27.

Vezi luminările parţiale care ne-au luminat pe noi şi ordinea învăţăturii despre Dumnezeu, pe care e bine să o observăm şi noi, fără a o releva deodată, dar şi fără A CINCEA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ a o ascunde până la sfârşit286? Primul lucru e stângaci, al doilea e nedumnezeiesc. Primul poate nemulţumi pe cei ce ne sunt străini, al doilea poate înstrăina pe ai noştri.

Este o idee care poate a venit şi la mintea altora, dar mie-mi pare ca rodul propriei mele înţelegeri. Voiesc de aceea să-l adaug la cele spuse. Mântuitorul copleşise pe ucenicii Săi cu o mulţime de învăţături. Dar erau unele pe care, spunem că nu le puteau purta atunci ucenicii

(In. 10,12), poate pentru motivele pe care le-am spus; şi de aceea le ţinea ascunse. Dar adaugă că pe toate ni le va preda nouă Duhul când va veni (In. 16, 13). Între acestea socotesc că este şi însăşi dumnezeirea Duhului, clarificată mai târziu când puterea de cunoaştere le va fi mai matură şi mai primitoare, după restaurarea Mântuitorului în slava Lui, când nu va mai fi necrezut din cauza acestei minuni. Căci ce poate fi mai mare, decât fie făgăduiala Lui, fie ceea ce îi va învăţa Duhul? Căci dacă trebuie socotit ceva mare şi demn de măreţia lui Dumnezeu, este sau făgăduinţă, sau învăţătura aceasta287.

28. Aceasta este gândirea ce o şi doresc să o am despre acestea. Şi aceasta o are şi prietenul meu: să preamărim pe Dumnezeu Tatăl, pe Dumnezeu Fiul şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt, trei ipostasuri, dar o dumnezeire, neîmpărţită în slavă, în cinstire, în fiinţă şi împărăţie, precum a cugetat-o unul din purtătorii de Dumnezeu cu puţin înainte288. Nu vede „Luceafărul răsărind” (Iov 11, 17; II Pt. 1, 19), cum zice Scriptura, nici slava strălucirii de acolo, cel ce nu are această gândire, sau se încovoaie sub vremuri, făcându-se de fiecare dată altfel şi arătând o voinţă slabă faţă de cele foarte mari. De fapt, dacă Duhului nu I se aduce închinare, cum mă îndumnezeieşte El prin botez? (Mt. 28,19). Iar dacă I se cuvine închinare, cum nu e vrednic de toată evlavia? Iar de e vrednic de toată evlavia, cum nu e Dumnezeu? Una atârnă de alta, E un lanţ cu adevărat de aur şi mântuitor. De la Duhul ne este naşterea din nou (In. 3, 5); de la naşterea din nou, e recrearea; de le recreare, cunoaşterea Celui ce ne recrează.

29. Acestea le-ar putea spune cineva chiar presupunând că nu sunt în Scriptură. Dar va veni şi grămada mărturiilor, din care se va dovedi şi foarte prezentă în Scriptură dumnezeirea Duhului, celor ce nu sunt foarte închişi şi străini faţă de Duhul. Ia seamă la acestea: Se naşte Hristos, vine în lume (Le. 1, 31, 35) Se botează, dă mărturie (Le. 3, 2l-22), e ispitit, urcă (în Galileia) (Le. 4,

2, 14), săvârşeşte minuni, Se mărturiseşte împreună (cu Duhul) (Mt. 12, 22, 28), Se înalţă, îi urmează (Duhul)

(Fapte 1, 9; 2, 3-4). Ce nu poate El, din faptele mari, proprii lui Dumnezeu? Ce numiri nu-Şi dă, din cele proprii lui Dumnezeu, afară de cele ale nenaşterii şi naşterii? Căci trebuiau lăsate Tatălui şi Duhului proprietăţile Lor ipostatice, ca să nu se producă confuzie în dumnezeire, care aduce toată rânduială şi armonie289. Şi mă cutremur cugetând la mulţimea acelor numiri şi la neruşinarea celor ce luptă cu Duhul. I Se spune: Duhul lui Dumnezeu (I Cor. 2, 11), Duhul lui Hristos (Rom. 8, 9), mintea lui Hristos (I Cor. 2, 16), Duhul Domnului (înţ.

Sol. 1, 7), El însuşi Domn (II Cor. 3, 17), Duhul învierii

(Rom. 8,15), al adevărului (In. 14,17; 15, 20), al libertăţii

(II Cor. 3,17); Duhul înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului, al tăriei, al cunoaşterii, al evlaviei, al fricii de Dumnezeu (îs. 7, 2). Căci e Făcătorul tuturor acestora. El umple toate, susţine toate prin fiinţa Sa. „El umple lumea” (înţ. Sol. 1, 7) prin fiinţa Lui, fiind necuprins de lume după puterea Lui290. Este bun (Ps. 142, 10), drept

(Ps. 50, 11), stăpânitor (Ps. 50, 13), sfinţeşte prin fire (I Cor. 6,11), nu e sfinţit, măsoară, nu e măsurat (In. 3, 34); a participat (Rom. 8,15), nu Se împărtăşeşte, umple (înţ.

A CINCEA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ Sol. 1, 7), nu e umplut, susţine (ibid.), nu e susţinut, e moştenit (Ef. 1,13-l4), slăvit (I Cor. 16,19-20), împreună numărat (Mt. 28, 19), ameninţă (Mc. 3, 29), e degetul lui Dumnezeu (Le. 11, 20)291, este foc (Fapte 2, 3), fiind Dumnezeu, (Deuter. 4, 24), pentru a arăta, socotesc, că e de o fiinţă cu Dumnezeu292. Este Duhul care face să existe (toate existenţele) (Ps. 103, 30), care recrează prin Botez (In. 3, 5), prin înviere (Iez. 37, 5-6, 9-l0, 14). Este Duhul care cunoaşte toate (I Cor. 2, 10), care învaţă (In.

14, 26), care suflă unde şi cât voieşte (In. 3, 8), care călăuzeşte (Ps. 142, 10), grăieşte (Fapte 13, 2), trimite (Fapte

14, 4), care osebeşte (Fapte 13,2), care Se mânie (Iov 4, 9), este încercat (Fapte 5, 8), descoperă (In. 16,13), luminează (In. 14, 26), dă viaţă (In. 6, 63), mai bine zis însăşi lumina şi viaţa, Cel ce ne face templu (I Cor. 3, 16), ne îndumnezeieşte (ibid.), ne desăvârşeşte (In. 16, 13), precedează Botezul (Fapte 10, 47) şi lucrează după Botez, lucrează toate ca Dumnezeu (I Cor. 12, 4-6), Se împarte în limbi de foc (Fapte 2, 2), distribuie harisme (I Cor. 12,

11), face apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători (Ef. 4, 11), este înţelegător în mulţi, limpede, pătrunzător, neîmpiedicat, neîntinat (înţ, Sol. 7, 24-29), ceea ce este egal cu: este atotînţelept şi lucrător în multe chipuri (I Cor. 12, 11); pătrunde şi lămureşte toate (înţ.

Sol. 7, 24); însuşi Stăpânitor (înţ. Sol. 7, 23), neschimbat

(ibid.), atotputernic (ibid.), A-toate-supraveghetor (ibid.), pătrunde toate duhurile înţelegătoare (ibid.), curate, cele mai subţiri (ibid.), socotesc: puterile îngereşti, ca şi pe cele prooroceşti (înţ. Sol. 7, 27), apostolice, în acelaşi moment, neaflătoare în aceleaşi locuri (înţ. Sol. 8, 1), ci împrăştiateceea ce arată că este necircumscris.