea atât de numeroase şi atât de vii? Pentru ce mai ai nevoie în acest caz de mărturii ca să le explice?

Şi toate câte le spune Scriptura în înţeles mai umilit: că e dat (înţ. Sol. 7, 24), că e trimis (înţ. Sol. 7, 23), că e distribuit (ibid.), că e harismă (ibid.), că e dar (Ibid.), suflare, (Ibid.), făgăduinţă (Ibid.), mijlocire (înţ. Sol. 7,

27), fie altceva de felul acesta, ca să nu mai spun pe fiecare, îl arată raportat la cauza primă, ca să se arate de la Cine vine şi să nu se cugete trei principii împărţite în chip politeist. Căci e aceeaşi lipsă de evlavie, fie a confunda, ca Sabelie, fie a despărţi, ca arienii, cele dintâi într-o persoană, cei de al doilea în firi.