18.

De aceea Enoh „a nădăjduit să cheme pe Dumnezeu” (Fac. 4, 26). El n-a reuşit decât să spere şi să nu cunoască (pe Dumnezeu), ci să-L cheme. Enoh „a fost mutat” (Fac. 5, 24), dar nu e clar dacă după ce L-a cuprins pe Dumnezeu, sau spre a-L cuprinde. Meritul lui Noe a fost că a plăcut lui Dumnezeu (Fac. 6, 9). De aceea i s-a încredinţat să scape lumea întreagă de ape, sau seminţele lumii pe o mică alcătuire de lemn care a scăpat de potop (Fac.

— 7, 19). Avraam, marele patriarh, s-a îndreptăţit din credinţă (Fac. 15, 6; Rom. 4, 3) şi aduce o jertfă neobişnuită, chip al marei jertfe (Fac. 22, 2 urm.). Şi a văzut pe Dumnezeu, dar nu ca Dumnezeu (Fac. 18, l-2), ci L-a ospătat ca pe un om (Fac. 18, 6-8); şi a fost lăudat, pentru a-I fi slujit atâta cât a priceput. Iacob a văzut în vis o scară înaltă şi un urcuş al îngerilor (Fac. 28, 12) şi a turnat în chip tainic untdelemn pe un stâlp de piatră (Fac.

— Poate ca să arate piatra unsă din capul unghiului (Fapte 4, 11), pentru mântuirea noastră (Fapte 10, 38) – şi a dat unui loc oarecare numele de „casa lui Dumnezeu” (Fac. 28, 17), spre cinstirea Celui ce S-a arătat. Lupta lui Dumnezeu cu un om (Fac. 32, 26-30) – care este uneori lupta lui Dumnezeu împotriva omului, sau poate o luptă a virtuţii omeneşti pentru Dumnezeu. El poartă simbolurile luptei în trup (Fac. 32, 26), arătând înfrângerea firii născute; şi primeşte ca răsplată a evlaviei sale schimbarea numelui, numindu-se, în loc de Iacob, Israel

(Fac. 32, 29), dobândind acest nume mare şi cinstit. Dar nici el, nici cineva după el, din cele douăsprezece seminţii, al căror părinte a fost, nu s-a lăudat până azi că a înţeles firea lui Dumnezeu, sau a avut vederea Lui întreagă.