9.

Ce lipseşte deci, zice el, Duhului, pentru a fi Fiu?

Căci dacă nu l-ar fi lipsit ceva, ar fi fost Fiu. Noi spunem că nu-I lipseşte. Căci Dumnezeu nu are lipsuri. Dar este o deosebire de arătare, ca să spunem aşa, sau de relaţie întreolaltă. Şi aceasta a produs şi o deosebire de nume.

Căci nici Fiului nu-I lipseşte ceva ca să fie Tată – fiindcă fiimea nu e o lipsă; dar aceasta nu-L face Tată. Fiindcă altfel l-ar lipsi şi Tatălui ceva, ca să fie Fiu. Dar Tatăl nu e Fiu. Aceste nume nu exprimă vreo lipsă, nici o subordonare după fiinţă. Însuşi faptul de a nu Se fi născut şi de a Se fi născut şi de a purcede Ii dă unuia numirea de Tată, altuia de Fiu şi iarăşi altuia denumirea de Duhul Sfânt, ca să se salveze distincţia celor trei ipostasuri într-o unică fire şi demnitate a dumnezeirii. Căci nici Fiul nu e Tată, fiindcă Unul e Tatăl, nici Duhul nu e Fiu, fiindcă e din Dumnezeu. Dar unul e Unul-Născut, căci este ceea ce e Fiul (după fiinţă). Cele trei sunt Una prin dumnezeire şi ceea ce e una sunt trei prin proprietăţi (prin proprietăţile ipostatice), ca să nu fie niciunul al lui Sabelie246, nici cele trei ale unei despărţiri necuvenite247.

10. Deci cum? Duhul e Dumnezeu? Desigur! Deci e de o fiinţă? Desigur, odată ce e Dumnezeu. Dă-mi, deci, zice el, pe Fiul venind din Acela (din Tatăl), dar şi pe Cel ce nu e Fiu, însă e de o fiinţă, şi voi primi pe amândoi ca Dumnezeu. Dă-mi şi tu un alt Dumnezeu şi o altă fire a lui Dumnezeu şi-ţi voi da, zice el, aceeaşi Treime cu aceleaşi numiri şi realităţi. Iar dacă este un singur Dumnezeu şi o singură fire, cea supremă, cum îţi voi arăta o asemănare (o comparaţie)? Mai cauţi iarăşi o explicare din cele de jos şi dimprejurul tău248? Dar e un lucru urât şi nu numai urât, ci şi o prostie deşartă a bănui un chip al celor de sus din cele de jos şi a celor imutabile, din cele de o fire curgătoare şi, cum zice Isaia, „a căuta cele vii în cele moarte” (îs. 8, 19)249. Totuşi, voi încerca, din Pricina ta, să dau şi în privinţa aceasta cuvântului meu un temei din acestea. Deşi pot folosi multe exemple din existenţa vieţuitoarelor, socotesc să le trec cu vederea pe unele, dintre care unele ne sunt familiare şi altele cunoscute de puţine persoane, anume cele pe care firea le are ca aptitudine în privinţa însoţirilor vieţuitoarelor. Căci se zice că se nasc nu numai aceleaşi din aceleaşi, nici altele din altele, ci şi aceleaşi din altele şi altele din aceleaşi. Şi dacă e demn de crezare ceea ce spun unii, există şi un alt mod de naştere: aceeaşi vieţuitoare se şi nimiceşte şi se şi naşte de la sine. Mai sunt şi unele animale ce ies într-un fel oarecare din ele însele, strămutându-se şi prefăcându-se din unele în altele, prin generozitatea firii250, în plus, fiind de aceeaşi fire, unul nu e născut, iar altul e născut, şi totuşi sunt de aceeaşi fiinţă. E ceea ce seamănă cel mai mult cu ceea ce discutam. Voi lua un exemplu pe care îl cunoaşte toată lumea despre strămutarea de la una la alta.